E de notorietate faptul că după ce de anul trecut legea permite administrațiilor publice locale să mărescă fără limite salariile propriilor angajați de la primar la portar, în vara lui 2017 multe primării din țară s-au grăbit să mărească atât de mult lefurile încât nu numai că au golit instantaneu fondul de salarii și nu mai au cu ce le plăti, dar nu-și mai permit nici măcar să deschidă robinetul de apă rece de la toaleta instituției. Pornind de la această realitate pur românească am încercat să aflăm cum stau lucrurile în câteva din localitățile argeșene.

Ion Georgescu, Mioveni: „Am mărit cu 31%, dar colegii sunt tot supăraţi”

Având Dacia în ograda sa, te-ai aștepta ca la Primăria Mioveni să se fi înregistrat cel puțin o triplare a salariilor dar, potrivit primarului Ion Georgescu, lucrurile s-au făcut în stil ponderat, chiar dacă asta a nemulțumit pe unii funcționari. „Anul trecut în vară am mărit cu 31% brut, iar acum au apărut modificările legate de majorarea salariului minim pe economie și a trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat. E drept că unii colegi s-au supărat că n-a fost mai mult, dar eu cred că așa e cel mai bine. Și dacă tot s-au supărat, le-am promis că în funcție de cum vom sta cu colectarea din diverse surse, numai din amenzi avem de recuperat 20 de miliarde (n.r. lei vechi), vom mai sta de vorbă la vară și, dacă se va putea, poate mai adăugăm un 5% - 10% brut. Până la au urmă au înțeles pentru că sunt oameni echilibrați. Le-am spus că e mai bine să luăm mai puțin și să luăm mereu decât să luăm mult dintr-o dată și apoi să plecăm acasă”, ne-a declarat primarul Mioveniului.

Ion Dumitru, Albota: „Mie mi-e frică de Curtea de Conturi”

12 DuceleDucele de Albota este pragmatic ca de obicei: „Am mărit cu 20%, atât. Și eu consider că e și suficient, și foarte bine. Eu am și atras atenția colegilor și pe Facebook, și de câte ori am avut ocazia, să se uite bine în lege și să nu se lase influențați de subalterni, de secretari, de contabili șefi că nu e bine, vine Curtea de Conturi peste ei și nu e bine. Mie nu mi-e frică de nimeni, nici de DNA, nici de nimeni, mie mi-e frică de Curtea de Conturi că nu-mi dă descărcare de gestiune și am încurcat-o. Alții n-au înțeles asta. Sunt comune care nu numai că au mărit salariile mult dar au și angajat în neștire, nu vă dau nume, că sunt colegii mei. Eu am bani la primărie și n-am decât 14 angajați la 5000 de locuitori și e suficient, iar ei n-au un leu, au 2000-2200 de locuitori și au angajat 23-24 de oameni. Păi, ce faci, băi frate, acolo, nu ți-e frică? Știți ce fac ei? Vin la mine să-i ajut prin Asociația Comunelor să ia bani din fondul de dezvoltare și investiții și să-i mute în fondul de salarii, doar că de acolo se scot banii cu bon de casă și dacă la sfârșitul anului nu ești în regulă, nu e bine. Eu p-ăștia i-aș trimite acasă, du-te, băi frate, acasă că nu ești bun!”

Bebe Ivan, Băbana: „N-am mărit nimic pentru că n-am bani, dar avem salarii bune”

„Nu, n-am mărit deloc salariile pentru că nu am bani. Nu s-au strâmbat colegii, au dat doar din nas dar au înțeles. Am 6 posturi libere pe care nu pot să le ocup nu pentru că n-am nevoie de ele, ci pentru că nu am bani să le plătesc. Am distribuit din atribuțiile acestor posturi neocupate angajaților existenți și ei au înțeles că muncesc mai mult, dar au de muncă. Dacă măream salariile și mai și angajam nu că afectam fondul de salarii, îl aruncam în aer. Și vă mai spun ce le-am spus și celor din primărie, să fim mulțumiți că avem salarii bune, fiică-mea lucrează la un privat și vine acasă cu 1.400 de lei”, a spus pentru Jurnalul de Argeș, Bebe Ivan, primarul comunei Băbana.

