Constantin Enoiu, piteșteanul care a reclamat  o diferență considerabilă între temperatura luată în calcul de Termo Calor Confort la facturarea agentului termic în luna octombrie 2017 și temperatura înregistrată de serviciul Meteo Pitești, n-a primit nici până acum un răspuns inteligibil, care să-i edifice pe el și pe cei aflați în aceeași situație cum se face că, în luna respectivă, care a fost una călduroasă și în care agentul termic a fost furnizat doar câteva ore pe zi,  facturile au fost mai mari decât într-o lună mult mai friguroasă.  ANPC  l-a trimis la ANRE, care a sesizat Primăria Pitești. Cum din martie și până acum Primăria Pitești nu i-a transmis niciun răspuns, omul s-a adresat ANRE, care l-a avertizat că, dacă transmite o nouă solicitare pe aceeași speță, documentul va fi, din start, clasat.

Omul a sperat că de la ANRE va obține lămuriri, după ce furnizorul de agent termic în sistem centralizat i-a transmis două răspunsuri care mai degrabă l-au băgat în ceață.
Într-unul dintre răspunsuri, Termo Calor Confort recunoaște că agentul termic este distribuit în funcție de temperatura exterioară: „Centrala termică la care este arondat blocul dumneavoastră (CT 507) produce și distribuie agent termic către consumatorul final, în funcție de o diagramă de reglaj calitativ a agentului termic secundar încălzire, în funcție de variația temperaturii exterioare. Temperatura media lunară a CT 507 a fost de 8,91 grade Celsius în octombrie 2016 și 6,85 grade Celsius în octombrie 2017”.
Următorul răspuns, venit după ce omul a vrut lămuriri despre diferența de aproape 5 grade Celsius între temperatura indicată de Stația Meteo Pitești (11 grade C) și temperatura  la care face referire Termo Calor,  indică însă un alt algoritm, care ține cont de „diferența dintre temperatura de tur și retur a agentului termic în centrala CT 507”.
Cu aceste date aproape halucinante ale problemei, omul a insistat să fie lămurit.
A  sesizat problema la  Autoritatea  Națională pentru Protecția Consumatorului  (ANPC), care nu l-a putut ajuta cu un răspuns concret,  dat fiind faptul că  în speța reclamată Constantin Enoiu  nu are calitatea de consumator în raport direct cu furnizorul SC  Termo Calor Confort SA (relația contractuală se desfășoară între asociația de proprietari de care aparține reclamantul și SC Termo Calor Confort).
„Având în vedere aspectele relatate de dumneavoastră, precum și competențele specifice în acest domeniu ale  Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), am procedat la  redirecționarea  reclamației dvs. către această  instituție”, se arată în răspunsul transmis lui  Constantin Enoiu de ANPC.
ANRE însă a transmis către Primăria Pitești sesizarea lui Constantin Enoiu care reclama  nerespectarea legislației  cu privire la măsurarea  și facturarea consumului de energie termică  furnizată de SC Termo Calor Confort.

„O rușinoasă fugă de răspundere”

La nivelul Primăriei Pitești, lucrurile s-au blocat, iar piteșteanul a semnalat acest lucru ANRE.
„Mi se pare o rușinoasă fugă de răspundere să soluționați o petiție prin retrimiterea ei spre analiză și rezolvare tocmai către cei despre care  este vorba în petiție și care evident că nu au niciun interes să se controleze singuri, știindu-se în culpă. Pe cale de consecință, evident că sfidează petiționarul și nu vor să răspund de la înălțimea funcției lor. Motiv pentru care, domnule director, vă rog să intervenți în acest litigiu, în sensul trimiterii unui specialist care să demonstreze de partea cui este dreptatea”, a scris, printre altele, Constantin Enoiu în sesizarea transmisă ANRE.
Răspunsul primit de Constantin Enoiu, pe 10 mai 2018, pare conceput fix pentru descurajarea demersului. În documentul respectiv, ANRE enumeră atribuțiile autorității administrației publice locale (să invite operatorul la audieri, să monitorizeze și să exercite controlul cu privire la furnizarea, prestarea serviciilor de utilități publice și să ia măsurile necesare în cazul în care operatorul nu a realizat indicatorii de performanță, să sancționeze operatorul  dacă acesta nu operează la nivelul indicatorilor de performanță, dar și să medieze și să soluționeze conflictele dintre utilizatori și operatori).
După ce nu spune, de fapt, nimic, referitor la problema semnalată de Constantin Enoiu, la final ANRE specifică:  „În petițiile ulterioare în care veți relua aceeași problemă sau care conţin un limbaj trivial sau expresii denigratoare vom proceda la  clasarea acestora (...)”.
„Pe scurt, mi-au spus că, dacă fac o a doua plângere referitoare la aceleași aspecte, aceasta se clasează. Altfel spus, pe banii noștri, își bat joc de noi”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Constantin Enoiu.

