Fmilia, prietenii și mulți dintre cei care au conoscut-o și prețuit-o pe Paula Breazu, și-au luat astăzi adio de la cunoscuta femeie de afaceri. Printre cei care au condus-o pe ultimul său drum s-au numărat reprezentanți ai administrației locale și județene, inclusiv președintele CJ Argeș, Dan Manu, un apropiat al familiei, dar și foarte mulți oameni de afaceri din județ, membrii CCI Argeș și AOA Argeș.

 

21908916 1468798406536641 2041638326 o

Prim-vicepreşedintelele Camerei de Comerț și Industrie Argeş, Gheorghe Badea, a ținut un discurs emoționant, la încheiere slujbei oficiate la Catedrala Sfânta Vineri.

„Paula Breazu poate fi numită, pe drept cuvânt, cea mai puternică femeie a vieții economice de la noi, cea care, de fiecare dată, avea un cuvânt greu de spus. Pentru toate acestea, a primit titlurile de fiică a Piteștiului și a Argeșului. Pe drumul acesta al împlinirii, în tot și toate, a mers umăr la umăr cu Emil, soțul ei, timp de 37 de ani, iar mai apoi, cu cel care avea să-i fie lumina sufletului, copilul său, Tibi, și nu în cele din urmă, cu nora sa. Peste familia frumoasă, plină de împliniri spirituale și materiale, s-a așezat norul greu al durerii, dar negura lui a fost străpunsă de o rază de lumină, nepotul, pe care, deși nu l-a cunoscut, îl va veghea de acolo, de sus, așa cum numai ea știe.

Soția, mama, bunica vor rămâne în sufletul familiei ei minunate pentru totdeauna, ca o icoană vie la care se vor închina mereu cu gândul și inima. La fel va rămâne și în inimile noastre, ale tuturor, un om cu un suflet bun, un prieten adevărat. La ceas de vremelnică despărțire, toți cei dragi ție îți spunem: somn linilștit, Paula dragă! Dumnezeu să te aibă în pază!”, a spus Gheorghe Badea.

21931079 1468797653203383 1374488211 o

Reamintim că Paula Breazu a trecut în nefiinţă în Franţa, la Paris, unde a fost răpusă de o boală cruntă.

21985850 1468797816536700 188438528 o

21768919 1468799699869845 3232997397348491673 o

21908866 1468798259869989 1952152744 o

 

21931513 1468798056536676 888722144 o

Publicat în Actualitate
Vineri, 22 Septembrie 2017 10:06

Paula Breazu va fi înmormântată astăzi


Femeia de afaceri Paula Breazu va fi condusă, vineri, pe ultimul său drum. Până la ora 12.00,  cei care vor să-i aprindă o lumânare și să-i aducă un omagiu, o pot face la capela Bisericii Sfînta Vineri,  acolo unde se află sicriul cu trupul neînsuflețit.

Slujba de înmormântare se va ține în catedrală, după care, cortegiul funerar va porni spere cimitirul Sfântul Gheorghe, unde cunoscuta femeie de afaceri va fi înmormântată.

Reamintim că Paula Breazu  a trecut în nefiinţă în Franţa, la Paris, unde a fost răpusă de o boală cruntă.

Publicat în ACTUALITATE

Una dintre cele mai puternice și apreciate femei de afaceri din Argeș, Paula Breazu a încetat din viață în noaptea de duminică spre luni, la Paris. Sicriul cu trupul neînsuflețit al Paulei Breazu va fi depus joi 21 septembrie, la ora 10, la capela Bisericii Sfânta Vineri. Vineri 22 septembrie, de la ora 12, va avea loc slujba de înmormântare la Biserica Sfânta Vineri. Peste o mie de oameni sunt așteptați vineri la slujbă, asta și pentru că sunt foarte mulți cei care au iubit-o și apreciat-o pe regretata femeie de afaceri.
Paula Breazu a intrat în afaceri în 1993, când a înființat Bella Conf, prima firmă de confecții în sistem lohn din Argeș. Firma sa a devenit în scurt timp un nume important la nivel național, având colaborări cu firme celebre de peste hotare. Paula Breazu avea experiență vastă în domeniul confecțiilor, înainte de 1989 fiind directoare la fabrica de confecții Confarg din Curtea de Argeș.
Paula Breazu a fost membru fondator și vicepreședinte în Consiliul Director al AOA Argeș, având o contribuție foarte importantă la dezvoltarea mediului de afaceri din județ în ultimele două decenii.

Publicat în Actualitate