Simona Brătulescu, președinte ALDE Argeș: ”România a trecut, în ultimii ani, de la președintele-jucător, la președintele nepăsător. O nepăsare pe care Klaus Iohannis nici nu se străduiește să o disimuleze, venită la pachet cu ipocrizia cu care deja ne-a obișnuit.

După ce a revenit pe scena politică, după o altă vacanță prelungită, Iohannis a criticat ultimele evenimente de politică externă în care a fost angrenat premierul României, declarând că nu a fost consultat și că el este prima vioară a diplomației externe.

Probabil că actualul Executiv s-ar fi gândit să-l consulte pe președinte dacă l-ar fi văzut, măcar pentru o clipă, interesat de politica externă a țării, dacă ar fi constatat că președintele are o agendă bine pusă la punct, are o strategie pe termen lung, sau măcar mediu, de promovare a României și a intereselor ei.

Or, ce face președintele? Schiază, se relaxează, stă cu... diplomația domniei sale la soare, iar când celelalte organe ale statului își exercită prerogativele de politică externă, iese la atac, critică și manipulează. Să ne iertați, onorabile domn prezident, chiar nu am ștut că sunteți interesat de acest aspect, altfel v-am fi văzut la muncă în toți acești ani! V-am fi observat, măcar, cum... urmăriți cu... ”atenție și îngrijorare”.

În altă ordine de idei, permiteți-mi să mai fac o scurtă constatare! Robotul Sophia, singurul robot umanoid din lume, a venit la București săptămâna aceasta. Vă mărturisesc că inspiră infinit mai multă umanitate și empatie decât inspirați dumneavoastră...”.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Săptămâna trecută, Senatul României a aprobat o inițiativă legislativă a Alianței Liberalilor și Democraților Europeni – ALDE, ce reprezintă un prim pas către reformarea sistemului de ajutoare sociale. Potrivit acesteia, cei care acum primesc ajutoare sociale vor pierde acest beneficiu dacă refuză nejustificat ofertele de locuri de muncă sau refuză să participe la cursurile de formare profesională.

Iniţiatorii proiectului spun că, în acest moment, legea actuală nu face decât să-i stimuleze pe cei care primesc ajutor social să nu lucreze. Noua reglementare prevede pierderea ajutorului în cazul în care asistatul refuză de 3 ori un serviciu sau să facă muncă în folosul comunităţii. În unele cazuri, aceştia fac rost de adeverinţe medicale care-i scutesc de efort.
Referitor la această temă, Simona Brătulescu - preşedinte ALDE Argeş şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş - se poziţionează în favoarea aplicării acestei soluţii cât mai rapid şi în mod ferm.
„Iniţiativa a aparţinut colegului nostru Alexandru Băişanu, deputat ALDE, dar a fost susţinută de toţi parlamentarii partidului, în frunte cu preşedintele Călin Popescu Tăriceanu. Mi se pare o măsură necesară, adaptată la ceea ce se întâmplă în  viața de zi cu zi, la realitatea românească. Nu aş vrea să fie interpretată ca o răutate la adresa unor oameni năpăstuiţi, loviţi de soartă, într-un moment greu al vieţii lor, ci tocmai ca un ajutor pentru aceştia. Banii nu sunt niciodată suficienţi pentru astfel de cazuri. Dacă îi risipim şi mare parte din ei ajung la cine nu merită, la cei leneşi şi nepăsători, rămân mai puţini tocmai pentru cei cărora trebuie să le întindem o mână de ajutor atunci când au mai mare nevoie! Sper ca această propunere să se bucure de același suport și la Camera Deputaților“.
Legea a trecut de Senat şi va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Publicat în Politic

La sfârșitul săptămânii trecute, președintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu - liderul ALDE-   împreună cu alți oficiali de la centru ai Alianței Liberalilor și Democraților, a fost prezent la Pitești, pentru a lua parte la Conferinţa de alegeri a ALDE Argeş. „Mi-aş dori foarte mult ca ALDE - al patrulea partid în alegerile locale şi parlamentare din 2016 - să devină al doilea partid. Sunt realist, nu spun să devenim primul partid... Ne trebuie consolidarea structurilor teritoriale, dar cred că putem ca din al patrulea partid, să devenim al doilea, după PSD”, a declarat Tăriceanu. „ALDE a crescut de la 12-13% şi suntem în momentul de faţă la 15%. E un rezultat care sigur că ne bucură”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu. La conferinţa de alegeri a ALDE Argeş, Simona Brătulescu a redobândit, fără emoții, șefia organizației județene a Alianței Liberalilor și Democraților, dat fiind faptul că n-a avut concurență.
„Mă bucur că îmi veți fi alături și în continuare și, sunt convinsă, mă veți ajuta să duc la bun sfârșit tot ceea ce împreună ne-am propus: să facem din ALDE Argeș o organizație puternică, deschisă oamenilor, care luptă pentru drepturile și libertățile lor, care nu uită că scopul principal al luptei politice este o viață mai bună și mai dreaptă!”, le-a transmis, ulterior, celor care au susţinut-o Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeş.

 

Publicat în Politic

„Ca și target, ne-am propus să desemnăm candidații pentru alegerile locale până la 1 septembrie 2018, pentru că un partid precum este ALDE are nevoie de o creștere a notorietății a fiecărui candidat în parte. Am decis împreună că așa vom optimiza rezultatele și când vom trage linia vom reuși să fim locul doi la nivel județean”, a declarat președintele ALDE Argeș, Simona Brătulescu. Aceasta a mai afirmat că intenționează să candideze la viitoarele alegeri parlamentare. „Au existat foarte multe întrebări pe această temă, directe sau indirecte. Toată lumea avea curiozități gen dacă voi pleca în Executiv, secretar, în ce minister, director de companie și am încercat să fac lumină. Voi rămâne în continuare vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș și asta înseamnă încă doi ani de activitate în administrația județeană, după care intenția mea este de a merge să candidez în Parlamentul României”, a mai spus Simona Brătulescu. Filiala județeană a ALDE își va alege noua echipă de conducere pe 11 martie, la conferința județeană.

Publicat în Politic
Joi, 15 Februarie 2018 17:28

Alegeri la ALDE Argeș

Filiala argeșeană a Alianței Liberalilor și Democraților se pregătește de alegeri. După cum a anunțat președintele ALDE Argeș, Simona Brătulescu, Conferința județeană de alegeri va avea loc pe 11 martie a.c., la ora 10.00, la Teatrul "Alexandru Davila" din Pitești.

“Ne pregătim pentru Conferința județeană de alegeri. Vom avea peste 400 de delegați la nivel județean. Se va desemna noua echipă care va activa alături de noi timp de patru ani de zile, de acum înainte. Astăzi avem alegerile la tineret. Este o echipă frumoasă, o echipă implicată și, așa cum știm cu toții, tineretul în orice partid reprezintă o bază de plecare și un suport real pentru viitoarele alegeri”, a declarat Simona Brătulescu. Potrivit acesteia, ALDE Argeș și-a fixat ca targhet să ocupe locul doi la nivel județean.

Publicat în ACTUALITATE

Simona Brătulescu, unul dintre cei doi vicepreședinți ai CJ Argeș și președinte ALDE Argeș, va merge zilele acestea să verifice toate școlile și grădinițele din Argeș. Va fi urmărit stadiul lucrărilor pentru care instituția a alocat fonduri substanțiale.

Publicat în Administratie

Ca urmare a tregediei de marți 7 august, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și presedinte al ALDE Argeș tocmai a anunțat public că formațiuna sa politică, prin parlamentarul Andrei Gerea va înainte o inițiativă legislativă menită să regleze foarte clar și tranșant lucrurile pentru cei care nu respectă interdicțiile puse de salvatori.

