Joi, 01 Martie 2018 13:47

„Oraşul dintre vii” în care nu mai merită să vii...

Scris de Gabriel Grigore
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De ceea ce mă temeam mai mult și avansam drept ipoteză, într-un articol din ediția trecută a ziarului nostru, se confirmă acum în mod oficial. Nu strugurele și nu viile, oricum desțelenite barbar de rechinii imobiliari, și nici măcar Brătienii nu-și mai regăsesc locul și rolul de brand pe efigia Ștefăneștiului. În heraldica acestui oraș, cu infrastructură de sat și administrație de rahat, și-a făcut loc un nou simbol: cel al gunoiului. Al deșeului periculos și nepericulos, dar la pungă gros, judecând după numărul record de firme care au acest obiect de activitate si operează la greu pe raza localității. Da, doamnelor, domnilor și stimați negri ce lucrați pe plantațiile unora dintre baronii gunoaielor cărora li s-a oferit cu atâta generozitate azil financiar în Ștefănești! Orașul dintre vii, după cum sună un logo de odinioară, a devenit acum orașul gunoaielor. Iar aici l-au adus gunoaiele umane care au consimțit, de la nivelul funcțiilor deținute, să se întâmple acest lucru. Conform unui raport al Gărzii de Mediu, care a luat la puricat Ștefăneștiul după ce Jurnalul de Argeș a dezvăluit că fosta localitate a Brătienilor e invadată de firme care depozitează gunoiul în mod neconform, nu mai puțin de 22 de astfel de societăți își au sediul sau punctul de lucru aici. Acest tip de activitate a devenit determinant pentru „Orașul dintre vii”, iar oficialităților, atât celor care conduc localitatea, cât și celor județene care-și au reședința aici, pesemne că le-a convenit din moment ce au tolerat proliferarea unui astfel de business. Problema e că mirosul puturos al gunoaielor arse le va trece și lor gardul la vară, atunci când Auschwitzul deșeurilor din zona Gării Florica va lucra la capacitate maximă, iar Excelențele lor își vor invita prietenii la un grătar. Problema e că și prin colonul lor şi al copiilor domniilor va circula aceeași apă extrasă din pânza freatică infestată a Ștefăneștiului. Cum s-a ajuns aici? Mărimile politice de ieri și de azi ale județului au tratat Ștefăneștiul exclusiv ca pe un oraș dormitor. Au mers pe ideea ca își fac vile aici doar că să doarmă peste noapte, iar dis de dimineață pleacă spre Pitești ca să dea ora exactă în județ. În restul timpului, au lăsat Ștefăneștiul la cheremul unor tâlhari care au făcut bani grei ridicând bariera la firmele de deșeuri. Care au venit, și tot au venit, până s-au înmulțit. Acum culeg ce au semănat. Cei care au rezidența în Ștefănești și conduc de la Pitești sau București, împreună cu cei care și-au bătut joc efectiv de Ștefănești având protecția politică a primilor.

Citit 2339 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.