Politic (1596)

Joi, 04 Noiembrie 2010 16:40

“PDL se teme şi de proprii oameni”

Scris de

# Vicepreşedinta PSD, Simona Bucura Oprescu, atacă dur puterea portocalie. Simona Bucura Oprescu, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al PSD-Argeş, este cât se poate de nemulţumită de eşecul moţiunii de cenzură dezbătute săptămâna trecută, fapt care a determinat-o să lanseze un atac dur la adresa actualei puteri. Într-o declaraţie de presă, vicepreşedinta PSD se arată de-a dreptul revoltată: “Faptul că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului a fost respinsă de Parlament printr-un joc mârşav al PDL, nu a făcut decât să întărească PSD, care este decis mai mult decât oricând să facă tot ce poate pentru ca portocalii să plece de la putere. Iar faptul că parlamentarii PDL au fost ţinuţi în bănci, ca elevii, şi împiedicaţi să voteze, demonstrează din plin că actualii guvernanţi se tem. Se tem chiar şi de proprii lor oameni. Tocmai de aceea este mai mult decât binevenită noua moţiune de cenzură privind Legea Educaţiei, o nouă şansă pentru a scăpa ţara de hopa-mitică Boc. PSD nu urmăreşte dărâmarea pur şi simplu a Guvernului. PSD a lansat un program de guvernare, lucrat cu profesori, cu academicieni, cu sindicate şi patronate, un program care va aduce un plus la buget şi va spori numărul de locuri de muncă. Este un program care opreşte furturile PDL şi relansează economia”.    (M.B.)

Odată cu dizolvarea organizaţiei PDL din Câmpulung s-a trecut la resemnarea adeziunilor, dar şi la reconfigurarea conducerii filialei.  Ba chiar s-au ales şi cei 23 de preşedinţi de secţii de votare, dintr-un total de 26, dovadă că febra alegerilor interne e la cote din ce în ce mai înalte.  Din informaţiile noastre, de bună voie şi silit de împrejurări, deputatul Sorin Buta va renunţa la funcţia de preşedinte, aşa că noul cap al PDL Muscel va fi ziaristul Adrian Popa, actual director al Muscel TV. El va candida de unul singur la preşedinţia filialei portocalii din Muscel, urmând să fie desemnat şi candidat al PDL pentru funcţia de primar al Câmpulungului, la alegerile din 2012.     
(IOANA ŞTEFAN)

Chiar dacă mai e vreme lungă până la alegerile locale din 2012, politicienii câmpulungeni simt durerile facerii listelor candidaţilor. Nu se ştie dacă va fi o naştere prematură, una la termen, una pe cale normală, sau una cu intervenţia bisturiului, însă majoritatea partidelor politice doar îşi imaginează cum vor arăta noii născuţi şi ce nume vor purta. Singurii, care sunt în lună avansată, au făcut ecografii şi au aflat ce poartă în pântece, sunt pesediştii, care şi-au şi botezat candidatul, în persoana lui Liviu Ţâroiu, şi pedeliştii, care speră să nu apară complicaţii şi să poată duce la termen sarcina ce-l va aduce pe lume pe Adi Popa. După două mandate de putere la Câmpulung, liberalii au fost la un pas de a-l pierde pe Călin Andrei (foto), care recent şi-a dat seama că trebuie să încerce să se reîncarneze pentru încă patru ani, ambiţionat fiind de anunţata sarcină a portocaliilor. La aflarea veştii, moaşele din PD-L s-au întâlnit la ceas de taină şi le-au rugat pe ursitoare să intervină pentru ca liberalul Călin Andrei să nu se mai nască în vara lui 2012, cu încă un mandat în braţe. Aşa că, ursitoarele au început să o bântuie pe mama  PNL şi să-i facă chiar şi oferte generoase, care, potrivit bârfelor, au ajuns la 100.000 euro pentru un avort spontan. Întrebat dacă oferta i s-a făcut direct, „fătul” primar Călin Andrei ne-a răspuns că încă nu are cunoştinţă de oferta portocalie, dar că nu ar accepta aşa ceva nici în ruptul capului.Totuşi, unii „tătici” liberali ar cam pune mâna pe bănet şi s-ar ocupa ei de pierderea sarcinii.
(Cheia Franceză)

 

Sprijinul decisiv dat de organizaţia argeşeană a PSD lui Victor Ponta pentru a deveni preşedintele partidului, dar şi relaţia specială păstrată cu celălalt mare lider al partidului, Adrian Năstase, sunt două din argumentele care îl plasează pe preşedintele PSD-Argeş, Constantin Nicolescu, în pole-position pentru a deveni vicepreşedinte al PSD la nivel central.

