Opinii (663)

La Berevoești, nimeni n-a văzut nimic. Dar au știut toți. Și s-au obișnuit cu răul pe care au ajuns să-l privească, în timp, ca pe ceva normal. Aceasta e rețeta sigură a oricărei metastaze sociale. Cel puțin asta este interpretarea mea. Fiindcă scapă oricărui raționament logic faptul că respectiva comunitate de rromi de la Gămăcești a fost mai închisă chiar și decât un penitenciar de maximă siguranță. Autoritățile tot bat monedă pe teza că avem de a face cu un grup social care trăia izolat. Sever izolat. Dar cine să mai creadă autoritățile, fie ele locale sau județene, care scuipă scuza asta doar fiindcă se văd strânse în menghina propriei incompetențe? Primarul avea plutoane de fini printre rudarii de la Gămăcești, o parte dintre aceștia chiar proprietari de sclavi. Zice că n-a știut nimic despre grozăvia cu fenomenul de sclavie, deși în CV-ul său scrie că înainte de a fi primar a fost polițist și ar fi trebuit să aibă în ADN-ul meseriei culegerea oricăror informații ce ajută la descoperirea de infracțiuni. Consilierul local ales pe lista Partidei Rromilor era chiar vecin cu Grancea, sângerosul „proprietar” al tânărului fotografiat în lanțuri la Berevoești și a cărui imagine a făcut rating în presa internațională, la Euronews, New York Times, CBS și Washington Post. Nu m-ar mira ca respectiva fotografie să intre și în competiția pentru Premiul Pulitzer, asta ca să punctăm și noi, Argeșul, la capitolul „Excelență” în ceva. Ca să revin, bineînțeles că nici consilierul cu statut de ales local din partea formațiunii politice care-i reprezintă pe rromii din Berevoești n-a știut ceva. Să mergem însă mai departe. S-a descoperit că opt dintre rromii arestați și acuzați de sclavie și trafic de persoane primeau ajutor social de la primărie, în baza unor dosare întocmite și aprobate de cei de la Asistență socială, funcționari aflați în subordinea domnului primar. Dosarul de ajutor social implică anchetă socială care înseamnă să primești vizite regulate la domiciliu din partea domnilor sau doamnelor asistenți sociali. Bineînțeles că nici aceștia n-au observat nimic suspect. Să trecem acum la preoți. E imposibil ca rromii din Gămăcești, majoritar ortodocși, să se rupă total de biserică, să nu primească cu botezul, cu Iordanul, să nu meargă la spovedanie, în ajun de Paște sau de Crăciun. Bineînțeles că nici popii din Berevoești, în frunte cu parohul de la cea mai mare biserică, care-i chiar socrul primarului Proca, n-au observat nimic. Apoi, satul groazei, cum a devenit Gămăceștiul în ultima săptămână, are o școală la care învață copiii de rromi și care e deservită de nu mai puțin de șase cadre didactice. Bineînțeles că nici acestea, în discuțiile lor cu puradeii, discuții axate exclusiv despre cum se rezolvă integrale sau cum se învață mai repede limba engleză, n-au aflat nimic despre dialectele în care vorbesc părinții lor, acasă, cu sclavii din dotare. Despre șeful de post ce să  mai zicem? De la el chiar nu avem nicio pretenție. Omul chiar trebuia să nu știe nimic pentru că altfel nu își putea păstra postul. Păi cum să deranjeze el, ca organ, interesele electorale și probabil și de business ale domnului primar? Ale nașului, în raport cu finii? Vă dați seama ce deranj producea domnul șef de post la producția de voturi și de păduri tăiate la ras, dacă observa la ce munci casnice și silvice sunt folosiți domnii sclavi?
Aceasta e fotografia de ansamblu a ceea ce s-a întâmplat  la Berevoești. Prefectura n-a știut că primarul „nu știe”. Poliția de la județ și „Doi și un sfertul” n-au avut niciun fel de informații că șeful de post e la rândul său sclav, cel puțin moral, pe plantația politică și administrativă a primarului. Direcția Generală de Asistență Socială de la Pitești n-a știut nici ea de jocul de glezne al asistenților sociali de la Berevoești deoarece, să cităm unul dintre șefii DGASPC, relațiile nu sunt de „subordonare, ci de coordonare”. Asta ca să mai și râdem, nu doar să plângem. Iar despre popi, ce să mai  zicem? S-au baricadat în lumea lor, care nu mai e demult una a rugăciunilor, ci a plecăciunilor. În fața banului și a primarului, care e chiar ginerele parohului. În ceea ce-i privește pe profesori, bieții oameni sunt sub vremi. Ce să reclame la primar, că primarul punea mâna pe telefon, suna la Inspectoratul Școlar și a doua zi erau zburați din funcții. Din niște funcții care și așa le aducea un „venit” doar puțin mai mare decât al sclavilor din Gămăcești.
Nu ne mai facem bine. Și știți de ce? Fiindcă există un Berevoești, în forme mai subtile sau mai brutale, aproape în fiecare instituție și comunitate din Argeș. Doar metodele diferă, efectele sunt aceleași.
Gabriel Grigore