Publicat în Administratie

Bogdan Pandelică urmează să plece din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după  ce PSD i-a retras săptămâna trecută sprijinul politic. Am stat de vorbă legat legat de acest subiect cu Cristian Gentea, președintele executiv PSD Argeș și președinte PSD Pitești, organizația care l-a propus pe Bogdan Pandelică pentru funcția de la București acum aproape doi ani și jumătate.

„Vinerea trecută am avut un comitet executiv județean lărgit al PSD Argeș. L-am chemat pe domnul Pandelică acolo. Domnul Valeca a spus că i s-ar fi retras sprijinul politic. Și eu am spus că atunci când un partid își retrage sprijinul politic, cineva trebuie să dea o explicație organizației care l-a propus pe acel om. Poate chiar domnul Dragnea trebuia să dea o explicație. Și am spus că nu este în regulă. Nu știu cum a fost la București. Din ce am înțeles, ar fi fost un tabel cu toți secretarii de stat, și la 27 dintre ei s-ar fi spus că nu sunt asumați. Nu e normal ce s-a întâmplat, mai ales că Bogdan Pandelică este un om cu experiență. E ciudat că i s-a retras sprijinul politic lui Bogdan Pandelică fără nicio explicație. Noi, ca organizație municipală, îl susținem în continuare pentru o altă funcție”, a declarat Cristian Gentea (foto) pentru Jurnalul de Argeș.
Bogdan Pandelică este președinte ANPC din noiembrie 2015, iar anterior a fost-timp de mai bine de un an și jumătate-secretar de stat în Ministerul Economiei.
Din septembrie 2013 şi până în martie a.c. a fost Subsecretar de Stat la Departamentul pentru Energie. Bogdan Pandelică a mai deținut funcția de președinte ANPC între ianuarie și octombrie 2009.

Publicat în Politic

Bogdan Pandelică, președintele ANPC, va fi schimbat din funcție. Decizia este una politică și a fost luată în ședința PSD de miercuri 14 februarie. Informația ne-a fost confirmată de către deputatul Cătălin Rădulescu: ”Bogdan Pandelică va fi schimbat, nu a făcut ce trebuie. Postul său a fost vacantat. Nu îl mai susține nicio organizație PSD”. Surse din cadrul Guvernului ne-au precizat că încă nu a fost luată o decizie oficială în acest sens și că hotărârea privind eliberarea din funcție a lui Bogdan Pandelică va fi publicată în Monitorul Oficial în perioada următoare. Tot deputatul Cătălin Rădulescu ne-a mai declarat că Argeșul va avea cel puțin doi secretari de stat, unul dintre aceștia fiind la Ministerul Transporturilor.

Publicat în ACTUALITATE

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Argeș în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Cosumatorilor a organizat joi 5 octombrie dezbaterea cu tema: „Protecția Consumatorilor – prevenție, legislație, cazuistică”. Evenimentul a fost onorat chiar de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Bogdan Pandelică, iar la eveniment au participat peste 70 de oameni de afaceri.

Publicat în Economie

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Argeș în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor  (ANPC) organizează dezbaterea cu tema: „Protecția Consumatorilor - prevenție, legislație, cazuistică”. Dezbaterea va avea loc joi, 05 octombrie, cu începere de la orele 11.00, la sediul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, din Bdul Republicii nr. 63, etaj I, Sala de Conferințe „Argeș”. La eveniment va fi prezent chiar președintele ANPC, Bogdan Pandelică. Acesta este în fruntea ANPC din noiembrie 2015, înainte fiind timp de mai bine de un an și jumătate secretar de stat la ministerul Economiei.

Publicat în Economie