Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a criticat săptămâna trecută gestul președintelui Klaus Iohannis de a ataca la Curtea Constituțională legea prin care statul este obligat să cumpere Domeniul Florica, pentru a rămâne în administrarea autorităților.

„Domnul Iohannis, ajuns președinte al României din postura de președinte al PNL, susținut și acum de PNL, a atacat o lege prin care se salvează un bun de patrimoniu național în contextul aniversării centenarului de la Marea Unire. Și poate cel mai puternic simbol a ceea ce a înseamnat familia Brătienilor, cu rol determinant în realizarea Marii Uniri și a României moderne, și istoria liberală.
 Dl. Iohannis, se vede treaba, nu știe și nu dă doi bani pe istoria adevăratului PNL! Tot așa cum nici cei din PDL care au pus mâna pe acest partid nu dau doi bani pe istoria adevăratului PNL. Este o dovadă clară că cei care au pus mâna pe PNL au făcut-o nu de dragul istoriei, ci pentru a avea o etichetă, iar dl Iohannis face parte dintre ei”, a declarat Andrei Gerea.
Vicepreședintele ALDE a mai subliniat că, din fericire, indiferent ce decizie va emite Curtea Constituțională, Domeniul Florica va fi achiziționat de stat prin ministerul Culturii care, între timp, cu acceptul guvernului PSD-ALDE, și-a anunțat exercitarea dreptului de preemțiune și a și ajuns la un acord cu moștenitorii de drept. Ministerul și moștenitorii au căzut de acord că luna aceasta urmează să se încheie și achiziționarea, contra sumei de 1.8 milioane de euro.

Publicat în Politic

Președintele României, Klaus Iohannis, se opune achiziționării Vilei Florica de către Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Joi, 9 noiembrie a.c., șeful statului a trimis Curții Constituționale a României o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind achiziționarea conacului familiei Brătianu, adoptată de Parlamentul României luna trecută.
Unul din argumentele invocate de Klaus Iohannis este acela că Legea privind achiziționarea Vilei Florica reglementează un caz particular, când de fapt ar trebui să reglementeze cazuri generale. Un alt argument invocat este încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea Parlamentului în competenţele Guvernului, deşi Ministerul Culturii are deja o procedură privind achiziţia monumentelor istorice.