Gheorghe Stancu, Bascov: „S-au mărit decent, nu ne-am aruncat”

„Da, s-au mărit salariile și la noi, dar nu în mod exagerat, nu ne-am aruncat. Am stat de vorbă și cu sindicatul și am stabilit o grilă și un coeficient de ierarhizare raportat la salariul minim pe economie pentru fiecare în parte, iar la acestea s-au adăugat sporurile aferente. Deci nu s-a exagerat și suntem bine din toate punctele de vedere. Și vă mai spun ceva, pentru aceste măriri salariale nu am mărit taxele și impozitele locale pentru populație, la Pitești s-au mărit, la noi, nu. N-am mărit taxele pentru că e mai bine să luăm puțin de la foarte mulți decât mult de la foarte puțini, dar vom urmări mai atent colectarea din alte surse”, este de părere Gheorghe Stancu, primarul din Bascov.

Dumitru Voicu, Micești: „La mine acum au cel puțin dublu”

Un alt primar cu vechime în Argeș, Dumitru Voicu de la Micești, ne-a declarat: „Eu anul trecut, în baza unei hotărâri a Înaltei Curți de Justiție și Casație, mărisem deja salariile din februarie, și peste această mărire a venit cea din vară. Așadar, am aplicat coeficienții de ierarhizare peste acea mărire și acum la mine toți au cel puțin dublu în mână față decembrie 2016, la doar un an și un pic distanță. Bineînțeles că au fost și 2-3 poziții nemulțumite, dar altfel nu se poate. Oricum eu îi evaluez, i-am evaluat și pentru anul trecut și la vreo 6-7 le-am dat chiar note de 1, 2 și alea cu indulgență. Dar știți că acum au început să-și facă treaba și să-și merite banii?”

 

Publicat în Economie

Primarul Ion Georgescu le-a transmis un mesaj absolvenţilor de liceu care astăzi vor susţine prima proba a examenului de Bacalaureat 2018. Ion Georgescu: ”Astăzi elevii vor susţine prima sesiune a examenului Naţional de Bacalaureat 2018 - proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română (proba A). Le mulțumesc cadrelor didactice pentru răbdarea şi munca depusă alături de tineri până acum, iar elevilor le doresc rezultate cât mai bune, pe măsura așteptărilor și muncii depuse în timpul liceului. Lăsați emoțiile deoparte și aveți încredere în ceea ce puteți realiza! Sunt cu gândul alături de fiecare dintre voi și vă țin pumnii! Mult succes!”.

Reamintim că la nivelul oraşului Mioveni, aproximativ 300 de absolvenţi aspiră la diploma de Bacalaureat, 294 de tineri înscrişi la examenul maturităţii fiind din seria curentă şi 6 din promoţiile anterioare.

Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua pe 13 februarie şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pe 14 și 15 februarie.

Pe 16, 19 şi 20 februarie se va desfășura evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în perioada 21-22 februarie - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Prima probă scrisă (la limba și literatura română - Ea) este programată pentru luni, 25 iunie. Proba la limba și literatura maternă - Eb) se va desfășura marţi, 26 iunie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului – miercuri, 27 iunie.

Ultima probă scrisă - la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - va avea loc joi, 28 iunie. Primele rezultate vor fi afișate pe 4 iulie (până la ora 12). În aceeași zi, între orele 12 și 16, vor putea fi depuse contestațiile.
Acestea vor fi soluționate între 5 şi 8 iulie, în timp ce afişarea rezultatelor finale este programată pentru 9 iulie.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

