SPORT (45)

Marți, 30 Ianuarie 2018 12:26

Turneu de volei în Mioveni

Scris de

Orașul Mioveni va găzdui în perioada 2-3 februarie 2018 Turneul Stagional de Volei – Speranţe. Voleibalistele de la CS Dacia Mioveni 2012, pregătite de Valeriu Fianu, vor juca pe teren propriu cu LPS Viitorul Piteşti (1), LPS Viitorul Piteşti (2) şi LPS Viitorul Piteşti (3).

Turneul se va desfășura în sala de sport a Școlii ”Liviu Rebreanu”, iar intrarea pentru spectatori va fi liberă.

Iată programul competiţiei:

Vineri, 2 februarie
Ora 09:30 – LPS Viitorul Piteşti(2) – CS Dacia Mioveni 2012;
Ora 11:00 – LPS Viitorul Piteşti (1)– LPS Viitorul Piteşti (3).
Ora 12:30 – CS Dacia Mioveni 2012 - LPS Viitorul Piteşti (3).
Ora 14:00 – LPS Viitorul Piteşti (1)– LPS Viitorul Piteşti (2).

Sâmbătă, 3 februarie
Ora 09:30 – LPS Viitorul Piteşti (2) – LPS Viitorul Piteşti (3);
Ora 11:00 – CS Dacia Mioveni 2012– LPS Viitorul Piteşti (1).

M.I.

Federația Română de Fotbal anunță faptul că Sorin Colceag nu va mai ocupa funcția de selecționer al reprezentativei U17 a României, formată din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2001.

Decizia vine ca urmare a unei analize făcute în cadrul Comisiei Tehnice a FRF, după turneul amical din Turcia, acolo unde echipa antrenată de Sorin Colceag a pierdut primul meci contra reprezentativei Semilunei cu scorul de 6-2 și a remizat în al doilea joc contra aceleiași formații, 0-0.

Membrii Comisiei Tehnice i-au recomandat Directorului Tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, schimbarea selecționerului, iar în urma acestei decizii Sorin Colceag a fost eliberat din funcție. Acesta va rămâne mai departe în cadrul Școlii Federale de Antrenori.

Noul staff al naționale U17 este format din Aurel Țicleanu - coordonator, Adrian Văsâi și Mihăiță Ianovschi, antrenori.

Următoarea acțiune a echipei naționale U17 va avea loc în Cipru, acolo unde tricolorii vor disputa două meciuri amicale cu reprezentativa gazdă, pe 27 februarie și 1 martie.

Reprezentativa Under 17 va juca în luna martie la Turul de Elită al Campionatului European Under 17, din Anglia. Tricolorii vor face parte din Grupa 7, alături de Israel, Ungaria, și Slovenia. Turneul va fi găzduit de Ungaria și se va desfășura în perioada 22-28 martie 2018 conform următorului program:
22 martie 2018: Israel - România
25 martie 2018: Ungaria - România
28 martie 2018: România – Slovenia.

M.I.

La categoria 10 ani fete, Flavia Ogrezeanu, o mare speranță a tenisului de câmp din țara noastră, ocupă poziția a doua în clasamentul național al Federaţiei Române de Tenis, după un an excepțional, când a câștigat peste 20 de turnee naționale și două premii internaţionale.

Robert Bînă, antrenorul secţiei de tenis de la CS Dacia Mioveni 2012, se declară mulţumit de evoluţia elevei sale şi le mulţumeşte autorităților locale și conducerii clubului pentru suport și implicare.

M.I.

Trei cluburi participante în actualul campionat al Ligii secunde nu ar putea promova în prima ligă dacă ar ajunge la finalul ediţiei în această situaţie. În forma în care sunt organizate acum, CS Afumaţi, FC Argeş şi CS Baloteşti nu sunt apte să primească licenţa de participare în Liga I, astfel că ar fi nevoite să îşi modifice structura. Restul, celelalte 17, nu întâlnesc această problemă.

Auraş Braşoveanu, preşedintele executiv al clubului Dacia Unirea Brăila şi unul dintre cei doi reprezentanţi ai cluburilor din Liga 2 în CEx, a explicat, pentru Liga2.ro, despre ce este vorba în această propunere a FC Argeş de modificare a ROAF.

”FC Argeş a solicitat ca cluburile de drept public să poată face cesiune în situaţia promovării din Liga a 2-a în Liga 1. Să poată să facă cesiune către secţia de fotbal care va fi obligată să se rupă din clubul de drept public, pentru că altfel nu se poate licenţia, conform legii 69/2000. Deci, automat, nu poate promova, neobţinând licenţa. Şi, atunci, solicită ca secţia de fotbal să devină club de sine stătător, de drept privat, şi clubul de drept public să-i cesioneze dreptul de participare în Liga 1. E o discuţie care oricum este pe rol şi urmează să o punem în discuţie în şedinţa din ianuarie. Era o discuţie cu privire la cesiunea drepturilor pe rol. Această cesiune poate fi făcută, conform legii din România, şi de două cluburi, dar în anumite condiţii, astfel încât să nu fie aduse atingeri integrităţii competiţiei. De exemplu, clubul ăsta de drept public are nişte datorii la proprii jucători. Datoriile sunt în contabilitatea clubului. Când pleacă, pleacă cu 0, îşi preia datoriile pe care le are? Mai sunt ceva discuţii tehnice de stabilit”, a spus Braşoveanu.

M.I.