„Domnului Valer DORNEANU
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulez următoarea
SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE
asupra
Legii privind achiziționarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu – Florica („Vila Florica”), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, de către Ministerul Culturii și Identității Naționale
Legea supusă controlului de constituționalitate are ca obiect de reglementare achiziționarea de către Ministerul Culturii și Identității Naționale a Ansamblului conacului Brătianu – Florica („Vila Florica”), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, în care funcționează Centrul de Cultură „Brătianu”, cu fonduri de la bugetul de stat. Ministerul este autorizat să realizeze procedura de achiziție, conform legislației în vigoare. Totodată, se prevede că Centrul de Cultură „Brătianu” își va continua activitatea în acest imobil, sub autoritatea Consiliului Județean Argeș.
Având în vedere obiectul de reglementare, precum și conținutul normativ, considerăm că Legea privind achiziționarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu – Florica („Vila Florica”), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, de către Ministerul Culturii și Identității Naționale contravine prevederilor art. 1 alin. (4) și (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 și art. 61 alin. (1) din Constituție și, în consecință, este neconstituțională în ansamblul său pentru motivele prezentate mai jos.
Legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relații sociale generale, fiind, prin esența și finalitatea ei constituțională, un act cu aplicabilitate generală. Or, în măsura în care domeniul de incidență al reglementării este determinat concret, dată fiind rațiunea in personam/ut singuli a reglementării, legea dobândește un caracter individual, fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc.
În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 600/2005 cu privire la constituționalitatea Legii pentru reglementarea situației juridice a unor bunuri care au aparținut fostului suveran al României, Mihai I, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005; Decizia nr. 970/2007 referitoare la sesizarea asupra neconstituționalității Legii privind atribuirea unei locuințe generalului în retragere Marin Lungu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007; Decizia nr. 574/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acțiuni deținute de stat la Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” – S.A. Constanța, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanța, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014).
Obligativitatea respectării caracterului normativ al legii a fost ridicată la nivel de principiu de către instanța constituțională prin Decizia nr. 600/2005. Astfel, chiar în absența unei prevederi prohibitive exprese, este de principiu că legea are, de regulă, caracter normativ, natura primară a reglementărilor pe care le conține fiind dificil de conciliat cu aplicarea acestora la un caz sau la cazuri individuale.
De asemenea, Curtea Constituțională a evidențiat dreptul incontestabil al legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, însă, în ipoteza în care reglementarea specială, diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae sau vizând un bun privit ut singuli, „Ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu și, prin aceasta, neconstituțional. [...]” (Decizia Curții Constituționale nr. 600/2005).
Totodată, în ceea ce privește sfera interesului, ca element definitoriu al tipului de act de putere publică, în opinia Curții Constituționale „dacă scopul încheierii unui/unei contract/acord/convenții vizează interesul părților, scopul legiferării, în orice cadru constituțional, vizează un interes general al societății. Din această perspectivă, aprobarea unui/unei contract/convenții prin lege nu corespunde finalității constituționale a activității de legiferare ca activitate prin care se exercită puterea de stat, dat fiind că scopul contractului – act individual – vizează doar părțile și interesele determinate ale acestora, în timp ce legea – act cu aplicabilitate eminamente generală – vizează societatea în general, reglementarea unei sfere cât mai largi de raporturi juridice în cadrul și în interesul societății.” (Decizia Curții Constituționale nr. 494/2013 cu privire la admiterea obiecției de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Memorandumului de înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V., semnat la București la 15 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013).
Nu în ultimul rând, analizând dispozițiile unei legi prin care se atribuia o locuință unei persoane determinate, Curtea a precizat faptul că prin lege nu se poate dispune într-un domeniu ce intră în competența de reglementare a organelor administrației publice, iar nu a Parlamentului, care nu legiferează cu privire la drepturi cu caracter individual (Decizia Curții Constituționale nr. 970/2007).
Or, scopul legii deduse controlului de constituționalitate nu vizează un interes general al societății, ci crearea premiselor încheierii unui contract cu titlu oneros între o entitate publică individualizată și o entitate nedeterminată în vederea achiziționării unui bun imobil individual determinat (ale cărui date de identificare sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege). De vreme ce domeniul de incidență este determinat concret, dată fiind reglementarea intuitu personae/bun privit ut singuli, Legea privind achiziționarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu – Florica („Vila Florica”), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, de către Ministerul Culturii și Identității Naționale are caracter individual și încalcă astfel dispozițiile art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și ( 2) și art. 61 alin. (1) din Constituție.