Miercuri, 13 Iulie 2016 17:39

Mi-e dor de un FC Argeş în prima ligă

Scris de

Au trecut șapte ani de când Piteștiul nu mai are echipă în prima ligă fotbalistică. Șapte ani de când fanii piteșteni și argeșeni nu mai au de ce să vină pe „Maracana” din Trivale. Cornel Penescu, fostul finanțator al lui FC Argeș e la închisoare cu condamnări peste condamnări, autoritățile locale se fac că le pasă de fotbalul argeșean sub diferite forme mai mult sau mai puțin palide. Inclusiv echipa creată de Primărie - SCM Pitești, care - ce ironie a sorții! - va fi colegă de Liga a III-a cu FC Argeș 1953, proaspăt promovată. Da, vor fi voci care vor spune că FC Argeș 1953 nu e... FC Argeș. Scriptic nu e, dar prin pasiunea și dăruirea cu care fostele glorii se implică la echipă, prin entuziasmul și susținerea suporterilor care vin în număr foarte mare la fiecare meci, spiritul alb-violet a renăscut. Iar Primăria Pitești nu realizează că SCM Pitești - oricât de profesioniști ar fi (și sunt) oamenii de acolo - nu va înlocui niciodată FC Argeș. Echipa Piteștiului nu poate fi înlocuită de niciun artificiu fotbalistico-administrativ al autorităților. Autorități care încă amână cumpărarea palmaresului FC Argeș. Dar asta e o altă poveste, cu final amânat iar și iar, de mai bine de un an.
Nu poți înlocui echipa orașului cu o nouă echipă. Cum ar fi de exemplu - fie și prin reducere la absurd - ca Primăria Barcelona să creeze altă echipă în locul lui FC Barcelona, în loc de AC Milan să avem SCM Milan sau în loc de Arsenal Londra să se creeze SCM Londra? Nu poți neglija istoria și tradiția, nu poți șterge cu un burete, trei semnături și două ștampile un trecut alb-violet plin de glorie. Și cum ar putea uita cineva vreodată echipa care învingea pe Real Madrid, Valencia, Sevilla ori Panathinaikos?
S-a vorbit în dese rânduri de o fuziune între SCM Pitești și FC Argeș 1953. Poate fi o variantă, însă nu știu cât de viabilă. Un lucru e cert: FC Argeș 1953 este un proiect absolut lăudabil, singurul care mai aduce suporteri la stadion, fie și în Ștrand. Însă pentru ca FC Argeș 1953 să ajungă și mai sus, poate chiar pe urmele lui... FC Argeș e nevoie de mult mai mult. E nevoie de bani mulți, de sute de mii de euro anual, de un proiect performant de investiții și transferuri. E nevoie de oameni de afaceri care să vină lângă echipă, orice nume va purta ea în viitor. Fotbalul piteștean are nevoie de susținători profesioniști, nu de pseudoinvestitori interesați doar să facă bani și imagine. Pentru că da, ultimul investitor pe care l-a avut FC Argeș a distrus echipa. Și îmi spunea asta și Constantin Stroe, într-un interviu acordat Jurnalului acum doi ani. Apropo de Constantin Stroe, ultimele mari performanțe ale FC Argeș au fost când acesta era președinte la club. Și nu ar fi deloc rău ca într-o formă sau alta să se reușească readucerea lui Constantin Stroe lângă fotbalul argeșean.
Deocamdată însă, dincolo de calcule, ipoteze și speranțe, un lucru e cert: în cel mai bun caz vor mai trece cel puțin doi ani până Piteștiul va avea din nou echipă în prima ligă. Suporterilor le e dor de un FC Argeș în prima ligă. Mie mi-e dor de un FC Argeș în prima ligă. Ce ziceți, domnule primar Cornel Ionică: nu vă e dor de un stadion Nicolae Dobrin arhiplin ca pe vremuri în fiecare săptămână?
Cine știe, poate că după ce am avut un proiect de reabilitare urbană a Piteștiului cu mai multe rele decât bune, ar fi indicat să avem și un proiect de reabilitare fotbalistică a Piteștiului.
Denis Grigorescu

