Opinii (642)

Adevărul este că premierul Ponta nu are un interlocutor serios și credibil în PSD Argeș, care să joace rolul de interfață, curea de transmisie sau agent de PR în relația cu sindicatul și administrația de la Dacia. Taifunul sindical declanșat săptămâna trecută de liderii S.A.D., cu acordul discret, însă unanim al administrației franceze de pe axa Mioveni-Paris, a demonstrat că, din punct de vedere al eficienței politice, oricum i-am aduna între ei pe parlamentarii social-democrați din Argeș, aceștia dau mulțimea vidă. Unii au băgat capul în nisip, alții au vorbit când trebuia să tacă, declarând că n-au primit invitație la miting, însă peste toți s-a ridicat moț deputatul Mircea Drăghici, rima lui Păcălici și Pogonici. Personajul a compus un comunicat de presă bombastic din care am ales să decupăm fraza cea mai stupidă. Ia citiți o mostră de antireclamă, prin grandomania și fanfaronada secretată în exces de ridicolul consilier onorific din Argeș al premierului Ponta: „Datorită măsurilor guvernului şi a managementului eficient al uzinei, vânzările Dacia la nivel mondial au crescut cu 12%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, iar în România au punctat (cei de la Dacia Renault - n.red) un avans de 33%”.
Asta scrie negru pe alb, pe site-ul său, deputatul cu cel mai toxic ego din istoria PSD Argeș. Deducem, din logica indusă abuziv nouă de Mircea Drăghici, că nu conducerea uzinei, specialiștii români și francezi, plus cei 12.000 de truditori de pe platforma Mioveni sunt primii merituoși pentru vânzările Dacia de anul trecut, ci Guvernul Ponta prin măsurile luate. Recitiți pasajul de mai înainte și veți avea confirmarea că asta reiese din dizenteria propagandistică împrăştiată în spațiul public de domnul consilier onorific. Cât de demagog trebuie să fii ca să susții că „vânzările Dacia la nivel mondial au crescut cu 12%”, iar meritul principal revine Guvernului Ponta? Domnule prim-ministru, schimbați-vă pionul că a devenit nebun și riscă să răstoarne întreaga tablă de șah din Argeș. În criză de identitate (pe care oricum n-a avut-o niciodată, politic și profesional vorbind), deputatul Mircea Drăghici se agață disperat de numele dumneavoastră doar ca să se salveze pe el. Iar rezultatul e unul catastrofal pentru imaginea premierului și a șefului de partid care sunteți.  Mircea Drăghici, și rețineți că facem abstracție de problemele penale pe care le are în Dosarul Consultanța, nu mai e demult un interlocutor serios pentru mulți dintre membrii obișnuiți ai PSD Argeș, darămite pentru conducerea Dacia. Îl mai sprijină pe post de cârjă doar secretarul general al uzinei de la Mioveni, băștinașul Gabriel Sicoe, pe care îl înțelegem. Omul e obligat să găsească o ancoră în structurile puterii politice și executive de la București ca să-și justifice salariul, altfel îl pensionează și pe el stăpânii francezi, pe motiv de ineficiență. Pe orice fereastră am privi, domnule prim-ministru, în timp ce dumneavoastră aveți de salvat un partid, un guvern și o carieră, deputatul Drăghici e disperat să-și salveze doar pielea și o face penibil, agățându-se de dvs. ca înecatul de mal. Dacă nu puteți sau nu doriți să-l abandonați (în fond, asta chiar nu ne privește, ține strict de bucătăria dvs. politică), măcar puneți-i un leocoplast pe gură. Personagiul e fanfaron și când tace, darămite când vorbește. I-a iritat pe sindicaliștii de la Dacia prin aroganță, după aceeași rețetă ca pe zecile de primari argeșeni pe care i-a scufundat în dosare penale. Adevărul e, domnule Victor Ponta, că se congelează acele ceasornicelor și se ofilesc până și ciulinii, atunci când se reproduce în spațiul public consilierul dvs. onorific. Închei cu ceea ce spuneam la început. Poate că aveți nevoie de altcineva în relația cu uzina Dacia, iar Constantin Stroe este o opțiune nu doar salutară, ci și disponibilă. Iubește Dacia și francezii îl respectă. Citiți doar ce a spus Louis Schweitzer despre el în interviul pe care ni l-a acordat în ediția trecută a ziarului și vă veți lămuri. Dacă nu agreați pista Stroe, foarte bine, puteți opta pentru altă soluție, numai găsiți-o, că mai sunt destui oameni capabili în județul Argeș! Bufonii sunt tolerați doar la curtea regilor  și, din fericire pentru dumneavoastră, sunteți doar premier.
Gabriel Grigore