Nicolescu, la un pas de vicepreşedinţie la nivel naţional

După cum se ştie, la ultimul congres, social-democraţii au făcut câteva modificări la statut, printre care se numără şi mărirea numărului de vicepreşedinţi, de la 15 la 18. Iar din câte am aflat, cele 3 posturi suplimentare urmează să fie ocupate de şefii organizaţiilor din teritoriu cu cele mai bune rezultate obţinute la alegeri. În condiţiile în care alte judeţe cu rezultate bune, precum Vrancea, Dolj sau Teleorman, au deja reprezentare la vârful PSD, Argeşul şi Nicolescu se plasează în fruntea listei de favoriţi. Aflat în siajul lui Adrian Năstase în cadrul Consiliului Naţional PSD şi nominalizat recent să organizeze Liga Aleşilor PSD la Bucureşti, Nicolescu confirmă prin această nominalizare că a devenit unul dintre cei mai influenţi lideri la nivel naţional.

Năstase este duşmanul telefoanelor mobile şi fanul i-pod-urilor

Chiar vizita făcută de Adrian Năstase vinerea trecută în Argeş, pentru a-şi lansa volumul 3 al cărţii sale Codul Zambaccian, este o confirmare a celor spuse mai sus. Având un traseu full, care a cuprins Piteştiul, participarea la o întâlnire cu Comitetul judeţean şi primarii din zona Curtea de Argeş, plus deplasări la Ciofrângeni şi Muşăteşti, Năstase s-a ţinut ca un metronom de program. Sâcâit de anchetele DNA la care este supus de mai mulţi ani, el a avut pe parcursul vizitei câteva intervenţii ironice, în stilul caracteristic. Astfel, legat de fobia ascultării de telefoane, fostul premier a făcut apel la populaţie să renunţe la telefoanele mobile, şi să comunice pe viitor prin telefoanele fixe sau prin… porumbei, ba mai mult, în maşină cu Nicolescu s-a declarat fanul i-pod-urilor, prevăzute cu elemente de siguranţă care nu permit interceptările. Amuzant a fost Năstase şi când a fost întrebat dacă există riscul să se regăsească pe celebrele stenograme ale lui Vântu. El a spus că a purtat puţine convorbiri cu mogulul, în care i-a reproşat că se face vinovat de „favorizarea infractorului”, aluzie la nefericita vizită pe care Geoană i-a făcut-o înaintea alegerilor prezidenţiale şi care a schimbat soarta acestora.
(M. BĂDESCU)

UNPR-iştii argeşeni sunt convinşi că moţiunea de cenzură introdusă de opoziţie nu are nicio şansă să treacă miercuri, 27 octombrie, la votul din Parlament. În opinia lui Cristian Drăgan, membru în Biroul Permanent Judeţean al filialei UNPR Argeş, moţiunea nu este decât un joc politic prin care opoziţia încearcă să arate că-i apără pe români şi nimic mai mult: „Cu siguranţă moţiunea nu va trece, deoarece nici cei care au iniţiat-o, PSD, PNL şi PC, nu cred în reuşita ei. Pentru mulţi parlamentari din opoziţie, această iniţiativă nu este decât un prilej de a puncta la capitolul imagine. Din acest motiv sunt convins că tocmai ei, iniţiatorii moţiunii, se vor asigura că ea nu va trece. Responsabilităţile care ar decurge din reuşita unui astfel de demers ar fi uriaşe, iar opoziţia nici nu poate şi nici nu este dispusă să şi le asume”. 
(C.S.)