Colegii din PNL, în frunte cu senatorul Iani Popa și ceilalți liberali pur sânge, încearcă să găsească un nume de scenă pentru președinta de la femei, Olimpia Doru. Unii mai rafinați îi zic deja Clotilde Gurmand a PNL Argeș, aluzie la trecutul ei profesional puternic marcat de arta gastronomică la grătar. Asta în vreme ce alții mai puțin șlefuiți, ca Valică Jinga de la sectorul Păduri, îi zic „Doamna cu Mititei” sau „Cucoana Tuslama”, fixând-o ca identitate profesională direct pe pereții din bucătăria de aur de la Cornul Vânătorului. Mai sunt și unii invidioși și cu școală multă care o denumesc pe Olimpia „Tanti Bacalaureat”, însă aceștia sunt grețos de subiectivi și de aceea nici nu sunt de luat în seamă. De ce a generat atâta patimă între liberali Olimpia Doru? E simplu. Fiindcă sparge cu capul ușile mai marilor de la București în ultima perioadă, în dorința ei nemăsurată de a veni „servită” de la Centru, la toamnă, pentru un post de parlamentar pe lista PNL Argeș. Nu vă mai povestim că Olimpiuța, care s-ar da huța cu oricine i-ar garanta un post de parlamentar de Argeș, i-a făcut deja și pe cei de la capitală să-și dea coate ori de câte ori o văd. Doamna în cauză nu doar că nu mai are nicio măsură, dar a căpătat și o uitătură plină de fulgerătură pentru oricine ar îndrăzni să nu-i (satis)facă poftele de mărire. Atât președintelui Iani Popa, cât și co-președintelui Dan Bica aproape că le piere pofta de mâncare când o zăresc pe Olimpiuța, deși amândoi sunt gurmanzi și înnebuniți după bucătăria autohtonă și specialitățile la grătar. E chiar nedrept să fii co-președinte la PNL Argeș, cum sunt Iani și Bica și să-ți dispară subit pofta de mâncare. Și asta într-un județ care i-a dat pe Brătieni și unde, la reședința acestora de la Florica, au servit la un moment dat masa liderii țărilor care au format Mica Antantă.
Nu vă mai povestim ce crampe la stomac îl trec și pe vicele Gică Alecsei, care și el aspiră la un post de parlamentar, la auzul veștii că Olimpia încearcă șă-și facă loc cu coatele pe platoul cu candidați de la toamnă. Sau ce ulcer sever îl încearcă pe un senior liberal scăpătat, precum Adrian Miuțescu, care, după ce că stă de vreo opt ani pe tușă, i se ia acum din meniu postul de deputat la care aspiră și pentru care a flămânzit îndelung. Balonat e și Narcis Sofianu, care realizează că dieta politică a Olimpiei e bazată exlusiv pe discursuri motivaționale, gen John Maxwell și mai puțin pe doctrină liberală și luptă la baionetă cu PSD.
Ca să rezum, urmează o toamnă agitată în bucătăria PNL Argeș. Cu  capace de cratițe aruncate în toate direcțiile și cu capete sparte de polonice tot mai frustrate. Și toată această tevatură din cauza ambițiilor nemăsurate ale Olimpiuței. Aceeași Olimpiuță căreia i-a dat oala evlaviei și a credinței pe dinafară în Săptămâna Patimilor, când a împărțit calendare lucioase și luxoase, cu fotografia Maicii Domnului pe o parte și cu a ei, pe post de mironosiță liberală, pe cealaltă. Aferim, Iani!  
Gabriel Grigore

