Miercuri, 02 Mai 2018 18:09

Caleidoscop

Scris de Marius Ionel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prima reuniune a Teatrelor de Studio din România a avut loc la Teatrul  Davila

1980, februarie 28 - martie 2. Prima reuniune a Teatrelor de Studio din România, amfitrion scriitorul Valentin Silvestru, ediții ulterioare, directori ai Teatrului din Pitești, Constantin Zărnescu, Sorin Zavulovici, Radu Baltazar, Sevastian Tudor. Locație specială: Sala 125, inaugurată la 13 mai 1975. Reeditare în anul imediat următor. Deschiderea Muzeului Teatrului Alexandru Davila din Pitești (Fresca Nord), inițiator, actorul Ion Focșa (3 martie 1981).

Reorganizarea mişcării sindicale locale

În anul 1918 este reorganizată la Piteşti mişcarea sindicală locală, înfiinţându-se structuri pe ramuri de producţie, aşa cum ar fi Căi Ferate, Ţesătoria Română, Lemn-Mobilă sau Fier-metal.

Construirea Magistralei gazelor de sondă din Piteşti

1956-1957. Construirea Magistralei gazelor de sondă din Piteşti şi a Staţiei de reglare Prundu, şef de şantier, Ion Nicolescu, inovator şi inventator.

Înființarea Întreprinderii de Electricitate și Construcții Electrice Pitești

1957. Înființarea Întreprinderii de Electricitate și Construcții Electrice Rurale Pitești, funcțională, 1 aprilie 1958, subordonată Sfatului Popular Regional Argeș; contribuții importante la sporirea standardului de viață al locuitorilor, industrializare, dezvoltarea rețelei de medie și joasă tensiune, directori cunoscuți, Ion Marin, Ion Topârceanu, Gheorghe Budan. Din 1960, IRE Argeș, în prezent Electrica, importantă companie de distribuție.

Casa de Cultură a Tineretului devine Casa Studenților

1980, septembrie 15. Casa de Cultură a Tineretului (și Elevilor), construită în 1958, devine Casa Studenților. Anterior, în Complexul Gheorghe Doja funcționase Clubul Studenților, directori Dumitru Mateescu, Gheorghe Dobre.

Întreprinderea Textila a primit prin Decret Prezidențial Ordinul Muncii Clasa I

1981, martie 25. Prin Decret Prezidențial s-a acordat Ordinul Muncii Clasa I Întreprinderii Textila Pitești, pentru activitatea etalon din 1980, director Mircea Sfetcovici.

Deschiderea noii Policlinici pentru Adulți

1981, noiembrie 1. Deschiderea, pe actuala stradă I.C. Brătianu din Pitești, a noii Policlinici pentru Adulți, gândită inițial ca Policlinică cu Plată, precum și a Expoziției Mobila, existente și acum.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620,  memento” de Petre Popa)

 

Citit 71 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.