Iustina Harco-Burcea

În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş au acționat pe drumurile naționale și județene și pe raza orașelor și municipiilor pentru limitarea efectelor deplasării pe căile rutiere în condiții de iarnă și pentru fluidizarea traficului rutier.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiști rutieri au aplicat 261 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 75.000 de lei. Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 18 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii de la Curtea de Argeş au controlat, în cadrul unei acțiuni menite să asigure un climat de siguranţă publică, mai multe localuri și săli de jocuri de noroc din municipiu.

Oamenii legii au acţionat pe raza municipiului Curtea de Argeș, în localurile publice, pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, preveniea şi combaterea faptelor ce aduc atingere vieții, sănătății și integrității corporale, a patrimoniului public și privat, protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, precum şi depistarea persoanelor care fac obiectul muncii de poliţie. În cadrul acestor acţiuni, polițiștii au fost sprijiniți de jandami.

Au fost verificate opt societăţi comerciale cu obiect de activitate desfacerea cu amănuntul de băuturi alcoolice, alimentaţie publică şi jocuri de noroc. Cu această ocazie, au fost legitimate aproape 120 de persoane.

În urma controalelor, ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.900 de lei, conform Legii 61/1991R Legii 12/1990R şi Legii 349/2002.

Un șofer din Argeș a fost amendat cu 5.000 de lei după ce a fost prins de oamenii legii în timp ce efectua curse ilegale de transport de persoane pe ruta Pitești – Vulturești. Bărbatului i-a fost suspendat și dreptul de a utiliza autovehiculul.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni l-au depistat pe P.I., de 59 de ani, din Davideşti, care efectua activități de transport persoane pe ruta Piteşti – Vultureşti, fără a fi autorizat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 38/2003 cu amendă în valoare de 5000 de lei, totodată fiind suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare pentru o perioadă de 6 luni.

Duminică, 04 Martie 2018 12:01

Incendiu la o locuință din Bughea de Sus

Pompierii au fost solicitați să intervină noaptea trecută pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuință din comuna Bughea de Sus.

Nopatea trecută, în jurul orei 02.30, la Bughea de Sus s-au deplasat un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanța SMURD de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung, incendiul fiind lichidat.
Flăcările au mistuit 10 metri de cablu electric, circa 12 mp din acoperișul camerei centralei, 100 mp izolație polistiren și acoperișul casei pe o porțiune de 20 mp.
Potrivit pompierilor, focul ar fi izbucnit din cauza coșului de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile.

Pagina 1 din 138