La cât și cum se defrișează în Argeș, probabil că nu peste mulți ani, copacii vor ajunge să fie la fel de rari ca și urșii Panda. Argeșul este campion absolut la defrișări ilegale în ultimii șapte ani, iar asta o arată inclusiv statisticile Greenpeace. În perioada 2009-2015, în Argeș s-au înregistrat peste 15.000 de cazuri de tăieri ilegale. Un număr uriaș și totodată revoltător. Și asta pentru că în mod cert toate aceste defrișări pe bandă rulantă s-au făcut cu complicitatea autorităților, fie ele la nivel local și/sau județean. Îmi aduc aminte și acum cum anul trecut Poliția Argeș și Prefectura dădeau niște raportări de tot râsul, cum că au fost prinși hoți care au sustras o jumătate de metru cub sau doi metri cubi de lemn. Amărâții erau aruncați în față, în timp ce marii granguri își făceau și își fac de cap în continuare. Prin Curtea de Argeș și Câmpulung trec zilnic zeci și zeci de camioane încărcate până la refuz cu bușteni tăiați. Sunt văzute de toată lumea, însă nimeni nu se întreabă și nici nu verifică dacă acele transporturi sunt legale sau nu.
M-aș fi bucurat ca șefii Direcției Silvice Argeș și ai IPJ Argeș din ultimii șapte ani să fi fost mai implicați în combaterea jafului comis pe picior mare în pădurile Argeșului. Și nu trebuie să ne ferim de realitatea dureroasă: în Argeș e un dezastru ecologic. Un dezastru tolerat fără probleme de autorități. Și sunt aceleași autorități care au aprobat și alte „boacăne”, cum ar fi „teleportarea” celor 32,8 hectare ale Brătienilor de la Rătești în Pădurea Trivale.
Sunt totuși și câteva excepții de oameni care își fac treaba, cum ar fi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care i-au trimis acum două luni în judecată pe membrii clanului „Brânză” și mai mulți angajați de la un ocol silvic privat în răsunătorul dosar „Cheresteaua”, în care s-a descoperit că nu mai puțin de 23.000 (!!!) de copaci au fost tăiați ilegal, iar prejudiciul adus statului este de 3,6 milioane euro. Iar Dosarul „Cheresteaua 1” a fost finalizat deși s-au făcut mari presiuni, inclusiv la București, ca totul să fie băgat sub preș.
De lăudat sunt și oamenii de la fundația Conservation Carpathia a neamțului Christoph Promberger, care de câțiva ani s-au apucat să reîmpădurească sute de hectare defrișate ilegal de alții.
E nevoie însă de mai mulți oameni implicați, e nevoie de autorități care să își facă treaba fără frică și fără să cedeze la ispite. Ce ziceți, domnule prefect Cristian Soare? Ce ziceți, domnule președinte Dan Manu? Ce ziceți, domnule chestor Ionel Ispir? Ce ziceți, domnule director Armand Chiriloiu? Vă tentează să dezintegrați mafia celor care rad în fiecare zi pădurile Argeșului sau vreți ca județul nostru să rămână campion la defrișări ilegale și în anii următori?
Denis Grigorescu

# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE CU DOMNUL ACADEMICIAN GHEORGHE PĂUN

