Denis Grigorescu

Un scandal monstru a izbucnit joi 14 iunie în cartierul Tudor Vladimirescu din Piteşti. Doi bărbați de 50, respectiv 58 de ani aveau conflicte mai vechi. Pe fondul certurilor respective starea conflictuală a degenerat, iar joi s-au luat din nou la harță. Bărbatul de 58 de ani a scos din ciment o bară de fier din parcarea în care se aflau cei doi și a spart geamul mașinii vecinului său.
Întregul scandal a fost surpins într-un film ce a fost postat pe Facebook, stârnind zeci de reacții. În video se poate observa cum omul nu doar că distruge mașina vecinului său, dar încearcă totodată să îl atace cu bara respectivă.
Un poliţist aflat în timpul liber a intervenit pentru a aplana scandalul. După cum precizează reprezentanţii Biroului de presă al IPJ Argeş, „În dimineața zilei de 14 iunie a.c., în cartierul Tudor Vladimirescu, un bărbat de 54 de ani, din Pitești, și-a amenințat un vecin cu acte de violență, l-a lovit pe acesta, iar ulterior, folosind o componentă metalică de la un indicator stradal ar fi deteriorat mașina celuilalt bărbat. La fața locului a fost prezent un polițist, aflat în afara orelor de program, care se îndrepta către serviciu. Acesta din urmă, fără a dispune de mijloace de intervenție, a intervenit pentru aplanarea conflictului și a sesizat colegii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești. În cauză a fost înregistrat un dosar de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovire, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cel în cauza a fost reținut pentru 24 de ore urmând ca in dată de 15 iunie să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”.

Ploile căzute din abundenţă noaptea trecută la Piteşti au făcut ravagii la magazinul Fortuna din centrul Piteştiului. O mare parte dintre geamurile de la etaj au căzut şi s-au spart, suprafaţa afectată întinzându-se pe peste 20 de metri.
Mai trebuie spus şi că subsolurile a două blocuri din Piteşti au fost inundate.

Celebrul lanţ de cafenele Starbucks a deschis joi 14 iunie prima cafenea din Piteşti, la parterul Trivale Shopping Center. Deschiderea a suscitat un interes foarte mare, în primele cinci ore fiind înregistraţi peste 500 de clienţi. Printre cei care au venit la deschiderea Starbucks Piteşti s-a numărat şi viceprimarul Sorin Apostoliceanu.
După cum ne-a declarat Alexandru Chiţan, manager Starbucks Piteşti, cafeneaua are în prezent 9 angajaţi, însă se doreşte creşterea echipei. Interesul a fost foarte mare pentru joburile de la Starbucks Piteşti, fiind depuse peste 100 de CV-uri.
Starbucks Piteşti are în total 140 de locuri, dintre care 80 pe terasă şi 60 în interior. Programul de funcţionare va fi zilnic de la ora 8 la ora 23.
„Dorim să ne implicăm în proiecte ale comunităţii şi aşteptăm feedback de la clienţi, pentru că fră feedback nu se poate dezvolta activitatea”, spune Alexandru Chiţan.
Starbucks Piteşti este cea de-a 40-a cafenea a reţelei americane în România.
La ora actuală, Starbucks, companie fondată în Seattle, Washington în 1971, are 28.218 cafenele în toată lumea.

Au fost dezbateri aprinse ieri, în grupul de whatsapp din PSD Argeș, dacă să se publice sau nu, pe pagină filialei, postarea manipulatoare sub formă de colaj, trimisă de la centru și conform căreia Simona Halep a fost cea huiduită pe Arena Naționala, nu Gabriela Firea. În final, aseară s-a luat decizia să nu se publice și distribuie nimic, după ce mai mulți membri din grupul PSD Argeș au somat-o pe Diana Eftene, șefa organizației de tineret și responsabilul care ține legătura cu departamentul de comunicare de la nivel central să nu dea curs unei asemenea solicitări halucinante. Iar Diana s-a executat și n-a mai postat colajul Fake News. Bilă albă pentru PSD Argeș, care a evitat astfel să intre pe lista naționala a celor 7 filiale rușine care au postat manipularea care a adus daune de imagine partidului, dovadă că a și fost ștearsă ulterior de pe pagina FB a PSD

Pagina 1 din 75