# Ce se întâmplă cu cele 400 de apartamente cumpărate în rate, direct de la italian? # Își vor pierde sau nu oamenii casele pe care s-a pus sechestru?

Arestarea lui Nicola Inquito aduce cu sine și o importantă problemă socială cu care se confruntă circa 400 de piteșteni. E vorba de cei care au locuințele cumpărate în rate și neachitate integral de la firma italianului.  În perspectiva unui viitor sechestru pe averea celui suspectat că spală banii mafiei napoletane, toți cei care și-au cheltuit  economiile pentru a-și achiziționa una din sutele de apartamente  scoase la vânzare la marginea Pădurii Trivale din Pitești sunt acum foarte îngrijorați. Nimeni nu le-a spus nimic concret până astăzi, asta și pentru că  reprezentanții dezvoltatorului imobiliar italian fie se tem să le spună adevărul, fie habar n-au nici ei cum stau lucrurile. Asta  în timp ce administratorii  blocurilor respective nu știu cum să-i mai liniștească pe oameni.

Din 2004 și până în prezent, italianul Nicola Inquieto a scos la vânzare, prin Italy Construcţii și Daniela Construcții sute de apartamente în cartierul Găvana, aproape de pădure. Majoritatea vânzărilor s-au făcut într-un regim foarte avantajos de plată: rate direct la dezvoltator, fără intermedierea băncilor. Sunt, ce-i drept, și cumpărători care și-au achitat integral locuințele și care au  motive să stea liniștiți (nici ei 100%), dar și foarte mulți care deja s-au mutat în apartamente, dar mai au încă de achitat rate și  care nu sunt încă, oficial, proprietari. În fine, mai există o categorie, cei care au plătit avans pentru apartamente aflate „la roșu”, cum este cazul blocurilor începute în septembrie 2017 și care urmează  să fie finalizate în martie 2019.

Unii dintre cumpărători și-au luat deja avocat

6 locuinte03În perspectiva sumbră a vehiculatelor sechestre  pe apartamentele dezvoltatorului imobiliar,  oamenii așteaptă vești legate de soarta locuițelor lor, care va fi clarificată de ceea ce vor decide autoritățile italiene și române. Și asta dat fiind faptul că Nicola Inquieto, suspectat  că a controlat, manipulat şi transferat fluxuri financiare importante din România  în Italia, e acuzat de infracțiuni pe teritoriul ambelor state. Oamenii au cerut sfaturile unor avocați.
„Suntem în situația aceasta. Deocamdată, cei de la firmă ne-au spus că, în momentul în care o să aibă mai multe informații, vom afla și noi. Acum nu au  nici ei niciun răspuns. Eu, una, nu am apartamentul achitat integral și sunt și alții, foarte mulți, în această situație. Contractele  s-au făcut direct cu ei și de la ei așteptăm vești. Am fost la avocat să ne interesăm, pentru că suma de bani pe care am dat-o e destul de mare și trebuie să știm ce urmează. Ni s-a spus că, dacă o să fie sechestru, atunci vom discuta în continuare cu cine preia. Nu cred că are cum să se anuleze  un contract  sau un antecontract cu promisiune de vânzare, atâta vreme cât documentul e valabil. Dar poate totuși nu se pune sechestru pe apartamente”,  a spus pentru Jurnal de Argeș  o tânără mămică,  locatară a Asociației „Iulius” din strada Petre Ispirescu (bloc M10).

„Și noi avem niște semne de întrebare”

Nici reprezentanții asociațiilor de proprietari, de la care oamenii așteaptă să afle mai multe, n-au răspunsuri.
„Nici noi nu știm, ca asociație. Și pe noi, la  rândul nostru, ne-au sunat oamenii să ne întrebe dacă știm ceva despre apartamente. Nu știm nimic. Singurul  lucru pe care l-am putut face a fost să-i îndrumăm la birourile domnului Nicola, la fetele de acolo. În ceea ce ține de asociație, noi ne facem treaba în continuare, dar și noi avem niște semne de întrebare, așa că nu prea știm ce să le răspundem celor care sună aici. Sunt oameni care au apartamentul achitat integral și oameni care au achitat parțial. Cei care au achitat integral nu au nicio treabă, cred că trebuie să stea liniștiți, dacă ne referim la legea românească. Nu știu ce presupune  legea italiană... Celor care au însă rate la dezvoltator nu știu ce informații să le dau. Singura mea îndrumare a fost către biroul domnului Nicola, că  vor găsi înțelegere”, a explicat, contactată de Jurnal de Argeş, Georgiana Papuc, administratorul blocurilor M 8 și M 10 Găvana , vândute, apartament cu apartament, de către dezvoltator.

