Un bărbat din Priboieni a fost găsit în cursul zilei de ieri înjunghiat în inimă. Din câte se pare, acesta a avut o dispută cu soţia, femeia fiind în stare avansată de ebrietate. Femeia a plecat imediat la o vecină să anunţe că, după ce s-a certat cu ea, soţul ei s-ar fi înjunghiat de supărare.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanţele ce au condus la decesul bărbatului. Din primele informaţii, se pare că soţia l-ar fi înjunghiat pe bărbat în urma unui conflict spontan. Așa se face că femeia a fost reținută pentru 24 de ore.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Totul ar fi început de la o ceartă, spun surse judiciare. Crima a avut loc în cătunul de rudari, Valea Mare, Ștefănești, în această după-amiază. Bărbatul în vârstă de 34 de ani, Doru Stoianof, este suspectul principal în cazul acestei crime. Bărbatul și-ar fi înjunghiat soția, pe Lavinia Stoianof, ar fi încercat să îi dea foc, după aceea, s-a refugiat la o mătușă, luându-l cu el și pe copilul de 3 ani.

Între timp, la Spitalul Județean Argeș, acolo unde a fost transportată femeia deja moartă, rudele s-au adunat, iar numeroase echipaje ale Poliției au sosit pentru a se asigura că situația nu degenerează.

Poliția a avut filtre peste tot în Ștefănești și, într-un final, suspectul a fost găsit și dus la audieri. Copilul în vârstă de trei ani este teafăr și se află în grija unei rude.

Sursă foto: Facebook

Publicat în ACTUALITATE

Astăzi, o femeie de 28 de ani din Ștefănești a fost găsită cu mai multe plăgi înjunghiate și cu arsuri. Din primele constatări, soțul acesteia, în vârstă de 34 de ani, ar fi ucis-o, apoi a plecat. La scurt timp, polițiștii l-au reținut și acum se află la sediul IPJ Argeș pentru audieri.

Femeia a fost transportată la Spitalul Județean Argeș și a fost declarată moartă. Rudele femeii o plâng la poarta spitalului. Criminaliștii se află la locuința celor doi în Ștefănești, Argeș.

Revenim cu detalii.

Publicat în ACTUALITATE
Bogdan Frâncu, tânărul din Pitești, care, la sfârșitul anului trecut,  și-a înjunghiat mortal iubita, de 13 ori, a primit cea mai grea pedeapsă: închisoare pe viață.
 
Sentința maximă a fost dată de Curtea de Apel Craiova. „Admite apelul părţilor civile. Respinge apelul inculpatului ca nefondat. Desfiinţează sentinţa penală sub aspectul laturii penale şi sub aspectul laturii civile cu privire la cuantumul daunelor morale acordate părţii civile Marin Adriana. (...) Condamnă pe inculpatul Frâncu Bogdan Ionuţ la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Obligă inculpatul către partea civilă Marin Adriana la plata sumei de 140.000 lei cu titlu de daune morale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate ce nu contravin prezentei. Deduce în continuare arestul preventiv de la 18.07.2017 la zi.(...). Definitivă.”, se arată în decizia Curţii de Apel Craiova. 
 
Sângeroasa crimă a fost comisă pe 11 decembrie 2016.
 
„Inculpatul, în timp ce se afla împreună cu victima în autoturismul proprietate personală şi care era staţionat pe raza or. Scorniceşti sat Bălţaţi jud.Olt, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuţit în zona inimii, care au generat decesul. În sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de omor calificat, agravanta fiind determinată de reţinerea faptei cu premeditare şi, respectiv prin cruzimi, raportat la folosirea unui cuţit, corp delict, precum şi la aplicarea, cu ferocitate, a unui număr mare de lovituri“, anunța , atunci Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
 
Scenariul crimei e de demn de un film de groază. Victima, Cristina Marin (30 ani), s-a întâlnit cu iubitul său din Piteşti în Scorniceşti, acolo unde tânăra locuia. A lăsat maşina parcată şi a urcat în cea prietenului său, Bogdan Ionuţ Frâncu. După o discuție tensionată a urmat măcelul. Uterior. tânărul i-a trimis mamei fetei poze cu fiica înjunghiată și a abandonat  trupul victimei într-o pădure din Optași, județul Olt,
 
 
 Criminalul :” Am făcut şi greșeli, recunosc, dar nu m-a înțeles nimeni, mai puţin ea"
Tânărul a fugit de la locul crimei și  s-a ascuns într-un hotel din Pitești.Și-a motivat fapta pe pagina de Facebook. „Poate mulţi mă vor condamna, dar cei care mă cunosc, care ştiu cum am fost vor recunoaște ca nu am fost aşa. Nu am vrut decât sa fiu fericit, găsisem pe cineva, aş fi făcut totul să fie bine. Nu a fost să fie, orgoliul ei a învins în relația noastră. Am făcut şi greșeli, recunosc, dar nu m-a înțeles nimeni, mai puţin ea. Aveam nevoie de sprijin, moral, dar nu s-a putut. Îmi cer iertare celor care m-au cunoscut altfel, cum am fost înainte”, a scris autorul crimei pe pagina sa de socializare.
 