# „Moţiunea de cenzură ar trebui să fie factura finală pentru PDL”. Liderul PNL Argeş a comentat pe marginea votului „greşit” din Parlamentul României, vot prin care parlamentarii PDL au girat reducerea TVA-ului la alimente cu 5%  şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei. „Ce se întâmplă când un doctor greşeşte? Ce se întâmplă când un funcţionar este neglijent la un control sau când întocmeşte un act? Ce se întâmplă când un poliţist nu îşi îndeplineşte atribuţiile cum trebuie? Toţi riscă să fie sancţionaţi, într-un fel sau altul. Oricum, sunt supuşi oprobriului public - politicienii puterii afirmă că profesorii nu îşi fac bine treaba şi copiii noştri au rezultate dezastruoase la examene. Doctorii? Să plece în străinătate dacă nu le convine… Ce se întâmplă însă când un parlamentar votează greşit? Nimic!”, a întrebat Ion Popa, şeful PNL Argeş. Liderul liberal a arătat că cineva ar trebui să cuantifice valoarea „greşelii” parlamentarilor puterii şi aceştia ar trebui să plătească nota dacă preşedintele ţării nu promulgă cele două acte normative: „Parlamentarii sunt plătiţi din banii noştri ai tuturor. Timpul lor, al funcţionarilor parlamentari, costurile aferente întregii proceduri legislative prin care au trecut aceste legi ar trebui să fie suportat de către aceşti oameni care recunosc cu nonşalanţă că au greşit!”. Ion Popa a mai arătat că românii nu pot achita la nesfârşit nota de plată pentru această guvernare: „Moţiunea de cenzură ar trebui să fie factura finală pentru PDL, Guvernul Boc-Udrea-Băsescu-Anastase ar trebui să plece!”.
(N. DINU)

# Sub organizarea sa, primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene au înfiinţat Liga Aleşilor Locali.
Ultimele acţiuni majore ale social democraţilor, ne referim la  Liga Aleşilor Locali şi la Congres, au confirmat o realitate de necontestat: Constantin Nicolescu se numără, în acest moment, printre cei mai influenţi lideri în PSD la nivel naţional. Iar cel mai solid argument e acela că Victor Ponta şi Adrian Năstase i-au încredinţat organizarea Ligii Aleşilor Locali, manifestare organizată vineri, 15 octombrie, la Bucureşti, în ajun de congresul partidului programat la Sala Palatului. Practic, toată elita administraţiei locale din ţară, primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene înregimentaţi sub culoarea PSD, s-au reunit, în premieră, într-o formă asociativă. Miza înfinţării Ligii Aleşilor Locali, supranumită la vârful PSD şi “Liga lui Nicolescu”, e una extrem de pragmatică: pe principiul că unirea face puterea, aleşii locali social democraţi şi-au propus să acţioneze ca o echipă omogenă capabilă să riposteze oricând în faţa abuzurilor puterii de orice fel. Liga Aleşilor Locali va acţiona şi pentru o descentralizare publică reală, în acord cu standardele UE, dar şi pentru o distribuire echitabilă şi fără partizanat politic a fondurilor guvernamentale. În ziua lucrărilor, “Liga lui Nicolescu” a beneficiat de prezenţa tuturor liderilor PSD-Victor Ponta, Adrian Năstase şi Liviu Dragnea-dar şi a opoziţiei din partid, reprezentată de actualul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană. Asta şi ca o recunoaştere a faptului că, dincolo de taberele din partid, preşedintele PSD Argeş este privit ca un om de echipă total. De fapt, părerea unanimă în partid e aceea că Nicolescu a fost dintotdeauna un simbol el echilibrului şi al eficienţei, iar linia de la Argeş trebuie urmată şi în alte judeţe, dacă se doreşte performanţă.    
(G.G.)