Într-un județ în care nimic nu mai merge, singurii care mai fac opoziție sunt cei de la Dacia. Și când spun Dacia mă gândesc, deopotrivă, la administrație și sindicat. Pentru cine are urechi să audă și ochi să observe, ceea ce se întâmplă la Colibași, cam de patru-cinci ani încoace, e un fenomen unic pe planetă. Administrația și Sindicatul, aceste entități care oriunde în lume se au precum șoarecele și pisica sau ca Israelul și Palestina, la noi aproape că au fuzionat. E vorba însă de o „fuziune” bazată pe disperare, pe instinct de conservare, pe un al șaselea simț care le spune celor două entități, administrație și sindicat, că incompetența și minciunile guvernului riscă să pună cruce unui proiect funcțional care este în prezent uzina de la Mioveni. Din acest motiv, prin vocea liderilor Nicolae Pavelescu și Ion Iordache, sindicatul a anunțat un miting de amploare pentru joi, 16 aprilie. Din exact același motiv, atitudinea aproape irațională a guvernului Ponta de a bloca un proiect la cheie, cum e autostrada Pitești-Sibiu, finanțat în proporție de 80% din bani europeni, a ieșit la rampă și directorul general al Dacia-Renault, Nicolas Maure, cu un interviu avertisment acordat portalului Hotnews. „Nu vrem să fim brutali și să reducem puternic numărul de angajați, cum face Ford. Vrem să păstrăm locurile de muncă, oricât e posibil. (...) Vrem să găsim compromisul corect între competitivitate, sumele investite și numărul de angajați.(...) Dacă Sibiu-Pitești nu e gata până în 2020, va trebui să luăm decizii majore”, a spus șeful de la Dacia. Iar în momentul în care viceliderul de la Dacia, Ion Iordache, declară în paginile ziarului nostru că „Domnul Maure a avut o atitudine cu adevărat românească, spre deosebire de guvernanții noștri”, avem temperatura exactă a cazanului social care a devenit uzina Dacia și care a depășit, demult și cu mult, temperatura de fierbere. Din nou afirm, pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă, că opoziția pe care o face Dacia la politică bezmetică și inconștientă a guvernului nu este una de tip tabloid, pe principiul academic „ba, pe-a mătii!”, ci una constructivă. Încă. Nicolas Maure vorbește elegant, despre „decizii majore” ce trebuie luate de către Renault în caz că se pune lacăt pe autostrada Pitești-Sibiu. Doar Ion Iordache, Guță, așa cum i se spune pe platforma Colibași, o zice direct ca la strung, că „șmecherii de Ponta și Șova au inventat piedici pentru autostrada Pitești-Sibiu”. Parcă trăim într-o piesă SF, toată țara, și nu doar Argeșul, vrea ca Dacia să rămână în România, numai guvernul Ponta - nu. Asta, atenție, în contextul în care însuși omul care a inventat Loganul, Louis Schweitzer, fostul președinte al Renault, spune într-un interviu acordat în exclusivitate Jurnalului de Argeș că „Văd un viitor în care gama Dacia se va dezvolta în întreaga lume”. Numai că, în variantă catastrofică, acest viitor al Daciei s-ar putea să se cheme Maroc, Rusia, America de Sud, locuri de pe planetă în care staff-ul Renault ar putea lua decizia să deschidă linii de fabricație, că doar nu e Mioveniul singurul loc de pe mapamond în care se pot construi automobile. Vă recomand să citiți interviul din paginile 10-11 spre a vedea, ca să-l parafrazez pe sindicalistul Iordache, cât de român e francezul Schweitzer, comparativ cu băștinașul Ponta. 
Ar fi multe de spus în legătură cu ceea ce se întâmplă zilele acestea pe platforma Dacia. Inclusiv despre faptul că prim ministrul are un consilier onorific pe probleme auto, deputatul Mircea Drăghici-Păcălici, care preferă să se laude cu o lege-pomană a finanțării partidelor (pe care președintele Iohannis a retrimis-o înapoi la Parlament), în loc să-l tragă de mânecă pe Victor Ponta să dea undă verde autostrăzii Pitești-Sibiu. Cățeii puterii, și mă refer aici nu doar la Drăghici, ci și la ceilalți șefi și parlamentari din județ (care, apropo, își plimbă dosurile în Dustere oferite moca de către conducerea de la Dacia), aceștia preferă mai degrabă să sacrifice interesele celor peste 12.000 familii de argeșeni care mănâncă pâine de la Colibași, decât să-și contrazică șefii politici. Să-i țineți minte, oameni buni! Numai la anul nu sunt alegeri și vor veni din nou să vă cerșească votul. Dacă va fi ca PSD să piardă supremația politică în Argeș, să țineți minte că și de la tratamentul absolut incalificabil față de uzina Dacia i se va trage.
Gabriel Grigore      

