Opinii (670)

PSD Argeș și-a făcut curaj săptămâna trecută și a dat-o afară din partid pe primărița din Ștefănești, la pachet cu nu mai puțin celebrul ei viceprimar și pește politic, Gelu Mihalcea! Știți cum se spune, mai bine mai târziu decât niciodată. Însă la ce perversiuni a supus PSD Argeș orașul Ștefănești  în ultimul ciclu electoral, e  puțin probabil ca acest partid să mai pupe în veci primar. Spun e puțin probabil fiindcă mai are totuși o șansă din trei să câștige Orașul podgoriilor, rebranduit astăzi în Orașul deșeurilor. Echipa condusă de Șerban Valeca mai are la dispoziție doar doi ani să facă bici dintr-o organizație politică de tot rahatul. Singura soluție ar fi să radă tot și să reconstruiască. O va face? Asta e o întrebare grea, doar Șerban Valeca și Dan Manu pot avea răspuns la ea. Ca lideri ai PSD Argeș și, în egală măsură, ca locuitori ai Ștefăneștiului.  Cert e că PSD Argeș a scris istorie tristă la Ștefănești, reușind performanța, prin panaramele pe care le-a girat politic, să facă total nefuncțională o primărie. Nici Frătică la Bradu, cât de brigand a fost el, n-a prăbușit o primărie așa cum a făcut-o, la Ștefănești, Casa de producție 69, formată din edilul Ioana Dumitru și vicele Gelu Mihalcea. Iar comedia neagră de la Ștefănești rulează în continuare cu casa închisă, de când primărița Dumitru a ieșit la (contra)atac și mătură pe jos, pe Facebook și în presă cu Valeca și Manu. Într-un fel așa le și trebuie, știți proverbul acela cu spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. Deși, dacă e să fim corecți până la capăt, Dan Manu e mai puțin vinovat în ecuația asta, fiindcă a spus în ședință de partid, încă de anul trecut, că PSD Argeș e varză la Ștefănești, că oamenii din localitate au început să murmure și că e doar o chestiune de timp până ce furunculul va erupe. Și a erupt: cu criza deșeurilor, cu cea a transportului în comun, cu zero proiecte europene și proiecte din bani guvernamentali atrase, bașca descoperirea epocală cu cele 160 de miliarde vechi pentru investiții, rămase necheltuite de anul trecut. Ștefăneștiul a ajuns ținutul uitat de timp. Are taxe de oraș, infrastructură de sat și o administrație de rahat. Și asta cu complicitatea totală a PSD, care a girat pe listele sale o resursă umană ce nu-și găsea locul nici măcar în organigrama unei asociații de locatari. Acum, social-democrații încearcă să dreagă busuiocul retrăgând sprijinul politic celor două accidente pe care le-au propulsat în conducerea administrației din Ștefănești. Să vedem și dacă pe domnul PSD îl vor ține curelele până la capăt.

Scriam recent despre o angajată de nota 10 de la agenția CFR din centrul Piteștiului. Asta și în contextul în care angajații din instituțiile statului sunt în procent mare prea impregnați de birocrație, tupeu și nervi în relația cu contribuabilii.  Și am scris atunci despre respectiva angajată tocmai pentru că normalitatea e o specie din ce în ce mai rară în România și am ajuns să ne bucurăm când angajații unor instituții publice se poartă cu noi normal. Am ajuns să ne bucurăm când vedem fețe zâmbitoare și amabile la ghișee. Pentru că, din păcate, vedem în fiecare zi prea multe fețe acre și încruntate, prea multe mimici nervoase și agitate.