# Jocuri, jocuri... Mai zburdaţi, vă mai răsfăţaţi în ele? De-a „Baba -  Oarba”, de-a „Mija”, „Unde eşti, Chimiţă?”, „Puneţi ochii!”, „Cine nu e  gata, îl iau cu lopata!”, „Leapşa pe furate!”, „Ineluş-învârtecuş” şi alte  jocuri tradiţionale, venite din negura timpului?
- Icul, ţurca, purcica, de-a partizanii (ssst, să nu se audă, pe vremea când jucam aşa ceva, la izlaz, umblau prin sat tot felul de „vânzători de oale”, tunşi scurt, părinţii se speriau dacă auzeau că am stat de vorbă cu ei, prin Făgăraş încă mai erau partizani, mai târziu mi-am dat seama de ce erau atât de prietenoşi tipii cu două-trei oale în spate, pe care nu le cumpăra nimeni...). Am patru nepoţi (mulţumesc! şi-ai dumneavoastră!), mă joc din plin, dar, alte vremuri, alte jocuri. Am scris-editat o carte cu cel mai mare, „Trei săptămâni la bunici”, cu poze, povestiri, probleme de isteţime, serie mică, patru exemplare, fiecare numerotat şi semnat de autor. Vă închipuiţi ce mândru a fost nepotul, ce mându a fost bunicul...
# Aţi introdus un joc nou, necunoscut pe aceste meleaguri? Logică, sport, muzica ideilor, antrenamentul intelectului, joc gratuit? În familie, în şcoală, în club, în parc, pe marginea străzii? Cum se joacă?
- Mulţumesc de întrebare: GO se numeşte. Cel mai inteligent joc de inteligenţă, are patru mii de ani, dar nu e deloc epuizat. Joc pentru noi, europenii, artă şi filosofie pentru orientali, pentru chinezii care l-au primit de la zei, ne asigură legenda, pentru japonezii care l-au alăturat caligrafiei, muzicii, dansului şi altor puţine priceperi obligatorii pentru o persoană educată. Yasunari Kawabata are un roman, Meijin, Maestrul de GO tradus în româneşte, care descrie o partidă de GO, descrie încleştarea dintre două lumi, e adânc şi plin de semnificaţii romanul, spune Kawabata că e cel mai bun roman al lui şi probabil ştie ce spune, că nu degeaba este laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Introducerea jocului de GO în România este cea mai pregnantă realizare extraprofesională a mea. Îl recomand oricui, fără reţinere. Previne degenerarea creierului, se zice, are legături strânse cu polemologia, cu strategia afacerilor, are prezenţe remarcabile în grafica orientală, a fost până mai ieri provocarea ultimă pentru calculator (şi acum este o provocare pentru un calculator obişnuit, dar o reţea de câteva mii de calculatoare l-a bătut, prin martie anul acesta, pe Lee Sedol, unul dintre cei mai buni jucători ai momentului din lume - mare surpriză şi dezamăgire pentru mulţi, inclusiv pentru mine). Regulile sunt simple, strategia complexă. Regulile se învaţă în câteva minute, jocul cere o viaţă şi încă ceva pentru a ajunge meijin...
# A prins la noi? Profesorul lui fără catedră? Adepţi printre oamenii maturi? Tineretul îl agreează? Ce trebuie să înlocuiască? Ce au de câştigat?
- Avem federaţie, avem jucători de clasă - inclusiv în Piteşti, avem copii care câştigă turnee europene. Nu se joacă încă în parcuri, „piaţa” este ocupată de balcanicele table şi feudalul şah, ambele jocuri atrăgătoare, cu noima lor, la desuete pentru orice cunoscător de GO. Mai rău: şahul e pe uciselea, o paradigmă agresivă, depăşită, ruso-americănească i-aş zice. Lumea ar avea mult de câştigat dacă ar trece la GO - am mai spus-o, mă ambalez, nu mai continui...
# Şi ce înseamnă el în activitatea Dvs.? Vă recreează? Vă distrează? Vă  antrenează?
- Nu am prea jucat cu altcineva decât cu calculatorul... pe care-l bat aproape sistematic şi asta e reconfortant, nu-i aşa?... Pe vremea când organizam cluburi, concursuri, pe când eram preşedinte de federaţie, am fost inspirat să nu „mă expun”, în competiţii sau chiar în „amicale”, acum nu prea am cu cine juca şi nici timp pentru a frecventa un club. Se spune că, jucând GO, se remodelează şi comportamentul, personalitatea, conform principiilor lui, nu ştiu de la ce nivel se observă asta, nu ştiu dacă am ajuns la un asemenea nivel. Pot doar să spun că sunt îndrăgostit de GO şi că mă simt uşor frustrat-vinovat că nu mă mai ocup mai mult de el. Acumulez ratări: pictor n-am ajuns, profesor (la Curtea de Argeş) nu, jucător de GO nu... Poate într-o viaţă viitoare...
Prof. Marin Ioniţă

Miercuri, 22 Iunie 2016 22:55

Aceşti mediocri care ne conduc...

Scris de

Argeșul a intrat în ultimii ani într-o bulă a mediocrității din care nu cred că va ieși curând. Nu poți rezista în competiția carnasieră cu alte județe, cu personaje insinuate în funcții publice și care sfârșesc prin a-și plagia propria incompetență. Singura lor miză e să se cocoațe în niște scaune pe care să le căpușeze. Fie în așteptarea unei pensii îndestulătoare de la buget, fie de avantaje conexe funcției. Uitați-vă că nu avem un proiect major de județ în niciun domeniu ce ne-ar putea aduce stabilitate și prosperitate. Nici în sănătate, nici în infrastructură, nici în turism. În jurul funcțiilor confiscate de acești mediocri ce ne conduc nu e decât deșert. Un deșert în nisipul căruia noi, cei care le plătim salariile, agonizăm în fiecare zi. Pe copiii noștri își exersează vaccinurile expirate, iar pe noi ne cocoșează cu taxe locale tot mai numeroase și mai aberante. Suntem obligați să ne rupem mașinile pe drumuri infecte construite de săgeți de-ale lor, din mediul privat, cu care împart banii. Am devenit un județ mediocru din cauza prea multor mediocri ajunși în funcții publice și cărora nu le-am dat din vreme peste nas.
Uitați-vă doar la Tudor Pendiuc! Omul a fost așa dintotdeauna, mediocru ca un pantof pingelit în exces și suficient ca o plăcintă făcută din brânza rămasă de la nunta de alaltăieri. Acum îl vedem ridicol și delirant deoarece funcția pierdută îl împinge să-și dea în petec și atrage, pe cale de consecință, și un alt tip de expunere, una negativă, cea a loser-ului care nu știe să piardă. Nu vedeți că nici descarcerat din funcție de piteșteni, Tudor Pendiuc nu acceptă realitatea? De ce, dacă tot susține că a fost un personaj providențial pentru oraș, nu a fost votat de mult mai mulți piteșteni, măcar de încă o mie, peste cei doar 8% care au ieșit la vot? Ca să nu se mai expună unei gâlceve penibile de genul celei că l-au furat foștii săi colegi, vicele Ionică și PSD-ul, cu vreo trei sute de voturi.
Vorbeam de mediocrii care ne conduc? Pendiuc a ieșit din scenă și agonizează în nămol. Dar au rămas alții care au ajuns la butoane și pe care suntem datori să-i tragem de mânecă spre a nu repeta aceeași experiență râncedă cu un primar care a ținut captiv în mediocritate un oraș, vreme de aproape un sfert de secol.
Gabriel Grigore