„Nu ne pot spune când ne vor da banii înapoi”

Nu doar cei care-și plătesc în rate locuințele stau cu emoții, ci și cei  care, din varii motive, reziliaseră deja contractele și care nu știu acum dacă și când își vor mai primi banii înapoi. Este și cazul familiei  Nedelcu care, cu puțin timp înaintea scandalului, care a pus pe jar cumpărătorii, a renunțat la apartamentul pentru care  încheiase antecontract şi pentru care  plătise deja peste 100.000 ron.
„Noi am reziliat antecontractul,  pentru că ne-am răzgândit. N-am mai vrut să-l cumpărăm... Ne deschisesem cont acum două-trei săptămâni și urmau să ne vireze un miliard și ceva. Vă dați seama că ne-am impacientat după scandalul acesta și am venit să ne interesăm,  că sunt niște bani acolo, nu?! Deocamdată nu ne pot spune când ne vor da banii înapoi. Acum nu se mai încasează, nu se mai restituie nimic... Mai avem cunoștințe care sunt în situația să se simtă îngrijorați:  oameni plecați prin afară, care trimit ratele  acasă pentru locuinţe cumpărate de la acelaşi dezvoltator”, explică Mihai Nedelcu.

„Și noi am fost șocați, pentru că am fost luați prin surprindere”

Omul a mers vineri direct la birourile dezvoltatorului imobiliar să se intereseze când își va primi banii. Tot ce a aflat de la angajatele de acolo a fost că, deocamdată, conturile firmelor lui Nicola Inquieto sunt blocate.
Tot vineri, am încercat și noi să stăm de vorbă cu aceleași angajate, aflate cu oamenii legii  pe cap.
„Nu avem ce să vă declarăm, pentru că nu știm. Se cercetează încă. Așteptăm să vedem și noi ce ne spun. Deocamdată e o anchetă, totul e blocat, nu pot să prevăd cât durează. Cum dă drumul, eu îmi reiau activitatea, care, acum, e blocată. Nu se pune oricum problema să mai încheiem alte contracte, că, oricum, nu mai aveam apartamente... Ce vedeți sus e vândut... Urma  să mai construim, pentru că era  cerere (...) Și noi am fost șocați, pentru că am fost luați prin surprindere și nu știu ce să vă spun. Oamenii sunt foarte îndreptățiți să întrebe, dar ce putem să le spunem e că trebuie să-și vadă de cursul lor și noi de al nostru. Eu nu pot să știu cât e bucata aia. Așteptăm auditul... Asta  durează...”, au explicat, vineri, angajatele dezvoltatorului.

Avocatul Radu Rotaru: „Oamenii sunt cumpărători de bună-credinţă şi le vor dobândi”

6 radu rotaruAvocatul lui Nicola Inquieto, Radu Rotaru, confirmă că în astfel de situaţii se pune sechestru pe averea persoanei reţinute.
„O să vedem zilele acestea dacă vor fi puse sub sechestru (n.r. - apartamentele). Deocamdată am reușit să blocăm conturile societății, iar asta înseamnă că o să lucreze în continuare, ăsta e primul pas. Când o să am noutăți, o să vi  le aduc la cunoștință. Momentan nu am ce să vă spun mai mult. Se vor rezolva lucrurile, dar nu știu când... Oamenii sunt cumpărători de bunăcredință și le vor dobândi (n.r. - locuințele). Nu știu să vă spun mai multe, pentru că nu depinde doar de cei din societate”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, avocatul Radu Rotaru care a oferit și câteva detalii despre starea lui Nicola Inquieto: „Se simte ok. Așteaptă transferul în Italia, dar nu ştim când va veni acesta”.

 