Săptămâna trecută, marți, pe 31 martie, s-au împlinit 419 ani de când s-a născut Rene Descartes, filozof și matematician francez care, prin instituirea sistemului de coordonate, numite mai târziu carteziene, a pus bazele geometriei moderne. A pus bazele geometriei moderne, analitice, făcând posibilă aplicarea algebrei și analizei la studiul acesteia, ceea ce a constituit o adevărată revoluție în matematică. Ar fi foarte greu, dacă nu imposibil, de imaginat mecanica cerească, a lui Sir Isaac Newton sau teoria relativității a lui Einstein, fără sistemul de coordonate carteziene. Rene Descartes este autorul vestitei teze: „Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist.” (Dubito ergo cogito. Cogito ergo sum). Vom vedea în cele ce urmează că modestia și bunul simț sunt însușiri comune oamenilor bine înzestrați intelectual.
Așadar, despre bun simț și dreapta judecată, în opinia filozofului și matematicianului Rene Descartes, dezvoltată în lucrarea „Discurs asupra metodei” scrisă în anul 1637:
„Din tot ce există pe lume, bunul simț este acela care este distribuit în egală măsură tuturora, căci fiecare se crede atât de înzestrat cu el încât și cei care sunt mai greu de mulțumit în alte privințe nu-și doresc, în general, să aibă o măsură mai mare decât aceea pe care deja o posedă din această calitate. Și este puțin probabil să se înșele cu toții. Mai degrabă această convingere ar putea fi luată drept mărturie asupra faptului că puterea dreptei judecăți și a distingerii adevărului de falsitate, ceea ce se cheamă propriu-zis bun simț sau rațiune, este în mod firesc egală la toți oamenii și, drept consecință, diversitatea opiniilor noastre nu decurge din faptul că unul are mai multă rațiune decât altul, ci numai din faptul că ne conducem gândurile pe căi diferite, fără a ne fixa atenția asupra acelorași repere. Căci a avea o minte sănătoasă nu este suficient, cea dintâi cerință este să o folosim în mod corect. Cele mai înalte minți sunt deschise celor mai mari vicii, tot așa cum sunt capabile de cele mai mari realizări, iar cei care merg foarte încet pot face progrese mult mai mari dacă țin drumul drept, în comparație cu aceia care, alergând, rătăcesc departe de drum.
Cât despre mine, niciodată n-am crezut că mintea mea ar fi mai aproape de desăvârșire decât a altora în vreo privință. Din contră, de multe ori mi-am dorit să le fiu egal altora în agerimea minții, în claritatea și originalitatea imaginației sau în bogăția și promptitudinea gândirii. Pe lângă acestea, nu cunosc alte calități care să contribuie la șlefuirea minții umane. Cât despre însușirea numită rațiune sau bun simț, dat fiind că este singurul lucru care ne deosebește pe noi, oamenii, de animale, vreau să cred că se găsește întreagă la fiecare om și urmez în această privință părerea la care aderă toți filozofii, care spun că o diferență între mult și puțin, în acest domeniu, există doar accidental.
Totuși, nu voi ezita să-mi mărturisesc convingerea că am avut marele noroc să mă fi aflat, încă de timpuriu, pe anumite căi ce m-au condus către considerente din care mi-am făurit o metodă care, în opinia mea, îmi oferă mijloacele prin care să-mi înmulțesc treptat cunoștințele și să le înalț, puțin câte puțin, către cel mai ridicat punct pe care mediocritatea minții și relativ scurta durată a vieții mele mă vor lăsa să-l ating. (…) La urma urmei, există și posibilitatea să mă înșel și să iau drept aur și diamante o grămadă de bucăți de sticlă și aramă. Știu cât suntem de predispuși să ne înșelăm în privința noastră și că trebuie să privim cu suspiciune acele judecăți ale prietenilor noștri pe care aceștia le fac în favoarea noastră”.
Am încheiat citatul.
Stimați cititori, din fericire pentru dezvoltarea ulterioară a umanității, filozoful și matematicianul Rene Descartes nu s-a înșelat în cele spuse cu aproape patru sute de ani în urmă!
A consemnat Cristian VASILE

Trimiterea lui Tudor Pendiuc în judecată, în Dosarul Autobuzelor, înseamnă că dosarul e public și, odată ajuns public, e ca o carte deschisă. Mai deschisă chiar și decât un roman de moravuri semnat de Balzac. Stenogramele, mita, denunțurile, declarațiile martorilor din primărie, care l-au lăsat din brațe ca pe un sac de cartofi, interminabilele ședințe de autoterapie politică și de corazon ținute prin telefon cu mai mult decât secretara, doamna Carmen Lis, toate acestea ne arată un altfel de Pendiuc. Nu cel încălțat cu pantofi de gumilastic și cămașă din pânză ieftină, pe care-l vedeam dimineața radiografiind nu știu ce gură de canal defectă din oraș, în compania vreunui pâlc pauper de pensionari. Dosarul de moravuri redactat de către DNA dărâmă un mit și ne arată că, de fapt și de drept, împăratul era gol demult. Poate că unii bănuiau asta, însă cei mai mulți dintre piteșteni vă asigur că nu. În vremurile flămând de câinoase de azi, când pentru tine un drum cu copiii la Carrefour, ca să umpli a zecea parte din coș, echivalează cu excursia altora în week-end, la Viena, reflexele se tocesc mai rău decât cauciucurile hiperuzate. Când n-ai ce pune copiilor pe masă, că n-ai serviciu sau ai serviciu doar pe hârtie, nu și în buzunar, aproape că nu ți se mai irigă creierul. Nu mai ești atent la dansul scenic și ipocrit al nu știu cărui politician uitat în funcție, cum a fost și cazul lui Tudor Pendiuc. Devii o legumă socială în vitrina nu știu cărui vătaf de oraș sau de județ.
În fine, romanele pe care le-a scris Tudor Pendiuc de-a lungul anilor, aburindu-i  pe piteșteni, se vor țese acum în sens invers, cu el în rolul principal. Amănuntele și faptele din Dosarul Autobuzelor, și cele care vor urma, îl vor îngropa practic de viu. Stenogramele cu secretara Carmen Lis, ca să mă refer doar la un singur exemplu, ne arată un om care nu avea prieteni și care se autoizolase din vanitate. Un om care se abandonase în brațele unei singure persoane. Cu ea discuta ce se întâmpla la ședințele de partid (cu colegii care nu reprezentau pentru el „decât o șleahtă de nemernici” pe care nu putea să o supună necondiționat, ca pe piteșteni), cu ea aborda subiecte de suflet și de viață, cu ea își împărțea realitatea falsă pe care și-o țesuse în timp. Crezând că îi poate manipula la nesfârșit pe piteșteni, Tudor Pendiuc a sfârșit prin a se manipula de unul singur. Omul a ridicat un zid împrejurul său în ultimii zece ani și iată că de pereții unui zid are parte la final. Până și Neagra ca Zăpada, crăiasa stenogramelor și a fantasmelor sale, a sfârșit prin a-l trăda. Femeia a stins brutal lumina în beciul unui suflet în care era întuneric demult.
Gabriel Grigore

Joi, 26 Martie 2015 16:07

Adio, Pendiuc!

Scris de

Pentru politicieni, ipocrizia a ajuns ca spălatul pe dinți dimineața. Un fel de pastă anticorozivă care să te protejeze pe tot timpul zilei de bacteriile bunului simț. Așa înnebunesc politicienii. Încep prin a mistifica realitatea și sfârșesc, fie la zid la Târgoviște, fie în igrasia de la penitenciarul Colibași. Șeful PSD Piteşti, bunăoară, consilierul local Cristian Gentea, are convingeri de bazalt. Nici un sfredel sau picamer dintre cele inventate până acum pe planetă nu i le-ar putea străpunge. Spune dl Gentea într-un interviu de săptămâna aceasta că: „Sunt sigur că dacă Tudor Pendiuc ar candida, ar câștiga primăria fără probleme”. Într-o aritmetică logică elementară, asta înseamnă că piteștenii au în continuare încredere într-un edil care și-a făcut vilă cu lift interior dintr-un salariu de bugetar. Iar dacă piteștenii girează în continuare un primar arestat de către DNA că a luat mită și a prejudiciat bugetul orașului cu 6,3 milioane euro în Afacerea Autobuzelor înseamnă că, de fapt, îl consideră pe Tudor Pendiuc un politician cinstit. Iar dacă Pendiuc e cinstit (pentru că de aia îl votează poporul din Pitești, conform logicii dlui Gentea, nicidecum din masochism sau prostie), înseamnă că justiția a comis un abuz și îl ține pe nedrept, de aproape șase luni, la Beciul Domnesc.
Numai că ce spune domnul Gentea în presă se contrazice flagrant cu ceea ce a votat același „talentat” domn’ Gentea în ședința Consiliului Local Pitești. Anume ca onor Consiliul Local să se constituie parte civilă cu prejudiciul de 6,3 milioane euro în procesul în care Tudor Pendiuc, fiica lui și alte 12 persoane au fost trimise în judecată pentru fapte de corupție. În traducere liberă, din română în română, asta înseamnă că toți cei 23 consilieri locali piteșteni (atenție, votul a fost dat în unanimitate!) consideră legitim ca DNA să recupereze pentru bugetul Piteștiului prejudiciul de 6,3 milioane euro cauzat de primar și ceilalți 13 inculpați. Ce ne facem însă cu cazul (poli)clinic Cristian Gentea? Pe de o parte îi face soclu primarului Pendiuc, crezându-i pe piteșteni cele mai disciplinate oi de pe mapamond, pe de alta îl consideră o calamitate din moment ce a votat pentru recuperarea unui prejudiciu uriaș, cauzat fie de incompetență, fie de necinste, fie de amândouă. Un lucru e cert: domnul Gentea, care a admis într-o conferință de presă recentă că ar putea candida la Primăria Pitești, a vorbit când trebuia să tacă. S-a complicat inutil, patinând imprudent pe un subiect politic foarte, foarte sensibil.
Care e sfatul meu, dacă îmi este permis unul? Lăsați-l în pace, domnilor politicieni, colaboratori apropiați și copii de casă, pe Tudor Pendiuc! Omul a intrat pe un drum fără întoarcere în viața politică. Nu spun că e deja vinovat, înainte de a se pronunța o instanță pe acest subiect, ci doar că Tudor Pendiuc a început o altă viață.  Arest preventiv, termene, procese, avocați, sechestru, boli, depresie, hotărâri în primă instanță, în a doua instanță, eventual și alte dosare, numai în pielea lui să nu te afli. Învățați, dacă puteți, din ce i s-a întâmplat, lui Constantin Nicolescu. Dacă într-adevăr îl respectați pe cel care v-a fost primar, coleg, șef și eventual complice, lăsați-l să-și ducă singur crucea! Are mult mai multă nevoie de liniște ca să-și pregătească apărarea, decât de ipocrizia voastră! Nu-l mai mințiți pentru că vă mințiți pe voi înșivă! Și, da, pentru că eu sunt ziarist, nu politician, iată că o și spun! Pendiuc nu mai are nici o șansă să redevină, prin vot, primar al Piteștiului.  Poate că dl. Gentea da, ar avea o șansă să devină primar, vicele Ionică, la fel, însă Tudor Pendiuc - exclus. Are locul lui în istoria Piteștiului, dar e deja istorie pentru scaunul de primar.
Gabriel Grigore