Joi, 16 Iunie 2016 20:01

Deputaţi care jignesc ziarişti

Scris de

Românii au consumat probabil lămâi în cantităţi industriale după ce l-au văzut luni seara, la Digi24, pe deputatul Eugen Nicolicea dându-şi drumul la dejecţii verbale pe bandă rulantă la adresa reputatului jurnalist Moise Guran. Şi eu am avut impulsul de a tăia câteva felii de lămâie pentru a contracara repulsia instinctivă faţă de jignirile suburbane ale unui om care ne reprezintă în Parlament. Când Moise Guran a vorbit despre unii parlamentari care ar face orice pentru a opri lupta anticorupție, Nicolicea l-a făcut pe rând obrăznicătură, fraier şi psihopat. Şi asta în condiţiile în care Moise Guran nu a folosit nici măcar un cuvânt injurios la adresa politicianului. Un „rafinament” verbal ce îl descalifică pe Nicolicea, care probabil se crede un mic Dumnezeu. Numai că Dumnezeu nu vorbeşte urât. La Eugen Nicolicea, limbajul de mahala e ceva visceral, deputatul crede că dacă a ajuns în Parlament e deja un mic rege, iar ziariştii - nişte adversari care trebuie striviţi şi mai ales jigniţi. Pentru Eugen Nicolicea, arta dialogului civilizat, fie şi în contradictoriu, este o necunoscută. Şi cazul lui Nicolicea nu e singular din păcate. Exemplele de parlamentari care înjură jurnalişti abundă în ultimii ani la noi.
Îmi aduc aminte de disputa dintre jurnalistul Mihai Codunas şi deputatul Cătălin Rădulescu de acum câteva luni. După ce ziaristul piteştean l-a ironizat pe Facebook pentru o greşeală gramaticală, Rădulescu i-a răspuns printr-un mesaj privat într-un limbaj tot a la Nicolicea: „Jegurile şi Securiştii se uită la Greşelile Gramaticale care apar uneori din cauza neatenţiei şi stării în care eşti. Nu dau doi bani pe aceste jeguri, sunteţi zero pentru mine, jurnalişti de doi bani, nu vă datorez nimic, voi îmi datoraţi mie pentru că puteţi scrie şi vorbi liber pentru că mi-am riscat eu viaţa la Revoluţie pentru voi jegurilor”.
Cătălin Rădulescu e un parlamentar activ şi implicat pentru Argeş, nimeni nu contestă asta, însă îl strică rău gura. Îl strică limbajul. E prea impulsiv şi nu îşi filtrează reacţiile. Iar asta îl costă. Un limbaj suburban nu are ce căuta la un deputat. Niciodată. Îl descalifică.
Şi mai e un caz de care îmi aduc aminte cu foarte mare neplăcere. La o conferinţă de presă de acum câteva luni a PSD Argeş, deputatul Bogdan Niculescu-Duvăz - care nu a făcut nimic pentru Argeş pe durata mandatului său. Plictisitorul şi ineficientul Duvăz s-a enervat când ziariștii l-au întrebat ce a făcut pentru Argeș. S-a enervat când a fost întrebat dacă are de gând să își încaseze pensia specială. Dacă ar fi putut, ar fi trimis câţiva dintre ziariştii îndrăzneţi să lucreze la Canal, să le piară odată cheful de a pune întrebări deranjante.
Poate că nu ar fi rău ca după alegerile din toamnă să se organizeze cursuri de arta conversaţiei şi a polemicii pentru parlamentari.
Până atunci ar putea să se uite pe CNN la polemicile civilizate, fine, simpatice şi erudite dintre politicienii americani. Iar acolo vor vedea că niciodată un senator sau un membru al Congresului nu înjură un ziarist.
Le-am spus parlamentarilor să se uite pe CNN? Mă iertaţi. Am uitat că cei mai mulţi dintre ei nici nu ştiu să vorbească o limbă străină la nivel de începător. Ei doar ştiu să înjure pe româneşte.
Denis Grigorescu

