Miercuri, 15 Noiembrie 2017 21:25

Dănuţ Bica, deputat PNL de Argeş: „Solicit Guvernului PSD-ALDE să scoată mâna din buzunarele angajaţilor”

Scris de Marius Ionel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul PNL de Argeș Dănuț Bica consideră că protestele angajaților de pe platforma Dacia din Mioveni sunt pe deplin justificate și că Guvernul „Dragnea-Tudose” nu are dreptul să mai bage, încă o dată, mâna în buzunarele angajaților și angajatorilor din sectorul privat. ,,Ne apropiem de momentul adevărului și nu mai reprezintă un secret pentru nimeni faptul că toți românii decontează acum din greu efectul promisiunilor mincinoase pe care liderii PSD și ALDE le-au făcut în urmă cu mai puțin de un an, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Nu cred că se mai îndoiește cineva că actualul guvern, ,,Guvernul Dragnea”, va ajunge în curând la fundul sacului și că, mai devreme sau mai târziu, va fi nevoit să apeleze la tot felul de tertipuri pentru a-i determina pe cei mai mulți dintre cetățenii acestei țări, dar pe cei care muncesc în economia privată și nu pe politicienii din PSD sau ALDE, să mai strângă încă o dată cureaua. Sunt extrem de puțini românii care ar putea declara că nivelul lor de trai a crescut de când guvernează interpușii lui Liviu Dragnea. Ceea ce știm cu siguranță este faptul că viața a devenit tot mai scumpă, că facturile sunt tot mai greu de achitat și că actualii guvernanți vor să bage mâna și mai adânc în buzunarele românilor. Din păcate, cei din PSD și ALDE ne-au demonstrat cu vârf și îndesat că s-au specializat în a lua măsuri numai împotriva celor care produc, a angajaților performanți și a agenților economici competitivi și onești. Atât poate acest guvern? Da, atâta poate! Singura lui ,,performanță” notabilă o reprezintă faptul că, în doar câteva luni, a reușit să nemulțumească pe toată lumea, pe toți românii, fie ei angajați, angajatori, pensionari, elevi sau studenți. În final, având în vedere cele prezentate anterior, mă simt dator să-i avertizez atât pe Liviu Dragnea, cât și pe Mihai Tudose că protestele salariaților de la Dacia ar putea reprezenta numai începutul exprimării nemulțumirilor din societatea românească. Dacă vor continua sa guverneze ca până acum, să-i ferească Dumnezeu de mânia oamenilor harnici și onești, care au ajuns la capătul răbdării!”, a declarat deputatul PNL.

Citit 133 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.