Acum scriu din nou despre o angajată de la o instituție publică. Și scriu de bine. N-am ce face, e aceeași bucurie a normalității. De această dată, este vorba de o angajată de la Direcția Finanțelor Publice Argeș. Drumurile mă poartă de 3-4 ori pe an cu diferite acte de depus la Finanțe. Așa a fost și săptămâna trecută. Aveam de depus un bilanț și am ajuns - dacă memoria recentă a cifrelor nu mă înșeală - la ghișeul 41 de la parter. Acolo, o doamnă tunsă scurt foarte amabilă mi-a explicat că greșisem una dintre pagini atunci când o completasem. Iar explicația detaliată a fost pe un ton calm și totul cu zâmbetul pe buze. Am refăcut respectiva pagină și am revenit la aceeași doamnă după două zile. Și din nou a fost amabilă, atentă la detalii și explicații, fără nici cea mai mică undă de atitudine birocratică ori de superioritate. Și totul a durat foarte puţin, fără timpi morți. Și pentru respectiva doamnă normalitatea și cursivitatea în relația cu contribuabilii este ceva constant. De ce spun asta? Pentru că în ultimii ani am mai avut de depus acte la aceeași doamnă și s-a purtat la fel de amabil. Și nu numai cu mine, ci și cu cei care erau înaintea mea la coadă. Nu știu cum o cheamă, însă pot să îi spun directorului Lucrețiu Tudor că are toate motivele să fie mândru cu o asemenea angajată eficientă și amabilă. Sunt sigur că la Finanțe sunt și alți angajați cu o conduită ca la carte, însă în acest editorial am particularizat, pur și simplu, deoarece cu doamna respectivă am interacționat.
M-aș bucura să întâlnesc astfel de angajați cât mai des în instituțiile statului din Pitești, din Argeș și din România. M-aș bucura ca normalitatea din instituțiile publice să se generalizeze și să nu mai văd la ghișee angajați cu fețe încruntate și cu atitudini de mari șefi. Pentru că România nu are nevoie doar de instituții publice eficiente, ci și de funcționari publici normali în procent covârșitor. Și probabil că atunci nu voi mai compara instituțiile publice de la noi cu cele din Olanda, Marea Britanie sau Statele Unite, acolo unde normalitatea este de decenii întregi ceva foarte... normal.

Săptămâna trecută, un client al Kaufland Pitești a filmat o angajată care întorcea produsele de patiserie în cuptor cu mătura. Cazul a făcut ocolul țării și al presei naționale și locale. Este pentru a doua oară în ultimele luni când se înregistrează nereguli revoltătoare la un magazin Kaufland din Argeș, primul caz fiind cel al magazinului din Curtea de Argeș, unde a fost filmat un șoarice la raionul de carne. Și, ca de fiecare dată, autoritățile din Argeș sunt blânde cu multinaționalele. Nu am văzut în cele cinci zile care au trecut de la incident un comunicat de presă sau o reacție publică a DSP și DSV Argeș. Cei de la Protecția Consumatorului Argeș au început un control a doua zi după sesizarea problemei de la Kaufland Pitești. Și am aflat asta nu dintr-un comunicat de presă, ci după ce o colegă de redacție a sunat la OPC Argeș să ceară mai multe informații.
De altfel, lipsa de transparență și de reacție a autorităților din Argeș, inclusiv în cazul controalelor și neregulilor de la supermarketurile multinaționalelor, este o constantă nefericită și deranjantă în ultimii ani. Iar mai-marii Prefecturii Argeș nu fac nimic să remedieze această problemă.
Revenind la DSP Argeș, îmi aduc aminte cu revoltă cum acum două luni și jumătate DSP Argeș nu a dat nicio amendă la Kaufland Curtea de Argeș după ce a fost filmat un șoarice printre bucățile de carne, oficialii instituției spunând în apărarea lor că nu a fost găsită nicio problemă. Însă explicațiile nu sunt deloc plauzibile, în condițiile în care inclusiv oficialii Kaufland au recunoscut incidentul și și-au cerut scuze clienților. Faptul că cei de la DSP Argeș au spus atunci că totul e în regulă la Kaufland Curtea de Argeș sună în acest context de-a dreptul penibil.
Și, apropo de lipsa de transparență a DSP Argeș, cel mai recent comunicat de pe site-ul instituției e din 18 mai și e legat de Ziua Europeană de Luptă împotriva Obezității. În ultimii trei ani, DSP Argeș nu a postat nici măcar un comunicat de presă ori o informare legată de controalele făcute la supermarketurile din Pitești. Și nu vorbim aici doar de Kaufland, pentru că suntem siguri că și la celelalte supermarketuri din județ au fost înregistrate nereguli în ultimii ani.
