Un bărbat din Argeș a fost omorât de un urs, miercuri, în timpul unei partide de vânătoare ce avea loc într-o pădure din zona localității Aninoasa.

Vânătorul, în vârstă de 40 de ani, din comuna Vlădești, participa la o partidă de vânătoare autorizată alături de alte trei persoane. La un moment dat, bărbatul s-a îndepărtat de ceilalți participanți la vânătoare, fiind atacat de urs pe o potecă din pădure. Animalul i-a secționat bărbatului artera femurală.
La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, solicitat prin apel la 112, însă medicii de pe ambulanță nu au mai putut face nimic. Leziunile grave au dus la decesul victimei.

Surse din cadrul IPJ Argeş ne-au precizat că vânătorul ucis avea, ca şi colegii săi, autorizaţie doar pentru vânat vulpi. Astfel se explică şi faptul că ceilalţi trei vânători nu au tras în urs. Zona e cunoscută ca fiind un areal al urşilor.

Publicat în ACTUALITATE