# Edilul din Bradu susţine că „Liga Aleşilor Locali din PSD” este o idee furată după un model PDL deja existent.
„Liga Aleşilor Locali din PSD”, copie la indigo a modelului lansat, la Argeş, de primarii portocalii la începutul acestui an. Aceasta este opinia preşedintelui „Ligii Aleşilor Locali din PDL”, primarul comunei Bradu, Florin Frătică, care consideră că gestul colegilor social democraţi dovedeşte o lipsa totală de imaginaţie şi un „plagiat” politic grosolan, făcut public de Victor Ponta la congresul PSD de la sfârşitul săptămânii trecute.
# Domnule primar, de ce susţineţi că PSD-ul a preluat ideea dumneavoastră de constituire a unei „Ligi a primarilor”, pe care a şi lansat-o cu mare fast la congresul de sâmbătă de la Bucureşti?  V-a deranjat acest lucru?
- Nu poţi fi trist când cineva îţi copiază ideile. Pe mine m-a deranjat doar faptul că cei din PSD au dovedit lipsă de imaginaţie, folosind aceeaşi titulatură, la fel cu cea pe care noi am lansat-o în Argeş, încă de la începutul acestui an, „Liga Aleşilor Locali din PDL”. În primul rând, preşedintele PSD Victor Ponta trebuia să se gândească înainte de a se lăuda în congres cu o iniţiativă ce nu le aparţine. O să mă consult cu colegii mei şi e posibil să-i dăm în judecată pe pesedişti pentru acest furt. Practic, cei din PSD nu au nici măcar un document oficial de constituire al „Ligii Aleşilor Locali din PSD” la acest moment, aşteptând, probabil, să-şi „însuşească”, tot de la noi, statutul de organizare şi funcţionare.
# Aşa este în politică, ideile circulă…
- Eu nu spun că politica este o şcoală de bune maniere, numai că Victor Ponta continuă să fie un personaj trist, lipsit de repere, modelat din spate de Adrian Năstase şi Ion Iliescu. Am urmărit cu interes discursul de sâmbătă al lui Victor Ponta şi pot să spun că n-am regăsit nici urmă de „Micul Titulescu”, aşa cum îi place să-şi spună, ci mai degrabă de „Micul Zelea Codreanu”. Prin tot ce a încercat să expună la congres, Ponta a dovedit că este un tânăr confuz, dovadă şi îndemnul la grevă generală şi blocarea instituţiilor statului cu scopul răsturnării Guvernului. Un lider politic ce îndemnă public la acţiuni de forţă se descalifică prin iresponsabilitate. Într-o democraţie, încerci să răstorni puterea prin acţiuni parlamentare şi printr-o ofertă electorală mai atractivă, nu prin haos.

„Nimeni nu plăteşte nicio poliţă nimănui în PDL Argeş”

# Bun, dar sâmbătă la congres, Victor Ponta a anunţat un plan de măsuri destul de articulat pe care PSD-ul îl va pune în aplicare, în caz că va ajunge la guvernare. Asta dacă va trece moţiunea de cenzură de la finele acestei luni.
- Va trebui să mai aştepte, până vor ajunge ei la guvernare. Dar să revenim la întrebare. PSD-ul promite că din prima lună de guvernare va creşte salariul minim, va scădea CAS la angajator, va debloca posturile din sănătate, va mări pensiile, va îngheţa preţul la energia furnizată populaţiei, va impune TVA diferenţiat pentru produsele alimentare, etc., etc. Ei bine, toate aceste măsuri nu sunt decât nişte promisiuni nerealiste făcute cu scopul de a câştiga încrederea oamenilor. Promisiuni putem face şi noi, şi PNL, şi PRM, şi toată lumea. Numai că în acest moment traversăm o criză economică mondială, iar rolul unui guvern nu este acela de a face rost de bani pentru consum, ci de a găsi resurse pentru a scoate ţara din criză.  PSD-ul a fost lângă noi la guvernare, iar când a văzut ce măsuri de austeritate trebuie luate a preferat să treacă în opoziţie, decât să-şi asume responsabilitatea unei guvernării într-o perioadă dificilă.
# Ca să dovediţi lipsa de eficienţă a PSD-ul, de ce nu-i lăsaţi pe ei să guverneze?
- Am curajul să fac pariu că, dacă PSD-ul ar ajunge să guverneze, nu ar face nimic din ce a promis la congres, pentru că orice om politic normal realizează că nu poţi să te joci, în actualul context economic, cu viitorul generaţiilor care vor veni după noi. Ştiţi ce ar face PSD-ul după prima lună de guvernare? Ar spune că nu pot să crească nivelul de trai al populaţiei, fiindcă nu ştiu ce a făcut Boc, Blaga sau Elena Udrea. Iar după ce şi-ar epuiza atacurile asupra liderilor PDL, ar pune tunurile pe preşedintele Traian Băsescu. În asta ar consta proiectul lor de guvernare. În a da vina pe noi pentru a putea sta ei la putere.
# Deţineţi funcţia de secretar general în PDL Argeş, iar de curând au avut loc câteva excluderi din organizaţie. Care este scopul şi durata acestor acţiuni?
- În primul rând, nu este vorba de faptul că cineva are ceva cu cineva, ci mai degrabă este vorba de a eficientiza activitatea organizaţiei din Argeş a PDL. Nimeni nu plăteşte nicio poliţă nimănui. Avem un preşedinte nou, senatorul Mircea Andrei, iar proiectul său politic şi administrativ în Argeş este unul căruia toţi cei din conducerea organizaţiei i-am dat girul. Deşi s-a încercat să se dea o tentă de instabilitate în interiorul organizaţiei, eu vă garantez că în acest moment lucrurile merg cât se poate de bine. Asta spre dezamăgirea unora şi altora care şi-ar fi dorit altceva.
(IONUŢ STANCIU)