Și dacă autoritățile din Argeș sunt mumă pentru Kaufland și celelalte supermarketuri din județ, nu același lucru se poate spune despre atitudinea avută față de producătorii români și față de bătrânele care vând câteva legături de verdețuri în piețe. Nu există săptămână în care să nu văd bătrâne în piețe alungate ori amendate de polițiștii locali ori de alte autorități excesiv de autoritare când e vorba de aplicarea legii pentru cei mici și fără relații. Legea trebuie respectată de toți, însă de ce în cazul multinaționalelor autoritățile din județ sunt lovite de secretomanie când e vorba de grave nereguli și de dat sancțiuni? Cine știe, poate că prefectul Emilian Dragnea și subprefectul Adrian Bughiu vor avea în curând curajul să îi bage în ședință pe mai-marii instituțiilor deconcentrate, care sunt mumă pentru cei tari și ciumă pentru cei mici?!

Lacomă de imagine ieftină și nemuncită, ca de altfel multe forme fără fond social-decelerate din generația ei, Gabriela Zoană nu pierde nicio ocazie să se tragă-n poze. Are, n-are legătură cu evenimentul, țuști și Zoană, cu zâmbetul ei de vitrină demodată, în fața camerelor video. Să se obișnuiască poporul cu fața ei, că tare îi place și mai vrea. Încă un mandat. Ajunsă europarlamentar prin alunecare (după ce a alunecat pe coaja de banană aruncată de Viorica Dăncilă pe străzile din Bruxelles), „Laleaua neagră din cearșaf” a ajuns să căpușeze cu prezența ei mai toate tăierile de panglici din județ, fie că vorbim de zile de comună, de târguri agricole sau de inaugurări de cinematografe. Cum a fost cazul, în week-end-ul trecut, al Cinematografului București, cinematograful copilăriei mele și al atâtor generații de piteșteni. Acum nu că Zoană n-ar fi din Pitești, dar e plecată în București de ani buni și n-a dat niciun semn că ar durea-o măcar în vârful toacelor de urbea noastră. D’aia spun că un dram de decență și autocenzură în a stoarce imagine deșănțată pe spinarea Piteștiului nu i-ar strica. Eu personal îmi amintesc că din viermi nu îi scotea Gabi Zoană pe primarul Ionică (pe vremea aceea vice al lui Pendiuc) și pe consilierul Cristian Gentea, după ce i-au retras sprijinul politic din cauză că domnișoara absenta de la ședințele de Consiliu Local. Prozaic motivul, nu? Iar duminica trecută am văzut-o pe Zoană agățându-se aproape disperată de imaginea „viermelui” Cornel Ionică, la inaugurarea unui cinematograf pentru care ea n-a vărsat niciun strop de sudoare. Aproape că mi-e rușine mie de lipsa de rușine a domnișoarei europarlamentar Zoană. Mai curând Pendiuc și-ar fi găsit un locșor în cadru, la tăierea panglicii, numai Zoană nu. Deloc. Și mai e ceva ce pe mine m-a amuzat teribil, însă cu siguranță îi va enerva, poate și mai teribil, pe cei din PSD Argeș. Într-o postare pe Facebook, imediat după inaugurarea Cinematografului București, un piteștean cu numele Alex Parincu îi spune domnișoarei Zoană: „Mie mi-e rușine să mă pozez cu PSD-iști. Ție, nu?”. După care, același piteștean adaugă că PSD e „Partidul mineriadelor și al hoțiilor din România”. Iar domnișoara europarlamentar PSD răspunde ca și cum nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i miroase: „Totuși, într-o pădure copacii sunt diferiți, într-un stup albinele sunt diferite, dintr-o carieră alegem pietre diferite... generalizarea nu știu cât de mult ne ajută”. De unde deducem că domnișoara Zoană acceptă că PSD e un „partid al hoțiilor din România”, însă această anatemă nu o atinge câtuși de puțin pe ea, căci ea este altfel: o albină căreia îi place foarte tare să se pozeze la evenimente cu cei pe care odinioară îi făcea viermi, cum e cazul primarului Cornel Ionică. Sau, ca să dăm alt exemplu, Gabi Zoană e albinuța care a căpușat la greu cu contracte de reprezentare avocațială Consiliul Județean (și instituțiile din subordine), pe vremea când acesta era condus de Constantin Nicolescu, un alt ilustru reprezentant al PSD - „partidul hoțiilor din România”. Ești chiar altfel, Gabriela Zoană! Doar photoshopul (moral) te mai poate salva.

