Marți, 26 Decembrie 2017 18:19

Accident cu patru victime la Leordeni

Un accident grav a avut loc noaptea trecută în satul Glâmbocata Deal din comuna argeşeană Leordeni. Un şofer care conducea cu viteză excesivă a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod, apoi mai mulţi copaci şi a rupt un stâlp de beton.
Patru persoane au fost grav rănite în accident, dintre care una a rămas încarcerată.
La locul accidentului a intervenit un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor calificat şi un echipaj cu o autospecială de la Garda de Intervenţie nr. 2 Topoloveni. Una dintre victime, în vârstă de 43 de ani, care prezenta fractură deschisă la membrul inferior stâng şi traumatism cranio-cerebral a fost preluată de ambulanţa SMURD. Celelalte trei victime au fost preluate de către echipaje ale Ambulanţei.

Publicat în Actualitate

Echipajele SMURD au intervenit la 24 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la două dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Un echipaj cu ambulanța SMURD de prim-ajutor calificat de la Garda de Intervenție Nr. 2 Topoloveni a intervenit în localitatea Leordeni, la un pacient de 86 de ani, care prezenta dureri la membrul inferior drept, în urma unui accident rutier, pietonal. I s-a acordat primul ajutor, dar a refuzat transportul la spital.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE