Sâmbătă, 10 martie, la Sala Palatului din Capitală a avut loc Congresul Extraordinar al PSD. Și, deși organizația PSD Argeș a fost una dintre cele mai numeroase din țară și din sală, cu 155 de delegați, la final aceasta a plecat cu mâna goală, Șerban Valeca și Cătălin Rădulescu pierzând alegerile pentru postul de vicepreședinte la nivel național, pentru regiunea Sud-Muntenia. Fapt ce lasă PSD Argeș fără reprezentare și influență la nivel național. O palmă dată indirect de către Liviu Dragnea unei organizații din ce în ce mai dezbinate și mai măcinate de conflictele interne. O echipă de la Jurnalul de Argeș a fost la Congresul PSD de la Sala Palatului și vă prezintă în cele ce urmează detaliile nevăzute ale evenimentului ce a strâns aproape 4.000 de delegați, peste 200 de jurnaliști, dar și câteva sute de protestatari în fața Sălii Palatului.

Măsuri de siguranță ca la un summit NATO

Am mai fost la congrese PSD în București în ultimii 19 ani ca jurnalist, dar măsuri de securitate ca la congresul din 10 martie nu am văzut vreodată. Zona Sălii Palatului fusese împrejmuită cu garduri de protecție încă de vineri și sute de jandarmi și polițiști erau peste tot, de parcă ar fi fost vreun summit NATO ori ar fi urmat să vină Trump.
Delegația din Argeș, care a ocupat unul dintre cele mai mari sectoare din Sala Palatului, la doar 10 metri de scenă, a fost printre primele, ajungând la București în jurul orei 9 dimineața. În holul de la intrare i-am remarcat, printre alții, pe senatorul Șerban Valeca, președintele CJ Argeș - Dan Manu, primarul de la Mioveni - Ion Georgescu, primarul de la Albota - Ion Dumitru și primarul de la Bradu - Dan Stroe.

Primarii Ionică și Boțârcă, marii absenți

10 03Au fost și două absențe de marcă în rândul delegației PSD Argeș. Este vorba de primarii de la Pitești și Topoloveni, Cornel Ionică și, respectiv, Gheorghiță Boțârcă. Primarul Piteștiului a absentat deoarece era plecat peste hotare. În schimb, pe surse am aflat că primarul Gheorghiță Boțârcă a lipsit  din cauza mai multor nemulțumiri legate de modul în care este condus PSD Argeș. De altfel, 15 primari argeșeni au absentat de la congres, iar asta spune mult despre lipsa de organizare, haosul și nemulțumirile față de modul amatoristic în care este condua PSD Argeș. Înainte de congres, deputatul Cătălin Rădulescu, care candida pentru un post de vicepreședinte PSD, și-a făcut lobby în rândul mai multor delegații. Și tot Cătălin Rădulescu anunța că, dacă va fi lăsat să vorbească, va avea un discurs incisiv.

Ion Glișcă, mesaj către Codrin Ștefănescu: „Ne-ați omorât cu revoluția fiscală”

10 04Apropo de lobby, Codrin Ștefănescu, cel care candida pentru funcția de secretar executiv al PSD, a petrecut mai bine de o jumătate de oră în rândul delegației PSD Argeș, dând mâna cu toți cei prezenți și schimbând câteva cuvinte cu mai mulți dintre ei. Codrin Ștefănescu și-a adus aminte cu plăcere de zilele când pescuia în zona Nucșoara.
Singurul care s-a contrat cu Codrin Ștefănescu a fost omul de afaceri și consilierul județean Ion Glișcă. În momentul în care a dat mâna cu Ștefănescu, Ion Glișcă i-a spus ferm: „Ne-ați omorât cu revoluția fiscală”. Luat prin surprindere, Codrin Ștefănescu a zâmbit protocolar și a îngăimat câteva cuvinte, după care a trecut mai departe. Ultimul cu care a stat de vorbă a fost Aurel Bălășoiu, primarul de la Rociu, care i-a spus: „Să fiți tare ca Ștefan cel Mare!”.