Tristă ieșire în decor a lui Tudor Pendiuc. De mână cu primarul Frătică și contestând amândoi, ca doi strigoi politici, niște alegeri care i-au evacuat pe scara de incendiu a istoriei. Cel puțin  „ebrietarul” de la Bradu și-a trimis de vreo două ori nevasta la casting, în fața Biroului Electoral Județean, după care a renunțat. Pendiuc, în schimb, a îmbrăcat haina de sinistrat invocând o posibilă fraudă electorală. Pentru cineva care a lăsat oarece dâre în Pitești, măcar și prin snopul de mandate obținute în aproape un sfert de veac, e dezolant să te smiorcăi, ca ultimul frustrat, că ai fost furat. Și la ce? La cele mai jenante alegeri din istoria gri a Piteștiului, la care primarul s-a decis nu cu o șacoșă de voturi, ci cu două și ceva, asta ca să fim exacți. Cam atât volum a fost necesar pentru a putea fi transportate cele puțin peste 12.000 de voturi cu care a fost validat noul primar al Piteștiului, Cornel Ionică. În cifre reci precum lespedea de la morga doctorului Dan Manu, din cei 148.573 de locuitori înscriși pe listele electorale, noul primar a fost ales doar de 8% dintre piteștenii cu drept de vot. Iar Tudor Pendiuc, în loc să fie jenat de faptul că restul de 92% dintre concetățeni nici n-au mai vrut să iasă la vot de cât bine le-a făcut el ca primar, e negru catran pe faptul că fostul coleg Ionică și PSD-ul s-ar fi asociat în vederea săvârșirii de fraude electorale împotrivă-i. Urât mod de a ieși din istorie, cu mâna întinsă, ca ultimul cerșetor. Există ceva mai dezolant de atât? Poate doar lipsa de demnitate a cuiva care n-a înțeles să se retragă la timp. Spre deosebire de Constantin Nicolescu, pe care l-a lăsat fără funcție justiția, fiindcă altfel argeșenii l-au votat și după ce l-a trimis DNA-ul în judecată, pe Tudor Pendiuc l-a scos de pe carosabil poporul. Culmea! Același popor pe care l-a folosit tot timpul ca scut antirachetă împotriva inamicilor politici și nu numai, în vreme ce el trăia bine merci și-și făcea vilă cât un minister și cu lift interior. Cumplit final de carieră pentru Tudor Pendiuc. Cum era de așteptat, contestația nu i-a fost admisă, la fel cum nu a fost admisă nicio contestație depusă de vreun contracandidat al său la primărie, în cei aproape 25 de ani în care el s-a aflat la butoane. Acum a rămas singur și blocat într-un lift pe care nimeni nu vrea să-l depaneze.
Gabriel Grigore

Pendiuc vă salută din lift! Pe cei care puneți botul la vrăjelile și scrisorile lui de campanie electorală, scrise nu cu cerneală, ci cu lacrimi de crocodil. Pe mine nu, fiindcă nu-l voi vota! M-am săturat de o telenovelă cu parfum de colivă și duhoare de recidivă. Vă dați seama cum ar suna Scrisoarea III de Tudor Pendiuc? Primarul care a rezistat eroic în fața lui Baiazid de la Conarg până când acesta din urmă a clacat nervos și a aruncat în el cu o pungă plină ochi cu 4 miliarde șpagă. N-a avut săracul primar încotro și s-a predat, altfel îi lua sultanul ostatică fata și o ținea încuiată, alături de sacoșa cu bani, în cartierul rezidențial Quadra Place din București.
Problema cu Tudor Pendiuc e mai simplă ca o ecuație de gradul doi. Omul ține captiv un oraș de aproape 25 de ani și se victimizează la limita grețoșeniei. Piteștenii sunt de vină că l-a trimis DNA-ul în judecată fiindcă a luat șpagă și tot ei sunt de vină că s-a cuplat cu secretara, de s-a făcut de râsul nu doar al guberniei, ci al întregii țări. Aceiași piteșteni poartă pe umeri povara vilei sale cu lift interior, construită din sudoarea unui salariu de bugetar și tot ei sunt de vină pentru situația foarte probabilă în care instanța va decide că bugetul orașului, în dosarul de corupție Publitrans, a fost prejudiciat cu aproape 6 milioane de euro.
E chiar culmea ce (ni) se întâmplă! Tudor Pendiuc poftește la încă un mandat de primar, deși e destul de probabil ca peste nu foarte mult timp să primească unul, însă de altă natură și să lase primăria mai încurcată decât cea mai teribilă ocluzie intestinală. Cum se întâmplă de altfel în prezent, când, din cauza interdicțiilor derivate din controlul judiciar, Piteștiul a devenit un oraș fantomă condus de un primar de paie. Un primar care n-are voie să inițieze hotărâri de CL și nici să intre în contact cu două treimi din consilierii locali, bașca să ia legătura cu jumătate dintre șefii de servicii din primărie. Am explicat aproape băbește limitele în care poate evolua ca primar Tudor Pendiuc, asta spre a înțelege și alții ce poate face (mai exact ce nu poate face) în cazul în care va obține un alt mandat la finalul zilei de 5 iunie. Vom avea primar doar pe hârtie și o fantomă la primărie. Însă una destul de costisitoare, cu secretară și mașină la scară.
Cum am spus și la început, eu nu-l voi vota! Fiindcă nu sufăr de sindromul Stockholm, cel al victimei care ajunge cu timpul să-l simpatizeze pe cel care o ține în captivitate. Iar micile semne de bunăvoință ale acestuia, precum Fântâna Cântătoare, ca să mă rezum la un singur exemplu din arsenalul lui Tudor Pendiuc, să fie amplificate într-atât de mult încât să justifice lipsa oricăror perspective. De aceea eu, Gabriel Grigore, nu vreau să mai joc în acest film prost regizat de Tudor Pendiuc. Dumneavoastră puteți face ce doriți. Eu vă spun doar ce nu o să fac eu. Adică să-l votez.
Gabriel Grigore 