Tânarul care şi-a pierdut viaţa marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a salvat o femeie şi pe fiica ei de la înec, avea doar 30 de ani şi se căsătorise în urmă cu doi ani. Originar din satul Stroeşti, comuna argeşeană Muşăteşti, Adrian Ciureanu era un tânăr de toată isprava, iubit de întreaga comunitate.
Adrian Ciureanu venise la mare împreună cu soţia Alina, cu o verişoară şi nepoţii acesteia şi a murit marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a sărit în apă pentru a salva de la înec o mamă şi pe copilul ei.
Simona Brătulescu face un apel public atât către colegii PSD din coaliția de guvernare, cât și către celalalte forțe politice să urgenteze și să suțină acest tip de demers legisaltiv menit să ofere echipelor de salvamari și salvamontiși pârghii solide, bine regelementate, pentru a potoli teribilismul aducător de moarte a unei anumite categorii de cetățeni.
”Un tânăr de 31 de ani a murit încercând să salveze o femeie și un copil. Și-a pus viața în slujba semenilor lui și îl numim erou. Pentru noi toți, Adrian Ciureanu este un erou, dar nimeni și nimic nu mai poate consola familia care trece acum printr-o tragedie fără egal. Adrian Ciureanu a murit încercând să salveze o femeie care și-a luat copilul și a intrat în mare în ciuda interdicției salvamarilor.
De ce ignorat avertismentele salvamarilor?
Poate pentru că acești salvatori ai mării, ca și salvatorii muntelui, nu au nicio posibilitate de coerciție a celor care nu respectă interdicțiile.
În fiecare an, salvamari și salvamontiști își riscă viața în timp ce îi salvează pe cei care ignoră toate avertismentele. Pentru ca tragedia din familia eroului Adrian Ciureanu să nu se mai repete, cadrul legal trebuie schimbat urgent în așa fel încât încălcarea interdicțiilor să fie pedepsită.
Împreuncă cu deputatul ALDE de Argeș, Andrei Gerea,am căzut de acord ca legea actuală să fie modificată și să prevadă sancțiuni pentru cei care îi ucid, ignorând orice interdicție, pe cei ca Adrian Ciureanu. ALDE Argeș solicită tuturor partidelor să se alăture demersului nostru de modificare a cadrului legislativ pentru a nu mai asista, pe viitor, la alte tragedii, pentru a nu mai vedea părinți plângându-și copiii eroi, pentru a nu mai lăsa oameni să moară.
Adrian Ciureanu este eroul mării și al nostru, dar sacrificiul lui trebuie să unească întreaga clasă politică pentru modificarea legislației. Nu mai dorim un alt caz Adrian Ciureanu. Eroii noștri trebuie să rămână în viață! ”, a declarat Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș.

Publicat în Actualitate

# Mesajul vicelui CJ, Simona Brătulescu, de ziua SALVAMONT Argeş
La aniversarea a 48 de ani de activitate oficială a SALVAMONT România, vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu a adresat mulțumiri și felicitări salvatorilor montani din județ - „cei care, cu pasiune și dăruire până la sacrificiu, veghează cărările munților, indiferent de anotimp”.

Publicat în Actualitate

# Exclusivitate! Documente incendiare cu toate măririle # De la 1.800-1.900 lei, un consilier superior a ajuns să câștige 6.000 lei.  # Șefii de servicii depășesc 7.000 lei, iar directorii 8.000 lei  # Secretarul CJ are 12.228 lei și arhitectul șef al județului - 9.493 # Și asta nu e tot! La aceste măriri date de președintele Dan Manu în luna decembrie 2016, se adaugă creșterea de 20% dată de Guvernul Grindeanu în ianuarie a.c.

Publicat în Dezvaluiri

Scandalul din interiorul ALDE se resimte și în Argeş, mai ales în bătălia pentru funcția de subprefect al județului, care, deși potrivit calculelor inițiale, ar fi trebuit să revină, ca și cea de prefect, PSD-ului, iată că după ultima ședință de Guvern a fost adjudecată alianței.

Publicat în Politic
Pagina 1 din 2