Hai că trăim într-o țară veselă! Vesel de proastă și de absurdă. Din câte am înțeles, și cred că am înțeles foarte bine, șeful învățământului argeșean a candidat de unul singur la concursul organizat pe funcție de către minister și s-a retras. A făcut-o înainte de proba a doua, după cum singur recunoaște, ca să nu pățească rușinea de a fi picat pe motiv de neștiință de carte.  Citez dintr-o declarație dată de „generalul” Dumitru Tudosoiou publicației on-line Criterii politice: „Am avut azi (luni, 16 martie, n.n) evaluarea grilei scrise. Urma ca, după asta, să intrăm la a doua probă, orală, adică evaluarea CV-ului, iar la final ar fi avut loc a treia probă, evaluarea orală din legislație și management. (...) Văzând că subiectul este extrem de greu, selectat dintr-o și așa stufoasă bibliografie, de aproximativ 2000 de pagini, iar eu între timp a trebuit să-mi fac și datoria de inspector școlar general, am întrebat ce trebuie să fac pentru a mă retrage. Mi s-a spus: o cerere către președintele comisiei”.
Dacă inspectorul general se oprea aici, eram primul care exclama admirativ: „Bravo! Uite, dom’le, că Tudosoiu renunță la tumbe și dovedește caracter”. Altfel spus, avem de a face cu un om care renunță să candideze la o funcție pentru care recunoaște că nu este pregătit. Ar fi intrat astfel în istoria politicii argeșene, ca primul june pesedist și cu coloană vertebrală, nu doar cu o nemăsurată dorință de parvenire.
Numai că cel supranumit Titi Tumbe revine spectaculos în următoarea frază la brandul negativ care l-a consacrat, cel de călușar într-ale învățământului, lămurindu-ne buștean despre planurile sale de viitor: „Am considerat că e mai bine să mă retrag la acel moment, mai ales că nu aveam contracandidat. (Alo, domnu’ Titi, chestia cu absența contracandidatului e circumstanță agravantă, nu atenuantă, cum crezi domnia ta!). Într-o perioadă viitoare - pentru că o altă sesiune se va mai organiza în 2-3 luni de acum încolo - voi avea mai mult timp să mă pregătesc. Ce implică asta? Voi rămâne inspector școlar general până la finele anului școlar, doar dacă dl ministru nu va dispune altceva”.
Nu-i așa că e vorba de umor negru, însă din acela gros și puturos din specia negru de fum de Arpechim? Domnu’  Titi, cu toată dragostea, vorba lui Bogdan Chireac, dumneavoastră chiar nu înțelegeți ce vi se întâmplă! Ba chiar țineți morțiș să ni se întâmple și nouă în continuare! În capul dumneavoastră e cea mai mare ocluzie de neuroni din istoria medicinei, de la Hipocrate încoace, de vreme ce doriți să conduceți în continuare învățământul argeșean, deși ați picat un concurs. Fiindcă asta s-a întâmplat în realitate, ați picat un concurs, chiar dacă dvs ambalați eșecul prin argumentul că v-ați fi retras. Pentru că nu v-ați retras din motive de boală, de cutremur sau de extremă urgență, ci din motive de neștiință de carte. Ori neștiința de carte, conform Codului Civil, nu e nici forță majoră, nici caz fortuit. Dar să lucrăm în continuare tot cu materialul  clientului... Titi. Mai zice domnul în cauză că vrea să participe la următorul concurs, cel de peste trei luni, când va avea timpul necesar să se pregătească temeinic deoarece pentru cel de luni n-a avut, fiindcă a trebuit să facă și munca de inspector general școlar. Nu e logică de noaptea minții? Pentru că dacă dl. Titi vrea să-și păstreze funcția de șef al învățământului argeșean, cu delegație, după cum ne-a anunțat mai înainte, înseamnă că nu se va mai ocupa neam de Inspectoratul Școlar pentru că altfel n-ar mai avea timpul fizic necesar să învețe. Oameni buni, trăim fie în lumea lui Kafka, fie în a lui Stan și Bran! Oricum ar fi, nu-i e bine vacii noastre. Pentru că boi, după cum se vede, întâlnim în destule funcții. A avut PSD Argeș grijă de asta!
Gabriel Grigore

 

- Stai! Cine ești?
Tace și trece. Ca umbra bătrânului Hamlet la miezul nopții. În moțul turnului de veghe. Dar mă proțăpesc în fața umbrei.
- Nu poți să treci decât peste mine!
Negură, burniță, cucuvele, lilieci... Nu am obiceiul să cutreier noaptea prin cimitire, prin hrube, pe ruine, cu strigoi, cu vampiri, cu stafii! Dar profesia mă obligă.
- Vii cu el în dinți, mi-a dat ordin șeful. Căruia îi bătuse în urechi zvonul că umblă noaptea prin cimitir o fantomă neidentificată. Și vrea să pună știrea confirmată pe prima pagină a ziarului. Cu un reportaj senzațional. Și m-a ales tocmai pe mine...
Îmi tremură genunchii, dar înlemnesc de uimire.
- Excelență! Măria Ta erai?
Prea multe întâmplări ciudate în țara asta. Un fost premier arestat și încarcerat, fratele președintelui și cumnatul șefului de guvern de azi, miniștri, parlamentari, demnitari, mari directori, primari în cătușe...
- Ține-ți gura, îmi poruncește fantoma.
- Ce căutați domnule ministru noaptea în cimitir?
Da, chiar el era, ultimul intrat în guvernul actual și cel mai important dintre ei. Dacă nu cumva o fi un strigoi care i-a împrumutat sau i-a furat chipul. Mă întreb peste ce aș putea să dau dacă i-aș smulge masca. Deocamdată, am în față un bărbat tânăr, viguros, cu fața distinsă, nepătată, cu buze senzuale – dacă ar fi să folosesc expresia dintr-un manual școlar de istorie, cu referire la regele Decebal.
- Domnule ministru, strigoi, vampir, oricine ați fi, nu scăpați de mine fără un interviu.
- Nu dau interviuri noaptea în cimitir...
Își trage pălăria pe ochi și se topește în ceață. Eu, tiptil pe urmele lui...
Un cavou cu sicrie putrede. Îl așteaptă alte umbre. Își fac temenele. Se îmbrățișează. Se sărută. Ce scenă ce spectacol, le scârțâie oasele și le trosnesc încheieturile și vertebrele gâtului. Discută în șoaptă. Și ce n-aș da să știu cum pun ei țara la cale, dar n-am să aflu niciodată...
Târziu după miezul nopții, umbra se desprinde cu o sacoșă de plastic umplută cât un sac de Moș Crăciun. Ce o fi acolo? Colaci? Prescuri? Cozonaci? Gogoși? Ouă roșii? Iconițe? Cruciulițe, tămâie și lumânări? Cadouri pentru copii? Dinamită, grenade, mine?
Îi ies înainte. Mă înțepenesc în picioare ca statuia soldatului de la Mărășești. Ca să-i dau semnalul că pe aici nu se trece.
Dar nu mă ia în considerare. Habar nu are ce înseamnă un ziarist în misiune. Dar nici cu el nu e de glumit. Știam de mult că „o stafie umblă prin Europa”, că între timp a suferit o mutație esențială. Adică a fost întoarsă exact pe dos. Alt destin, altă destinație. Și mai știam că în ultimul timp a cuibărit și a făcut pui în România. Poate că pe unul dintre ei îl aveam în față...
- Cine ești?
- Nimeni...
- Nimeni... Asta îmi convine! Este senzațional! Și ce cauți noaptea în cimitir?
- Mă caut pe mine.
- Fantastic. Domnul nimeni caută acolo pe domnul nimeni. Altceva?
- Nu pot să mai stau. Au cântat cocoșii a treia oară. Trebuie să ajung acasă până se face ziuă, lumina soarelui în postura asta, ar fi catastrofală.
- Și ce faci acasă?
- O baie, mă rad, mă schimb, trebuie să fiu la prima oră, la Guvern!
- Cum? Bântuie fantomele și prin Palatul Victoria?
- Domnule, eu fac parte chiar din executiv. Ministrul cel mai prețuit de premier. Lucrez la un cod foarte important. Trebuie să intre în dezbatere parlamentară...
- Dumneavoastră sun-teți acolo? O fantomă?
- Acolo în carne și oase.
- Și în cimitir?
- Asta e altceva...
- O dedublare? Paranoia? Ieșiți noaptea din trup ca să umblați în vis? Somnambul?...
- Lucrurile nu sunt atât de clare.
- Mai mult? Faceți parte din lumea subterană? A formelor fără trup? Pe pământ numai ziua cu trup de împrumut? Trimis în misiune?
- Prea multe întrebări pentru un interviu inutil...
- Domnule nimeni, domnule nimic, aș vrea să mai aflu: Fantomele astea, strigoii, vampirii, stafiile, sunt și ele, și ei corupte și corupți? Ne fură? Storc sângele din noi? Ni-l sug?
- Habar n-am... Eu nu pot să vă spun decât despre mine. Nu am de ce să fiu acuzat. Nu sunt vinovat de nimic.
- Așa susțin toți câți sunt cercetați. Dar există documente și în dosarul dumneavoastră.
- Inventate. Bazate pe un simplu denunț. Eu nu fac altceva decât să muncesc în brânci pentru fericirea poporului.
- Niciun ministru nu a făcut altceva. Plesnește țara de atâta fericire.
- Gata, zice fantoma, am terminat.
- Ba nu! Ce e cu milioanele alea în lei, în euro și alte valute în sacoșa de la întâlnirile din cimitir cu persoane dubioase? Fantomă sau nu, tot vă așteaptă o pereche de cătușe... Dar dacă ați scăpa, cum au mai scăpat și alții, ce veți face? Vă veți petrece timpul în căință și în rugăciuni? Vă retrageți la o mănăstire? Pustnic în deșert? Sau vă faceți rost de o valiză blindată, cu cifru în încuietoare, ca să vă luați viața de la început?
SFÂRȘIT

(Prof. Marin Ioniţă)

 