În ultimii 10 ani, drumurile vieții profesionale m-au făcut să interacționez, fie și preț de un minut, cu sute și sute de angajați de la instituții ale statului. Și în procent majoritar atitudinea angajaților statului a fost una superioară, nervoasă, arogantă, irascibilă. Și nu sunt singurul care am interacționat cu asemenea angajați cu mentalități virusate. Sute de mii de români-contribuabili pot depune mărturie în acest sens. Cazurile de angajați la stat cu atitudini normale, profesioniste și amabile le pot număra pe degetele de la cele două mâini.
Nu, nu vreau să generalizez și să demonizez cumva marea masă a angajaților de la stat. Nu am o ură viscerală față de resursa umană a instituțiilor statului. Pur și simplu mă revolt argumentat, deci exist, ca să îl parafrazez parțial pe Descartes.
Și chiar am motive de optimism - e drept, unul moderat - în ceea ce privește oamenii care lucrează la stat. Iar un astfel de motiv palpabil am găsit recent la agenția CFR din centrul Piteștiului, aproape de Teatrul Așchiuță. Urma să plecăm mai multe familii și cu copiii din dotare într-un voiaj de o zi cu trenul la București, așa că am mers să iau bilete pentru grupul numeros. Sincer să fiu, mă așteptam să fiu tratat rece și rapid. Mecanic. Însă la fața locului așteptările negative mi-au fost făcute knock-out. Doamna de la ghișeu a fost super amabilă, mi-a explicat în detaliu ce oferte ar fi mai avantajoase pentru grupuri și cât costă fiecare variantă. Mă uitam, ascultam, îmi notam și îmi venea să mă frec la ochi o dată pe minut. Doamna de la CFR avea pur și simplu o atitudine impecabilă. După câteva minute, am achiziționat biletele și, înainte de a ieși din agenția CFR, am tras cu coada ochiului și la următorul client. Și el a fost tratat cu aceeași amabilitate și cu toate detaliile necesare. A fost tratat NORMAL. Și tocmai pentru că normalitatea e o specie din ce în ce mai rară în România, am ajuns să ne bucurăm când angajații statului se poartă cu noi normal. Am ajuns să ne bucurăm când vedem fețe zâmbitoare și amabile la ghișee. Pentru că, din păcate, vedem zilnic prea multe fețe acre și încruntate, prea multe mimici nervoase și agitate.
Și tocmai de aceea nu voi uita prea ușor atitudinea de nota 10 a doamnei de la agenția CFR. Data viitoare, când voi merge într-o altă instituție de stat și voi da nas în nas cu cine știe ce funcționar irascibil, mă voi gândi la comportamentul doamnei de la agenția CFR. Și dacă mă enervez, poate chiar mă voi apuca să le recomand funcționarilor cu aere nejustificate să dea o raită incognito la agenția CFR din centrul Piteștiului și să ia de acolo lecții gratuite de comportament normal. De atitudine caldă și amabilă.
Chiar așa, pe când niște
cursuri de bune maniere pentru funcționarii publici? Ce ziceți, domnule prefect Emilian Dragnea? Vă tentează o asemenea inițiativă?

Marele dascăl Marin Ioniță a plecat la ceruri. A plecat să-l întâlnească pe poetul Nicolae Labiș, colegul și egalul lui din „Fabrica de scriitori”, după cum frumos a denumit invenția comunistă de sorginte sovietică din anii 50, într-o carte, chiar autorul Marin Ioniță. Îi va întâlni acum și pe alții, mulți, foarte mulți, oameni deosebiți, pe care i-a iubit, pe care i-a respectat, pe care i-a promovat. Toți aceștia au făcut ceva, ceva demn de băgat în seamă, pentru care să merite atenția ziaristului Marin Ioniță și efortul onest al acestuia de a-i scoate în fața comunității. Profesorul, scriitorul, ziaristul Marin Ioniță a fost mai înainte de toate om. Un om adevărat.
L-am cunoscut pe domnul profesor încă din anul 1969, când eram în clasa a X-a la Liceul „Nicolae Bălcescu”, actualul Colegiu Național „Brătianu”, iar Domnia Sa ținea cursul de literatură universală. Așa cum i-am mai spus ori de câte ori am avut ocazia să vorbesc despre Domnia Sa, fie la una dintre multele sale lansări de carte, fie la întâlnirile organizate în cinstea Domniei Sale de notărița Ana Stan, de Camera de Comerț (condusă de George Caval) sau de Filarmonica lui Jean Dumitrașcu, pentru mine, autorul acestor rânduri, dl. profesor Marin Ioniță a însemnat întotdeauna un om în vârstă cu o mare seriozitate.