Publicat în ACTUALITATE

# Declaraţii exclusive ale fratelui şi tatălui criminalului, achitaţi după ce au stat în închisoare un an şi jumătate
După un proces cu răsturnări de situație, probe aduse cu greu în fața magistrațior și o opinie publică total nefavorabilă tuturor celor trei inculpați din dosarul de omor de la Stoenești, unde trei persoane (o tânără, tatăl și bunicul acesteia) au fost ucise cu nu mai puțin de 48 de lovituri de cuțit, instanța de fond a ajuns la concluzia că Laurențiu Durleci (23 de ani) este singurul autor al triplei crime care a zguduit județul în aprilie anul trecut și l-a condamnat la închisoare pe viață. Fratele și tatăl tânărului au fost achitați, deși procurorii porniseră de la premisa că cei doi au fost părtași la abominabilele fapte. Dacă instanța de apel va menține decizia Tribunalului Argeș  și va stabili că au stat nevinovați în închiosare un an și jumătate, cei doi vor merge la CEDO.

Publicat în Dezvaluiri
Luni, 25 Septembrie 2017 08:45

Și-a omorât colegul, la Hotelul Alcadibo

 
 
UPDATE: Agresorul, Daniel Pădure (20 de ani), reținut pentru 24 de ore, urmeză să fie prezentat  astăzi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit tânărului, cercetat acum pentru lovituri cauzatoare de moarte, colegul său, Florin Marian Dat (43 de ani), bărbatul care şi-a pierdut viaţa, ar fi fost cel care a lovit primul. Când Daniel Pădure a ripostat cu un pumn, bărbatul s-ar fi dezechilibrat. În cădere şi-a rupt gâtul şi a decedat pe loc.
 
Știrea inițială:
Azi noapte, un bărbat de 43 de ani a fost bătut până când și-a pierdut viața de către un tânăr de 20 de ani. Crima s-a petrecut în Hotelul Alcadibo din Pitești.

Victima este din Jupânești, județul Gorj, iar agresorul, din Târgu Jiu.
 
Cei doi erau colegi de muncă la firma Leoni și erau cazați în respectivul hotel. S-au luat la ceartă de la băutură, iar conflictul  ar fi degenerat.
Tânărul a declarat la audieri că s-a certat cu colegul său pe bani, dar că bărbatul l-ar fi lovit primul. După ce l-a lovit la rândul său, colegul s-ar fi dezechilibrat, ar fi căzut și s-ar fi lovit mortal. Tânărul  le-a spus polițiștilor că nu se aștepta să se ajungă până aici.

Vom reveni cu amănunte!
 
Publicat în Actualitate

În urmă cu puțin timp, Tribunalul Argeș a prelungit măsura arestului preventiv în cazul lui Alin Minciunescu (38 de ani), bărbatul care, la sfârșitul lunii august, a înjunghiat mortal, în plină stradă, o femeie  de 68 de ani. Pe 28 august, aceeași instanță a dispus măsura aresului preventiv pentru 30 de zile, iar astăzi a mai prelungit-o până pe 24 octombrie, până la finalizarea experizei psihiatrice, în urma căreia, așa cum Jurnal de Argeș, a mai scris, bărbatul va fi, cel mai probabli, scos de sub incidență penală și trimis într-un spital cu măsuri de siguranță (la Jebel, în Timiș)

 În câțiva ani, va fi liber

"M-am interesat, pentru că e vorba și de viața mea, e dreptul meu și trebuia să aflu ce se întâmplă și știu sigur că se va diaspune această măsură de siguranță. Dar tot textul de lege limitează internarea până la însănătoșire sau ameliorare. Sunt medici, la ora asta, în România, probabil mai slab pregătiți, care spun, la un moment dat: s-a ameliorat. Dacă de la Vedea a putut fi externat, va putea fi externat și de la Jebel.  Va exista un medic care să spună că tulburările s-au remis, boala s-a ameliorat, bolnavul este echilibrat, pentru că în spital că și-a luat tratamentul și boala este sub control. Având în vedere că a fost mediatizat cazul, s-ar putea să fie garantată o peroadă de internare de cel puțin 4-5 ani.  Dar cine ne oferă nouă, după externare, garanția că  omul va avea boala sub control? Nimeni!”, a explicat, pentru Jurnal, Simona Popescu, avocatul care l-a reprezentat pe bărbat, din oficiu, în faza audierilor.

