Biblioteca Judeteana Arges (1023)

Săptămâna trecută, cea de-a 12-a ediție a Salonului Cărții Argeșene, ediție tematică, a luat pulsul vieții literare din județ - cât de tare, cât de rar, nu cumva cu extrasistole îi bate inima? - încercând să stabilească o măsură a solidarității, a coeziunii, a împreună-simțirii creatorilor și iubitorilor de limbă dulce și grea ca mierea.

Prima zi, 23 octombrie, a fost ziua acad. Gheorghe Păun și a mișcării „Curtea de la Argeș”. Fondatorul Clubului Iubitorilor de Cultură din orașul regal, club activ până nu de mult și frecventat de înalte fețe intelectuale din țară și de peste hotare, duce, astăzi, aproape singur, povara unui proiect, a unei misiuni de țară. Gheorghe Păun este o instituție autonomă, o energie peste energiile comune, atât de ușor de dizolvat, energii sabotoare, până la urmă, prin însăși natura lor orgolios-compulsivă. Cu alte cuvinte, avem un om cât un cenaclu, un român care face o revistă și tipărește cărți valoroase, sprijinit de o mână de visători curajoși ca el. Câtă vreme Gheorghe Păun va exista, vom rămâne pe drum și în istorie.
Ziua a doua a Salonului i-a adus la rampă, la prânz, pe elevii Colegiului Național I. C. Brătianu. Am văzut o sală plină până la refuz. Am văzut și cum tinerețea știe să se susțină, cu aplauze și cu pieptul bombat. Am ascultat texte extrem de interesante, din perspectiva revoluției - nu cred că mă aventurez numind-o așa - limbii literare. Și aici, esențială este o Prezență, a profesorului și scriitorului Lucian Costache, busola, ora exactă, turnul de control din care se veghează asupra călătoriei libere și frumoase prin adolescență. L-am cunoscut și pe Ștefan Iordache și i-am urmărit cu atenție scurtmetrajele. Anul viitor, va susține examen la Regie. Sunt încredințată că se va ridica, în timp, la înălțimea celuilalt Ștefan Iordache, Actorul.

Marii scriitori argeșeni dispăruți, readuși în memoria participanților

9 02După-amiază, Fundația Culturală „Liviu Rebreanu” a întors timpul cu cheița înapoi. De jur-împrejurul amintirii, sub bagheta poetei și profesoarei Allora Albulescu, au fost evocați Traian Gărduș, Floru Mihăiescu, Miron Cordun, Ludmila Ghițescu, Nicolae Badi, Ion Popa-Argeșeanu, spiritul cenaclului de odinioară, înăuntrul căruia învățai să fii tu alături de ceilalți.
Ziua a treia a fost a „Cafenelei literare” și a „Pietrelor Doamnei”. Poetul Virgil Diaconu și-a convocat samuraii. În fața asistenței intimidate - Virgil Diaconu are această putere - au citit Alexandru Mărchidan, Liliana Rus, Luminița Picui, Lucian Costache. „Pietrele Doamnei”, singurul cenaclu rural din Argeș, a salutat apariția noului volum de proză poetică - „Cincizeci și cinci” -  al mentorului său, prof. George Baciu. Lecturi, discuții și iar lecturi, în jurul unui foc simbolic. Foarte puțini își mai întind, astăzi, către el mâna care simte când scrie.
9 03Ziua a patra, ultima, a creat iluzia unui cenaclu-spectacol, repetiția unei piese de teatru a „Armoniilor Carpatine”, armonii, pentru că au grijă să rămână așa ing. Nicolae Cosmescu și dr. Adrian Mitroi. Același cerc magic, texte variate, vârste despărțite de experiență, dar care slujesc la fel, adică fără cusur, Muza.
Concluzia, mică și temătoare ca o pasăre, a organizatorului: devenim din ce în ce mai puțin. Ne pierdem ca număr și ne pierdem substanța. Cuvântul atârnă ca o marfă oarecare într-un galantar dosnic. Poate că nu mai e timpul lui, poate că e nevoie să așteptăm să-și revină din boală. Cei care trăiesc, însă, prin el, datorită lui, nu abdică. Sunt ultimii soldați la datorie.

 

„Cărţile sunt ca oamenii, în sensul că se vor ivi în viaţa ta atunci când ai cea mai mare nevoie de ele”
(Emma Thomson).