Cu aproape 20 de ani în urmă, cunoscându-i talentul, puterea de muncă și seriozitatea, i-am propus o rubrică în Jurnalul de Argeș, bineînțeles contra unei sume de bani. Ei bine, stimați cititori, jurnalistul, de data asta, Marin Ioniță, s-a achitat de sarcina asumată cu asupra de măsură, în sensul că a trimis și vom publica, postum, „Convorbiri neconvenționale” cu medicul internist Tiberiu Stănescu (de la Clinica „Dr. Irimia”), începând cu această ediție a Jurnalului de Argeș. Când venea, lunar, ziua socotelilor, mă suna dl. profesor și zicea, ca într-o joacă: „Mălaiul, patroane”. În aceeași joacă îi răspundeam: „Aici burghezo-moșierimea. Totul e pregătit”. Mulțumesc pentru colaborare, d-le profesor!
Am multe amintiri cu dl. profesor, dar una parcă țipă să ajungă publică, atunci când „a greșit”. În cadrul rubricii săptămânale, dl. profesor a făcut o afirmație, greșită după părerea mea, dar, pentru că nu mai era timp, trebuia să plece ziarul la tipografie, am modificat eu și i-am dat drumul. M-a sunat a doua zi spunându-mi, fără urmă de reproș: „Patroane, ai modificat în textul meu, dar verifică, vezi că e adevărat cum am scris eu”. Profesorul Marin Ioniță avea atunci în jur de 80 de ani. Am verificat și, surpriză, era ca dânsul. Eu avusesem o falsă memorie.
În încheiere, și în numele Jurnalului de Argeș, mulțumesc pentru colaborare, domnule profesor Marin Ioniță!

 

Trei pupeze sulemenite, cocoțate pe toace cui, au reprezentat agricultura argeșeană la nivel de top management, la recentul târg de profil organizat de Camera de Comerț și Industrie. Toate specialiste în orice altceva decât în brazda reavănă, că doar rujul PSD-ist e cel mai bun accesoriu de trecut în CV ca să obții o funcție. Mă uitam prin public la fermierii și primarii cu țărână încă proaspătă pe pantofi, dându-și coate despre cât de afectat vorbea pe scenă, despre agricultură, europarlamentarul Gabi Zoană. Și cum ”Laleaua neagră de cearșaf” le recita clișee de politică agrară comunitară unor mineri ai brazdei, oameni ce se trezesc la 4 dimineața să se energizeze cu balegă de vacă și miros proaspăt de ogor întors de lama tractorului. Cocoșată de câte contracte de reprezentare juridică a avut cu Consiliul Județean și instituțiile din subordine, avocata Gabriela Zoană a fost desantată de PSD taman în Comisia de Agricultură a Parlamentului European, în funcția de vicepreședinte, ajungând acum să dea ora exactă la evenimentele agricole ale județului. Cum să nu-ți dai coate?
Tot la locul de muncă o școlarizează PSD Argeș și pe  Diana Eftene, al cărei prim serviciu cu normă întreagă din viața ei e cel de acum, de director general la AFIR. Nu, nu este numele vreunui club de fițe din Pitești și nici acronimul unei organizații de voluntari. AFIR înseamnă Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale și aici a găsit potrivit s-o înfigă pe funcție președintele PSD, Șerban Valeca, pe cea supranumită și  ”Căprioara cu colesterol”. După ce a făcut mușchi de la tăvile cu cafele servite la cabinetul președintelui CJ și la cel al prefectului, Diana are acum responsabilitatea să semneze pentru investiții de milioane și chiar zeci de milioane euro. Ce dacă n-are pregătire în domeniu? Ce dacă a fost lansată la Investițiile Rurale cu parașuta roz de partid? PSD-ul să trăiască! Într-un fel, e chiar beton logica social democraților.  Tot aritmetică e și asta, să numeri milioanele de euro pentru fermieri, după ce te-ai școlarizat numărând cafelele  la biroul lui Nicolescu, Tecău și Mihai Oprescu.
În fine, cea de-a treia pupăză, și cea mai cultă dintre toate, e Mari Pană de la APIA. Directoarea adjunctă de la APIA, să fim bine înțeleși, supranumită și Mark Taiwan după ce a încrucișat cu succes literatura cu geografia într-un discurs de pomină ținut în urmă cu câțiva ani la alegerile pentru șefia tineretului PSD Argeș. Cu prezența-i diafană, Mari a a întregit cu brio acel trio al competenței agricole, made PSD Argeș. Cum spuneam și mai înainte, mulțumim din inimă partidului! PSD Argeș are o resursă de cadre atât de briliantă și de dată cu ojă, încât face furori și pe câmp. Printre lanurile de rapiță și de japiță.

Fac ce fac parlamentarii de Argeș și îmi dau iar prilej să scriu despre ei la negativ. Și cum să nu scriu, când văd constant că îi doare undeva de județul pe care îl reprezintă și de alegătorii datorită cărora au venituri revoltător de mari și beneficii fără număr, în condițiile în care nu au făcut nimic pentru Argeș? Sâmbătă, 21 aprilie, s-a deschis expoziţia permanentă a Memorialului Închisoarea Piteşti. Un eveniment emoționant și de anvergură națională, la care au participat sute de oameni și la care au fost prezenți mai mulţi foşti deţinuţi politici, inclusiv supravieţuitori ai teribilului Experiment Piteşti. Foști deținuți politici care au trecut prin torturi teribile pentru că s-au opus comunismului și cărora le datorăm faptul că suntem liberi azi.
M-aș fi așteptat ca la un asemenea eveniment de anvergură să fie prezenți toți parlamentarii de Argeș. Aceiași parlamentari care veniseră cu o zi înainte la deschiderea Simfoniei Lalelelor. Numai că - surpriză! - singurul parlamentar din județ a fost deputatul USR Ionuț Moșteanu. Alături de el a fost prezent și un deputat USR venit tocmai de la Iași. Știu, se vor găsi parlamentari de Argeș care vor spune că nu au primit invitație. Și le voi spune că deputatul Ionuț Moșteanu a venit fără invitație, a venit pentru că a aflat de eveniment - care fusese intens mediatizat pe Facebook timp de multe zile înainte - și a simțit că trebuie să fie acolo pentru a onora memoria martirilor și victimelor Experimentului Pitești. Și același deputat a stat discret în public, fără să facă în vreun fel caz de prezența sa, fără să țină vreun speech. Mai mult, a venit și ambasadorul Marii Britanii, la fel de discret și fără alai. Au venit oamenii care au respect pentru istoria Argeșului, oamenii care nu i-au uitat pe sutele de tineri care au trecut prin orori de neimaginat în cadrul Experimentului Pitești și în cadrul altor închisori comuniste. Știu că sunt dur, dar voi spune negru pe alb, pentru că asta e realitatea: parlamentarii de Argeș sunt niște ignoranți, cărora nu le pasă de victimele Experimentului Pitești. Nu le pasă nici de faptul că fosta Închisoare Pitești ar putea să devină un obiectiv turistic de top, așa cum sunt peste hotare fosta închisoare Alcatraz, Chateau d’If sau Insula Robben. Iar investiția făcută la fosta Închisoare Pitești a fost una privată, realizată și cu un sprijin al IICCMER.
Nu voi da niciunul dintre numele celor 12 parlamentari absenți. Pentru că nu merită. Voi da, în schimb, numele foștilor deținuți politici prezenți la evenimentul de sâmbăta trecută. Pentru că ei merită tot respectul și recunoștința noastră: Sergiu Rizescu, Ioan Nicolae Dumitru, Jacques Vasile Iamandi, Constantin Marta, Constantin Rodaş-unul dintre cei mai cunoscuţi supravieţuitori ai Fenomenului Piteşti, Ioan Chiriac - şi el supravieţuitor al Experimentului Piteşti.