La PSD Argeș e un priveghi continuu. Nici nu mai știu, căpiații, la al câtelea parastas sunt. Pișă ochii în batiste și scutură sfeșnicele de mucurile lumânărilor arse, ca să poată aprinde altele proaspete. Așa jale și atmosferă funerară prin părțile noastre nu s-a mai pomenit de la înhumarea lui Neagoe Basarab încoace. Înalt Prea Sfințitul Calinic ar trebui uns președinte interimar la PSD Argeș, deoarece e singurul personaj care ar avea adresabilitate și acoperire în fișa postului, în actuala conjunctură. Constantin Nicolescu e de cinci săptămâni la Colibași, Tudor Pendiuc a intrat în a patra lună de arest preventiv și nici deputatul Mircea Drăghici, împreună cu armata de teracotă formată din peste 20 de primari cercetați în mega-dosarul Consultanța, nu se simte prea bine. Mai ales de când procurorii DNA bagă cărbuni pentru finalizarea rechizitoriului și trimiterea în judecată. Colac peste pupăză, președintele de avarie Șerban Valeca i-a convocat pe bieții primari la un parastas de socializare în urmă cu trei săptămâni, la hanul Stejaru din comuna Albota, și la plecare le-a cerut să-și plătească fiecare sarmaua. Nemțește, că s-au schimbat vremurile și partidul nu mai e condus de Mână Largă, ci de Mână Forte. Morala, dacă există una, e aceea că puțin spirit de prevedere nu strică în aceste vremuri de ciumă în care poți ajunge să dai cu subsemnatul chiar și pentru o sarma de post. PSD Argeș arată de-a dreptul cadaveric în aceste zile. O dată, prin greii partidului îmbălsămați și indisponibilizați pe viață (politică) în dosare voluminoase. A doua, prin fețele palide care se sfâșie pentru putere în partid, mai ceva ca strigoii noaptea în cimitirul Sfântul Gheorghe. Culmea macabrului, la PSD Argeș nu se mai dispută funcția de președinte de filială, ci cea de președinte de cavou. Interimar o deține Valeca, însă nu se știe pe cine va mai lovi molima în perioada următoare și din care tabără va sări sprințar cioclul șef, rezultat în urma alegerilor programate în această primăvară. 
Sic transit gloria mundi! De unde, în urmă cu 10-15 ani, pe vremea lui Nea Nicu Văcăroiu, PSD-ului din Argeș nu-i mai ajungea județul și făcea politică națională și regională, ba chiar și globală la șprițurile unde maestru de ceremonii era „Nenea” (magnatul Nicolae Ivănescu, n.n.), acum filiala orbecăie undeva în Groapa Marianelor, la -11.022 metri de competență sub nivelul mării.
Păcat de primarii care au fost mânați ca vitele în această afacere de consultanță și care vor sfârși sacrificați ca bovinele, la abator.  Vina lor e că au mers pe încredere, într-o vreme în care nu mai trebuie să ai încredere decât în tine. Nici măcar un avocat, care să-i reprezinte, n-a fost în stare „marele” partid să le angajeze. Sau poate că strategia e să le tocmească direct popă, după ce sunt trimiși în judecată, ca să nu fie două cheltuieli. Cum spuneam, păcat! Mare păcat! Prea ocupați cu intrigi meschine și cu cine să devină șef de cavou, actualii sublideri ai PSD Argeș și-au abandonat primarii. Adică cea mai importantă resursă, cea care i-a așezat în scaune și i-a făcut ce sunt astăzi, deși mare dintre ei nici că merită. Însă când e să se aleagă praful...
Gabriel Grigore 

Cum poate avea un asemenea nume o decorație a statului român în anul de grație 2015? De prima dată când am auzit termenul „bărbăție și credință”, cu ocazia decorării cms șef Petre Ionițescu, mi s-a părut ceva în neregulă, ceva zgâria la urechi. Ei bine, stimați cititori, acum sunt lămurit. În opinia mea, chiar esența acestei decorații, denumirea, este neconstituțională. Pentru că în Constituția României, la art 16, alin 1, scrie că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Ori legea prin care se instituie medalia „Bărbăție și Credință” face taman o mare discriminare între bărbați și femei.
Dacă medalia este acordată unui bărbat, totul este în regulă. Un bărbat poate fi bănuit că are bărbăție, adică „figurativ virilitate, vigoare, forță, vitejie” sau chiar „organul genital masculin”, după cum exact scrie la Dicționar. Dar ca să decorezi o femeie, s-o lauzi adică, spunând despre ea toate cele de mai sus, mi se pare o nesimțire. Pentru o doamnă, ar fi de înțeles dacă îți dă cu geanta în cap. Ca să înțelegem mai exact, discriminarea ar fi la fel de mare (dar pe dos) și dacă medalia s-ar numi „Feminitate și Credință”. Dacă cms șef Ionițescu Petre ar fi fost decorat cu așa ceva cred că ar fi refuzat. Ba l-aș fi considerat îndreptățit și să-i dea un pulan pe spinare decoratorului. Prin „pulan” înțeleg argumentul prin care milițienii își impuneau punctul de vedere în mod logic.
Medalia pentru bărbăție și credință, în prezent Medalia Bărbăție și Credință, este o medalie românească instituită prin Decretul Regal No. 2812 din 3 noiembrie 1903, modificat prin Înaltul Decret Regal No. 2523 din 12 octombrie 1904, care a fost conferită ofițerilor și agenţilor de poliție care au dat dovadă de bărbăție și credință în îndeplinirea funcției. Medalia nu a mai fost acordată după 1947. În 2000, prin Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, este reinstituită Medalia Bărbăție și Credință cu însemne de pace și război.
Dar ce se potrivește perfect pentru anul 1903 „sună ca dracu” în anul 2015. În 1903 femeile nu făceau parte din armată și nici din poliție, principalii furnizori de decorabili cu medalia Bărbăție și Credință. Nici măcar drept de vot nu aveau femeile, acesta căpătându-l abia în 1938, prin Constituția lui Carol al II-lea. Nu întâmplător, marele Caragiale i-a pus în gură lui Tipătescu expresia „Zoe, fii bărbată”. Însă „O scrisoare pierdută” a lui Caragiale este o comedie, pe când medalia „Bărbăție și Credință” se presupune a fi un lucru foarte serios. În încheiere, am convingerea că medalia Bărbăție și Credință, deși instituită de un mare român, Carol I, va fi anulată de un alt mare român, Klaus Iohannis.
Cristian VASILE