În acest sens, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă invită, ca şi până acum, să-i treceţi pragul şi vine în întâmpinarea dumneavoastră cu o largă paletă editorială, din care am realizat prezenta selecţie.
Pentru cititorii cu preocupări istorice, recomandăm lucrările: Sabina Cantacuzino, „Din viaţa familiei Ion C. Brătianu” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2013); Robert D. Kaplan, „În umbra Europei: două războaie reci şi trei decenii de călătorie prin România şi dincolo de ea” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2016); Doru Dumitrescu, Mihai Manea, Mirela Popescu, „Din culisele istoriei” (Piteşti, Editura Nominatrix, 2015); Adrian Cioroianu, „Nu putem evada din istoria noastră” (Bucureşti, Editura Curtea Veche Publishing, 2016).
Dintre lucrările cu caracter psihologic, am selectat următoarele titluri: Isabelle Duvernois, „Limbajul corpului: Atenţie, gesturile vorbesc pentru noi!” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2016); Latifa Gallo, „Cum să ne eliberăm de frică, anxietate, tristeţe, furie, agresivitate, ruşine” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2016); Patrice Ras, „Stima de sine: Iubeşte-te pe tine pentru a trăi mai bine” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2016); David R. Hamilton, „Cele cinci efecte ale bunătăţii” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2017).
Din domeniul medical, vă recomandăm următoarele lucrări: David R. Hamilton, „Cum poate mintea să vindece corpul” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2017); Nigma Talib, „Dă timpul înapoi! Cel mai eficient plan de combatere a semnelor îmbătrânirii” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2016); Josh Mitteldorf, Dorion Sagan, „Descifrarea codului vârstei” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2017); Christopher Vasey, „Metode simple de eliminare a toxinelor din organism” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2011); Nerina Ramlakhan, „Secretele somnului profund şi revigorant” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2017).
Iubitorii genului beletristic se pot delecta citind titlurile: James Patterson, Michael Ledwidge, „Grădina zoologică” (Bucureşti, Editura Rao, 2017); Kyung-sook Shin, „Voi fi acolo” (Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2015); Amos Oz, „Iuda” (Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2016); Johanna Lindsey, „Pasiuni mistuitoare” (Bucureşti, Editura Litera, 2016); Arkadi & Boris Strugaţki, „E greu să fii zeu” (Bucureşti, Editura Nemira Publishing House, 2016).
Cu speranţa că titlurile anterioare v-au incitat, vă aşteptăm la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş. Și nu uitaţi: „Nu poți deschide o carte și să nu înveți ceva” (Confucius).

Joi, 19 octombrie, respectiv vineri, 20 octombrie, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș, într-o organizare impecabilă, a avut loc ediţia a IV-a a Concursului Național de Lectură „Bătălia cărţilor“. Scopul concursului a fost de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenţilor, de a promova cărţile de valoare destinate acestei categorii de vârstă şi de a atrage un număr cât mai mare de utilizatori la bibliotecă.

În cadrul acestei competiţii, la categoria 11-13 ani, s-au înscris 124 de copii, doar 40 întrunind condițiile pentru a merge în semifinala concursului. După o luptă strânsă,  primii 14 concurenți au pornit în bătălia finală.  La categoria 14-18 ani, s-au înscris 58 de adolescenţi, dintre care 14 au ajuns în finală.
Sub sloganul „Lectura te face învingător“, 28 au participat, așadar, la „bătălia“ finală, pentru premiile puse în joc, câte o tabletă pentru fiecare categorie de vârstă.  Concurenţii s-au dovedit bine pregătiţi, demonstrând că sunt iubitori de lectură. Au dezbătut cartea favorită cât mai original, mai argumentat și mai convingător. Pentru că... da, dezbaterea s-a numit „Convinge-mă să citesc”!
9 batalia02Participanţii au avut de citit o listă de 10 titluri, selectate de organizatori, de întocmit o fişă de lectură pentru fiecare titlu și de votat fiecare carte pe baza unui punctaj, în Carnetul de lectură. În urma numărării voturilor, au fost desemnate, pentru fiecare categorie de vârstă, „Cărţile anului”. Astfel, la categoria 11-13 ani, Cartea anului a fost desemnată „Pollyanna-jocul bucuriei” de Eleanor H. Porter, iar la categoria 14-18 ani, „Arta visării” de Lucy Keating.
Marea câştigătoare, la prima categorie de vârstă, cea care a fost desemnată „Cititoarea anului”, a fost Godeanu Sara Estera, elevă la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu”- Valea Mare Ștefănești, iar „Cea mai bună fişă de lectură” i-a revenit elevei Elena Maria Pîrlici, elevă la Școala Gimnazială „Adrian Păunescu”- Pitești.
La categoria adolescenți, desemnată „Cititoarea anului” a fost Pantazică Viviana Ștefania, elevă la Colegiul Național „I.C. Brătianu”, iar „Cea mai bună fişă de lectură” i-a fost atribuită elevei  Căpraru Ioana, de la Colegiul Național „I.C. Brătianu”.