Mai sunt două săptămâni și jumătate până la finalul campaniei electorale, iar valurile de candidați se înghesuie cu liste de promisiuni, în special în mediul rural. Dacă lecturezi „superofertele” lor, te gândești ca mulți dintre ei ar putea scrie lejer romane de ficțiune sau chiar SF-uri. Dacă ar fi să îi crezi, ar însemna că în câțiva ani comunele din Argeș ar putea ajunge ca suratele din Spania ori Elveția dacă îi votezi. Dar nu e așa. Cum nu a fost nici după alegerile din 2012, nici după cele din 2008. Iar realitatea din spatele afișelor electorale e că destule comune au sate cu condiții demne de comuna... primitivă și nu de o comună europeană. Am fost la destule ședințe de Colegiu Prefectural în ultimii ani și foarte rar (un eufemism pentru „aproape deloc”) am auzit primari venind cu idei pentru ca în comunele lor oamenii să nu mai care apă cu găleata de la fântâni, să nu mai își înfunde picioarele în drumuri pline de noroi și cu zero asfalt, să nu se mai spele la lighean și să se ducă la WC-ul din fundul curții.
Conform unor foarte recente statistici, în Argeș un procent de 68% din casele de la ţară au WC-ul în fundul curţii, iar 60% nu au apă curentă. E mult? Nu. E enorm. E degradant pentru un județ parte a unei țări ce e membră de mai bine de nouă ani în Uniunea Europeană. De ce avem aceste statistici ce fac Argeșul de râs? Pentru că în ultimii 25 de ani au fost extrem, extrem de puțini primarii care chiar au făcut ceva pentru comunitățile lor, care au avut dorința de a civiliza și moderniza. Care și-au dorit acea normalitate ce încă lipsește în cele mai multe comune într-un procent prea mare.
Cinic vorbind, îi înțeleg parțial pe primarii ale căror comune sunt codașe la apă și canalizare. Și dacă le bagi apă și canalizare, ce promisiuni mai poți face la următoarele alegeri? E mult mai ușor să manipulezi o grămadă de oameni-alegători cu WC în fundul curții și fără apă curentă decât pe unii care au toate astea și drept bonus și acces la informații. E masa electorală cel mai ușor de învârtit pe degete.
Eu unul - sincer să fiu - încă mai visez ca nu peste mulți ani să avem un județ Argeș fără toaletă în fundul curții și apă cărată cu găleata. Și m-aș bucura ca Prefectura, Consiliul Județean și toți candidații pentru funcțiile de primari de comune să vină cu proiecte viabile și deloc utopice pentru ca cetățenii-votanți să aibă apă curentă, canalizare, curent electric și asfalt pe drumuri. Peste tot. Până și în cel mai îndepărtat cătun. Și de abia când și ultimul WC din fundul curții va fi o amintire vom putea spune că alegătorii au câștigat. Și că alegerile și campaniile electorale au dat rezultate. Deocamdată însă, realitatea e una de Ev Mediu timpuriu în multe sate din județ.
Denis Grigorescu

Pagina 7 din 48