Singura posibilitate de legiferare cu privire la un bun privit ut singuli este situația particulară a terenurilor ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, ce pot fi transferate din domeniul public al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale prin legea organică de modificare a legii organice prin care terenul a fost declarat obiect exclusiv al proprietății publice. Astfel, instanța de contencios constituțional a stabilit că în această ipoteză nu își găsesc aplicabilitate considerentele reținute în jurisprudența Curții, potrivit cărora legile astfel adoptate ar fi neconstituționale întrucât ar avea caracter individual.
Prin urmare, „în situația de principiu enunțată Curtea reține că dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție nu sunt incidente.” (Decizia Curții Constituționale nr. 406/2016 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a Legii privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate “C.F.R.” – S.A., în domeniul public al orașului Teiuș și în administrarea Consiliului Local al Orașului Teiuș, județul Alba, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2016).
Or, legea supusă controlului de constituționalitate prevede faptul că un imobil ut singuli se achiziționează de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, din fonduri de la bugetul de stat, de la un vânzător neprecizat în cuprinsul actului normativ. Întrucât din această lege nu rezultă faptul că bunul se află în proprietatea publică a statului sau a unei unități administrativ teritoriale sau ar fi obiect exclusiv al proprietății publice urmărindu-se transferul acestui drept de proprietate publică între titulari diferiți, legii supuse controlului de constituționalitate nu i se pot aplica argumentele Deciziei Curții Constituționale nr. 406/2016, mai sus citată. Așadar, legea supusă controlului de constituționalitate nu se înscrie în ipoteza permisă prin această decizie, deoarece dreptul de proprietate asupra bunului este un drept de proprietate privată, iar operațiunea juridică nu este un transfer al proprietății publice, ci o autorizare în vederea achiziționării.
În raport cu obiectul de reglementare, respectiv instituirea în sarcina Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale a obligației de a achiziționa un bun imobil monument istoric, legea contravine și principiului separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituție. În opinia noastră, această soluţie legislativă – ce poate echivala cu o imixtiune în competențele puterii executive, abilitată să acționeze în cadrul procedurii stabilite de Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, reprezentată în acest caz de Ministerul Culturii și Identității Naționale – nu îndeplineşte nici exigențele privitoare la stabilitatea, previzibilitatea și claritatea normelor juridice, izvorâte din dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
Dincolo de faptul că prin legea supusă controlului de constituționalitate se reglementează cu privire la achiziționarea unui bun imobil privit ut singuli, aceasta vizează și un bun încadrat în lista monumentelor istorice. Ansamblul conacului Brătianu –・Florica (Vila Florica”), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, este încadrat în lista monumentelor istorice din județul Argeș, ca monument istoric clasa A, având codul AG-II-m-A-13805.01.
În ceea ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate, monumentelor istorice li se aplică regimul juridic special prevăzut de Legea nr. 422/2001. Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 422/2001, monumentele istorice fie aparțin domeniului public sau privat al statului, al județelor, orașelor sau comunelor, fie sunt proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice. Printr-o formulă imperativă, alin. (3) al aceluiași articol prevede că monumentele istorice aparținând domeniului privat pot face obiectul circuitului civil în condițiile stabilite de această lege.
Tot printr-o normă imperativă, la alin. (4) al art. 4 din legea sus-citată se prevede că monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condițiile exercitării dreptului de preempțiune ale statului român, prin Ministerul Culturii, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale acestuia, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, sub sancțiunea nulității absolute a vânzării.
Așadar, atunci când proprietarii, persoane fizice sau juridice de drept privat, intenționează să vândă monumente istorice, aceștia transmit serviciilor publice deconcentrate ale Ministerul Culturii înștiințarea privind intenția de vânzare, însoțită de documentația stabilită prin ordin al ministrului culturii. Serviciile publice deconcentrate ale Ministerul Culturii transmit ministerului înștiințarea, documentația și propunerea de răspuns, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea acestora. Termenul de exercitare a dreptului de preempțiune al statului este de maximum 25 de zile de la data înregistrării înștiințării, documentației și a propunerii de răspuns la Ministerul Culturii sau, după caz, la serviciile publice deconcentrate ale Ministerul Culturii. Titularii dreptului de preempțiune vor prevedea în bugetul propriu sumele necesare destinate exercitării dreptului de preempțiune, iar valoarea de achiziționare se negociază cu vânzătorul. În cazul în care ministerul sau serviciile publice deconcentrate ale acestuia nu își exercită dreptul de preempțiune în termenul legal, acest drept se transferă autorităților publice locale, care îl pot exercita în maximum 15 zile. Comunicările privind neexercitarea dreptului de preempțiune au termen de valabilitate pentru întregul an calendaristic în care au fost emise, inclusiv pentru situațiile în care monumentul istoric este vândut de mai multe ori.
Din analiza regimului juridic al transferului dreptului de proprietate asupra monumentelor istorice aflate în proprietatea privată a unei persoane juridice sau fizice rezultă că, în considerarea importanței bunului pentru societate, statul/unitatea administrativ-teritorială are un drept de preempțiune la achiziționarea respectivului bun.
Or, dreptul de preempțiune, ca drept potestativ patrimonial, este incompatibil cu instituirea unei exclusivități prin stabilirea unei obligații sau unui drept la achiziționarea bunului, întrucât în manifestarea de voință cu privire la exercitarea acestui drept titularii beneficiază de putere discreționară. Așadar, în calitate de autoritate publică centrală cu rol de punere în executare a legii, Ministerul Culturii și Identității Naționale nu numai că are pârghiile necesare în vederea achiziționării bunului prevăzut la art. 1 din legea criticată dar, în temeiul art. 4 din Legea nr. 422/2001, acesta este și obligat să se pronunțe în cadrul procedurii stabilite de această lege dacă înțelege sau nu să se prevaleze de exercitarea dreptului de preempțiune.
În acest context, referitor la legea dedusă controlului de constituționalitate, învederăm că la prima Cameră competentă (Senatul), Comisia pentru cultură și media a avizat negativ legea, motivat de faptul că procedura de exercitare a dreptului de preempțiune de către Ministerul Culturii și Identității Naționale este reglementată prin lege, iar la Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, reprezentantul Ministerului Culturii și Identității Naționale, prezent la lucrările Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, în legătură cu oportunitatea reglementării a precizat faptul că ministerul nu susține adoptarea inițiativei legislative.
Mai mult, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001 rezultă și necesitatea stabilirii formei de proprietate în care ar urma să intre bunul după achiziționare. Or, legea criticată nu precizează în mod explicit care va fi regimul juridic aplicabil imobilului întrucât, nemaifiind în proprietatea privată a unei persoane fizice, monumentul istoric în cauză poate aparține fie domeniului public, fie celui privat al statului.
O asemenea clarificare era imperios necesară, mai ales din perspectiva instituirii dreptului de administrare. Imprecizia legii afectează și din această perspectivă principiul stabilit de art. 1 alin. (5) al Constituției.
Pentru toate aceste argumente, legea dedusă controlului de constituționalitate contravine principiului separației și echilibrului puterilor în stat prevăzut în art. 1 alin. (4) din Constituție, intrând în sfera de competență a autorității executive – unica autoritate publică cu atribuții în organizarea executării legilor, prin adoptarea actelor cu caracter administrativ. Totodată, legea criticată încalcă și principiul legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, ignorând normele speciale aplicabile în mod imperativ monumentelor istorice, în lipsa unei derogări exprese de la aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001.
Instituirea exclusivității pentru Ministerul Culturii și Identității Naționale la achiziționarea bunului prevăzut la art. 1 din legea criticată este echivocă. Aceasta poate fi privită fie ca un drept, fie ca o obligație pentru minister, după cum manifestarea de voință a acestuia în ceea ce privește intenția de cumpărare a bunului coincide sau nu cu manifestarea de voință ce ar fi exprimată în exercitarea dreptului de preempțiune.
Astfel, în ipoteza în care Ministerul Culturii și Identității Naționale ar dori să cumpere monumentul istoric, norma de la art. 1 din legea dedusă controlului de constituționalitate poate fi interpretată ca un drept exclusiv instituit în favoarea acestuia.
Or, un asemenea drept exclusiv stabilit prin lege presupune în mod corelativ obligația vânzătorului de a vinde exclusiv ministerului, dreptul de dispoziție al titularului dreptului de proprietate fiind restrâns în mod nejustificat. Așadar, acesta nu va putea înstrăina bunul către un alt subiect de drept dacă nu se ajunge la încheierea unui contract translativ de proprietate între titularul dreptului de proprietate și Ministerul Culturii. În plus, în lipsa unui termen legal în cadrul căruia ministerul ar trebui să își exercite această exclusivitate, obligația vânzătorului apare ca perpetuă.
Pe de altă parte, în ipoteza în care Ministerul Culturii și Identității Naționale nu ar dori să cumpere monumentul istoric, norma de la art. 1 din lege poate fi interpretată ca instituind o obligație în sarcina ministerului. Această obligație creează un avantaj pentru vânzător, care va avea certitudinea unui cumpărător și obținerea unui preț, pentru care nu mai este prevăzută expres obligativitatea expertizării în vederea stabilirii valorii bunului și negocierea (simpla trimitere din art. 4 al legii criticate la „procedura de achiziție, conform legislației în vigoare”, apare cu atât mai echivocă). Din această perspectivă, în raport cu alți proprietari, persoane fizice sau juridice de drept privat, ce intenționează să înstrăineze monumentele istorice pe care le dețin, acest avantaj al proprietarului imobilului ce face obiectul legii criticate, este discriminatoriu, întrucât primii vor rămâne în continuare obligați la parcurgerea procedurii preempțiunii, prevăzute de Legea nr. 422/2001.
În esență, ignorând normele de tehnică legislativă, reglementarea este confuză, fiind susceptibilă de abordări diametral opuse, aspect de neconceput ca rezultat al activității legislative. Dintr-o primă perspectivă, aceasta poate conduce la o limitare a dreptului de proprietate, astfel cum este reglementat la art. 44 din Constituție. Din perspectiva diametral opusă, legea apare ca având un vădit caracter discriminatoriu cu afectarea art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.
În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea privind achiziționarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu – Florica („Vila Florica”, situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, de către Ministerul Culturii și Identității Naționale este neconstituțională în ansamblul său.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS”, se precizează în sesizarea trimisă Curții Constituționale.