 

Recunosc din start că ideea mi-a dat-o colega Alina Crângeanu, după o lecție de transparență pe care ne-a servit-o justiția din Italia și care ne-a lăsat mască pe toți cei care lucrăm la Jurnalul de Argeș. Alina mi-a zis direct în cursul zilei de luni seara, după ce terminase de redactat articolul despre reținerea la Pitești a lui Nicola Inquieto, unul dintre cei trei frați, locotenenți toți ai capului mafiot din Caserta, Michele Zagaria: „Uite, Gabi, noi scriem despre mafia italiană și despre Omerta și constatăm că Omerta funcționează și în Argeș, însă la nivel de instituții publice. Poate ar trebui să scrii despre asta”. Și chiar scriu, fiindcă lecția de transparență a justiției italiene ne-a copleșit. Am intrat în posesia rechizitoriului complet, de 321 de pagini, în italiană desigur, avizat de judecătorul Federica Colucci de la Tribunalul din Napoli, prin care doi dintre frații Inquieto, plus alte patru persoane, toţi implicaţi în activități criminale, fie în Italia, fie la Pitești, au fost trimişi în judecată. Avem totul, de la prima filă, cu ștampila și nr. de înregistrare de la Tribunalul din Napoli, cu specificația „Per copia conforme all originale” și până la ultima pagină, cea cu semnătura judecătorului și a grefierului, plus un indice, pe pagini, cu acuzațiile, probatoriul și numele acuzaților propuși spre a fi trimiși în judecată. Sunt 321 de pagini care conțin inclusiv înregistrări ambientale și telefonice, din mașină sau din casă, cu dialogurile lui Nicola Inquieto cu complicii săi, fie din mafia napoletană, fie de la Pitești. Surprinzător, în rechizitoriu sunt convorbiri în care Nicola Inquieto vorbește cu cele trei soții ale sale (primele două - foste, ultima - cea actuală) sau face referiri la ele, ca să nu spunem că pe unele le amenință direct. Mi-a atras atenția o înregistrare în care italianul vorbește cu unul dintre complici despre faptul că soția sa e gravidă și că mama sa, care se află la el, la Pitești, nu prea se înțelege cu nevasta (ultima) pe motiv că niciuna nu înțelege limba celeilalte și de aici apar și diferite neînțelegeri. La noi, deontologii  ar fi sărit imediat că apar la dosar discuții din mediul privat, la italieni văd că nu se pune, ba le mai fac și publice. Și câte și mai câte lecții nu am învățat noi, ca ziariști, lecturând acest rechizitoriu  pe care începem să-l publicăm, încă din acest număr, în serial.
Ce transparență mai mare decât asta să vrem, din moment ce la dosar există tabele cu evoluția firmelor deschise la Pitești de către reprezentantul mafiei,  acționariatul și evoluția acestor societăți, precum și fiecare sumă transferată de italian către complicii săi din Camorra? Sau fiece euro extras cu cardul de către Nicola, de către soțiile sale sau chiar de către angajații mai apropiați din firmă, fie că ATM-urile au fost operate la Pitești, Napoli sau Amsterdam? Și aici ne întoarcem la autoritățile române și la lipsa lor de transparență. Rechizitoriile le primim, când le mai primim, doar cu inițialele  celor trimiși în judecată, fără stenograme la dosare și cu foarte multe date acoperite cu pastă corectoare sau blurate, dacă ne referim la suport video. Dosarele în care sunt implicați peștii mari, așa-numitele gulere albe, nu le primim mai niciodată și asta ne dă foarte serios de gândit despre anumite complicități, dintre politicieni și oameni de afaceri, pe de o parte, și justiție, pe de alta. Joia trecută, când omul Camorrei era reținut la Pitești, pe strada Petre Ispirescu din cartierul Găvana, Parchetul și justiția din Italia informaseră deja presa despre percheziții (dovadă că Rai Uno, televiziunea publică italiană, dezbătea subiectul în direct, iar prestigiosul cotidian La Republica își trimisese ziariști în Argeș), în vreme ce DIICOT-ul n-a scos nicio vorbă. Abia pe seară au dat un comunicat de presă în care reluau aceleași informații pe care le văzuseră, probabil, în presa italiană. Asta e diferența între Italia și România: la ei Omerta funcționează la mafioți, la noi aproape că dă ora exactă în instituțiile publice. Avem o lege 544 privind accesul la informațiile de interes public, care aproape că e ignorată de instituțiile publice și ne lovim de această încălcare a legii aproape săptămână de săptămână. Închei cu un ultim exemplu. Citiți în pagina 7 un interviu în exclusivitate cu ziarista din Italia care a scris încă din vara anului trecut despre ancheta care îl viza pe Inquieto și care a și fost amenințată de acesta, dovadă că are și acum escortă de la poliția italiană.