Un membru din delegația PSD Argeș a adormit în timpul discursului lui Dragnea

Discursul lui Liviu Dragnea, care a durat nu mai puțin de 80 de minute, aproape cât un meci de fotbal, a fost unul epuizant pentru destui delegați din sală, care au căscat sau s-au jucat pe telefoanele mobile. Inclusiv pentru un membru al delegației PSD Argeș, care a ațipit preț de un sfert de oră.
În alți ani, organizarea congreselor PSD era una impecabilă. Iar cei care vorbeau la prezidiu erau, dincolo de problemele cu legea, oameni cu IQ ridicat, de la Adrian Severin până la Adrian Năstase. Acum, PSD-ul s-a diluat dramatic în ceea ce privește valoarea și mai ales eficiența oamenilor care conduc partidul. PSD a dat senzația, inclusiv pe parcursul congresului, că e un partid fără suflet și fără minți luminate, un partid cu conducător unic.
Și în PSD Argeș se simte acut lipsa unor lideri puternici precum erau pe vremuri Constantin Nicolescu și Nicolae Văcăroiu.

Primarul de la Micești a plecat de la congres după ce s-a certat cu Șerban Valeca

Apropo de conflictele interne din cadrul PSD Argeș și de lipsa de autoritate, asta s-a văzut și când Dumitru Voicu, primarul de la Micești, a plecat din sală după ce s-a certat cu senatorul Șerban Valeca. Primarul de la Micești nu a dorit să facă publice motivele disputei sale cu președintele PSD Argeș.
În cele din urmă, deputatul Cătălin Rădulescu nu a mai apucat să își spună păsurile de la tribuna congresului PSD. Asta și din cauza organizării dezastruoase. Concret, discursurile candidaților și mai multor membri de frunte ai partidului au fost programate exact când a început procesul de votare și nu înainte, cum era normal și logic. Drept urmare, când au început speech-urile, în sală mai erau doar vreo 300 de persoane dintre cele 4.000 prezente la începutul congresului. Iar mulți dintre cei care trebuia să vorbească au renunțat să mai ia cuvântul. Mai mult, Ecaterina Andronescu și Nicolae Bănicioiu, contracandidații Vioricăi Dăncilă pentru funcția de președinte executiv al PSD, s-au retras din competiție și au plecat de la congres cu două ore înainte de terminarea votării.
Și apropo de votare, deși Șerban Valeca părea mare favorit pentru un post de vicepreședinte PSD pe regiunea Sud-Muntenia, până la urmă a pierdut la o distanță de peste 130 de voturi (285 față de 417) în fața lui Adrian Țuțuianu, de la Prahova. Nici Cătălin Rădulescu nu a avut noroc, obținând doar 51 de voturi.
Lobby-ul făcut de Codrin Ștefănescu în rândul celor din PSD Argeș nu a fost cu noroc, și acesta pierzând alegerile pentru postul de secretar executiv al PSD.

*** *** ***

Şerban Valeca dă vina pe Deputatul Mitralieră pentru eşecul său: „Nu îmi dau demisia. Am pierdut alegerile şi pentru că s-a depus o candidatură paralelă din Argeş”

