Opinii (654)

Joi, 25 August 2016 16:39

Tecău s-a umplut de... asfalt

Scris de

Scandalul stației de asfalt îl îngroapă definitiv pe fostul președinte al Consiliului Județean, Florin Tecău. Nu că ar mai fi fost cazul, oricum personajul era prăbușit în catacombele lipsei de credibilitate așa cum nu a mai avut Argeșul niciun demnitar în istorie. De ce este interesant în continuare cazul Tecău, deși omul e țelină din punct de vedere politic? Ca să înțelegem mecanismele de putere și de (mir)ungere a puterii la vârful județului. Avem în față un caz școală de incompetență+ corupție, generat de o bătălie subterană pentru accesul pe o piață între 8 și 10 milioane de euro anual, cam cât reprezintă asfaltul, pietruirea și închirierea utilajelor pentru întreținerea drumurilor județene. Avem în față o șerpărie de afaceriști argeșeni dintotdeauna conectați la banul public și un politician slab, numai bun de uns cu asfalt puturos. Așezate în oglindă, nepunerea în funcțiune vreme de un an și jumătate a unei stații de asfalt cumpărate pe bani grei de către Consiliul Județean nu e cu nimic diferită de nepunerea în funcțiune a secției de Arși de la Spitalul Floreasca, construită pe bani europeni și ieșită la iveală abia după masacrul de la Colectiv. Dacă la Colectiv incompetența a ucis oameni, la Consiliul condus de Tecău a ucis dezvoltarea județului. Gândiți-vă doar că stația de asfalt cumpărată la țiplă și ținută ascunsă de Tecău și de șobolănimea de la Regia de Drumuri, vreme de 18 luni, poate produce 64 de tone de mixtură asfaltică pe oră. Nu pe an, nu pe trimestru, nu pe lună, nu pe zi, ci pe... oră. Calculați cam cât asfalt am fi avut să-l întindem pe drumurile județene, precum untul pe pâine, fără să mai cheltuim în acest an și jumătate alte câteva milioane de euro ca să cumpărăm mixturi de la George Hoțu și alți câțiva hoți vopsiți în asfaltatori cinstiți. În realitate, doar niște tenii, cei mai mulți dintre ei, cu rol de intermediar între robinetul banului public și buzunare private. Citiți doar ce declară în paginile ziarului nostru Viorel Petrușca, omul de afaceri care a vândut stația de asfalt Consiliului Județean, cum că aceasta ar fi putut fi pusă în funcțiune în doar o lună și jumătate, nu într-un an și jumătate, numai că nu a existat interes. Un om de afaceri pe care Tecău și șobolănimea de la Drumuri Județene susțin că nu au avut de unde să-l ia ca să pună mai repede în funcțiune stația, însă pe care noi l-am găsit în trei minute pentru a ne da un interviu, formând un simplu număr de telefon. Nu de corupție e vorba, când afli că onor conducerea Consiliului Județean n-a găsit bani, un mărunțiș de 55.000 lei (12.000 dolari) pentru racordarea stației de asfalt la curent, dar a alocat în schimb 400.000 lei (90.000 euro) pentru reabilitarea unei clădiri dezafectate aflate în fundul curții, la Buzoiești și intitulate pompos District de drumuri? Ba da. Iar scandalul stației de asfalt e doar o secvență a tabloului de corupție mult mai complex de la Consiliul Județean. Mai e și Molivișu (apropo, tot președintele Tecău a alocat 50 de miliarde pentru proiect și banii s-au cheltuit în văzduh), unde drumul către stațiunea de schi a luat-o la vale, iar pe pârtie au ajuns să schieze doar umbrele. Și multe, multe altele, pe care le vom descoperi probabil pe parcurs. Inclusiv dosarul de șantaj ”Atac de Argeș”, cu Florin Tecău pe post de mogul neoficial de presă, ale cărui fire duc tot către o combinație letală, formată din Direcția de Drumuri și bani negri plătiți de asfaltatori. Și mai e ceva! Deși a încercat să paseze vina exclusiv către predecesorul său, Constantin Nicolescu, pe Florin Tecău nu-l ajută nici memoria, nici pixul. El e cel care a semnat pentru achiziționarea stației de asfalt în decembrie 2014, la o jumătate de an de când ocupa scaunul de președinte al CJ și la zece luni de când Constantin Nicolescu fusese ejectat de către ANI din șaua aceluiași scaun. 
Gabriel Grigore

P.S. M-a amuzat teribil declarația fostului preș Tecău, din interviul publicat de noi săptămâna trecută, cum că nu-i cunoaște pe niciunul dintre constructorii sau asfaltatorii care au beneficiat de lucrări de la Consiliul Județean. Așa e, Nicolae Ivănescu și Gheorghe Axinte îi sunt complet străini. Asta ca să ne limităm la doar două exemple.

Am avut o stare specială la funeraliile Reginei Ana de la Curtea de Argeș. Dincolo de emoția momentului, am avut o stare paradoxală de bine. Da, știu, veți spune imediat: cum poți să ai o stare de bine la niște funeralii? Vă dau imediat explicația. Mi-a făcut mare plăcere să văd Familia Regală cu toată distincția, simplitatea, eleganța și mai ales normalitatea ei. Mi-a făcut mare plăcere să îl văd și pe fostul principe Nicolae, un tânăr charismatic și foarte, foarte uman (dovadă și lacrimile sale necenzurate). Dar până la urmă de unde această stare de bine? Din faptul că văzând și urmărind Familia Regală de la câțiva metri, fie și doar pentru mai puțin de două ore, m-am simțit ca după o detoxifiere de clasa noastră politică atât de antipatică, ineficientă, coruptă și arogantă. O clasă pe care o văd aproape zilnic prin ziare. La TV am încetat de luni bune să mă mai uit la politicieni. Văzând Familia Regală la Curtea de Argeș, nu am putut să nu mă gândesc – ca într-o antiteză extremă și spontană – la clasa politică din Argeș. La cei 17 parlamentari aleși acum aproape patru ani. Ce s-a ales de... aleșii poporului argeșean? Cinci dintre ei au fost trimiși în judecată, alți doi – Bogdan Niculescu Duvăz și Daniel Constantin – nu au făcut absolut nimic pentru județul care i-a votat, iar restul sunt vizibili, mai mult cu fața și mai puțin cu fapta. Un bilanț deloc onorant. Acum, după ce ați lecturat bilanțul activității celor pe care i-ați votat, faceți un exercițiu: uitați-vă cinci minute la trăsăturile parlamentarilor argeșeni și spuneți câți dintre ei vă inspiră încredere și respect. Și nici nu trebuie să îmi spuneți răspunsurile le știu. Sunt o axiomă.
Priviți apoi chipurile principesei Margareta și fostului principe Nicolae, ca și pe cele ale celorlalți membri ai Familiei Regale. Vă inspiră ceva negativ? Cu siguranță că nu.
Care e diferența dintre Familia Regală și famiglia politică din Argeș? Atitudine și altitudine morală. O diferență care face ca mie unul să îmi fie dor de monarhia pe care nu am cunoscut-o niciodată. De regii și reginele României pe care nu i-am văzut decât în poze și filmări de arhivă. Mi-e dor de monarhia ce generează respect, decență și civilizație, nu de clasa politică ce naște monștri, dejecții verbale, atitudini superioare, discursuri cu limbaj de lemn și sete de furt pe picior mare. Uitați-vă la monarhiile din Suedia, Danemarca, Norvegia, Olanda sau Spania. Nu-i așa că uitându-vă la cum e acolo vă vine să uitați de politicienii noștri?
Vor fi cu siguranță unii care vor spune că Regina Ana n-a fost regina României, că nu a condus țara nici măcar o secundă. Da, nu a condus-o. Dar în sufletele multor români  Majestatea Sa a fost și va rămâne regina pe care nu au avut-o niciodată. Asta poate și pentru că Regina Ana și Regele Mihai au fost cu greu lăsați să vină în România după Revoluție. Clasa politică fesenistă de atunci din care s-au dezvoltat numeroșii corupți de azi avea o teamă de monarhie și mai ales de numeroșii nostalgici ai monarhiei.
Mai are monarhia vreo șansă acum la mai bine de 26 de ani de la Revoluție? După 26 de ani de clase politice execrabile, România are nevoie de altceva. De o schimbare din temelii a celor care fac legea și legile. 
Denis Grigorescu

