Joi, 14 Iunie 2018 11:40

Expoziţie inedită despre litoralul românesc în perioada interbelică

Scris de Mihaela Nicolescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cine nu cunoaște că farmecul litoralului, al mării, întinsul nemărginit al apelor, vuietul valurilor au fost puternice motive de inspirație pentru artiști, scriitori, pictori și, în același timp, subiecte de studiu profund pentru omul de știință?! Pentru a pune în evidență frumusețea litoralului românesc, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș organizează, în luna iunie, în holul de la etajul al doilea, expoziția ,,Litoralul românesc în perioada interbelică”, expoziție în care pune accent pe cele mai reprezentative imagini legate de divertismentul de la malul mării, când verile acelui timp erau petrecute deseori  departe de arșița cotropitoare a soarelui.
În perioada interbelică, litoralul românesc se întindea pe 412 kilometri (în comparaţie cu 245, cât are astăzi). Aici intrau teritorii care în zilele noastre fac parte din Ucraina şi Bulgaria. Dintre ele, amintim: Balcicul, Capul Caliacra, Ecrina, limanul Nistrului. Încă din acea perioadă, s-a început modernizarea litoralului, îndeosebi a porturilor şi a staţiunilor turistice. Odată cu dezvoltarea economică a zonei, tot mai mulţi români se stabilesc pe litoral, iar darea în funcţiune a liniei ferate Constanţa-Mangalia facilitează accesul.
Nu întâmplător aceste frumoase, variate și încântătoare priveliști au fost pictate în nenumărate tablouri cu valoare artistică recunoscută sau au fost descrise de maeștrii cuvântului, în opere literare impresionante. Litoralul românesc își așteaptă și astăzi oaspeții, străduindu-se să le ofere vacanțe relaxante și instructive.

Citit 27 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.