O viermuială gelatinos-puturoasă domină PSD Argeș la vârf în ultima săptămână. Miza o reprezintă șefia poliției județene. Se fac și se desfac diferite scheme de joc. Și asta la limita infracționalului, având în vedere că politicul, conform legii, n-are voie să-și bage coada în numirile comandanților de Inspectorate Județene. Practic însă, și asta conform legii junglei, în vigoare azi, politicul vrea să pună piciorul pe grumaz poliției pentru a avea control asupra dosarelor economice și nu numai. Controlul poliției înseamnă influență ce se decontează la capătul lanțului trofic, să nu ne facem nicio iluzie, în bani. O mână spală pe alta și amândouă cardul.

Publicat în Opinii

Chestorul Ionel Ispir-comandantul Poliției Argeș și adjunctul său, comisarul șef Petre Ionițescu, și-au depus dosarele de pensionare. Informația ne-a fost confirmată chiar de către chestorul Ionel Ispir.

Ionel Ispir (54 de ani-foto) este şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş din februarie 2014. În noiembrie 2015 a fost avansat de către preşedintele Klaus Iohannis la gradul de chestor de poliţie. Inspectorul şef al IPJ Argeş lucrează în poliţie din 1989. Între 2008-2009 şi 2012-2014 a fost adjunct al Poliţiei Argeş. Între 2005-2008 şi 2009-2012 a fost şeful Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş. Între 1994 şi 2005 a fost şeful Biroului Investigaţii Criminale la Poliţia Curtea de Argeş. Este licenţiat în Drept la Academia de Poliţie şi are un master în Managementul strategic al resurselor umane la Universitatea din Piteşti.

Petre Ionițescu (51 de ani) este adjunct al Poliției Argeș din 2009, funcție pe care a mai deținut-o și între 2005 și 2007. Între 2007 și 2009 a fost comandantul Poliției Argeș, iar între 1998 și 2005 a fost șef birou poliție rutieră la Poliția Pitești. Petre Ionițescu lucrează în poliție din 1990. A absolvit Academia de Poliție în 1994, fiind licențiat în Drept, și are un master în Criminologie la Universitatea Dimitrie Cantemir București.

Publicat în Actualitate

# Culmea e că șefii veniți de la Pitești au încercat să-l scoată vinovat tot pe colegul lor, agentul principal Marian Moise  # Incidentul nici măcar nu a fost trecut pe nota zilnică de presă a IPJ Argeș, deși s-a sunat la 112 și mascații, plus comandantul adjunct Petre Ionițescu, s-au deplasat la fața locului # Victor Nechifor, cel care l-a bătut pe agentul Marian Moise, l-a amenințat de mai multe ori pe acesta că îl dă afară din Poliție # Culmea e că polițistul bătut s-a trezit și cu plângere din partea agresorului, pe motiv că... i-ar fi luat câteva kilograme de telemea

Publicat în Dezvaluiri

# Pe actualul adjunct, cms șef Gabriel Gherghe, l-a cercetat șeful poliției Topoloveni, cms șef  Florin Mocanu # Sesizarea IPJ Argeș împotriva ziariștilor de la Jurnalul de Argeș, acuzați că au publicat documente clasificate, are astfel efect de bumerang la vârful poliției județene și devoalează un mecanism de mușamalizare care le-a permis vinovaților să supraviețuiască în funcții, iar unora chiar să avanseze

Publicat în Dezvaluiri

# Au vrut să ne bage în puşcărie şi nu le-a ieşit! # Dosarul de la Parchet a devenit public după ce comisarul șef Nicolae Baciu, audiat ca suspect în cauză, alături de trei ziariști ai Jurnalului, a deschis proces la Tribunalul Argeș # Astfel a ieșit la iveală cum IPJ Argeș, în loc să afle cum s-au scurs respectivele documente clasificate din ograda sa, a dat vina pe ziariști, pe care i-a reclamat la Parchet că ar fi provocat un incident de securitate 

Publicat în Dezvaluiri