A început sezonul de vară şi în aceste perioade de caniculă, copiii, şi mai ales sugarii, necesită o atenţie deosebită, pentru prevenirea apariţiei cazurilor de insolaţie.

Vineri, 23 Iunie 2017 14:16

Euro a coborât sub 4,57 lei

Scris de

 

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,5673 lei/euro, cu 0,53% mai mic faţă de nivelul precedent,  pe fondul tensiunile politice ce s-au redus după căderea Guvernului Grindeanu.

Ieri, BNR anunțase un curs de 4,5915 lei/euro.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 4,1096 lei la 4,0905 lei, iar cursul francului elveţian a scăzut de la 4,2240 lei la 4,2091 lei.

 

 

Chestorul Camerei Deputaților, Mircea Drăghici, întărește afirmațiile liderului PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora mai mulți parlamentari social-democrați au fost amenințați cu dosare penale dacă vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

Drăghici spune că s-a numărat printre cei amenințați.

"Am primit un SMS imediat ce Domnul Grindeanu a refuzat să demisioneze, de pe un număr de telefon necunoscut în care mi se spunea : <<Felicitări, în forte scurt timp,  Sorin Grindeanu va triumfa. Știu că veți fi alături de dumnealui >> (...) N-am băgat în seamă un astfel de SMS.  Ulterior, chiar în ziua moțiunii de cenzură, cineva aținut morțiș să-mi dea un mesaj de pe același număr în care mi s-a spus că dosarul meu  și cel al soției mele sunt în mâinile lor și că ele vor avea un rezultat nefast în cazul în care moțiunea de centură va trece", a declarat, vineri, deputatul Mircea Drăghici.

Astăzi, 23 iunie, este Ziua profesională a funcţionarului public. Cu acest prilej, primarul orașului Mioveni a transmis un mesaj tuturor celor cuprinși în această breaslă.

"Adresez tuturor angajaţilor din domeniu public cuvinte de mulţumire şi profundă gratitudine pentru activitatea ce o realizaţi zi de zi. Instituirea acestei sărbători este o confirmare a rolului funcţionarului public în realizarea celui mai important obiectiv - asigurarea unor servicii publice de calitate în interesul cetăţenilor.
Profesionalismul, experienţa, competenţa constituie cheia succesului, pentru care meritaţi cele mai înalte aprecieri. Vă dorim mult succes în nobila activitate de funcţionar public, vă urăm sănătate, liniște sufletească şi noi performanţe profesional în tot ceea ce realizați pentru binele comunității și al societăţii în general.

Sărbătoarea "Ziua funcționarului public" a fost instituită în scopul aprecierei importanței și rolului funcționarilor publici în societate, dar și ținând cont de prevederile Rezoluției din 20 decembrie 2002 a Adunarii Generale a Națiunilor Unite privind desemnarea zilei de 23 iunie – Ziua Națiunilor Unite pentru Serviciul Public", a scris Ion Georgescu pe pagina sa de Facebook.

Poliţiştii Secției de Poliție Rurală Domnești și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, împreună cu reprezentanţi ai societăţii de distribuţie a energiei electrice, au acționat pentru identificarea persoanelor care au intervenit în mod neautorizat asupra instalațiilor electrice.

Vineri, 23 Iunie 2017 12:05

Atac de panică în urma unui incendiu

Scris de

Membrii echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş s-au deplasat în localitățile Curtea de Argeș, Tigveni și Pitești, pentru a susţine activităţi de informare preventivă și recunoașteri în teren la diferite obiective.

După ce a cumpărat brandul FC Argeş cu suma de 660.000 lei, municipalitatea a realizat şi transferul acestui brand către SCM Piteşti.

Inspectorii Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti au confiscat la începutul acestei săptămâni, peste 197.000 de ţigarete de contrabanda.

 
Deşi urşii care au speriat turiştii la Arefu (o femelă şi trei pui) au fost capturaţi încă marţi seara şi duşi la Ocolul Silvic din Aninoasa, unde au fost deja eliberaţi în fondurile cinegetice Bratia şi Râuşor, Cetatea Poenari rămâne, deocamdată, închisă.
 
Conducerea Muzeului Judeţean Ageş spune că obiectivul turistic va fi redeschis abia când va exista garanţia că turiştii pot urca la cetate în condiţii de siguranţă.
 
“Avem un ordin al prefectului care anulează vechiul ordin. Acest ordin conţine o serie de  probleme care trebuie rezolvate înainte de deschidere, printre care organizarea unor patrule mixte în zonă de către instituţiile abilitate (probabil Direcţia Silvică, Jandarmerie- Poliţie). De asemenea, trebuie să fie îndepărtate nişte coşuri de gunoi de acolo, montate panouri în care turiştii să fie avertizaţi să nu mai arunce gunoaie sau să aducă alimente etc. Sunt 12-13 puncte.... Dacă vom primi răspunsul că s-au format acele patrule şi că au început să acţioneze, iar toate celelalte puncte au fost rezolvate, o vom redeschide. Dacă nouă ni se dă garanţia că toate pericolele au fost îndepărtate, noi deschidem. Ceea ce ţine de noi, montarea panourilor cu informări, atât în engleză, cât şi în română, s-a făcut încă de dimineaţă....”, a declarat Cornel Popescu, directorul Muzeului Judţean Argeş. 
 
 Problema urşilor de la Arefu e, în continuare, nerezolvată, pentru că în zonă au mai rămas 36 de exemplare, cu 11 peste efectivul optim.
 

În această dimineaţă, poliţiştii din Olt au efectuat 9 de percheziţii domiciliare în Argeş şi alte două judeţe vecine, respectiv Olt şi Vâlcea, într-un dosar de evaziune fiscală.

Pagina 81 din 83