De fiecare dată când mă uit la membrii Familiei Regale, la declarațiile pe care le fac și la atitudinea lor mă încearcă un dor nebun de monarhia pe care n-am trăit-o niciodată și pe care mi-o doresc. De fiecare dată când mă uit la parlamentarii de Argeș, la politicienii din România, la atitudinea lor și cuvintele goale, fie îmi vine să emigrez, fie închid televizorul sau ziarul. În România, între clasa politică și Casa Regală e un contrast atât de mare încât nici măcar nu poate fi cuantificat.
Mă uitam zilele trecute la imaginile cu parastasul regelui Mihai de la Curtea de Argeș și am admirat din nou șarmul și delicatețea membrilor Familiei Regale, în frunte cu principesa Margareta și principele Nicolae. Două modele. Știu, veți spune că sunt subiectiv. Da, sunt subiectiv. Pentru că întotdeauna mi-au plăcut oamenii rasați, oamenii eleganți și la interior și la exterior. Și într-o țară în care clasa politică este un antimodel și o șleahtă de parveniți și oameni ahtiați după interesele proprii, adevăratele modele pe care le caut și le găsesc sunt pentru mine o adevărată gură de oxigen spiritual. Și nu doar pentru mine, ci pentru sute de mii de români din ce în ce mai dezgustați de cum își bat joc politicienii zilnic de țara asta pe care o siluiesc și jefuiesc fără să le pese.
Faceți un exercițiu: căutați pe YouTube comparativ declarații pe orice temă ale principesei Margareta și ale principelui Nicolae și puneți-le în oglindă cu declarații pe orice temă ale oricărui deputat sau senator. Nu nominalizez niciun politician, pentru că niciun politician român nu merită nominalizat. Niciun politician român ori parlamentar de Argeș contemporan nu va rămâne în istoria României. Și apropo de calitățile-lipsă ale politicienilor noștri, ați auzit vreun parlamentar de Argeș din ultimii 20 de ani vorbind fluent într-o limbă străină, oricare ar fi ea? Vă spun eu: nu ați auzit și nici nu veți auzi, pentru că parlamentarii noștri sunt paraleli cu limbile străine. În schimb, parlamentarii noștri de Argeș sunt membri în tot felul de grupuri de prietenie cu alte țări și se plimbă pe banii noștri în alte țări fără să aducă plus-valoare țării. Ce mai contează că nu știu franceza ori engleza nici măcar la nivel mediu? Ignoranța și incultura nu sunt pedepsite de Codul Penal atât de schimbat de politicieni.
M-a bucurat gestul de reconciliere de la Curtea de Argeș dintre principesa Margareta și principele Nicolae. Un gest simplu, nobil, fără declarații sforăitoare. Într-o Românie din ce în ce mai haotică, Casa Regală redevine pas cu pas un etalon tot mai important. Pentru că are cu ce și are cu cine. Și m-aș bucura ca într-o zi, nu peste mulți ani, băiețelul care în aprilie 1992 stătea la balconul Hotelului Continental alături de regele Mihai, să ajungă să poată schimba ceva în România asta din ce în ce mai puțin uitată și iubită chiar de către locuitorii ei.

Publicat în Opinii

Sâmbătă, 13 ianuarie, după ce parastasul de 40 de zile al Regelui Mihai s-a încheiat la Curtea de Argeș, membrii Familiei Regale nu au mai rămas în Orașul Basarabilor. Ion Tucă, directorul Casei Regale, l-a sunat pe Emil Enescu, proprietarul Hotelului Victoria din Pitești, spunându-i că membrii Familiei Regale doresc să servească prânzul în aproximativ o oră. Cu profesionalismul ce-l caracterizează, Emil Enescu și echipa sa au pregătit rapid totul. De altfel, Emil Enescu și întreg personalul de la Victoria i-au întâmpinat pe înalții oaspeți, frumos și respectuos aliniați în curtea hotelului. Semnificativ este și faptul că Familia Regală a servit masa în Salonul Ferdinand de la hotel Victoria, ales anume de proprietar pentru a-i impresiona pe înalții oaspeți. Alături de principesa Margareta și principele Radu, la prânzul de la Victoria au mai participat principesa Maria, Ion Tucă-directorul Casei Regale, precum și avocatul Marian Nazat.

Publicat în Actualitate

Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a organizat marți, 9 ianuarie, o conferință de presă legată de activitățile desfășurate de instituție în cursul lunii decembrie.

Ultima lună a anului 2017 a fost astfel o perioadă complicată pentru jandarmi cu multe manifestări sportive, de protest, sărbători religioase, manifestări cultural artistice. Conform inspectorului șef al IJJ Argeș, colonel dr. Gheorghe Lupescu, luna decembrie a anului 2017 a fost o lună bogată în misiuni având loc astfel 925 de misiuni în care au fost antrenați 2632 de jandarmi. Cea mai complicată misiune rămâne, de departe, cea  de asigurare a măsurilor de ordine publică și protecția participanților pe timpul desfășurării funeraliilor regelui Mihai, în data de 16 decembrie 2017. Este vorba despre activități specifice de cercetare documentare, prevenire și stopare a unor tulburări sau fapte antisociale ori infracționale, supraveghere și derularea unui permanent dialog cu participanții.
„A fost o misiune grea, amplă, datele se schimbau de la o oră la alta, dar a decurs cu bine. Aveam informații și ne pregătisem pentru 20.000 de oameni!”, declară colonelul Lupescu.
Au participat astfel, în afară de  polițiști și pompieri 200 de jandarmi din Argeș și Craiova iar  manifestările, s-au încheiat fără probleme, desfășurându-se civilizat, fără incidente. De altfel, principesa Margareta a ținut să îi felicite personal pe prefectul Emilian Dragnea și pe comandantul IJJ, Gheorghe Lupescu, pentru buna organizare a misiunilor de asigurare a ordinii publice.

Publicat în Actualitate

Momente emoționante în Gara Sud Pitești, în clipele în care a trecu Trenul Regal cu sicriul Regelui Mihai. Vizibil emoționată de primire, Principesa Margareta le-a făcut cu mâna celor peste 5.000 de piteșteni care au fost prezenți. Sunt momente extraordinare și tulburătoare.

Publicat în Actualitate

Sâmbătă, la Curtea de Argeş a avut loc slujba de pomenire a Reginei Ana, decedată pe 1 august anul trecut, într-un spital din Elveţia şi înmormântată pe 13 august 2016, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Oraşul Basarabilor.

Publicat în ACTUALITATE