În perioada 24 februarie - 9 martie 2018, Primăria oraşului Mioveni va organiza cea de-a doua ediţie a Târgului de Mărţişor – Mioveni 2018.
În urma solicitărilor primite de la comercianţi s-a decis ca târgul să se desfășoare atât pe platoul pieţei agroalimentare Dacia, cât şi pe platoul din centrul civic.
Târgul își propune să aducă în atenția publicului cumpărător și alte categorii de mărțișoare față de cele obișnuite: mărțișorul de oraș, mărțișorul rustic, mărțișorul croșetat sau mărțișorul de tip floral.
Fiecărui participant îi va fi repartizat un amplasament cu suprafaţa de 3 mp, iar taxa de amplasare va fi de 5lei/mp/zi (cf.HCL nr.104).
Cei care doresc să participe sunt rugaţi să completeze fişa de înscriere (care se poate descărca de pe adresa www.emioveni.ro) şi să o depună la Registratura Primăriei Mioveni sau prin fax, la numărul 0248/260.500, până pe data de 16 februarie 2018. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a repartiza locurile de comercializare a produselor și de a selecta participanţii. Informaţii suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0348/455.444 (interior 111).

Publicat în Administratie

La sfârşitul săptămânii trecute, în clădirea multifuncţională din Colibaşi a avut loc cea de-a treia dezbatere cu privire la proiectul de buget al oraşului Mioveni pentru anul 2018. Primarul Ion Georgescu şi viceprimarul Aurel Costache au prezentat proiectele de investiţii şi au ascultat solicitările cetăţenilor.
Pentru anul 2018 orașul Mioveni își propune un buget în valoare de 133.754 mii lei, echivalentul a peste 29 milioane de euro. Bugetul din acest an va fi compus din surse proprii, în valoare de 82.651 mii lei, sume defalcate din TVA, la care se vor adăuga excedentul din 2017, subvenții de la bugetul de stat, sume de la stat pentru învăţământ, sănătate şi asistenţă social. La capitolul cheltuieli din suma totală prevăzută, 85.061 mii lei vor fi destinați investiţiilor pentru un număr de 93 proiecte aflate în lista pentru anul 2018, iar alți 66.032 mii lei vor fi alocați pentru funcţionarea primăriei, a serviciilor publice, pentru sănătate, învăţământ, asistenţă socială, culte, religii, sport etc.
Proiectul de buget va fi aprobat prin vot de Consiliul Local în şedinţă extraordinară care se va desfăşura joi, 8 februarie 2018, de la ora 17:00.

Publicat în Administratie

Joi, 11 ianuarie, de la ora 11.00, la Primăria Mioveni va avea loc o întâlnire în care se va propune identificarea nevoilor de formare profesională a elevilor prin învăţământul dual, cifra de școlarizare și implicit sprijinirea acţiunilor de promovare a acestui tip de învăţământ. Întâlnirea este organizată de primăria orașului Mioveni, Asociația Constructorilor de Automobile din România și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, în parteneriat cu o serie de importanți agenți economici din zonă. La eveniment vor participa reprezentanți ai guvernului, ai administrației județene și locale, conducerile unităților de învățământ vizate, parlamentari, oameni de afaceri direct interesați de dezvoltarea și implementarea la Mioveni a acestui proiect. Discuțiile vor fi conduse de către doi reprezentanți ai ministerului prin Victor Stelian Fedorca-consilier de stat al premierului Mihai Tudose pe probleme de învățământ și Cornel Bertea Hanganu-consilier în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.
Lipsa specialiștilor creată în piața forței de muncă, dar și un slab interes al tinerilor față de școlile profesionale au determinat mai multe companii să se implice în sistemul educațional creând aceste școli profesionale în sistem dual, unde au posibilitatea de a-și crește viitorii angajați după propriile preferințe.
Învățământul profesional dual permite accesul gratuit la programe de pregătire tuturor absolvenților de gimnaziu care doresc să urmeze cursurile, până la vârsta de 26 de ani.
Scopul acestui proiect este de a îmbunătăți corelarea dintre oferta învățământului profesional și tehnic și nevoile de dezvoltare socio - economică la nivel județean sau local, prin implicarea materială a agenților econimici în realizarea învățământului dual.