Magnatul Gigi Axinte, specialist în achiziții publice directe la UPIT pe vremea rectorului Gheorghe Barbu, a făcut cerere de intervenție, aprobată, alături de rectorul Didea și de liderul de sindicat Bărbuceanu în procesul deschis împotriva Jurnalului de Argeș. Despre cine e dascălul Gigi Axinte să-l ascultăm pe cel care îl cunoaște cel mai bine, colegul de brevet de invenție, liderul de sindicat Bărbuceanu, într-o scrisoare către Jurnalul de Argeș: „Oare ne putem mândri, de exemplu, cu faptul binecunoscut public că rectorul Gheorghe Barbu l-a făcut lector universitar doctorand pe apropiatul său Gheorghe Axinte? Oare credeţi că academicienii din Universitatea din Piteşti - personalităţi cu care nu se pot mândri mai mult de 10 universităţi din România - se simt mândri că sunt colegi cu acest nou geniu al managementului românesc? Oare putem noi, Universitatea din Piteşti, să-l promovăm pe lect. univ. drd. Axinte Gheorghe ca model uman sau de reuşită în cariera universitară, ca imagine a cadrelor didactice din această universitate?” O tempora! O mores! (Cicero dixit)
Stimați cititori, în acest editorial vreau să îi mulțumesc dnei avocat al trio-ului format din „lectorul” Didea (după cum chiar dânsa l-a botezat), Bărbuceanu Mircea și Axinte Gheorghe, pentru lămurirea spinoasei probleme a dosarelor de achiziție publică de servicii de publicitate pentru oferta educațională din 2013 a Universității Pitești. În dreptul la replică publicat, la punctul 2, doamna avocat stipulează: „OUG 34/2006 privind achizițiile publice nu este aplicabilă contractului de prestări servicii privind oferta de școlarizare pentru anul 2013, întrucât asemenea contract nu depășește pragul minim prevăzut de acest act normativ, fiind aplicabilă procedura de achiziție directă”. Dreptul la replică se constituie într-o probă clară că legea aplicabilă în domeniul achizițiilor publice la Universitatea Pitești e o taină.      
Bine-bine, zic, dacă „subsemnații” Didea Ionel (inventator, profesor universitar doctor, specializat în științe juridice), Bărbuceanu Mircea (inventator, lector univ. dr.) și Gigi Axinte (om cu două facultăți identice la bază, inventator, lector univ. drd.), pentru care consemnează Av. Corina-Ruxandra Popescu (Avocat. Doctor în drept. Baroul București. Baroul Paris), susțin că OUG 34/2006 a achizițiilor publice nu este aplicabilă pentru procedura de achiziție directă a Universității de Stat Pitești, atunci care lege este operațională, că situația e lăsată în ceață. Prima dată am căutat în legea cultelor, gândindu-mă că dacă președintele Senatului UPIT este popă - aici trebuie găsită rezolvarea. Surpriză - legea cultelor nu prevede nimic în legătură cu achiziția directă. Am căutat atunci în Legea nr. 21 din 18 noiembrie 1969, privind organizarea și funcționarea miliției, știind că rectorul Didea și-a pregătit cariera academică începând ca milițian. Nimic despre procedura de achiziție directă. Aflând cu întristare că prorectorul Mihai Brăslașu s-a ocupat personal de achiziția directă de servicii de publicitate pentru oferta educațională a UPIT în 2013, am studiat Legea 51/1991 a siguranței naționale a României. Nefiind actualizată, n-am găsit nici aici nimic.
Doamne, zic, legiuitorul, preocupat prea mult de activitatea de furăciune (de legislația în domeniu), a lăsat nereglementată procedura de achiziție directă pentru Universitatea de Stat din Pitești. Posibil, numai cine nu muncește, nu greșește. Totuși, zic, hai să mai fac o încercare. Am tastat pe Google „procedura de achiziție directă”. Rezultatul depășește orice așteptare. Prima poziție: „Achiziție directă - Universitatea București. Procedura de achiziție directă, în conformitate cu OUG 34/2006…” Mai exact, art 19 și art 19 indice 1 din OUG 34/2006 se ocupă de achiziția directă. În concluzie, așa cum am bănuit, nu există un dosar cu achizițiile directe de servicii de publicitate din vara și toamna anului 2013 ale UPIT, deși oficialii Universității erau obligați de lege să le creeze și păstreze. Înseamnă că în Universitatea Pitești, indiferent de rector, proverbul „unde-i lege, nu-i tocmeală” se citește „deși e lege, tocmeala e baza”.
Cristian VASILE

P.S. - Lector univ dr. Mircea Bărbuceanu înțelege, probabil, prin „academicienii din Universitatea Piteşti” pe clienții din cârciuma Academica, altfel nu văd legătura. A se vedea cât de tare își bat joc profesorii de tupeu de acest cuvânt sobru.

Pagina 10 din 46