Delicată și prețioasă ca o bijuterie de familie, care prinde să strălucească abia când energia locului se limpezește, pictorița Monica Dinu uluiește pur și simplu, în clipa când începe să lucreze. Mereu amplu, mai înalt decât ea cu cel puțin o depărtare, pare că vrea să demonstreze că poate crea nu o lume, ci lumi. Toate expozițiile ei respiră o deschidere uriașă, închipuie decorul unor realități magice, în care detaliul, deși atent inserat și cu minuție și precauție șlefuit, se pierde în fundal sau devine el însuși fundal. Cu Monica Dinu, ai tot timpul senzația că e de-ajuns să întinzi mâna pentru ca spațiul tău să se lărgească, cerul să crească și pasul să treacă dintr-odată granițe.
Lucrările expuse, în aceste zile, la Biblioteca Județeană Argeș, spun povești despre clovni veseli și despre recuzita lor, reușind să transforme cu totul holul central – solemn - al instituției. Mai mari decât ea, atât de vii cromatic și atât de expresivi, clovnii Monicăi sunt gata să coboare de pe simeze, dacă le faci cu mâna. Bucuria, pe care o degajă fiecare lucrare, este autentică. Nu există subtext, nu există nici măcar pretext,  există doar bucuria ca energie liberă, călătorind fără țintă, oprindu-se acolo unde găsește corespondent.
Efectul vizual este puternic. Supradimensionarea, inclusiv sau mai ales a obiectelor de vestimentație – pălăria, cravata, pantoful, peruca – sunt trimiteri clare către calitatea sentimentului care a însuflețit mâna. Clovnii Monicăi Dinu sunt dovezi categorice ale felului în care esența, deși prinsă în forme, ajunge să le depășească și să le anuleze ca importanță, ca principiu.
Monica Dinu este absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara, este profesoară la Liceul ”Dinu Lipatti” din Pitești și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Europe Direct Argeș din cadrul Bibliotecii Județene ”Dinicu Golescu” Argeș a organizat recent un eveniment dedicat voluntarelor centrului de informare europeană, prin care s-au adus la cunoștință informații despre violența domestică și abuz, dar și cum acestea pot să devină femei respectate și independente în societate.
La activitate, au luat parte doamna Voinicu Mihaela, coordonator în cadrul Centrului Europe Direct Argeș, și Louise Cîrstea, voluntară a centrului de informare europeană, care au vorbit despre cum pot femeile să-și construiască viața pe care o merită, prin dobândirea unei mai bune cunoașteri de sine și prin obținerea unor instrumente de gestionare a relațiilor personale și sociale.
Exercițiile practice din cadrul evenimentului le-au ajutat pe tinerele cu vârste cuprinse între 18-25 de ani să se descopere mai mult și să fie puse în situații în care să ia decizii importante pentru rezolvarea unor probleme din viața lor.
Au fost date exemple de femei puternice din societate, care au schimbat cursul istoriei prin intermediul inteligenţei, puterii, ambiției şi pasiunii lor, femei care au ajuns, în decursul anilor, să fie recunoscute pentru implicarea lor în domenii precum educație, politică, modă, muzică sau sport și care au luptat pentru recunoașterea drepturilor.
Evenimentul face parte din proiectul ”Poți și meriți mai mult #RESPECT”, derulat de Asociația The Social Incubator, și este parte din Campania Respectului AVON.

 

Miercuri, 25 Octombrie 2017 21:37

Vino la Şcoala de Bani!

