Joi, 31 Mai 2018 00:06

Raid cu ARO pentru Marea Unire

Retromobil Club România a încheiat în această lună un eveniment dedicat Centenarului Unirii de la 1918, în care centrul atenţiei a fost marcat de automobilele fabricate pe vremuri la Câmpulung Muscel. Zeci de maşini IMS, M461 şi ARO au colindat ţara, au ajuns în fostele capitale istorice şi au fost expuse apoi pe platoul de la Obelisc, în oraşul Unirii, Alba-Iulia. Acolo unde, potrivit unuia dintre participanţi, „a fost o mândrie pentru posesorii de autovehicule de provenienţă autohtonă să sărbătorească aşa momentul istoric al Marii Uniri”.
Următoarea manifestare cu ARO, derulată tot prin Retromobil, este programată pentru luna august: „Cu Zimbrul prin Carpaţi”.

Publicat în Actualitate

Biblioteca Județeană Argeș sărbătorește evenimentul major reprezentat  de desăvârșirea statului național unitar român, acum 100 de ani, prin proiectul ,,Centenarul Marii Uniri. 1918-2018”, desfășurat în bibliotecile comunale. Suita de activități pe care o propune elevilor din mediul rural  are  menirea de a-i apropia cât mai mult de cunoașterea faptelor istorice naționale, a căror însemnătate să o conștientizeze pe deplin,  are, de asemenea, menirea de a le încălzi inimile cu sentimentele bucuriei și mândriei că sunt români.
9 centenar01Proiectul se derulează în colaborare cu ANBPR - Filiala Argeș. Temele abordate în cadrul proiectului sunt:  „Regii și reginele României”, „Personalități argeșene implicate în Marea Unire - Ionel Brătianu”, „Portrete de români care au schimbat istoria - Regina Maria”. Activitățile proiectului cuprind ateliere interactive de istorie, în cadrul cărora copiii vor citi povești, vor rezolva puzzle-uri și rebusuri tematice.  
Startul s-a dat pe 27 aprilie, în comuna Leordeni, urmând ca, pe 25 mai, să ajungă la elevii din comuna Cetățeni. Centenarul înseamnă principii, credințe și valori. De aceea, considerăm că marcarea Centenarului trebuie să aibă următoarele dimensiuni: educativă, a modernizării, a patrimoniului și a memoriei instituționalizate, toate acestea unite sub umbrela durabilității și a impactului major în societatea românească.

În comuna Șuici există un cimitir dedicat eroilor Primului Război Modial, unde și-au găsit odihna 722 de ostași căzuți în cursul luptelor de pe Valea Topologului, din perioada 4 octombrie - 5 noiembrie 1916 - 492 români și 230 germani. Cei căzuți pe câmpul de luptă au fost adunați de armata germană cu sprijinul populației locale și înhumaţi la Șuici. Ulterior, în 1918, au fost reînhumați aici și cei care au fost îngropați inițial chiar în locul în care s-au jertfit.

19 suici01 An de an, în acest cimitir, de Ziua Eroilor, locuitorii comunei Șuici se adună la cimitir, pentru a le aprinde o lumânare și pentru a le cinsti memoria. Anul acesta, pe lângă slujba de pomenire, a fost aprinsă Flacăra Centenarului, un omagiu adus tocmai eroilor Primului Război Mondial. De asemenea, președintele CJ Argeș, Dan Manu, și primarul Constantin Iatagan au oferit Diploma Centenarului urmașilor celor ce s-au luptat pentru țară, în semn de recunoștință pentru sacrificiul înaintașilor lor.

Publicat în Administratie

Miercuri, 16 mai, la Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș a avut loc evenimentul de lansare a unui pachet educațional pentru copii, dedicat Centenarului. Acest eveniment special, organizat de Editura Diana, în parteneriat cu Biblioteca Județeană, s-a înscris în programul de manifestări din cadrul Festivalului de C’Arte, care a avut loc în perioada 14-18 mai.

9 centenarul02Acest pachet educațional este format dintr-un puzzle, intitulat „Harta României pentru copii”, și o cărticică ilustrată, cu titlul „România 100”. De ce România 100? Pentru că în acest an România sărbătorește Centenarul, 100 de  ani de la Marea Unire din anul 1918, atunci când Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu Țara Mamă, cu Regatul României sau cu Vechiul Regat.
Prin intermediul acestui puzzle, care conține 35 de piese ilustrate în culori vii și atrăgătoare, copiii vor învăța să recunoască orașele-reședințe de județ, vecinii României, formele de relief, fauna, obiectivele culturale și istorice și portul popular specific fiecărei regiuni a țării.  Cărticica ilustrată „România 100” propune o călătorie fascinantă pe teritoriul României și cuprinde imagini și o scurtă descriere a celor mai importante obiective istorice și culturale ale României, în contextul Anului Centenar: Arcul de Triumf, Palatul Parlamentului, Turnul Chindiei din Târgoviște, Coloana Infinitului și Masa Tăcerii (sculpturile artistului român), Castelul Peleș din Sinaia, Castelul Bran din Brașov etc. Prin intermediul acestei cărți, copiii vor descoperi prin ce fascinează România și de ce merită să fie iubită și cunoscută de către generațiile viitoare.

