Un tânăr de 20 ani a fost reținut de polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești. Tânărul este bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În data de 11 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au identificat și depistat un tânăr de 20 de ani, din comuna Popești, județul Argeș, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Tânărul este bănuit că, în seara zilei de 23 martie a.c., prin acte de violență, ar fi deposedat un minor de 15 ani, din Pitești de un telefon mobil. Prejudiciul, în valoare de 1500 de lei a fost recuperat și returnat părții vătămate.

Tânărul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE


Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au continuat cercetările într-un dosar penal înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în data de 3 februarie a.c., N.I.G., de 41 de ani, V.F., de 29 de ani şi N.F., de 24 de ani, toţi din comuna Motca, judeţul Iaşi,  profitând de neatenţia unei femei din comuna Lunca Corbului, ar fi pătruns în locuinţa acesteia şi ar fi sustras suma de 8500 de lei.


Astfel, la data de 20 februarie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Iaşi, au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza comunei Moţca, judeţul Iaşi, la domiciliile celor în cauză.


În urma percheziţiilor domiciliare şi a administrării probatoriului, faţă de N.G. şi N.I.G. a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Publicat în ACTUALITATE

Polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au reușit să îi identifice pe cei doi copii care au sustras produse de pe raftul unei farmacii din municipiu, cu câteva zile în urmă. Cei doi, fată și băiat, sunt din Merișani și au 13, respectiv 15 ani.

Minorii sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt, după ce, pe 4 februarie a.c., ar fi sustras 6 cutii de lapte praf în valoare totală de 300 de lei de pe raftul farmaciei Eva din Pitești.
Minora a fost internată în Centrul pentru Primiri în Regim de Urgență din Pitești.
În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului.

Publicat în ACTUALITATE

Sâmbătă, poliţiştii din Albota au prins în flagrant un bărbat ce sustrăgea bunuri dintr-o societate comercială din comuna Oarja.
Pe 27 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Albota l-au prins în flagrant delict pe C.G., de 43 de ani, din comuna Mălureni, bănuit că ar fi sustras 25 de kg de conductori de cupru din incinta unei societăţi comerciale din Oarja.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ de 500 de lei, a fost recuperat în totalitate şi predat societăţii comerciale.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Publicat în ACTUALITATE

Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti au reuşit să identifice un tânăr care în luna martie a acestui an a furat un televizor dintr-o locuinţă.
Tânărul, C.G.F., de 19 ani, din comuna Stolnici, judeţul Argeş este bănuit că în cursul zilei de 10 martie a.c., ar fi sustras persoanei vătămate un televizor LCD, pe care ulterior l-ar fi amanetat.
Prejudiciul, în valoare de 1.100 de lei, a fost recuperat integral şi predat părţii vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările în cauză pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Publicat în ACTUALITATE

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, a fost reținut de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Joi, 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung l-au identificat pe S.C., de 50 de ani, din comuna Poienari de Muscel, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Bărbatul este bănuit că noaptea trecută ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială cu punct de lucru în municipiului Câmpulung, de unde ar fi sustras casa de marcat, aparatul POS și suma de 70 de lei. Prejudiciul, în valoare totală de aproximativ 2.600 de lei, a fost recuperat urmând a fi predat părții vătămate.
Bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în ACTUALITATE
Miercuri, 06 Decembrie 2017 10:13

Percheziții în Argeș

Miercuri dimineață, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Argeş, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat două percheziţii domiciliare în comuna Băiculești, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni de furt.

Acțiunea se desfășoară într-un dosar privind săvârșirea de infracțiuni de furt, fiind vizate locuințele a două persoane de pe raza comunei Băiculești, județul Argeș. Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada octombrie - decembrie a.c., mai multe persoane ar fi pătruns în autoturisme parcate în spațiile de servicii de pe autostrada A1, de unde ar fi sustras bunuri și sume de bani. Prejudiciul se ridică la aproximativ 10.000 de lei.
Cinci persoane vor fi conduse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Publicat în ACTUALITATE
Joi, 09 Noiembrie 2017 11:18

Reținut pentru furtul unui telefon mobil

Un bărbat de 45 de ani, din Pitești a fost reținut de polițiști pentru furtul unui telefon mobil.

Polițiștii Secției nr.1 Poliție Pitești i-au identificat pe B.A.D., de 45 de ani, din Pitești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt. Din cercetări, oamenii legii au stabilit că, la data de 15 octombrie a.c., profitând de neatenția părții vătămate, bărbatul i-ar fi sustras telefonul mobil.
Cel în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Publicat în ACTUALITATE

O argeşeancă din comuna Mălureni s-a ales cu dosar penal pentru sustragerea de energie electrică cu ajutorul unei instalaţii clandestine.

Publicat în ACTUALITATE

Un bărbat de 39 de ani, din Bucureşti, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt, a fost prins de poliţiştii argeşeni.

Publicat în ACTUALITATE
Pagina 1 din 3