Scris de

Marți, 31 octombrie, de la ora 18.00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene Argeș, se va desfășura - gratuit - cursul de educație financiară, care te va ajuta nu doar să-ți ții sub control cheltuielile, ci și să faci economii.
Școala de Bani este un program pus la dispoziția publicului larg de Banca Comercială Română. Pentru că statisticile arată, negru pe alb, că România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană, în ce privește nivelul de educație financiară, iată că acum, prin intermediul acestui curs, poți învăța cum să-ți administrezi bugetul - adică să-ți stabilești obiective financiare realiste, să-ți faci propriul audit, să înțelegi raportul dintre venituri și cheltuieli, cu alte cuvinte, să te descurci onorabil în lumea de azi și să te simți bine în pielea ta.

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vine în întâmpinarea iubitorilor de lectură în fiecare săptămână cu cele mai recente achiziţii de carte. Fie că este vorba despre romane de dragoste, poliţiste, fantastice, de călătorii, de aventuri sau lucrări ştiinţifice, toate se adresează cititorilor, indiferent de vârstă.
# În domeniul istoriei, trei lucrări extrem de interesante pentru cei care vor să afle cât mai multe informaţii despre anumite evenimente, aparţinând anumitor perioade istorice: Doru Dumitrescu; Mihai Manea; Mirela Popescu, „Din culisele istoriei” (Pitești, Editura Nominatrix, 2015); Robert D. Kaplan, „În umbra Europei: Două războaie reci și trei decenii de călătorie prin Europa și dincolo de ea” (București, Editura Humanitas, 2016); Mihai Ciobanu; „Sinteze istorice. Despre migrația protoegipteană” (Brașov, 2014).
# În cadrul secţiei „Colecţii Speciale”, veți regăsi carte rară, carte veche românească şi străină, cărţi cu autografe şi însemnări particulare manuscrise. Dintre acestea, vă enumerăm câteva titluri: Neofit Vamva, „Elementuri de filosofie morală” (București, 1827); Macarie Ieromonahul, „Tom al II-lea al Antologhiei” (București, 1827); „Adunarea cazaniilor” (Viena, 1793).
# Pentru iubitorii de biografii, recomandăm: Roland Lazenby, „Michael Jordan: Viața” (București, Editura Publica, 2016);  Zlatan Ibrahimovici; David Lagercrantz, „Eu sun Zlatan” (București, Editura Publica, 2016); Barbara Leaming, „Jacqueline Bouvier Kennedy Onasiss” (București, Editura Corint, 2014).
# Iubitorilor de literatură română le recomandăm următoarele titluri: Chris Simion, „Ce ne spunem când nu ne vorbim” (București Editura Corint, 2011); Liliana Moldovan, „Eroii imposibilului” (Cluj-Napoca, Editura Ecou Transilvan, 2016), Bogdan Ghibu, „Reversul medaliei” (Cluj-Napoca, Editura Ecou Transilvan, 2016).

Joi, 19 octombrie, în Sala de Conferințe a Bibliotecii, va avea loc finala Concursului Național de Lectură „Bătălia Cărților”, categoria de vârstă 11-13 ani, iar vineri, 20 octombrie, pentru categoria 14-18 ani. Competiția, organizată de Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, în colaborare cu Filiala Argeș a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, are drept  scop stimularea lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Miercuri, 18 Octombrie 2017 22:01

Începe Salonul Cărţii Argeşene

Scris de

Cea de-a XII-a ediție a Salonului Cărții Argeșene se va desfășura în perioada 23 - 26 octombrie, la Biblioteca Județeană Argeș, și va avea, în prim-plan, cenaclurile active din județ. Este știut și deplâns faptul că, la ora actuală, provincia românească trece printr-o eclipsă culturală.

Miercuri, 18 Octombrie 2017 21:58

Istoria Psaltirii în spaţiul românesc

Scris de

Joi, 12 octombrie, jurnalistul, traducătorul și doctorul în Litere Călin Popescu, a abordat istoria Psaltirii din perspectivă interdisciplinară  - teologică și literară. Prelegerea s-a desfășurat la Biblioteca Județeană Argeș. Liceenii prezenți în sală, invitații organizatoarei evenimentului, bibliotecara Simona Nagîț, au reușit să rezoneze cu invitatul, dar și cu tema, nu tocmai ușor de metabolizat în lumea de azi - „Traducerile Psaltirii în limba română. Istoria celui mai longeviv corpus literar românesc”.

Pagina 3 din 74