Publicat în ACTUALITATE

# Declară Adina Portaru (foto), avocat la Bruxelles # Originară din Pitești, Adina Portaru este avocat al ADF (Alliance Defending Freedom) International, una dintre cele mai importante organizații care apără libertatea religioasă în lume

Publicat în Actualitate

Într-un punct de vedere semnat de secretarul județului Argeș, Ionel Voica, privind unele declarații ale șefului Direcției de Evidență a Persoanelor Argeș, Viorel Badea, despre salarizarea angajaților din subordine, Consiliul Județean Argeș spune: „ Nu este cazul cazul unei boicotări a D.G.E.P. Argeș din partea instituției noastre.”Vă prezentăm mai jos, integral, explicația CJ Argeș cu privire la refuzul de a majora salariile celor de la Evidența Persoanelor.

“PUNCT DE VEDERE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN ARGEȘ CU PRIVIRE LA SUSȚINERILE DIRECTORULUI D.G.E.P. ARGEȘ, MENȚIONATE ÎN ARTICOLUL PUBLICAT DE JURNALUL DE ARGEȘ ÎN DATA DE 29.03.2017

1.Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș nu a fundamentat prin prezentarea de documente justificative, care respectă legislația în vigoare, cheltuiala de personal aferenta anului 2017, conform alin.3 al art.14 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, modificată și completată, potrivit cărora: “Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu exista bază legală pentru respectiva cheltuială”.

2. Prevederile OUG 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normativ, art I alin (1) prevăd următoarele : “Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”. În luna august 2016 Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș a aplicat prevederile acestui articol într-un mod defectuos, nivelul maxim fiind stabilit la nivelul maxim al salariilor aparatului de specialitate al consiliului judetean. Precizăm că anterior emiterii dispozițiilor de stabilire a salariilor pentru personalul D.G.E.P. Argeș din luna august 2016, instituția noastră nu a fost informată cu privire la această situație în vederea alocarii suplimentare a fondurilor necesare acoperirii acestei creșteri salariale, salariile majorate fiind achitate din economiile realizate la capitolul cheltuiala de personal aferenta posturilor vacante. Consiliul Judetean Argeș a bugetat în anul 2016 toate posturile prevăzute în statul de funcții al D.G.E.P. Argeș, inclusiv cele vacante, iar organizarea concursurilor și angajarea personalului din direcție este în sarcina directorului acestei direcții. Considerăm ca deficitul de personal invocat în articol nu este imputabil instituției noastre și nici nu are relevanță cu privire la aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/ 2016, existând toate premisele legale pentru ocuparea posturilor vacante din punctul de vedere al asigurării surselor de finanțare.

3. Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, constatându-se că acestea sunt neconstituţionale.Conform art. 147 din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI, republicată, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.Prin urmare, începând cu data de 21 decembrie 2016, dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 se suspendă de drept, urmând să-şi înceteze efectele juridice, începând cu data de 4 februarie 2017, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate.
ART. 3^1 alin.(1^3) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, modificată și completată prevede : “În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordinate”.
Punctul 32. din DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 794 din 15 decembrie 2016 prevede : “În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică”.
La punctul 33. din DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 794 din 15 decembrie 2016 se precizează următoarele : „Cât priveşte dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că acestea nici nu au fost criticate în mod special şi nu contravin dispoziţiilor invocate din Constituţie, ci doar stabilesc definiţia sintagmei "fiecare funcţie" ca fiind "funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare" şi definiţia "instituţiei sau autorităţii publice" ca fiind "acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite". Totodată, se precizează că, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.”
Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș a interpretat prevederile acestei decizii în sensul stabilirii nivelului maxim al salariilor personalului din direcție la nivelul aparatului propriu al consiliului județean. Acestă institutie subordonată trebuia să aplice nivelul maxim aflat în plată din cadrul instituțiilor care au același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflată la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar.
Ținând cont de faptul că există o diferență de interpretare a dispozițiilor OUG nr. 57/2015 și Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 între cele două instituții, cu privire la legalitatea demersului efectuat de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș s-a adus la cunoștința directorului acestei direcții faptul că nu poate fi însușit de către instituția noastră și nici nu pot fi alocate fonduri în acest sens. O soluționare definitivă a acestei situații este în sarcina Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor Argeș, care are posibilitatea de a solicita un punct de vedere cu privire la demersul efectuat de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, ca autoritate care asigură asistenţă de specialitate şi soluţionează aspectele sesizate de reprezentanţi ai instituţiilor publice sau de la instanța de judecată competentă.
Consiliul Județean Argeș are obligația de a verifica fundamentarea tuturor sumelor solicitate a fi alocate și introduse în bugetul Județului Argeș și al instituțiilor subordonate în ceea ce privește conformitatea acestora cu prevederile legale în vigoare. În măsura în care se constată o neconformitate, așa cum a fost și în cazul D.G.E.P. Argeș, se aduce la cunoștința solicitantului, care are obligația de a argumenta prin documente justificative solicitarea formulată. D.G.E.P. Argeș nu a transmis aceste documente până în prezent instituției noastre, drept urmare nu au putut fi introduse în buget sumele solicitate. Bugetul de venituri și cheltuieli nu se construiește după dorințe și pretexte, ci numai în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nefiind cazul unei boicotări a D.G.E.P. Argeș din partea instituției noastre”.

Publicat în Actualitate

Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, 20 februarie, sesizarea Curţii Constituţionale în cazul OUG 14, cerută de fostul deputat argeșean Theodor Nicolescu în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu privind o despăgubire ilegală acordată de ANRP.

Fostul deputat PNL Theodor Nicolescu, judecat pentru abuz în serviciu în dosarul ANRP privind despăgubirea ilegală a lui Horia Simu, a cerut la termenul din 13 februarie Curţii de Apel Bucureşti să sesizeze Curtea Constituţională în cazul OUG 14 care a abrogat ordonanţa de urgenţă prin care au fost modificate codurilor penale, arătând că prin acest act normativ i se încalcă dreptul la apărare.

Decizia Curţii de Apel nu este definitivă şi poate fi contestată de Nicolescu la instanţa supremă.“Respinge cererea formulată de inculpatul Niculescu Theodor Cătălin, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr 14/2017 şi a dispoziţiilor art. 1 din OUG 14/2007 ca nefondată. Respinge ca nefondată cererea formulată de apărătorul ales al lui Nicolescu Theodor Cătălin, de emitere a unei adrese la Parchetul de pe lângă ICCJ, DNA sau la Prefectura Municipiului Bucureşti, prin care să se solicite dosarul cu nr. 38386, în original”, se arată în decizia instanţei.

Publicat în Actualitate