Sub egida Centenarului, Primăria, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni, alături de Asociația ORDESSOS, în parteneriat cu Muzeul Județean Argeș, Centrul Cultural Județean și Universitatea de Stat din Pitești, vor organiza pe 26 martie o serie de manifestări cultural-artistice pentru a marca 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Astfel, începând de la ora 13, Centrul Cultural Mioveni va găzdui prima parte a acestor manifestări, constând în organizarea unui simpozion. Invitați speciali vor fi îndrăgiții artiști Paul Ananie, Gabriel Dumitru și Nicu Mâță.
Manifestările vor continua de la ora 18 pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia, acolo unde va avea loc un concert folcloric aniversar, susținut de Doina Bascovului și Doina Cârcinovului. Intrarea la spectacol va fi liberă, în limita locurilor existente în sală.

Publicat în Cultura

Primăria și Consiliul Local al comunei Țițești, în colaborare cu Casa de Cultură din localitate și Școala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Țițești au organizat, în data de 8 martie, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, o suită de activități care s-au derulat sub egida Centenarului. Astfel, la Țițești, simbolul Centenarului a fost ales un șnur lung de 15 m, împletit din fire în alb și roșu, confecționat manual de învățătoarea Ionela Ungheanu Mateescu. De asemenea, a mai fost organizată o expoziție cuprinzând o sută de reprezentări artistice ale Zilei de 8 martie (mărțișoare și felicitări confecționate de elevii din localitate.

17 03De o mare apreciere din partea celor veniți să vadă spectacolulul care a avut loc în sala de sport a școlii s-au bucurat copiii unităților de învăţământ de pe raza comunei Țițești, care au pregătit un colaj de cântece, poezii și dansuri populare și moderne.

17 02Finalul programului a fost susținut de Corul „Dorulețul” al Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești, coordonat de prof. Mădălina Barbu, cor acompaniat de Lili și Bebe Sima.
Artiştii piteşteni au interpretat mai bine de o oră melodii dedicate mamei şi Unirii, în timp ce elevii şcolii „Tudor Vladimirescu” s-au prins în horă pe melodiile interpretate vocal şi instrumental de Lili şi Bebe Sima, horă în care s-a prins şi primarul Gheorghe Savu.

Publicat în Cultura

Joi, 1 Martie 2018, începând cu ora 16.00, la Topoloveni, în organizarea Consiliului Local și a primarului Gheorghiță Boțârcă, va avea loc ceremonia de depunere a Flăcării Centenarului la Monumentul Eroilor de pe Platoul Casei de Cultură „Pr. Ion Ionescu” și de pomenire a eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Evenimentul, organizat în cadrul Centenarului Marii Uniri, se va desfășura după următorul program:
# Ora 16.00: Te Deum - Catedrala Sf. Gheorghe Topoloveni;
# Ora 16.10: Depunerea Flăcării Centenarului la Monumentul Eroilor Intonarea Imnului Național al României (Fanfara „Argeșul”);
# Ora 16.15: Slujbă de pomenire a eroilor căzuți în Primul Război Mondial;
# Ora 16.30: Însemnătatea momentului - Cornel Popescu;
Alocuțiuni - Președintele C.J. Argeș, Primarul Orașului Topoloveni etc;
# Ora 16.45: Decernarea diplomelor urmașilor eroilor căzuți în Primul Război Mondial;
# Ora 17.00: Recital Fanfara „Argeșul” a C.C.J. Argeș;
# Ora 17.10 - 17.20: Recital Grupul vocal bărbătesc „Haiducii Vlădicii”.

Publicat în Administratie

Anul 2018 reprezintă aniversarea a o sută de ani de la înfăptuirea momentului istoric al Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Centenarul Marii Uniri constituie pentru toți românii, dar în mod special pentru argeșeni, un moment de sărbătoare, dar și de cinstire a memoriei înaintașilor noștri care s-au jertfit pentru țară.