10 01Lipsa Argeşului în conducerea partidului aflat la guvernare este surprinzătoare, în condiţiile în care judeţul nostru se înroşeşte mereu în alegeri. Dezastrul de la congresul de săptămâna trecută, constând în ratarea unei funcţii de vicepreşedinte la nivel național a liderului PSD Argeş, senatorul Şerban Valeca, a fost comentat, pe scurt, pentru „Jurnalul de Argeş”, chiar de către cel care a pierdut alegerile.
# Domnule senator, aveţi ceva să vă reproşati după înfrângerea la alegerile interne? Cum o explicaţi?
- Îmi asum pierderea alegerilor pentru postul de vicepreşedinte regional. Indiscutabil că s-a ajuns la acest rezultat şi din cauza faptului că s-a depus o candidatură paralelă din Argeş, fără avizul colegilor (n. red. - este vorba de deputatul Cătălin Rădulescu), dar şi pentru că au apărut declaraţii de nesusţinere a unor candidaţi din partea unor judeţe care îmi acordau susţinerea, discuţii purtate de către doi-trei delegaţi din Argeş înaintea şi în timpul congresului. Toate acestea au condus la pierderea unui număr important de voturi.
# Vă gândiţi să vă daţi demisia după această înfrângere, ce lasă PSD Argeş fără reprezentare şi influenţă la nivel naţional? În mediul online, atât Cătălin Rădulescu, cât şi Ducele de Albota au spus că sunteţi dator cu o demisie de onoare.
- Apriori nu îmi depun demisia!  În acelaşi spirit de echilibru şi de echipă, în următoarea perioadă voi convoca un Comitet Executiv Judeţean al PSD Argeş pentru analiza tuturor aspectelor şi a căilor de urmat.
Interviu realizat de Cătălin Ion Butoiu


P.S. N. red. - Referitor la demisia preşedintelui Valeca, Ducele de Albota a declarat: „De ce să-şi dea demisia, că o parte din delegaţia argeşeană l-a trădat?”

Publicat în Politic
Joi, 02 Noiembrie 2017 12:08

Tentativă de asasinat la ARO

# Exhibiţionist sau victimă? # Fostul director al uzinei, Mihai Mărţişor Ciobanu, susţine că s-a încercat omorârea sa prin iradiere

Două emisiuni difuzate în ultimele două duminici de postul B1 TV despre ARO, la care invitat a fost Mihai Mărţişor Ciobanu, fost director general al uzinei între anii 1992-1994, a redeschis în Câmpulung rana provocată de lichidarea unicului constructor de automobile româneşti de teren. De ce şi ce rost mai are relansarea subiectului, acestea sunt lucrurile pe care am dorit să le aflăm chiar de la protagonistul emisiunilor. Şi a ieşit o discuţie lungă, deseori cu alte subiecte, dar toate legate de ARO. ARO, o uzină sabotată permanent, după cum susţine fostul director.

„De data asta va exista și efect”

# Domnule Ciobanu, mai au rost dezvăluirile despre ARO? Vă întreb asta în condiţiile în care nici acum nu a fost (re)cunoscut vreun vinovat pentru dezastrul de la Câmpulung?
- Da, cum să nu! Eu cred că de data aceasta va exista efect...
# Păi a fost un dosar la DNA şi l-au închis.
- Se poate redeschide.
# Ştiţi că există şi opinia că sunteţi pus şi chiar plătit să readuceţi în atenţie subiectul ARO. Cum aţi ajuns să-l discutaţi la B1 TV?
- Eu am fost invitat la o emisiune de 1 Mai, având ca subiect modul cum era sărbătorită Ziua Muncii în marile întreprinderi de pe vremea comunismului. Atunci am atins subiectul ARO, am spus că au încercat să mă asasineze fiindcă mă opuneam lichidării uzinei, iar cei de la televiziune mi-au propus să discutăm pe larg, în altă emisiune, despre acest lucru. Aşa a revenit în atenţie subiectul ARO şi nu altfel!
# Cine a vrut să vă asasineze şi cum?
- Păi cei care aveau interes să distrugă ARO.
# Cine anume?
- Se ştie cine.