Asta e diferența fundamentală dintre noi și ei. La italieni, ziariștii sunt apărați de Parchet și de justiție împotriva mafiei, la noi mafioții sunt apărați de instituții să nu scrie ziariștii despre ei. Inutil să mai amintesc că eu și colega Alina Crângeanu am dat cu subsemnatul la Parchet că am fi divulgat  informații clasificate, după ce Jurnalul de Argeș a publicat celebrul raport făcut de IGPR despre mafia de la Permise. Și în care am arătat că principalii șefi din IJP Argeș responsabili de acest dezastru nu doar că nu au fost dați afară, ci păstrați în instituție, ba unii chiar au fost promovați și se bucură acum de o pensie considerabilă. Mama ei de țară și de justiție!

De ce ratează constant Argeșul șansa de a fi un brand internațional turistic al României? La întrebarea asta - ce are, bineînțeles, și o nuanță retorică-ar putea răspunde mai întâi cei care conduc județul. Cei care conduc Argeșul și sunt interesați mai mult să se laude cu tot felul de proiecte mărunte și ineficiente decât cu proiecte mari și de impact internațional. Și mă enervez constant când văd ce de obiective turistice minunate și speciale are Argeșul și cât de puțin sunt ele promovate de autorități. Și când mă refer la promovare nu mă gândesc la o pagină web simplă și simplistă ori la o pagină de Facebook actualizată ocazional. Mă refer la un marketing turistic agresiv, în sensul cel mai bun al cuvântului. Mă refer chiar la o pagină web specializată și dinamică, pe care să fie promovat Argeșul turistic în mai multe limbi. Și sunt destui oameni specializați în comunicare și PR în județ care ar putea asigura fără probleme un conținut atractiv. Sunt destule județe și orașe care nu au obiectivele turistice de vis ale Argeșului și care atrag constant mulți turiști de peste hotare. Uitați-vă numai la Alba-Iulia și Oradea cum au atras cu folos și eficiență proiecte cu fonduri europene și cum sunt promovate în străinătate. Ar putea să facă asta și Argeșul? Ar putea, cu siguranță, dacă ar avea promotori competenți și cu interes real pentru comunități.
Sincer, sunt revoltat când văd cum ratează constant Argeșul șansa de a fi un brand internațional turistic al României. Gândiți-vă doar la câteva exemple de obiective ce ar putea atrage sute de mii de turiști anual: Cetatea Poienari, barajul Vidraru, Vila Florica, Mănăstirea Curtea de Argeș, fosta închisoare Pitești, biserica rupestră de la Corbii de Piatră - cea mai veche din România. Da, sunt primari care fac eforturi pentru a promova atuurile turistice. E bine, dar nu e suficient. Trebuie un efort concertat. Trebuie interes la cel mai înalt nivel instituțional al județului. Trebuie ca autoritățile să formeze o echipă fără culoare politică. De ce? Pentru că Argeșul e o mină de aur din punct de vedere turistic. O mină de aur cu termen de valabilitate nelimitat și cu potențial de cel puțin câteva zeci de milioane de euro anual. Și mai bat monedă legat de turism și pentru că îmi doresc ca Argeșul să nu mai fie dependent economic de Dacia și de furnizorii săi. Fără Dacia și renașterea ei spectaculoasă, Argeșul ar fi fost acum Valea Jiului 2. Cu Dacia și un turism promovat ca la carte, Argeșul ar putea fi un județ-motor al României. E anormal ca un județ cu mari speranțe și pretenții să fie dependent doar de Dacia. Dacia e deja primul brand internațional al județului, turismul ar putea fi al doilea brand. Se poate? Bineînțeles că se poate, stimați oficiali, stimați politicieni și lideri de județ. Veți scoate câteva rictusuri după ce veți citi acest editorial care, cu siguranță, este în asentimentul majorității argeșenilor. Pentru că argeșenii s-au săturat ca resursele turistice uriașe ale județului să fie pseudopromovate de pseudopromotori. E timpul ca Argeșul să atragă proiecte europene cu adevărat eficiente pentru turism. Acum ori niciodată.

Pagina 1 din 48