Având în vedere că este posibil ca bugetul pe 2018 să aducă autorităților locale din Pitești o pierdere de circa 11 milioane de euro, primarul Cornel Ionică a spus că ia în calcul şi o creştere a impozitelor locale pe 2018, dar nu a stabilit deocamdată cu ce procent.

„Noi calculăm, dar să sperăm că nu rămâne aşa. Ce am calculat eu nu e în regulă, ci lovitura este cruntă. Prin scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, scade şi cota de 41,7% care revine primăriilor. Iniţial s-a anunţat ca măsură reparatorie să crească procentul la 43%. Dar 1,3% nu rezolvă nimic din aceste pierderi mari. Ne-am încadra într-un buget normal, faţă de bugetele anterioare, dacă am încasa în jur de 68%. În Comisia de buget-finanţe s-a votat, la propunerea UDMR, că va rămâne 100% la bugetele locale. Apoi, pe surse, am aflat că va reveni de la 100% la 68%, cât calculaserăm noi. Dar a picat ce s-a votat la comisie şi a rămas în plen tot 43%. Dar lumea ne-a trimis semnale să nu fim îngrijoraţi, că se vor acorda măsuri compensatorii. Dacă nu se vor acorda, noi am pierde în jur de 600 de miliarde, adică în jur de 11 milioane de euro. Ce-i drept, noi mai primeam după 6 luni de exerciţiu financiar, prin rectificarea bugetară de la Guvern, şi vreo 12-13 milioane lei. Deci să zic că noi am pierde în jur de 10-11 milioane euro, dar poate n-o să fie aşa”, a declarat primarul Ionică, care a mai spus că ia în calcul şi o creştere a impozitelor locale pe 2018, dar nu a stabilit deocamdată cu ce procent.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE