Miercuri, 14 Martie 2018 11:27

Fonduri europene pentru Cetatea Poenari

         

 

Un nou proiect pe fonduri europene a fost semnat Miercuri, 14 Martie. Proiectul vizează dezvoltarea turismului din zona cetății Poenari și transformarea perioadelor de popas într-un turism de lungă durată. Fondurile europene alocate în cadrul acestui proiect vor fi utilizate la construirea unei rețele de transport ce va facilita urcarea vizitatorilor la Cetatea Poenari. În momentul de față nu se știe exact cum se va desfășura acest proiect.
 
Prin urmare, milocul de transport este necunoscut. Poate fi vorba despre un lift, o telecabină sau un funicular, în functie de planurile ulterioare ale specialiștilor. Alte lucrări vor fi cele de natură structurală și arhitecturală. Cele mai importante sunt reabilitarea zonelor degradate sau prăbușite și intervențiile de stopare a umidității la cetate. Consiliul Judetean Argeș estimează că implementarea proiectului se va face pe o perioadă de 26 de luni. Costurile sunt de  10.772.936,09 lei, din care 9.647.565,90 lei fonduri europene nerambursabile. 
 
Obiectivele și beneficiile acestui proiect
 
Potrivit președintelui CJ Argeș, prin implementarea acestui proiect, se estimează o creștere a numărului de turiști cu cel puțin 10%. Media anuală a numărului de vizitatori de la cetatea Poenari este în momentul actual de 80 000.
 
Îmbunătățirea infrastructurii va stimula fluxul de vizitatori din zona Cetății Poenari. Pe termen lung turismul de scurtă durată va fi substituit de un turism cultural și ecologic desfășurat prin vacanțe prelungite în zona văii Argeșului.Vizitarea și punerea în evidență a cetății renumitului personaj istoric Vlad Țepes vor deveni astfel mai accesibile unui spectru larg de turiști. 
 
Cetatea Poenari2
 
 
Publicat în ACTUALITATE