Publicat în Administratie

Sâmbătă 16 decembrie, la un an de la trecerea în neființă a lui Constantin Stroe, fost director general și vicepreședinte al Consiliului de Administrație de la Dacia, precum și fost președinte ACAROM, pe platoul din Centrul Civic al orașului Mioveni, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, a fost dezvelit un bust de bronz în onoarea și amintirea sa. Inițiativa realizării unui bust al lui Constantin Stroe aparține lui Ion Georgescu, primarul de la Mioveni, fost coleg și bun prieten cu marele dispărut.
La dezvelirea bustului lui Constantin Stroe au luat parte, pe lângă membrii familei Stroe, prieteni apropiați, rude, foști colaboratori din cadrul Uzinei Dacia, reprezentanți ai fostei și ai actualei conduceri a companiei și ai Uzinei Dacia, prefectul județului, parlamentari, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai administrației publice.

Publicat în Administratie

# Eveniment în oraşul Daciei. Primarul Georgescu i-a făcut bust lui Constantin Stroe # Este mesajul edilului pentru toți cei tentați să amestece politica cu administrația și voturile cu omenia

Sâmbătă 16 decembrie, de la ora 10, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor de la Mioveni va fi dezvelit bustul lui Constantin Stroe, omul care se confundă cu istoria şi evoluţia Dacia şi de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un an. Bustul lui Constantin Stroe este o inițiativă a primarului Ion Georgescu de la Mioveni, fost coleg și bun prieten cu marele dispărut. Am stat de vorbă cu primarul Ion Georgescu legat de această inițiativă și de evenimentul de sâmbătă, 16 decembrie.

# Cum v-a venit ideea realizării unui bust al domnului Constantin Stroe?
- Eu am venit la Dacia în 1985. Știu toată istoria directorului Constantin Stroe, inclusiv cum a fost adus de la Timișoara, după revoluție. Am lucrat până în 2000 împreună cu domnul Stroe la Dacia. Iar apoi, din calitatea de viceprimar și primar, am colaborat foarte bine cu dumnealui. Știu toată istoria și ce s-a făcut la uzină și la Mioveni, începând din 1985. În primul rând, ca subaltern, apoi ca șef de protocol, ca om și ca viceprimar și primar al orașului Mioveni. Am parcurs aceste etape împreună cu domnul Stroe. Ideea bustului a fost a mea, aprobată și susținută de Consiliul Local.
# Cine a confirmat prezența până acum la evenimentul de sâmbătă?
- Am invitat parlamentarii de Argeș, Consiliul Local Mioveni. Domnul Stroe a fost o personalitate de care este legată istoria și evoluția orașului Mioveni. Vor veni parlamentarii social-democrați de Argeș, consilierii locali de la Mioveni, reprezentanți de la Ministerul Culturii și de la Direcția de Cultură, foștii directori de la Dacia. Vor fi prezenți și președintele Consiliului Județean Argeș și prefectul județului, m-au asigurat că vor veni. Va fi prezentă bineînțeles și familia domnului Stroe. Vor veni și domnul Badea de la Componente Auto și domnul Caval de la Camera de Comerț. Vor fi oameni care sunt legați în evoluția lor de Dacia și de domnul Stroe.
# A avut familia domnului Stroe vreo dorință specială legată de bust sau de amplasarea bustului lui Constantin Stroe?
- Tot ce am realizat din momentul aprobării Consiliului Local și până astăzi a fost făcut cu consultarea familiei. Chiar astăzi (n.red. - marți 12 decembrie) am avut o discuție cu doamna Ecaterina Stroe.
# Cum le răspundeți cârcotașilor care spun că există un calcul politic în inițiativa dumneavoastră?
- Orice aș face, și în momentele bune, și în momentele nefaste, întotdeauna la cârcotași există ceva. Dacă și comemorarea unui om este băgată în politică este jenant pentru cei care sunt cârcotași. Vreau să le răspund cârcotașilor în felul următor. Aduceți-vă aminte că nu am amestecat sfințirea catedralei de la Mioveni cu alegerile din 2012. Am sfințit-o la o lună după alegeri. Puteam să mă prevalez în 2012 de sfințirea unui lăcaș de cult foarte important al județului. Dar n-am făcut asta și le-am cerut tuturor colegilor să nu amestecăm politicul cu administrativul. Eu nu fac lucrurile pentru a primi voturi, eu le fac pentru că sunt necesare și utile pentru comunitate.

Publicat în Administratie

Sâmbătă 16 decembrie, de la ora 10, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor de la Mioveni va fi dezvelit bustul lui Constantin Stroe, omul care se confundă cu istoria şi evoluţia Dacia şi de la a cărui trecere în nefiinţă se împlineşte un an.
„Lucrarea a fost realizată de o firmă din Bucureşti şi va fi amplasat la intrarea în Casa de Cultură, aproape de bustul lui Petre Ţuţea. Este o realizare 100% a Consiliului Local Mioveni, având în vedere că domnul Constantin Stroe-Dumnezeu să-l ierte!-a fost legat din toate punctele de vedere de oraşul Mioveni şi a făcut foarte mult pentru acest oraş. Bustul va fi dezvelit în prezenţa familiei, a cunoscuţilor, a foştilor directori de la Dacia”, ne-a declarat Ion Georgescu, primarul oraşului Mioveni.
După cum ne-a declarat Ecaterina Stroe, soţia marelui dispărut, printre cei care vor veni la eveniment se vor număra şi Gheorghe Badea-manager GIC şi George Caval-preşedinte CCIA Argeş. Este posibil ca la dezvelirea bustului lui Constantin Stroe să fie prezent şi Yves Caracatzanis-actualul director general Dacia.
Timp de aproape cinci decenii în slujba producătorului auto Dacia, unde s-a angajat în 1968, Constantin Stroe a avut un rol covârşitor în privatizarea şi renaşterea Dacia. A fost director general Dacia (1990-2002) şi vicepreşedinte (2002-2015). Timp de 20 de ani a fost preşedinte al Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

Publicat în Actualitate

Tradiţia căsătoriilor în ultima zi din an, înainte de noaptea de Revelion, va fi păstrată şi în 2017. Cei care doresc să îşi unească oficial destinele chiar pe 31 decembrie sunt aşteptați să-şi depună dosarul la Primăria oraşului. Cuplurile interesate se vor putea înscrie până pe 19 decembrie, iar actele vor putea fi depuse în intervalul 19-21 decembrie la Biroul de Stare Civilă din Primărie (la etajul 1, camera 19). Cununiile civile vor fi încheiate pe 31 decembrie, începând cu ora 18.00, la interval de 15 minute una de cealaltă, consecutiv, în ordinea depunerii actelor.

Publicat în Actualitate

Premierul Mihai Tudose a atacat voalat compania Dacia, miercuri, 8 noiembrie, în cadrul ședinței de Guvern, spunând că sindicaliștii care au protestat cu o zi înainte la Mioveni cer autostrăzi, în timp ce firma la care lucrează externalizează profitul. „Am apreciat, cu ghilimelele de rigoare, un protest al unor români susținuți de conducere, care doreau autostrăzi, compania externalizând profitul - superb. Nu mai merge”, a declarat premierul Mihai Tudose, la începutul ședinței de guvern. Ce a uitat premierul când a atacat Dacia este că uzina de la Mioveni asigură în mod direct și indirect aproape 200.000 de locuri de muncă la nivel național, contribuția sa la PIB-ul României a fost de 3% în 2016 iar în prezent 93% din producția sa merge la export contribuind semnificativ la exportul național.

Protest de amploare la Mioveni

Reamintim că peste 10.000 de angajați ai uzinei Dacia, dar și ai altor companii din industria auto au protestat marți, 7 noiembrie, la Mioveni. „Jos hoții! Guvernul PSD & ALDE ne fură banii!”, „Revoluția fiscală ne lasă cu punga goală!” și „PSD, ciumă roșie!” sunt doar câteva dintre mesajele scrise pe pancartele purtate de protestatari.

Grup Renault: „Acțiunea din 7 noiembrie a fost o inițiativă exclusiv a SAD”

Grupul Renault România a precizat, miercuri seară, că protestul din ziua precedentă de la Mioveni a fost inițiat exclusiv de Sindicatul Automobile Dacia (SAD), conducerea companiei nefiind implicată. Reacția a venit după ce premierul Tudose a insinuat că angajații ar fi fost scoși în stradă de angajator. „Nu comentăm deciziile politice ale autorităților. Acțiunea din 7 noiembrie a fost o inițiativă exclusiv a SAD (Sindicatul Automobile Dacia), persoană juridică independentă. Compania a fost doar informată de către SAD referitor la acest demers, potrivit prevederilor CCM. Ne vom organiza activitatea astfel încât să putem produce vehiculele comandate de clienții noștri", au precizat reprezentanți ai Grupului Renault România.

Nicolae Pavelescu, lider SAD: „Avem un Guvern comparabil cu al lui Ceauşescu!”

12 pavelescuLiderul de sindicat din cadrul Dacia Mioveni, Nicolae Pavelescu, a declarat la finalul manifestaţiei că protestele nu se încheie și că acțiuni similare vor urma în cazul în care Guvernul nu renunţă la intenția de a trece contribuțiile sociale de la angajator la angajat. „Ne-am săturat de acest guvern. Nu am crezut că în România anului 2017 voi spune că avem un Guvern comparabil cu al lui Ceaușescu, din care făceau parte oameni precum Dăscălescu”, a spus Pavelescu. De asemenea, protestatarii au reclamat și întârzierile în cazul autostrăzii Sibiu-Pitești și cer și un contract colectiv la nivel de ramură industrială. „În ceea ce privește angajatorul nostru, nu are niciun merit, nicio vină pentru acțiunea noastră. Noi suntem cetățeni ai României, stat membru în Uniunea Europeană, și ne vom cere drepturile în stradă ori de câte ori e nevoie”, a răspuns Pavelescu acuzelor voalate ale premierului privind implicarea administrației Dacia în acțiunea de protest. Liderul sindical le-a mai transmis guvernanților de la București că dacă nu îi vor asculta pe angajații de la Dacia, aceștia vor recurge la greva generală.

Ion Iordache, vicelider SAD:  „Primul ministru nu ştie ce vorbeşte!”

12 iordacheUn punct de vedere tranșant legat de declarația premierului României a avut și viceliderul SAD, Ion Iordache: „Primul ministru nu știe ce vorbește, nu cunoaște trecutul nostru, dar, dacă vrea, îi stăm la dispoziție și-l ajutăm să-l afle, îl învățăm să cunoască istoria noastră de după 1990 ca să știe și domnia sa cum am muncit noi ca să aducem o multinațională de anvergura Renault să lucreze și pentru oamenii din România. Nu știu totuși dacă mai avem timp să-i oferim acest ajutor pentru că avem convingerea că foarte curând va avea suficient timp pentru a-și dezvolta plenar abilitățile pentru baschet că am înțeles că ar cunoaște acest sport. Sperăm să se întâmple acest lucru cât mai repede. Suntem în continuare uimiți (eu nu, eu nu mai sunt uimit de nimic) cum de un partid de anvergura PSD acceptă în conducerea sa indivizi care să îl susțină până în pânzele albe pe Liviu Dragnea. Sperăm ca partidul să se dezică de așa ceva în curând. Altfel, așteptăm și lucrăm pentru a dezvolta în continuare un protest împotriva unui guvern care nu a ținut cont nu doar de noi, angajații din sistemul economic privat, ci și de instituții consultative independente politic ale statului, instituții în care activează specialiști, oameni bine pregătiți, și care nu au nicio legătură cu nicio culoare politică, împotriva unui guvern care nu ține cont de nimeni și de nimic. Vom reuși, veți vedea!”

Ion Georgescu, primar Mioveni: „S-a depăşit momentul!”

12 georgescu„S-a depășit momentul! Eu unul n-am primit nici în calitate de primar, nici de membru al PSD nici laude, nici reproșuri, nici felicitări de la conducerea Dacia legat de această declarație a primului ministru. Relația mea ca primar cu conducerea administrativă a uzinei este una normală și vreau să știți că niciodată indiferent de context între mine și administrația Dacia sau între Primăria Mioveni și administrația Dacia nu a existat vreun semn de întrebare. Deci, s-a depășit momentul totul a revenit la normalitate și asta e cel mai important”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș, Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni.

Publicat în Economie
Pagina 1 din 5