Sportiva Flavia Ogrezeanu reprezentata secției de tenis de câmp a CS Dacia Mioveni 2012 a reușit un parcurs spectaculos în cadrul competiției internaţionale de tenis ”Ten-Pro Global Junior Tour” organizată de Academia de Tenis ”Rafael Nadal” în Spania.

Sportiva din Mioveni, în vârstă de 10 ani, s-a calificat în finala competiției după ce a trecut de sportiva Ela Layouni din Tunisia, de Arona Martinez din Spania și de Anastasia Huysegems din Belgia.

Jucătoarea din Mioveni a pierdut finala, la limită, în faţa sportivei Dora Biondic din Croţia. Performanța argeșencei este cu atât mai importantă cu cât la această competiţie au participat peste 200 de sportivi din Europa.

M.I.

În cadrul etapei cu numărul 7, BCM U a trecut pe teren propriu de Poli Iași cu scorul de 78-68, reușind astfel al șaselea succes consecutiv. Scorul pe pe sferturi a fost: 23-19, 19-17, 16-19, 20-17.

Un joc controlat de la început până la final de BCM U, care a reușit să se impună la o diferență de 10 puncte și astfel să se mențină pe podiumul clasamentului.

BCM U Pitești rămâne pe locul II în Liga Națională de Baschet masculin, fiind la egalitate de puncte cu cei de la U BT Cluj-Napoca. În următoarea rundă, alb-violeții se vor depalasa la Târgu-Mureș pentru duelul cu BC Mureș. Meciul este programat a se desfășura sâmbăta viitoare, cu începere de la ora 19:30.

M.I.

Sâmbătă, 02 Decembrie 2017 15:44

CS Mioveni pierde la Afumați, scor 2-1

Scris de

CS Mioveni nu pare să treacă peste eșecul din Cupa României și pierde și meciul de campionat din deplasarea de la Afumați cu scorul de 2-1.

În minutul 23, se dictează penalty pentru Afumaţi, după un fault al lui Olariu asupra lui Buduroi. Dedu transformă şi îşi aduce echipa în avantaj. După pauză, în minutul 60, Ştefan Vasile majorează diferenţa în favoarea echipei sale, cu un şut la colţul scurt, după ce Dedu i-a aşezat mingea la marginea careului.

Golul elevilor lui Laurențiu Roșu a venit în minutul 71, când Andrei Neagoe reduce din diferenţă cu un gol spectaculos din lovitură liberă, de la 20 de metri!

M.I.

Nebunie de meci la Tg. Jiu! FC Argeș reușește performanța să câștige la un scor extraordinar, 5-1 în deplasarea de la Pandurii Tg. Jiu. Mai mult decât atât, alb-violeții au jucat mai bine de o repriză cu doi oameni în minus, după eliminările lui Stan și Costin.

Scorul partidei a fost deschis încă din primul minut, atunci când Nilă şutează de la 10 metri, iar balonul este deviat de Turda şi îl păcăleşte pe Popescu. Scorul devine 0-2, cinci minute mai târziu, când Grecu, scăpat singur spre poarta adversă, majorează avantajul echipei sale cu un şut pe lângă Popescu. Tot Nilă în minutul 33 reușește să aducă scorul la 0-3, cu un şut plasat din 14 metri.

În minutul 37, Stan primeşte cartonaş roşu pentru lovirea adversarului fără balon, iar Argeşul putea face 4-0 două minute mai târziu, dar Grecu, scăpat singur, trage defectuos. În minutul 43, Costin îl faultează din postura de ultim apărător, la 17 metri, pe Dodoi şi e eliminat. Piteştenii rămân în 9.

În minutul 55, deşi are doi jucători în minus pe teren, FC Argeş face 4-0, prin Năstăsie, care reia în plasă, din 8 metri, iar în minutul 67, scorul devine 0-5. Pe contraatac, Grecu înscrie cu un lob peste Popescu.

În minutul 88 a venit și golul de onoare pentru Pandurii, Dănăricu înscrie cu noroc, din 6 metri. Iniţial, balonul respins de portar, cu piciorul în bara laterală, se plimba pe linia porţii, dar depăşeşte ulterior spaţiul acesteia. Final: 1-5, iar Argeșul urcă pe locul 7.

M.I.

Suporterii care vor să vadă din tribună meciul din optimile Cupei României dintre CS Mioveni și Gaz Metan Mediaș, programat pe stadionul Orăşenesc din Mioveni, miercuri, 29 noiembrie, de la ora 17:30, vor achita 10 lei pentru un bilet ce le asigură locul în orice sector al arenei.

Biletele se vor pune în vânzare luni, 27 noiembrie, şi se vor găsi până miercuri, la ora meciului, la sediul clubului şi la stadion.

M.I.

Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017 17:40

FC Argeș a câștigat cu Olimpia Satu Mare

Scris de

Sâmbătă, elevii pregătiți de Augustin Eduard și Paul Ciobanu au reușit să se impună pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare, scor 2-1 și au acumulat 25 de puncte ceea ce îi plasează pe locul 9.

În minutul 52, Buhăescu combină cu Ionuţ Năstasie la marginea careului, iar acesta din urmă trimite în plasă cu un şut violent la vinclu.

Opt minute mai târziu, Alin Popa îl învinge pe Muntean cu un şut plasat din interiorul careului și scorul pe tabelă era 2-0.

A venit și minutul 75, atunci când Robert Villand e pe fază la mingea revenită în teren după ce a lovit transversala, în urma unei execuţii splendide din lovitură liberă a lui Brata şi înscrie cu capul din apropiere.

M.I.

Pagina 2 din 4