„Au încercat să mă asasineze prin iradiere”

# Şi cum?
- Păi am fost radiat zilnic cu izotop de radiu. Îmi puneau în cafea... până m-am prins. Am fost să-mi măsoare nivelul de radiaţii din corp şi era de douăzeci de ori peste limita admisă. S-a înnegrit ecranul calculatorului, nu putea să afişeze indicatorii...
# Şi de la ce a pornit acest lucru?
- Pe când eram director la Institut (n.red.: Cesar ARO, fostul Centru de Studii pentru Automobile), am sesizat afacerea cu Valeologia din Chișinău (condusă de Vitalie Usturoi, fost ofițer sovietic GRU, n.red). A fost un tun de douăzeci de milioane de dolari atunci, la începutul anilor 90. Ideea era să bage ARO în dezastru (s-au livrat către firma Valeologia 3400 autoturisme Aro, iar pe factura de compensare s-a trecut vopsea, care însă nu a mai ajuns niciodată la Câmpulung, n.red) iar cu acea afacere s-a reuşit. Apoi urma să o lichideze. Nu uitaţi de liberalizarea cursului, făcută de Petre Roman, o altă lovitură dată uzinei. Acesta a fost planul lor.
# Al cui?
- Se ştie.
# Păi înseamnă că şi dumneavoastră aţi făcut parte din plan, că în 1992 aţi ajuns director general la ARO!
- Eu am încercat să salvez uzina! Ca dovadă, pe timpul meu lucrurile au început să meargă. S-au înşelat cu mine!
# Şi de aceea v-au dat jos?
- Păi le stricam planurile. Aşa că şeful SRI de atunci (Virgil Măgureanu, n.red) l-a sunat pe şeful FPP de atunci, pe Emil Dima, şi m-a demis.
# Şeful SRI Virgil Măgureanu?! Păi ulterior aţi fost împreună în firma Amrom Automotive 2006!
- (se întoarce către Ion Cotescu, fost lider de sindicat la ARO, care a participat la discuţie: „Vezi ce întrebări pune? Zici că e de-al lor!”). Şi către mine:
- O să revin la Amrom.
# Domnule director, totuşi, chiar mai au rost aceste readuceri în atenţie a treburilor de la ARO? Au trecut atâţia ani, nu s-a întâmplat nimic, nu există vinovat oficial.
- Ba există. Când a fost cu privatizarea, i-am atras atenţia lui Muşetescu (n.r.: Ovidiu Mușetescu, preşedintele APAPS la momentul vânzării uzinei către Cross Lander USA) asupra pericolului. L-am întâlnit pe stradă şi mi-a spus că nu a avut ce face, că un deputat şi un senator de Argeş făceau presiuni şi, dacă nu răspundea la solicitări, era pus în discuţie la premierul Năstase.
# Care senator şi deputat de Argeş?
- Păi care erau atunci... (Ion Cotescu îi şopteşte: „Nicolescu şi Marin”)

„Apropo de Văcăroiu: ştiţi că în Limba Akkadiană «Văcaru» înseamnă «om foarte important»?”

# Ei erau? Ei şi Văcăroiu?
- Păi îi ştiţi, cei care erau atunci! Nu e treaba mea să indic şmecherii, ci doar să arăt faptele. Sunt alţii care trebuie să găsească vinovaţii, există instituţii ale statului. Şi apropo de Văcăroiu: ştiţi că în Limba Akkadiană „Văcaru” înseamnă „om foarte important”?
# Revin cu întrebarea: mai are rost?
- Da, fiindcă şi acum oamenii se întreabă ce s-a întâmplat cu ARO.
# Un efect există totuși: în Câmpulung se discută mult despre aceste emisiuni la care ieșiți în ultima vreme.
- Nu numai în Câmpulung, sunt şi alţii interesaţi. După prima emisiune m-au şi verificat, să vadă dacă sunt agent şi nu au găsit nimic.

După cum se observă, la întrebarea despre cum a ajuns asociat peste 12 ani, în 2006, în firma Amrom Automotive, chiar cu directorul SRI despre care susține că a ordonat schimbarea sa de la Aro în 1994, e vorba de Virgil Măgureanu, Mihai Mărțișor Ciobanu nu a mai revenit, spre a ne răspunde.

Publicat în Dezvaluiri

Curtea de Conturi a României a publicat Raportul public, rapoartele referitoare la finanțele publice locale, precum și Raportul de activitate pe anul 2016.

Publicat în Actualitate