Pentru cine nu știe, acesta e numele de scenă al familiei de primari Proca din Berevoești. Ai lui Toacă, așa îi știu localnicii, ca pe niște cai breji. Atât pe senior, Fănel Gigel, primar de două mandate, între 2004-2012, cât și pe junior, Florin Bogdan, primar din 2012, de când i-a lăsat tătâne-său comuna moștenire pe caiet. C-așa e la Berevoești, voturile la sacoșă, pădurile tăiate la negru, sclavii la ofertă și politica servită rece, cu viagra în loc de apă minerală. Există și o poveste pe tema asta cu viagra, însă „pour les connaisseurs”, ca să ne exprimăm în termeni specifici aristocrației rome din Gămăcești. Totul se învârte la Berevoești în jurul lemnului exploatat la ras și a pădurilor luate cu japca, atunci când Prefectura a întors capul dând semnalul retrocedărilor la promoție. Familia Proca a generat o adevărată ocluzie funciară la nivelul județului Argeș și a putut ajunge aici pentru că nimeni nu și-a făcut treaba. Poliție, Prefectură, Direcție Silvică, Doi și un Sfert și partide (PNL a dat startul și PSD a preluat ștafeta), toți sunt complici pentru cangrena de la Berevoești. Unii moral, alții în sensul Codului Penal.
Fenomenul de sclavie de la Berevoești e pe alocuri similar, ca evoluție, cu cancerul de la permise. Inițial l-au tolerat, apoi l-au preluat ca industrie de făcut bani, după care l-au desăvârșit în plan politic, folosind comunitatea romă din Gămăcești pe post de săgeată electorală. Romii au făcut ce au făcut fiindcă primarul le era naș din toate punctele de vedere. Iar primarul și-a permis înfeudarea comunei fiindcă știa că are instituțiile și partidele, prin anumiți lideri, la mână. Și, atenție, ne referim deopotrivă la PNL, partidul care i-a dat startul în viața politică seniorului Proca Fănel Gigel, fără să minimalizăm nici meritele PSD, partid care l-a preluat ca pe un adevărat Rambo al voturilor pe juniorul Florin Bogdan. Așa s-a ajuns unde s-a ajuns, cu județul Argeș din nou pe post de sperietoare națională, europeană, ba chiar și globală, după ce presa de peste ocean a scris despre Berevoești mai mult decât despre prezența României la Jocurile Olimpice de la Rio. Analizând ce s-a întâmplat cu Dosarul Permiselor (unde, apropo, primarul Toacă senior e denunțător al vărului său), nu-i exclus ca DIICOT-ul,  împreună cu DNA, să treacă la nivelul următor. După atâtea luni de monitorizare audio și video, are balta pește și pădurea cherestea. Notorietatea și brutalitatea fenomenului de sclavie complică misiunea celor care ar dori mușamalizarea dosarului și fragmentarea lui în așchii cât mai subțiri, care să se piardă în bătaia vântului. Plus că la mijloc sunt zecile de romi care înfundă deja beciurile aresturilor din cinci județe și care, foarte probabil, își vor lua mulți ani de serviciu la... pușcărie pentru faptele de până acum. Începe să bată toaca pentru mulți și întrebarea e când va începe s-o bată, la propriu, chiar familia de primari Toacă, în varianta destul de probabilă că cineva o va lua la un moment dat la întrebări. Pentru sclavi, pentru voturi și, mai ales, pentru sutele de hectare jonglate și tăiate pentru care există deja dosare, numai că ele s-au rătăcit tactic pe undeva. Pe 13 iulie 2016, DIICOT a aprins la Berevoești o flacără incontrolabilă, dovadă că ea s-a transformat repede într-o vâlvătaie ce mai poate fi stinsă doar dacă Direcția Apelor golește barajul Vidraru.
Gabriel Grigore

„Tati, de ce nu au pus toboganele înapoi? De ce e locul de joacă gol?” - mă întreabă fetița mea. Ca tată, aș vrea să-i dau o explicație pertinentă fetiței mele la întrebarea asta dublă, simplă și inocentă. E legată de un loc de joacă aflat pe Calea București, vizavi de Școala 10. Sintagma „loc de joacă” e cam improprie, recunosc. Cum să îi spui loc de joacă unui spațiu acoperit cu tartan și ce are o groapă cu nisip? Până acum mai bine de doi ani, aici erau mai multe tobogane și leagăne. Însă reabilitarea urbană le-a scos din temelii - la propriu! - cu promisiunea, neonorată nici până acum, că vor fi puse la loc. Până una alta, locul de joacă fără tobogane a costat de trei ori mai mult decât cel inițial. Și situația de aici nu e singulară. Peste tot unde controversata și exorbitanta reabilitare urbană a trecut au dispărut toboganele și leagănele.
La începutul acestui an, actualul primar Cornel Ionică promitea într-o conferință de presă – și sunt înregistrări ce atestă acest lucru – că pe locurile de joacă vor fi puse tobogane și leagăne moderne. Au trecut mai bine de șase luni de la promisiuni și... nimic. O dovadă tacită a faptului că, dincolo de faptul că reabilitarea urbană cu bani europeni a adus la Pitești „Mai Mult Beton și Mai Puțin Verde”, aceasta a lăsat și mulți copii din oraș fără locuri de joacă. Cine știe, probabil că primarul Cornel Ionică se gândește că până la urmă copiii nu sunt alegători ori critici influenți. Ba sunt critici  avizați, domnule primar, dincolo de inocența lor juvenilă! Așa cum critici sunt și părinții și rudele lor. Și nu sunt puțini deloc.
Și tot legat de lipsa locurilor de joacă și a lipsei de grijă față de copii - viitorul Piteștiului - poate că domnul primar Ionică se gândește că Piteștiul nu are viitor. Și poate că are dreptate parțial. În ultimii cinci ani, la Pitești, nu a mai venit niciun mare investitor. Au venit în schimb zeci de milioane de pavele peste zeci de hectare de verdeață.
E păcat că primarul Cornel Ionică își uită promisiunile. Și nu face asta numai față de copii, ci și față de pensionari. Și - culmea! - în ceea ce privește pensionarii, e vorba tot de o promisiune legată de jenanta reabilitare urbană pe prea mulți bani. Tot la începutul lui 2016, primarul Cornel Ionică promitea că se vor pune spătare la sutele de bănci fără... spătare (altă idioțenie urbană!) realizate în cadrul proiectului de reabilitare urbană și că municipalitatea va aloca în acest sens vreo 100.000 lei. Și în acest caz sunt înregistrări ale declarației-promisiune făcută într-o conferință de presă. Au trecut luni bune de la această promisiune, și pensionarii din Pitești se chinuie să stea pe niște bănci făcute penibil de superficial doar de dragul de a cheltui niște bani exagerat de mulți de la U.E.
Probabil că pensionarii și copiii sunt ultima grijă a domnului primar. Ce paradox, tocmai pensionarii sunt aceia care i-au votat masiv pe Cornel Ionică și Tudor Pendiuc. Au fost probabil niște voturi masochiste, un soi de autoflagelare electorală născută dintr-o inerție păcătoasă a aplicării ștampilei pe aceleași nume bune doar de promisiuni ori de proiecte inutile și costisitoare în cea mai mare parte.
Denis Grigorescu

Proprietarul de sclavi Onică din Berevoeşti a primit acasă vizita asistentului social și a celorlalți trimiși ai domnului primar. Civilizat, cu un aer ușor aristocratic, Sir Onică i-a poftit în casă. Chiar dacă se afla la ora de ceai și l-au cam deranjat din tabieturi. Five o’ clock în toată regula la Gămăcești. Într-un decor tipic de familie burgheză rromă, cu toate taxele și impozitele plătite la zi. Nu-i mai puțin adevărat că și organele de control învestite de domnul primar cu această autoritate i-au cerut permisiunea contribuabilului Onică să-i intre în casă. Iar acesta a consimțit, pe ideea că autoritățile nu pot comite abuzuri într-o localitate așezată ca Berevoeștiul, cu o lungă și recunoscută tradiție în respectarea drepturilor proprietarilor de sclavi. La întrebarea politicoasă a organelor dacă adăpostește și exploatează sclavi prin gospodărie, Sir Onică a răspuns calm şi sigur „nu”. Și a făcut-o cu sentimentul implacabil că nu adăpostește de fel fugari și că n-are de ce să se ferească din moment ce el este proprietar. Proprietar de scavi, în buna și recunoscuta tradiție a nobilimii rrome din satul Gămăcești. Organele au luat act de răspunsul sincer, explicit și în deplină cunoștință de cauză al lui Sir Onică, după care au plecat. Cu sentimentul datoriei împlinite, dar și al unei jene infinite. Aceea că procedurile birocratice le-au pus în situația de a deranja un contribuabil model al comunității din Berevoești. Apoi s-au întors în cabinetul domnului primar, fost milițian, unde au întocmit un proces verbal din care a reieșit că în urma unor verificări amănunțite nu s-au identificat cazuri de sclavie la Berevoești.  Au expediat imediat procesul verbal de constatare la secția de poliție Schitu Goleşti, de care este arondată Comuna Berevoeşti și.... „case closed”, vorba comisarului Șoric, un alt milițian celebru. Ca să concluzionăm, comisia coordonată de domnul primar a procedat politically correct. Incorect a procedat DIICOT-ul, șase luni mai târziu, când l-au săltat de la ceai, cu mascații, pe Sir Onică, băgându-l la zdup pentru sclavie și trafic de persoane. Uite așa ne pleacă și sclavii să muncească afară și să producă plus valoare pentru străini, din moment ce proprietarii lor rromâni sunt hăituiți și parcați în arest. Bineînțeles că orice asemănare cu realitatea nu e deloc întâmplătoare.
Gabriel Grigore

La Berevoești, nimeni n-a văzut nimic. Dar au știut toți. Și s-au obișnuit cu răul pe care au ajuns să-l privească, în timp, ca pe ceva normal. Aceasta e rețeta sigură a oricărei metastaze sociale. Cel puțin asta este interpretarea mea. Fiindcă scapă oricărui raționament logic faptul că respectiva comunitate de rromi de la Gămăcești a fost mai închisă chiar și decât un penitenciar de maximă siguranță. Autoritățile tot bat monedă pe teza că avem de a face cu un grup social care trăia izolat. Sever izolat. Dar cine să mai creadă autoritățile, fie ele locale sau județene, care scuipă scuza asta doar fiindcă se văd strânse în menghina propriei incompetențe? Primarul avea plutoane de fini printre rudarii de la Gămăcești, o parte dintre aceștia chiar proprietari de sclavi. Zice că n-a știut nimic despre grozăvia cu fenomenul de sclavie, deși în CV-ul său scrie că înainte de a fi primar a fost polițist și ar fi trebuit să aibă în ADN-ul meseriei culegerea oricăror informații ce ajută la descoperirea de infracțiuni. Consilierul local ales pe lista Partidei Rromilor era chiar vecin cu Grancea, sângerosul „proprietar” al tânărului fotografiat în lanțuri la Berevoești și a cărui imagine a făcut rating în presa internațională, la Euronews, New York Times, CBS și Washington Post. Nu m-ar mira ca respectiva fotografie să intre și în competiția pentru Premiul Pulitzer, asta ca să punctăm și noi, Argeșul, la capitolul „Excelență” în ceva. Ca să revin, bineînțeles că nici consilierul cu statut de ales local din partea formațiunii politice care-i reprezintă pe rromii din Berevoești n-a știut ceva. Să mergem însă mai departe. S-a descoperit că opt dintre rromii arestați și acuzați de sclavie și trafic de persoane primeau ajutor social de la primărie, în baza unor dosare întocmite și aprobate de cei de la Asistență socială, funcționari aflați în subordinea domnului primar. Dosarul de ajutor social implică anchetă socială care înseamnă să primești vizite regulate la domiciliu din partea domnilor sau doamnelor asistenți sociali. Bineînțeles că nici aceștia n-au observat nimic suspect. Să trecem acum la preoți. E imposibil ca rromii din Gămăcești, majoritar ortodocși, să se rupă total de biserică, să nu primească cu botezul, cu Iordanul, să nu meargă la spovedanie, în ajun de Paște sau de Crăciun. Bineînțeles că nici popii din Berevoești, în frunte cu parohul de la cea mai mare biserică, care-i chiar socrul primarului Proca, n-au observat nimic. Apoi, satul groazei, cum a devenit Gămăceștiul în ultima săptămână, are o școală la care învață copiii de rromi și care e deservită de nu mai puțin de șase cadre didactice. Bineînțeles că nici acestea, în discuțiile lor cu puradeii, discuții axate exclusiv despre cum se rezolvă integrale sau cum se învață mai repede limba engleză, n-au aflat nimic despre dialectele în care vorbesc părinții lor, acasă, cu sclavii din dotare. Despre șeful de post ce să  mai zicem? De la el chiar nu avem nicio pretenție. Omul chiar trebuia să nu știe nimic pentru că altfel nu își putea păstra postul. Păi cum să deranjeze el, ca organ, interesele electorale și probabil și de business ale domnului primar? Ale nașului, în raport cu finii? Vă dați seama ce deranj producea domnul șef de post la producția de voturi și de păduri tăiate la ras, dacă observa la ce munci casnice și silvice sunt folosiți domnii sclavi?
Aceasta e fotografia de ansamblu a ceea ce s-a întâmplat  la Berevoești. Prefectura n-a știut că primarul „nu știe”. Poliția de la județ și „Doi și un sfertul” n-au avut niciun fel de informații că șeful de post e la rândul său sclav, cel puțin moral, pe plantația politică și administrativă a primarului. Direcția Generală de Asistență Socială de la Pitești n-a știut nici ea de jocul de glezne al asistenților sociali de la Berevoești deoarece, să cităm unul dintre șefii DGASPC, relațiile nu sunt de „subordonare, ci de coordonare”. Asta ca să mai și râdem, nu doar să plângem. Iar despre popi, ce să mai  zicem? S-au baricadat în lumea lor, care nu mai e demult una a rugăciunilor, ci a plecăciunilor. În fața banului și a primarului, care e chiar ginerele parohului. În ceea ce-i privește pe profesori, bieții oameni sunt sub vremi. Ce să reclame la primar, că primarul punea mâna pe telefon, suna la Inspectoratul Școlar și a doua zi erau zburați din funcții. Din niște funcții care și așa le aducea un „venit” doar puțin mai mare decât al sclavilor din Gămăcești.
Nu ne mai facem bine. Și știți de ce? Fiindcă există un Berevoești, în forme mai subtile sau mai brutale, aproape în fiecare instituție și comunitate din Argeș. Doar metodele diferă, efectele sunt aceleași.
Gabriel Grigore

Miercuri, 13 Iulie 2016 17:39

Mi-e dor de un FC Argeş în prima ligă

Scris de

Au trecut șapte ani de când Piteștiul nu mai are echipă în prima ligă fotbalistică. Șapte ani de când fanii piteșteni și argeșeni nu mai au de ce să vină pe „Maracana” din Trivale. Cornel Penescu, fostul finanțator al lui FC Argeș e la închisoare cu condamnări peste condamnări, autoritățile locale se fac că le pasă de fotbalul argeșean sub diferite forme mai mult sau mai puțin palide. Inclusiv echipa creată de Primărie - SCM Pitești, care - ce ironie a sorții! - va fi colegă de Liga a III-a cu FC Argeș 1953, proaspăt promovată. Da, vor fi voci care vor spune că FC Argeș 1953 nu e... FC Argeș. Scriptic nu e, dar prin pasiunea și dăruirea cu care fostele glorii se implică la echipă, prin entuziasmul și susținerea suporterilor care vin în număr foarte mare la fiecare meci, spiritul alb-violet a renăscut. Iar Primăria Pitești nu realizează că SCM Pitești - oricât de profesioniști ar fi (și sunt) oamenii de acolo - nu va înlocui niciodată FC Argeș. Echipa Piteștiului nu poate fi înlocuită de niciun artificiu fotbalistico-administrativ al autorităților. Autorități care încă amână cumpărarea palmaresului FC Argeș. Dar asta e o altă poveste, cu final amânat iar și iar, de mai bine de un an.
Nu poți înlocui echipa orașului cu o nouă echipă. Cum ar fi de exemplu - fie și prin reducere la absurd - ca Primăria Barcelona să creeze altă echipă în locul lui FC Barcelona, în loc de AC Milan să avem SCM Milan sau în loc de Arsenal Londra să se creeze SCM Londra? Nu poți neglija istoria și tradiția, nu poți șterge cu un burete, trei semnături și două ștampile un trecut alb-violet plin de glorie. Și cum ar putea uita cineva vreodată echipa care învingea pe Real Madrid, Valencia, Sevilla ori Panathinaikos?
S-a vorbit în dese rânduri de o fuziune între SCM Pitești și FC Argeș 1953. Poate fi o variantă, însă nu știu cât de viabilă. Un lucru e cert: FC Argeș 1953 este un proiect absolut lăudabil, singurul care mai aduce suporteri la stadion, fie și în Ștrand. Însă pentru ca FC Argeș 1953 să ajungă și mai sus, poate chiar pe urmele lui... FC Argeș e nevoie de mult mai mult. E nevoie de bani mulți, de sute de mii de euro anual, de un proiect performant de investiții și transferuri. E nevoie de oameni de afaceri care să vină lângă echipă, orice nume va purta ea în viitor. Fotbalul piteștean are nevoie de susținători profesioniști, nu de pseudoinvestitori interesați doar să facă bani și imagine. Pentru că da, ultimul investitor pe care l-a avut FC Argeș a distrus echipa. Și îmi spunea asta și Constantin Stroe, într-un interviu acordat Jurnalului acum doi ani. Apropo de Constantin Stroe, ultimele mari performanțe ale FC Argeș au fost când acesta era președinte la club. Și nu ar fi deloc rău ca într-o formă sau alta să se reușească readucerea lui Constantin Stroe lângă fotbalul argeșean.
Deocamdată însă, dincolo de calcule, ipoteze și speranțe, un lucru e cert: în cel mai bun caz vor mai trece cel puțin doi ani până Piteștiul va avea din nou echipă în prima ligă. Suporterilor le e dor de un FC Argeș în prima ligă. Mie mi-e dor de un FC Argeș în prima ligă. Ce ziceți, domnule primar Cornel Ionică: nu vă e dor de un stadion Nicolae Dobrin arhiplin ca pe vremuri în fiecare săptămână?
Cine știe, poate că după ce am avut un proiect de reabilitare urbană a Piteștiului cu mai multe rele decât bune, ar fi indicat să avem și un proiect de reabilitare fotbalistică a Piteștiului.
Denis Grigorescu

Colegii din PNL, în frunte cu senatorul Iani Popa și ceilalți liberali pur sânge, încearcă să găsească un nume de scenă pentru președinta de la femei, Olimpia Doru. Unii mai rafinați îi zic deja Clotilde Gurmand a PNL Argeș, aluzie la trecutul ei profesional puternic marcat de arta gastronomică la grătar. Asta în vreme ce alții mai puțin șlefuiți, ca Valică Jinga de la sectorul Păduri, îi zic „Doamna cu Mititei” sau „Cucoana Tuslama”, fixând-o ca identitate profesională direct pe pereții din bucătăria de aur de la Cornul Vânătorului. Mai sunt și unii invidioși și cu școală multă care o denumesc pe Olimpia „Tanti Bacalaureat”, însă aceștia sunt grețos de subiectivi și de aceea nici nu sunt de luat în seamă. De ce a generat atâta patimă între liberali Olimpia Doru? E simplu. Fiindcă sparge cu capul ușile mai marilor de la București în ultima perioadă, în dorința ei nemăsurată de a veni „servită” de la Centru, la toamnă, pentru un post de parlamentar pe lista PNL Argeș. Nu vă mai povestim că Olimpiuța, care s-ar da huța cu oricine i-ar garanta un post de parlamentar de Argeș, i-a făcut deja și pe cei de la capitală să-și dea coate ori de câte ori o văd. Doamna în cauză nu doar că nu mai are nicio măsură, dar a căpătat și o uitătură plină de fulgerătură pentru oricine ar îndrăzni să nu-i (satis)facă poftele de mărire. Atât președintelui Iani Popa, cât și co-președintelui Dan Bica aproape că le piere pofta de mâncare când o zăresc pe Olimpiuța, deși amândoi sunt gurmanzi și înnebuniți după bucătăria autohtonă și specialitățile la grătar. E chiar nedrept să fii co-președinte la PNL Argeș, cum sunt Iani și Bica și să-ți dispară subit pofta de mâncare. Și asta într-un județ care i-a dat pe Brătieni și unde, la reședința acestora de la Florica, au servit la un moment dat masa liderii țărilor care au format Mica Antantă.
Nu vă mai povestim ce crampe la stomac îl trec și pe vicele Gică Alecsei, care și el aspiră la un post de parlamentar, la auzul veștii că Olimpia încearcă șă-și facă loc cu coatele pe platoul cu candidați de la toamnă. Sau ce ulcer sever îl încearcă pe un senior liberal scăpătat, precum Adrian Miuțescu, care, după ce că stă de vreo opt ani pe tușă, i se ia acum din meniu postul de deputat la care aspiră și pentru care a flămânzit îndelung. Balonat e și Narcis Sofianu, care realizează că dieta politică a Olimpiei e bazată exlusiv pe discursuri motivaționale, gen John Maxwell și mai puțin pe doctrină liberală și luptă la baionetă cu PSD.
Ca să rezum, urmează o toamnă agitată în bucătăria PNL Argeș. Cu  capace de cratițe aruncate în toate direcțiile și cu capete sparte de polonice tot mai frustrate. Și toată această tevatură din cauza ambițiilor nemăsurate ale Olimpiuței. Aceeași Olimpiuță căreia i-a dat oala evlaviei și a credinței pe dinafară în Săptămâna Patimilor, când a împărțit calendare lucioase și luxoase, cu fotografia Maicii Domnului pe o parte și cu a ei, pe post de mironosiță liberală, pe cealaltă. Aferim, Iani!  
Gabriel Grigore

