În urmă cu aproape opt luni, Turan Feizula, un om de afaceri de origine turcă stabilit de mulți ani în comuna Vlădești - Argeș, reclama, în principal, că primarul Cristian Dică Hristu i-a pus o troiță ortodoxă în fața casei, el fiind musulman. Chiar ne-a declarat, la vremea respectivă, dl Turan Feizula: „Mi se pare ceva făcut intenționat. Și tot în fața casei mi-au pus două ghene de gunoi și au amplasat un loc de joacă aflat la doar un metru, fapt ce pune în pericol integritatea copiilor care vin să se joace. Iar respectivul loc de joacă nu este împrejmuit cu un gard de protecție, așa cum ar fi normal”.

Însă adevărul în legătură cu cele declarate de omul de afaceri de origine turcă și religie musulmană, care este departe de realitate, a ieșit la iveală abia acum, în urma documentelor și clarificărilor primite de la primăria Vlădești.
Respectiva troiță a fost construită pe cheltuiala și pe terenul proprietate privată a unui cetățean din comună, înainte ca primarul Dică Hristu să câștige alegerile, iar platformele de colectare deșeuri au fost amplasate în cadrul proiectului „Managementul integrat al deșeurilor” (beneficiar, Consiliul Județean Argeș) și au fost aprobate prin HCL în data de 28 februarie 2011, deci tot pe vremea altui primar. Primăria Vlădești ne-a pus la dispoziție toate documentele ce arată că acuzele lui Turan Feizula au fost neîntemeiate.
Punctual, pe 28 februarie 2011, Consiliul Local Vlădești aproba amplasamentele platformelor de colectare a deșeurilor, situate pe terenuri proprietate publică a comunei Vlădești. Iar la vremea respectivă Cristian Dică Hristu nici nu era primar.
Cât despre troița pe care Turan Feizula reclama că primarul Cristian Dică Hristu i-ar fi pus-o în fața casei sale, acuzele omului de afaceri sunt demontate clar de acte. Concret, autorizația de construire pentru respectiva troiță a fost eliberată pe 24 mai 2012 și semnată de primarul de atunci, Cristinel Moise, și fără nicio legătură cu Cristian Dică Hristu. Mai mult, respectiva troiță a fost construită pe un teren privat, al unui anume Ion Moise din satul Coteasca. Construirea troiței l-a costat pe proprietar 2.630 lei. Acesta s-a ocupat de întocmirea documentației tehnice necesare emiterii autorizației de construire a troiței, inclusiv adeverința prin care se atesta că i s-a stabilit dreptul de proprietate pe terenul respectiv, încă din 10 ianuarie 2002. Așadar, tot departe de adevăr.
Spre deosebire de acuzațiile nefondate ale lui Turan Feizula, declarațiile lui Cristian Dică Hristu, care acum opt luni era primar la Vlădești, corespund atât adevărului, cât și bunului simț: „Respectiva troiță, la care face referire domnul Turan, a fost realizată de o persoană fizică, nu de primărie. În ceea ce privește cele două ghene de gunoi, acestea sunt amplasate în intersecții, conform legii și aprobate prin Hotărâre de Consiliu Local. Cât despre locul de joacă, mi-am notat această problemă și el va fi împrejmuit”.
Așadar, documentele arată negru pe alb că dl. Turan  Feizula a formulat acuze nejustificate la adresa lui Cristian Dică Hristu, de fapt între ei existând nemulțumiri despre „țepe” mai vechi.

 

Publicat în Actualitate

Stimați cititori, profesia de jurnalist este necesară, are rostul ei, însă este esențial să fie făcută cu bună credință. La fel cea de inginer, preot, medic, polițist, magistrat, patron etc. Ei bine, toți aceștia sunt oameni și toți greșesc, de fapt foarte rar spre niciodată fac ceva perfect. Un exemplu recent, Jurnalul de Argeș a scris că la Mânăstirea Curtea de Argeș s-au pus termopane, și s-a subliniat faptul că dacă ÎPS Calinic a știut (eu cred că da), a greșit. A greșit, dar nu e un capăt de țară. Nimeni nu-i mai poate lua acestui om dreptul asupra nenumăratelor lucruri bune făcute pentru județul Argeș sau pentru cultura românească. Personal, eu îl înțeleg pe ÎPS Calinic că nu-i e confortabil că e criticat, dar e criticat cu bună credință și domnia sa trebuie să înțeleagă că Jurnalul de Argeș își îndeplinește rostul pentru care există.

Publicat în Opinii

Prefectura Argeș a emis ordinul de încetare a mandatului pentru  edilul comunei Vlădești, Cristian Dică Hristu. Primarul din Vlădești a fost demis în urma unui conflict de interese, fiind cercetat de ANI cu care a și pierdut procesul în decembrie 2015. În cazul său era vorba despre derularea unor afaceri ale familiei cu banii comunității.

Publicat în Administratie

# Război de gherilă din cauza unor neînţelegeri mai vechi # Stabilit de mulți ani în România, Turan Feizula (foto), spune că primarul din Vlădești s-ar afla în spatele amplasării respectivei troițe # Ce spune edilul Cristian Dică Hristu: „Troița a fost făcută de o persoană fizică, nu știu exact dacă este pe domeniul public”

Publicat în Dezvaluiri