Echipajele SMURD au intervenit la 25 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, iar la 3 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Un echipaj cu o autospecială și un echipaj cu autoscară mecanică de la Detaşamentul de Pompieri Pitești au intervenit în municipiul Pitești, strada Dromichete, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul trei. S-a pătruns în locuinţă cu ajutorul autoscării mecanice, în interior fiind găsit proprietarul, de 40 de ani, decedat.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat în această după-amiază pe strada Teilor, acolo unde un bărbat a fost găsit mort în plină stradă. Din primele informații, tânărul avea 28 de ani și locuia în blocul din zona respectivă. Martorii susțin că acesta ar fi fost adus cu o mașină și abandonat.

Inspector principal Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș a declarat pentru Jurnalul: ”Este vorba de un tânăr de 28 de ani care locuiește în zona blocurilor de pe strada Teilor. În apelul la 112 se spunea că ar fi fost aruncat dintr-o mașină. Trupul bărbatului nu prezintă leziuni, însă a fost găsit cu spume la gură. Se prefigurează a fi o moarte suspectă. Acestea sunt primele informații în urma cercetărilor finalizate la fața locului”. Pe surse am aflat că persoana cu pricina ar fi un cunoscut cunsumator de droguri din Pitești.
M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Un echipaj cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor medical calificat de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit în municipiul Piteşti, strada Smârdan, pentru deblocarea uşii unui apartament.

S-a pătruns în locuinţă pe geamul de la balcon, cu ajutorul accesoriilor din dotare, în interior fiind găsit proprietarul, de 63 de ani, decedat, cu lividități cadaverice.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE
Joi, 08 Februarie 2018 11:07

Bărbatul strivit de copac a decedat

Bărbatul de 47 de ani din Dârmănești, peste care a căzut un copac, a decedat miercuri seara, la Spitalul Județean Argeș.

Tragedia s-a petrecut într-o pădure din comuna Coșești. Bărbatul era angajat ca zilier la un prieten, pentru a-i tăia acestuia un copac marcat de pădurar. Omul a tăiat copacul cu drujba, însă arborele s-a prăbușit peste el, în cădere.
La fața locului au intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj de urgență de la Detașamentul de Pompieri Mioveni. Deplasarea către locul intervenției a fost foarte dificilă, s-a realizat pe un teren accidentat, prin albia unui râu, pe o distanță de aproximativ 3 km.
Bărbatul prezenta traumatism cranio-cerebral sever deschis și a fost preluat inconștient, cu semne vitale, ulterior fiind predat unui echipaj al Ambulanței, cu medic.
„Bărbatul a fost preluat de echipajul de ambulanță în comă. Seara trecută am fost anunțați de spital că a decedat”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălin Zamfir.
Polițiștii au demarat cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Publicat în ACTUALITATE

Un tânăr poliţist din Piteşti s-a prăbuşit în plină stradă şi în ciuda eforturilor depuse de medicii de pe ambulanţă, bărbatul nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.

Andrei Gottwald, în vârstă de 32 de ani, din Piteşti nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Tânărul locuia în cartierul piteştean Războieni. Sâmbătă, a coborât până la magazin şi nu s-a mai întors. I s-a făcut rău, căzând în plină stradă, lângă maşină. A fost zărit de un cunoscut, care a sunat imediat la 112. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru el, cadrele medicale constatând decesul.

Polițistul a pierit fulgerător lăsând multe semne de întrebare! Autopsia însă a confirmat. Poliţistul Andrei Gottwald a murit de infarct.

Rezultatul a fost aflat de colegii tânărului om al legii, cu puţin timp în urmă. Andrei Gottwald, a lucrat la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, iar acum era angajat la Serviciul de Imigrări Argeş.

Trupul neînsufleţit a fost depus la capela Bisericii Mavrodolu, acolo unde cei care doresc, îi pot aduce un ultim omagiu. Va fi înmormântat marți, la Cimitirul Sfântul Gheorghe din Pitești.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE
Miercuri, 09 August 2017 11:43

Decedat în propriul apartament din Mioveni

În ultimele 24 de ore, membrii echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt Puică Nicolae” al Judeţului Argeş s-au deplasat în localităţile Rucăr şi Aninoasa, pentru a susţine activităţi de informare preventivă în unităţile de învăţământ din aceste localităţi şi recunoaştere în localitatea Tigveni, la căminul cultural.

Publicat în ACTUALITATE

Un bărbat din comuna argeşeană Teiu a murit miercuri, după ce s-a electrocutat.

Publicat în ACTUALITATE

Tânărul de 21 de ani rănit grav după ce a intrat cu maşina într-un stâlp, pe raza municipiului Câmpulung s-a stins din viaţă joi, la Spitalul Floreasca din Capitală.

Publicat în ACTUALITATE

Membrii echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş s-au deplasat în localitățile Pitești, Ungheni, Călinești, Costești și Șuici pentru a susţine activităţi de informare preventivă și recunoașteri în teren la unități de cult și diferite obiective.

Publicat în Actualitate

În ziua de 8 iunie 2017, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a fost solicitat pentru a interveni la un incendiu în comuna Bascov.

Publicat în Actualitate
Pagina 1 din 2