La cât și cum se defrișează în Argeș, probabil că nu peste mulți ani, copacii vor ajunge să fie la fel de rari ca și urșii Panda. Argeșul este campion absolut la defrișări ilegale în ultimii șapte ani, iar asta o arată inclusiv statisticile Greenpeace. În perioada 2009-2015, în Argeș s-au înregistrat peste 15.000 de cazuri de tăieri ilegale. Un număr uriaș și totodată revoltător. Și asta pentru că în mod cert toate aceste defrișări pe bandă rulantă s-au făcut cu complicitatea autorităților, fie ele la nivel local și/sau județean. Îmi aduc aminte și acum cum anul trecut Poliția Argeș și Prefectura dădeau niște raportări de tot râsul, cum că au fost prinși hoți care au sustras o jumătate de metru cub sau doi metri cubi de lemn. Amărâții erau aruncați în față, în timp ce marii granguri își făceau și își fac de cap în continuare. Prin Curtea de Argeș și Câmpulung trec zilnic zeci și zeci de camioane încărcate până la refuz cu bușteni tăiați. Sunt văzute de toată lumea, însă nimeni nu se întreabă și nici nu verifică dacă acele transporturi sunt legale sau nu.
M-aș fi bucurat ca șefii Direcției Silvice Argeș și ai IPJ Argeș din ultimii șapte ani să fi fost mai implicați în combaterea jafului comis pe picior mare în pădurile Argeșului. Și nu trebuie să ne ferim de realitatea dureroasă: în Argeș e un dezastru ecologic. Un dezastru tolerat fără probleme de autorități. Și sunt aceleași autorități care au aprobat și alte „boacăne”, cum ar fi „teleportarea” celor 32,8 hectare ale Brătienilor de la Rătești în Pădurea Trivale.
Sunt totuși și câteva excepții de oameni care își fac treaba, cum ar fi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care i-au trimis acum două luni în judecată pe membrii clanului „Brânză” și mai mulți angajați de la un ocol silvic privat în răsunătorul dosar „Cheresteaua”, în care s-a descoperit că nu mai puțin de 23.000 (!!!) de copaci au fost tăiați ilegal, iar prejudiciul adus statului este de 3,6 milioane euro. Iar Dosarul „Cheresteaua 1” a fost finalizat deși s-au făcut mari presiuni, inclusiv la București, ca totul să fie băgat sub preș.
De lăudat sunt și oamenii de la fundația Conservation Carpathia a neamțului Christoph Promberger, care de câțiva ani s-au apucat să reîmpădurească sute de hectare defrișate ilegal de alții.
E nevoie însă de mai mulți oameni implicați, e nevoie de autorități care să își facă treaba fără frică și fără să cedeze la ispite. Ce ziceți, domnule prefect Cristian Soare? Ce ziceți, domnule președinte Dan Manu? Ce ziceți, domnule chestor Ionel Ispir? Ce ziceți, domnule director Armand Chiriloiu? Vă tentează să dezintegrați mafia celor care rad în fiecare zi pădurile Argeșului sau vreți ca județul nostru să rămână campion la defrișări ilegale și în anii următori?
Denis Grigorescu

# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE CU DOMNUL ACADEMICIAN GHEORGHE PĂUN

# Jocuri, jocuri... Mai zburdaţi, vă mai răsfăţaţi în ele? De-a „Baba -  Oarba”, de-a „Mija”, „Unde eşti, Chimiţă?”, „Puneţi ochii!”, „Cine nu e  gata, îl iau cu lopata!”, „Leapşa pe furate!”, „Ineluş-învârtecuş” şi alte  jocuri tradiţionale, venite din negura timpului?
- Icul, ţurca, purcica, de-a partizanii (ssst, să nu se audă, pe vremea când jucam aşa ceva, la izlaz, umblau prin sat tot felul de „vânzători de oale”, tunşi scurt, părinţii se speriau dacă auzeau că am stat de vorbă cu ei, prin Făgăraş încă mai erau partizani, mai târziu mi-am dat seama de ce erau atât de prietenoşi tipii cu două-trei oale în spate, pe care nu le cumpăra nimeni...). Am patru nepoţi (mulţumesc! şi-ai dumneavoastră!), mă joc din plin, dar, alte vremuri, alte jocuri. Am scris-editat o carte cu cel mai mare, „Trei săptămâni la bunici”, cu poze, povestiri, probleme de isteţime, serie mică, patru exemplare, fiecare numerotat şi semnat de autor. Vă închipuiţi ce mândru a fost nepotul, ce mându a fost bunicul...
# Aţi introdus un joc nou, necunoscut pe aceste meleaguri? Logică, sport, muzica ideilor, antrenamentul intelectului, joc gratuit? În familie, în şcoală, în club, în parc, pe marginea străzii? Cum se joacă?
- Mulţumesc de întrebare: GO se numeşte. Cel mai inteligent joc de inteligenţă, are patru mii de ani, dar nu e deloc epuizat. Joc pentru noi, europenii, artă şi filosofie pentru orientali, pentru chinezii care l-au primit de la zei, ne asigură legenda, pentru japonezii care l-au alăturat caligrafiei, muzicii, dansului şi altor puţine priceperi obligatorii pentru o persoană educată. Yasunari Kawabata are un roman, Meijin, Maestrul de GO tradus în româneşte, care descrie o partidă de GO, descrie încleştarea dintre două lumi, e adânc şi plin de semnificaţii romanul, spune Kawabata că e cel mai bun roman al lui şi probabil ştie ce spune, că nu degeaba este laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Introducerea jocului de GO în România este cea mai pregnantă realizare extraprofesională a mea. Îl recomand oricui, fără reţinere. Previne degenerarea creierului, se zice, are legături strânse cu polemologia, cu strategia afacerilor, are prezenţe remarcabile în grafica orientală, a fost până mai ieri provocarea ultimă pentru calculator (şi acum este o provocare pentru un calculator obişnuit, dar o reţea de câteva mii de calculatoare l-a bătut, prin martie anul acesta, pe Lee Sedol, unul dintre cei mai buni jucători ai momentului din lume - mare surpriză şi dezamăgire pentru mulţi, inclusiv pentru mine). Regulile sunt simple, strategia complexă. Regulile se învaţă în câteva minute, jocul cere o viaţă şi încă ceva pentru a ajunge meijin...
# A prins la noi? Profesorul lui fără catedră? Adepţi printre oamenii maturi? Tineretul îl agreează? Ce trebuie să înlocuiască? Ce au de câştigat?
- Avem federaţie, avem jucători de clasă - inclusiv în Piteşti, avem copii care câştigă turnee europene. Nu se joacă încă în parcuri, „piaţa” este ocupată de balcanicele table şi feudalul şah, ambele jocuri atrăgătoare, cu noima lor, la desuete pentru orice cunoscător de GO. Mai rău: şahul e pe uciselea, o paradigmă agresivă, depăşită, ruso-americănească i-aş zice. Lumea ar avea mult de câştigat dacă ar trece la GO - am mai spus-o, mă ambalez, nu mai continui...
# Şi ce înseamnă el în activitatea Dvs.? Vă recreează? Vă distrează? Vă  antrenează?
- Nu am prea jucat cu altcineva decât cu calculatorul... pe care-l bat aproape sistematic şi asta e reconfortant, nu-i aşa?... Pe vremea când organizam cluburi, concursuri, pe când eram preşedinte de federaţie, am fost inspirat să nu „mă expun”, în competiţii sau chiar în „amicale”, acum nu prea am cu cine juca şi nici timp pentru a frecventa un club. Se spune că, jucând GO, se remodelează şi comportamentul, personalitatea, conform principiilor lui, nu ştiu de la ce nivel se observă asta, nu ştiu dacă am ajuns la un asemenea nivel. Pot doar să spun că sunt îndrăgostit de GO şi că mă simt uşor frustrat-vinovat că nu mă mai ocup mai mult de el. Acumulez ratări: pictor n-am ajuns, profesor (la Curtea de Argeş) nu, jucător de GO nu... Poate într-o viaţă viitoare...
Prof. Marin Ioniţă

Pagina 6 din 47