Publicat în Dezvaluiri

Recunosc din start că ideea mi-a dat-o colega Alina Crângeanu, după o lecție de transparență pe care ne-a servit-o justiția din Italia și care ne-a lăsat mască pe toți cei care lucrăm la Jurnalul de Argeș. Alina mi-a zis direct în cursul zilei de luni seara, după ce terminase de redactat articolul despre reținerea la Pitești a lui Nicola Inquieto, unul dintre cei trei frați, locotenenți toți ai capului mafiot din Caserta, Michele Zagaria: „Uite, Gabi, noi scriem despre mafia italiană și despre Omerta și constatăm că Omerta funcționează și în Argeș, însă la nivel de instituții publice. Poate ar trebui să scrii despre asta”. Și chiar scriu, fiindcă lecția de transparență a justiției italiene ne-a copleșit. Am intrat în posesia rechizitoriului complet, de 321 de pagini, în italiană desigur, avizat de judecătorul Federica Colucci de la Tribunalul din Napoli, prin care doi dintre frații Inquieto, plus alte patru persoane, toţi implicaţi în activități criminale, fie în Italia, fie la Pitești, au fost trimişi în judecată. Avem totul, de la prima filă, cu ștampila și nr. de înregistrare de la Tribunalul din Napoli, cu specificația „Per copia conforme all originale” și până la ultima pagină, cea cu semnătura judecătorului și a grefierului, plus un indice, pe pagini, cu acuzațiile, probatoriul și numele acuzaților propuși spre a fi trimiși în judecată. Sunt 321 de pagini care conțin inclusiv înregistrări ambientale și telefonice, din mașină sau din casă, cu dialogurile lui Nicola Inquieto cu complicii săi, fie din mafia napoletană, fie de la Pitești. Surprinzător, în rechizitoriu sunt convorbiri în care Nicola Inquieto vorbește cu cele trei soții ale sale (primele două - foste, ultima - cea actuală) sau face referiri la ele, ca să nu spunem că pe unele le amenință direct. Mi-a atras atenția o înregistrare în care italianul vorbește cu unul dintre complici despre faptul că soția sa e gravidă și că mama sa, care se află la el, la Pitești, nu prea se înțelege cu nevasta (ultima) pe motiv că niciuna nu înțelege limba celeilalte și de aici apar și diferite neînțelegeri. La noi, deontologii  ar fi sărit imediat că apar la dosar discuții din mediul privat, la italieni văd că nu se pune, ba le mai fac și publice. Și câte și mai câte lecții nu am învățat noi, ca ziariști, lecturând acest rechizitoriu  pe care începem să-l publicăm, încă din acest număr, în serial.
Ce transparență mai mare decât asta să vrem, din moment ce la dosar există tabele cu evoluția firmelor deschise la Pitești de către reprezentantul mafiei,  acționariatul și evoluția acestor societăți, precum și fiecare sumă transferată de italian către complicii săi din Camorra? Sau fiece euro extras cu cardul de către Nicola, de către soțiile sale sau chiar de către angajații mai apropiați din firmă, fie că ATM-urile au fost operate la Pitești, Napoli sau Amsterdam? Și aici ne întoarcem la autoritățile române și la lipsa lor de transparență. Rechizitoriile le primim, când le mai primim, doar cu inițialele  celor trimiși în judecată, fără stenograme la dosare și cu foarte multe date acoperite cu pastă corectoare sau blurate, dacă ne referim la suport video. Dosarele în care sunt implicați peștii mari, așa-numitele gulere albe, nu le primim mai niciodată și asta ne dă foarte serios de gândit despre anumite complicități, dintre politicieni și oameni de afaceri, pe de o parte, și justiție, pe de alta. Joia trecută, când omul Camorrei era reținut la Pitești, pe strada Petre Ispirescu din cartierul Găvana, Parchetul și justiția din Italia informaseră deja presa despre percheziții (dovadă că Rai Uno, televiziunea publică italiană, dezbătea subiectul în direct, iar prestigiosul cotidian La Republica își trimisese ziariști în Argeș), în vreme ce DIICOT-ul n-a scos nicio vorbă. Abia pe seară au dat un comunicat de presă în care reluau aceleași informații pe care le văzuseră, probabil, în presa italiană. Asta e diferența între Italia și România: la ei Omerta funcționează la mafioți, la noi aproape că dă ora exactă în instituțiile publice. Avem o lege 544 privind accesul la informațiile de interes public, care aproape că e ignorată de instituțiile publice și ne lovim de această încălcare a legii aproape săptămână de săptămână. Închei cu un ultim exemplu. Citiți în pagina 7 un interviu în exclusivitate cu ziarista din Italia care a scris încă din vara anului trecut despre ancheta care îl viza pe Inquieto și care a și fost amenințată de acesta, dovadă că are și acum escortă de la poliția italiană.
Asta e diferența fundamentală dintre noi și ei. La italieni, ziariștii sunt apărați de Parchet și de justiție împotriva mafiei, la noi mafioții sunt apărați de instituții să nu scrie ziariștii despre ei. Inutil să mai amintesc că eu și colega Alina Crângeanu am dat cu subsemnatul la Parchet că am fi divulgat  informații clasificate, după ce Jurnalul de Argeș a publicat celebrul raport făcut de IGPR despre mafia de la Permise. Și în care am arătat că principalii șefi din IJP Argeș responsabili de acest dezastru nu doar că nu au fost dați afară, ci păstrați în instituție, ba unii chiar au fost promovați și se bucură acum de o pensie considerabilă. Mama ei de țară și de justiție!

Publicat în Opinii