Interviu cu Cătălin Teodorescu, membru în conducerea PDL Argeş

# Cum comentaţi, ca fost prefect şi lider PDL, anunţul preşedintelui PNL Argeş, Ion Popa, că primarii liberali vor boicota următoarea şedinţă a Colegiului Prefectural?
- Din câte am aflat, există un număr suficient de mare de primari PNL care consideră această acţiune a lui Iani Popa nejustificată şi nefolositoare. Desigur că el, în calitate de preşedinte de partid aflat în opoziţie, încearcă prin diverse mijloace să critice şi să iniţieze un protest. Problema apare însă atunci când mare parte dintre membrii partidului pe care îl conduce consideră acest demers ca fiind neîntemeiat. Şi mă refer aici, desigur, la primarii PNL care nu cred că sprijină ideea de boicot a lui Iani Popa. Este o strategie de luptă în opoziţie care poate fi înţeleasă, însă doar până în punctul în care afectează interesele cetăţenilor.

“Nu cred că se va ajunge la boicotul şedinţelor prefectului”

# Cât de mult va pune un astfel de demers în dificultate PDL, ca partid de guvernământ, dacă la acţiunea de boicot a şedinţelor organizate de prefect se va ralia şi PSD, cum de altfel a dat de înţeles preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu?
- Eu, personal, cred că nu se va ajunge la boicot. Sunt de părere că primarii vor înţelege că sunt invitaţi la şedinţele Colegiului Prefectural pentru a rezolva problemele cetăţenilor şi că nu vor intra în jocurile unor lideri politici care nu iau în considerare interesul direct al aleşilor locali: acela de a-i reprezenta pe membrii comunităţilor din care fac parte. Aceste lucruri sunt valabile atât pentru primarii PNL, cât şi pentru cei ai PSD şi sper că interesele comunităţilor locale vor prima în faţa intereselor de partid.
# În Argeş, cinci primari portocalii au primit de trei ori mai multe fonduri decât 23 de primari PSD. Fondurile uriaşe dirijate discreţionar de premierul Emil Boc către cei cinci primarii PSD lasă impresia că guvernul a dorit să pedepsească judeţul Argeş pentru modul cum a votat. Cum comentaţi?
- Ideea potrivit căreia premierul Emil Boc ar fi favorizat primarii PDL şi că ar fi pedepsit astfel localităţile cu conducere pesedistă mi se pare uşor tendenţioasă. Cu siguranţă, proiectele primarilor PDL au fost acceptate pe baza faptului că acestea au fost mult mai clare şi exigibile. Să nu uităm faptul că atât Primăria Curtea de Argeş, cât şi cea de la Topoloveni, au primit sprijinul ferm al Guvernului în câştigarea proiectelor, au primit fonduri în valoare de milioane de euro, deşi ambele oraşe au în frunte câte un primar PSD. De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul că ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, şi-a anunţat sprijinul în continuare pentru programul de reabilitare termică a blocurilor din Topoloveni, fără a se ţine cont că primarul Gheorghiţă Boţîrcă este un pesedist convins.
# În plan strict politic, la ce funcţie de conducere veţi candida la viitoarele alegeri în cadrul filialei PDL şi cu ce proiect?
- Voi candida la una dintre funcţiile de conducere de la nivel judeţean, cu siguranţă. Nu am luat deocamdată o hotărâre la care dintre acestea, însă urmează o discuţie în partid, în acest sens, în perioada imediat următoare.
# De ce zonă aţi răspuns pînă acum şi ce rezultate vă îndreptăţesc să obţineţi o funcţie de conducere în noua echipă PDL?
- Ca fost prim-vicepreşedinte al PDL Argeş am răspuns de filialele din întreg judeţul, însă personal m-am ocupat strict de comunele Căteasca, respectiv Albeştii de Argeş. La ambele am obţinut rezultate foarte bune la alegerile europarlamentare, parlamentare şi prezidenţiale. Deşi vorbim despre localităţi cu primar social-democrat, la fiecare tur de scrutin am reuşit un scor cu mult peste media partidului pe judeţ.