În istoria României, Argeșul, prin locurile și oamenii săi, a avut dintotdeauna un rol-cheie, acesta fiind, de altfel evidențiat chiar de Nicolae Iorga, prin sintagma ”România de la Argeș”, ca mod de a evidenţia legătura dintre fiinţa naţională cu locul de origine.

ARGEȘ reprezintă AUTENTIC, pentru că aici tradițiile și istoria se perpetuează neîntrerupt, de mii de ani, RESPECT pentru valorile naționale, GENEZĂ, pentru că aici, la Argeș, a fost prima Mitropolie a Ţării Româneşti și aici au trăit Basarabii făuritori de neam, EROISM, pentru miile de eroi cunoscuți și necunoscuți care și-au jertfit viața pentru o Românie Unită, ȘCOALĂ, pentru că în Argeș, la Golești a luat ființă prima Școală Slobodă Obștească din Țara Românească.

Sub egida proiectului ”Respect pentru Valorile Naționale”, proiect inițiat în parteneriat cu Academia Română și Dacin Sara, Consiliul Județean Argeș, împreună cu instituțiile de cultură din subordine, va organiza în acest an o serie de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, care vor debuta în data de 23 ianuarie a.c., ora 15.00, cu un moment simbolic - Aprinderea Flăcării Centenarului la Muzeul Golești, urmat de un spectacol extraordinar de cântece folclorice și patriotice, la Casa Sindicatelor din Pitești, începând cu ora 18.00, precum și în data de 24 ianuarie a.c., ora 12.00, cu premiera filmului documentar despre Ion I.C. Brătianu, ce se va desfășura la Vila Florica.

La evenimente vor participa membrii grupului de inițiativă al proiectului ”Respect pentru Valorile Naționale”, dar și alte personalități naționale și județene, precum Acad. Victor Voicu - secretar general al Academiei Române, Acad. Nicolae Noica, Înalt Preasfinția Sa, Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prefectul Emilian Dragnea și subprefectul Gabriel Stoian, rectorii celor două universități piteștene, Dumitru Chireleșan și Ovidiu Puiu, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu, cadre didactice și elevi și studenți.

Nu întâmplător Muzeul Golești a fost ales ca loc de aprindere a Flăcării Centenarului, în data de 23 ianuarie, ora 15.00, argumentele ținând atât de rolul familiei Golescu în istoria României, cât și de faptul că în acest muzeu se găsește Tronul pe care au stat Regii României, precum și Biroul lui Carol I și o caleașcă aparținând Casei Regale.

După ceremonia de aprindere, Flacăra Centenarului va poposi pe biroul Regelui Carol I, pe care s-au semnat primele decrete regale, apoi lumina sa va merge la Vila Florica, unde va arde la mormintele Brătienilor, familie de care este strâns legată crearea României Moderne.

Totodată, Flacăra Centenarului va fi dusă în fiecare localitate unde autoritățile locale vor aduce omagiu eroilor căzuți în Primul Război Mondial, cu ocazia Zilei Eroilor sau a altor evenimente locale dedicare Centenarului Marii Uniri, Consiliul Județean Argeș acordând, simbolic, urmașilor celor care s-au jertfit, în semn de recunoștință, câte o diplomă centenară.

Punctul terminus al Flăcării Centenarului, după ce aceasta va fi transmisă în toate localitățile județului Argeș, va fi la Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Academia Română a lansat în spațiul public un apel la respectarea Centenarului Marii Uniri şi a memoriei istorice a românilor. Această inițiativă a venit după ce Partidul Social Democrat (PSD) s-a arătat deschis să negocieze cu Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) ca ziua de 15 martie să devină zi de sărbătoare națională în România.

Publicat în Actualitate

În condițiile în care amendamentele privind cumpărarea Vilei Florica și alocarea a 1,5 milioane de euro de la bugetul Ministerului Culturii s-au blocat la Camera Deputaților, liberalii argeșeni pregătesc un alt proiect care vizează Centenarul Unirii ce va avea loc anul viitor. Este considerată o oportunitate pentru includerea și vilei de la Ștefănești, ca loc istoric în care au fost purtate foarte multe discuții premergătoare unirii, între oamenii de stat români de la 1918, printre care Ionel Brătianu dar și regele Ferdinand. „ Vila Florica a fost folosită mereu ca element de propagandă în campaniile electorale, în realitate nu s-a dorit cumpărarea ei”, susține președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, acesta propunându-le astăzi, consilierilor din Consiliul Județean Argeș, organizarea unei ședințe extraordinare în care să fie aprobată propunerea liberalilor, urmând ca și consilierii locali de la Ștefănești să își exprime adeziunea la acest proiect, data limită fiind 1 septembrie.

Publicat în ACTUALITATE