Muzeul Judeţean Argeş vă invită marţi, 19 decembrie, ora 10.00, în Amfiteatru, la Festivitatea de decernare a Premiilor pentru cercetare ştiinţifică în domeniul istoriei, ediția a VII-a.

În semn de preţuire a celor care desfăşoară activitate de cercetare ştiinţifică, Consiliul Ştiinţific al Muzeului Judeţean Argeş a instituit în anul 2011 premiile pentru cercetare ştiinţifică. Acestea se acordă pe bază de candidatură şi înscriere la competiţia de premiere.

Se vor acorda următoarele premii:
-Premiul ”Gh. Brătianu” pentru istorie şi arheologie medievală;
-Premiul ”G. Ionescu Gion” pentru istorie modernă;
-Premiul ”Valeriu Florin Dobrinescu” pentru istorie contemporană;
-Premiul Opera Omnia - Istorie.

Deschiderea festivităţii de premiere va fi făcută de Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș în prezenţa a numeroşi invitaţi din ţară.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Vineri, 24 noiembrie, cu începere de la ora 12.00, la Muzeul Județean Argeș, președintele CJ Argeș, Dan Manu, va participa la dezbaterea cu tema „Dezvoltarea economică, socială și culturală  a zonelor rurale din România ”, organizată de Confederația Sindicală Națională MERIDIAN și Federația AGRO PROPACT. Evenimentul se va desfășura în Amfiteatrul Muzeului Județean Argeș, în ajunul manifestărilor dedicate Marii Uniri, dar și în contextul activităților naționale care marchează „Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor”.
Temele ce vor fi abordate vizează consolidarea instituțiilor naționale și locale care gestionează politica agricolă și dezvoltarea rurală durabilă, educația, pregătirea profesională și cultura în zonele rurale, oportunități pentru educație și formare profesională a locuitorilor din zonele rurale, precum și egalitatea de șanse la țară și prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.
La eveniment sunt invitați să participe ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia-Olguța Vasilescu și Viorica Dăncilă, europarlamentar.

Publicat în Politic

Unul dintre cele mai aşteptate evenimente dedicate exclusiv artei naive, Expoziţia Naţională de Artă Naivă, îşi deschide anul acesta larg porţile pentru a XLIX-a ediţie, sâmbătă, 28 octombrie, ora 10.00, la Muzeul Judeţean Argeş.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Argeş prin Muzeul Judeţean Argeş şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii.
Lucrările sunt expuse la Galeria Naţională de Artă Naivă a Muzeului Judeţean Argeş (corpul C, intrarea din bulevardul Eroilor). La tradiţionala manifestare vor fi prezenţi zeci de artişti naivi din întreaga ţară.
Sunt aşteptaţi toţi cei care vor să afle mai multe despre arta naivă românească, dar şi cei care vor să redescopere lumea plină de prospeţime şi sinceritate din lucrările expuse.

Publicat în Cultura

Muzeul Judeţean Argeş organizează în zilele de 12 și 13 octombrie a.c., a XLVIII - a ediţie a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice ”Ecosinteze şi etnosinteze carpatine”, manifestare cu participare naţională.

Publicat în ACTUALITATE

Muzeul Judeţean Argeş expune în luna octombrie, în cadrul micro-expoziției ”Exponatul lunii”, o specie interesantă, Fulica atra Linnaeus, 1758, o pasăre cunoscută sub numele popular de Lișiță.

Publicat în ACTUALITATE
Joi, 28 Septembrie 2017 12:38

Caleidoscop

George I. Lahovari editează Dicţionarul geografic al Argeşului

1888. George I. Lahovari editează, la Bucureşti, Dicţionarul geografic al judeţului Argeş, care cuprinde importante referiri la Piteşti. De asemenea, în acelaşi an, se tipăreşte, la Piteşti, revista enciclopedică „Luceafărul”.

Publicat în Discovery

La 1 septembrie 1944, la locuinţa din Valea Mare-Podgoria (Ştefăneşti - Argeş), s-a stins din viaţă, la vârsta de 59 de ani, marele prozator şi dramaturg, membru al Academiei Române, Liviu Rebreanu.

Publicat în ACTUALITATE
Miercuri, 30 August 2017 23:50

Caleidoscop

Primul-ministru Petru Groza participă la o paradă militară în Piteşti

1946, aprilie 7. Generalul de corp de armată Constantin Niculescu, şeful Casei Regelui Mihai, generalul Ivan Z. Susaikov, locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control din România, primul-ministru Petru Groza, generalul de corp de armată Constantin Vasiliu-Răşcanu, ministrul de Război, generali şi ofiţeri din Armata Română şi din Armata Roşie au participat la o paradă militară organizată în Grădina Publică din faţa Prefecturii, cu ocazia împlinirii unui an de la înfiinţarea Diviziei Horia, Cloşca şi Crişan, având sediul în Piteşti.

Publicat în Discovery
Joi, 17 August 2017 13:01

Muzeul Judeţean a fost reacreditat

Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor, organism ştiinţific de specialitate care funcţioneză pe lângă Ministerul Culturii, a avizat favorabil solicitarea Consiliului Judeţean Argeş, prin Direcţia Judeţeană pentru Cultură, de reacreditare a Muzeului Judeţean Argeş, în conformitate cu criteriile şi normele legale luate în considerare într-un asemenea scop.

Publicat în Cultura

În incinta Muzeului Judeţean Argeş a avut loc vineri, 30 iunie, masa rotundă cu tema „Argeșeni, valori naționale”. A fost prezentată personalitatea lui Gheorghe Ionescu-Gion, de către managerul Muzeului Judeţean Argeş, Cornel Popescu.

Publicat în Cultura
Pagina 1 din 3