„Este posibil să candidez pe un colegiu, dar n-aş putea spune care va fi acela”

# Din informaţiile mele, sunt şanse foarte mari să candidaţi la alegerile parlamentare din 2012 pe un colegiu. Ce colegiu vizaţi şi care ar fi motivaţia pentru care doriţi să reprezentaţi Argeşul în Parlament?
- Se discută la nivel de partid şi ce pot să vă pun este că se va cântări foarte bine înainte de a se stabili ceva. Nu s-a luat încă o decizie în acest sens până acum, şi oricum este prematur să vorbim despre aşa ceva la momentul de faţă. Este posibil să candidez pe un colegiu, dar n-aş putea spune care va fi acela.
# Aţi lucrat cu Cristian Boureanu, care v-a promovat şi avea un altfel de stil de lucru. Acum aţi trecut în barca noului boss portocaliu Mircea Andrei. Ce avea unul şi n-are celălalt şi de ce ar trebui argeşenii să aibă încredere în Mircea Andrei şi PDL, după experienţa mai puţin reuşită cu Cristian Boureanu?
- Şi Cristian Boureanu şi Mircea Andrei sunt doi lideri marcanţi ai PDL, cu personalităţi foarte puternice, cu multă notorietate la nivel naţional. Este normal să aibă stiluri de lucru, politic vorbind, diferite şi modalităţi personale de impunere la conducerea unei organizaţii de partid. Este evident că senatorul Mircea Andrei, actualul lider PDL Argeş este mai determinat. Probabil că are o dorinţă mai mare de a câştiga împreună cu PDL alegerile din Argeş şi se vede acest lucru în eforturile deosebite pe care le face în plan politic. Pe de altă parte, are şi una atu în plus faţă de Boureanu, acela că are  avantajul de a fi venit într-o echipă oarecum formată. Trebuie specificat faptul că eu nu am trecut în barca nimănui. Am rămas acolo unde eram, adică în echipa de conducere a PDL Argeş. Nu înţeleg la ce experienţă mai puţin reuşită vă referiţi, Cristian Boureanu este şi va rămâne un lider foarte vizibil, un lider care, la ultimele alegeri, a dat mult de furcă PSD-ului, care nu a mai obţinut rezultatele anunţate la centru. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că PDL Argeş este o echipă care şi-a stabilit nişte obiective foarte îndrăzneţe şi va lucra la îndeplinirea lor.
(Interviu realizat de Gabriel Grigore)

Transfer de senzaţie în politica argeşeană. Primarul comunei Băbana, Bebe Ivan, s-a înscris săptămâna trecută în „Liga Aleşilor Locali din PDL”. Înregimentarea liberalului Bebe Ivan sub culorile portocalii confirmă intenţiile senatorului Mircea Andrei şi ale preşedintelui ligii, Florin Frătică, de a-şi întări lotul cu stranieri de la alte partide, în vederea atacării titlului de campioni ai judeţului la alegerile locale din 2012. Surse din PDL ne-au dezvăluit că Bebe Ivan a semnat deja un antecontract cu „Liga lui Frătică”, urmând să fie inclus imediat, după vizita medicală pe care o va efectua la ministerul condus de Elena Udrea, într-un amplu program de „recuperare” a unor fonduri guvernamentale. Transferul lui Bebe Ivan este cu atât mai răsunător, cu cât fosta „gheată de aur” a PNL promite să ia titlul de golgeter şi la următoarele alegeri, dar sub tricoul PDL.
(IONUŢ STANCIU)

Pagina 114 din 114