În luna iunie, vizitatorii Muzeului Județean Argeș au ocazia să admire Cupa câştigată de F.C. Argeş în sezonul 1978-1979 expusă în holul muzeului în vitrina dedicată exponatului lunii.

Luna aceasta, se împlinesc 39 de ani, de la câştigarea ultimului titlu de campioană a României de către F.C. Argeş, sezonul 1978-1979. Echipa de fotbal F.C. Argeş a fost fondată în anul 1953 sub numele de Dinamo Piteşti, debutând în prima divizie în anul 1961.

A fost una din echipele de vârf ale anilor ‘70, reuşind să câştige două titluri de campioană în anii 1972 şi 1979. Exponatul lunii va putea fi admirat de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr. 44, intrarea fiind liberă.

M.I.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 126 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 35.000 de lei, au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 12 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat de 39 de ani, din comuna Bascov, care conducea un autoturism pe raza municipiului Piteşti, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal.

M.I.

Aseară în jurul orei 21.00, un echipaj cu o autospecială de la Detașamentul de Pompieri Mioveni a intervenit în orașul Mioveni, strada 1 Decembrie 1918, unde se anunțase un incendiu la un autoturism.

La fața locului, s-a constatat că era vorba despre un autoturism staționat, cu motorul oprit și borna bateriei decuplată, iar în urma unei defecțiuni, uleiul din instalația de ungere a intrat în contact cu galeria de evacuare, degajându-se o cantitate mare de fum.

M.I.

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare - Filiala Teritorială de îmbunătățiri funciare Argeș-Dâmbovița administrează infrastructura de irigații de pe teritoriul județului Argeș.

În vederea pregătirii campaniei de irigații 2018, A.N.I.F. Filiala Teritorială de îmbunătățiri funciare Argeș-Dâmbovița a executat lucrări de întreținere și reparații, respectiv lucrări de decolmatare, distrus vegetație ierboasă și lemnoasă și reparații construcții hidrotehnice pe toată lungimea canalelor de aducțiune.

Sursa de apă pentru irigarea culturilor este râul Argeș, acumularea hidroenergetică Golești, de unde apa este preluată prin intermediul stației de pompare ANIF-SPA Golești amplasată în corpul barajului și apoi distribuită în rețeaua de canale de aducțiune, de unde cu ajutorul motopompelor este preluată pentru irigații.

Suprafața estimată a fi irigată din canalele de aducțiune este de aproximativ 5.500 ha. S-au efectuat verificările PRAM în stația de bază SPA Golești precum și probele de presiune în rețea, urmând ca din data de 4.06.2018 să se pompeze în vederea umplerii cu apă a canalelor de aducțiune și asigurarea nivelului de apă necesar pentru campania de irigații, conform contractelor încheiate cu beneficiarii.

ANIF Filiala Teritorială de îmbunătățirii funciare Argeș-Dâmbovița are încheiate contracte cu beneficiari pentru o suprafață totală de aproximativ 2000 ha și va face o informare permanentă a fermierilor astfel încât tot mai mulți să beneficieze de programul apă gratuită până la punctele de preluare a apei din canalele de aducțiune.

M.I.

Echipajele SMURD au intervenit în ultimele 24 de ore la 33 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, iar la 6 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Un echipaj cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul de Pompieri Pitești a intervenit în localitatea Pitești, la spitalul Nicolae Bălcescu, la o pacientă de 81 de ani, găsită în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat.

De asemenea, un echipaj cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul de Pompieri Pitești a intervenit în localitatea Pitești, strada Balotești, la un pacient de 80 de ani, găsit în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat.

M.I.

În data de 2 iunie 2018, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a fost solicitat pentru a interveni la două incendii.

Astfel, două echipaje cu două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanța SMURD de la Detașamentul de Pompieri Pitești au intervenit în localitatea Merișani, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale unui copil de 2 ani, care prezenta arsuri de gradul I și II la membrele inferioare, ulterior fiind transportat la spital. Au ars: o masă, două scaune, un televizor, o perdea și materiale combustibile existente pe masa din bucătărie.

De asemenea, un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Bradu a intervenit în localitatea Oarja, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată. Au ars: aproximativ 7.000 mp de vegetație uscată și mărăciniș.

M.I.

Trei sportivi ai secţiei de karate a CS Dacia Mioveni 2012 au participat sâmbătă, 2 iunie 2018, în Vâlcea la cea de-a XIX-a ediția a Cupei Saishin, acolo unde au concurat peste 400 de sportivi din țară.

Sportivii Floricică Raris, David Dumitra și Antonio Elisei, însoţiţi de antrenorul lor, sensei Sebastian Ene, au concurat la probele de kumite, kata și interstiluri, unde au obținut rezultate remarcabile.

La secțiunea Kata, Mioveniul a obținut locul I prin Floricică Raris și tot primul loc la secțiunea Kumite prin Antonio Elisei. De asemenea, sportivul David Dumitra a obținut locul al treilea la secțiunea interstiluri (nu a fost înfrânt, însă a pierdut la puncte). Conducerea clubului îi felicită pentru aceste rezultate remarcabile!

M.I.

Duminică, 03 Iunie 2018 13:25

Cod galben de ploi în nordul județului Argeș

Scris de

În intervalul 2-3 iunie, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele de munte, precum și în Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei.

În nordul județului Argeș vor fi averse care vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

Conform ANM, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15-20 l/mp și punctiform 40-50 l/mp. Astfel de fenomene vor fi și în restul teritoriului, însă pe arii mai restrânse.

De reținut că manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala și la începutul săptămânii viitoare, local și temporar, în majoritatea regiunilor.

M.I.

În ultimele 72 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 476 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 125.000 de lei, au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 37 de permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare.

De asemenea, în ziua de 31 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș l-au depistat pe N.M., de 19 ani, din comuna Vulturești, care conducea un autoturism pe DN73, în localitatea Mărăcineni, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.
Totodată, în data de 1 iunie a.c., poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Piteşti, l-au depistat în trafic pe P.V., de 29 de ani, din Piteşti, care conducea un autoturism pe strada Lânăriei, fara a poseseda permis de conducere. În cauză a fost înregistrat dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.

M.I.

În ziua de 31 mai a.c. polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș și cei ai Secției de Poliție Rurală Bascov, cu sprijinul S.P.C.R.P.C.I.V. Argeş, l-au depistat şi reţinut pe T.D., de 38 de ani, din comuna Merişani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea de infracțiuni de furt.

Bărbatul a fost reținut și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești în vederea derulării procedurii de extrădare. Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române.

M.I.

Pagina 6 din 139