Joi, 05 Octombrie 2017 13:40

PSD Argeş - singur în lumina reflectoarelor

Scris de Gabriel Grigore
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De când aleargă singur pe culoar, că opoziția în Argeș a devenit mai rară decât capra neagră și ar trebui declarată monument al naturii, ca să nu dispară de tot ca specie politică, PSD se face de râs aproape săptămânal. Județul e în involuție accelerată și, fiindcă nu contăm nici cât o ceapă degerată la București, marile investiții se duc la Craiova, Ploiești şi Cluj sau la vecinii noștri din Teleorman sau Dâmbovița. PSD Argeș a devenit un tren fără mecanic, un tren care ne duce spre nicăieri.

Iar la capătul drumului nu e o gară, ci o linie fracturată pe buza prăpastiei. Locurile de muncă se împuținează și județul sărăcește, în vreme ce salariile la bugetarii PSD și la neamurile/pilele lor din administrație se dublează și triplează. Avem cea mai slabă echipă parlamentară PSD din toate timpurile. Ce să mai deschidă ușa la vreun minister, pentru județ, când abia sunt în stare să deschidă ușa la toaletă pentru ei? Amantele devin directori de instituție prin concursuri trucate sau numiri controversate. Proastele cu carnet de partid își scriu autobiografii la nici 40 de ani, de parcă ar fi Ana Aslan sau Marie Curie și experiența lor trebui degrabă împărtășită tinerei generații. Și își mai și sărbătoresc cărțile colorate cu platitudini la Vila Florica, printr-o recepție bine stropită cu vin scump plătit din leafa de director peste fondurile destinate fermierilor. Alt exemplu de prostie, combinată cu nevolnicie. PSD Argeș susține un PDL-ist la șefia Direcției Agricole și, de prost ce e, tipul pică examenul la proba orală. Are susținere, dar n-are ținere. De minte. Așa ceva..! Luați aminte la ce i se întâmplă familiei „aristocratice” Oprescu, un brand al PSD Argeș în toate sensurile. A început lumea să scrie pe tomberoane împotriva Simonei. Sigur, poliția, promptă cum o știm, spune că e vorba de un nebun care a scris mesaje jignitoare pe ghenele de gunoi împotriva doamnei deputat. Dar dacă apar și alți nebuni, cu alte mesaje? Ce o să faceți, o să chemați MSS-ul ca să umpleți spitalul Vedea cu ei? De cutremur sau de inundații te mai poate salva Dumnezeu, însă de ridicol nici măcar el. În absența opoziției, PSD Argeș trebuie să înțeleagă că a rămas singur pe scenă în fața reflectoarelor și nu mai are pe cine da vina. Iar electoratul te vede aşa cum eşti, gol ca împăratul din povestea lui Hans Christian Andersen şi prost ca Mariana Curie din Recea.

Citit 590 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.