Simona Popescu atrage atenția asupra vidului legislativ din România care permite unui bolnav periculos să fie externat atât de repede, fără ca nimeni să răspundă de consecințele acestei externări.

"Există articoluil 110 din Codul Penal, care spune foarte clar că, atunci când avem de-a face cu o persoană bolnavă psihic care prezintă pericol real pentru sociateate, instanța este obligată să dispună măsură de siguranță, cum trebuia s-o facă de prima dată, din 2014,  dar nu a făcut-o. În plus, noi avem un vid legislativ, pentru că nu există o normă imperativă care să oblige organele sanitare - spitalul, medicii - să stabilească care sunt bolile care necesită internare permanentă, astfel încât, ulterior,  în situații ca asta, medicii să poată fi trași la răspundere penală, nu pe legea 487. Deocamdat,  astfel de bolnavi sunt internați și externați la scurt timp. Asta e politica. Se merge pe ideea că dacă au rude, pot fi dați în sânul familei, dar nu se gândește nimeni că nu există nicio garanție că această boală nu poate fi ținutră sub control prin modalitatea acesta de administrate a tratamentului la domiciliu. În speța asta, maică-sa a încercat să-i dea tratamentul, iar el s-a impus și a refuzat și chiar a exista o tensiune și acte de violență între cei doi", mai spune avocatul Simona Popescu.

Publicat în Actualitate

 

 Dacă ne luăm după profilul conturat încă de acum trei ani de Jurnal de Argeş, ne putem face o idee despre cine este Alin Minciunescu, bărbatul care, vineri, a înjunghiat  mortal o femeie de 69 de ani, din Mioveni.

 
În 2014, o altă femeie - o tânără de 19 ani din Mioveni - era înjunghiată în plină stradă, chiar în faţa Catedralei, de un bărbat pe care nu îl cunoştea. Iată ce relata, atunci, Jurnal de Argeş:

 

O dramă provocată de nebunie

Alin Minciunescu a fost dascăl de istorie la Bălilești, însă n-a putut deveni titular și de atunci s-a îmbolnăvit psihic # Tânărul și-a recunoscut fapta în fața polițiştilor și a declarat că oricum voia să ajungă în pușcărie.

 Agresorul, Alin Minciunescu, are 34 de ani şi a fost profesor de istorie, până în urmă cu patru ani, când a rămas fără loc de muncă. Din câte se pare, dezamăgirea că nu a reuşit să îşi păstreze locul de muncă i-a creat tânărului şi anumite probleme psihice. După ce a fost ridicat de acasă de poliţişti, tânărul şi-a recunoscut cu seninătate fapta şi a mărturisit că voia să comită o faptă gravă pentru a ajunge în puşcărie. Şi anul trecut bărbatul a fost cercetat penal, după ce a încercat să fure un sacou dintr-un magazin.
 
Fostul şef al lui Minciunescu: „Era dezamăgit că nu are loc de muncă și stă pe capul mamei”
 
În 2005, Alin Minciunescu a terminat Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane la Piteşti, specializându-se în Istorie. Chiar în acelaşi an s-a înscris la concursul de Titularizare, unde a obţinut 6. În anul următor ia la concurs nota 5, iar în 2007 nota 7,35. În 2008, cu nota 8,1 reuşeşte să obţină un post de suplinitor la şcoala din comuna Bălileşti. Acolo, tânărul a predat doi ani, timp în care a susţinut şi examenul de definitivare în învăţământul preuniversitar, pe care l-a şi luat cu nota 8,61. Directorul Şcolii Bălileşti, Constantin Ilinca, spune că Alin Minciunescu a lucrat la Şcoala Bălileşti timp de doi ani, în anii şcolari 2008-2009 şi 2009-2010, şi că era un profesor bun, foarte iubit de elevi. „A fost foarte iubit de copii. Ştiţi că elevii pot opta pentru opţionalul de cultură generală între istorie şi geografie. Mulţi s-au înscris la istorie pentru că le plăcea stilul lui. A avut şi activităţi cu copiii de Ziua Eroilor, la care ţinea şi speech-uri. A luat note bune şi la concursuri. Ştiu că mama lui e tot cadru didactic, dar s-a pensionat. Pe toţi ne-a surprins atitudinea lui şi ne pare rău pentru el”, ne-a povestit directorul Ilinca. Acesta ne-a vorbit şi despre încercările eşuate ale tânărului de a prinde un post de titular în învăţământ, care au culminat cu pierderea locului de muncă şi tulburările psihice. 
 
„În 2010, 2011, când la şcoala Bălileşti a fost un post de istorie pentru Titularizare, nu s-a putut titulariza. A venit un alt profesor pe postul respectiv. Mai departe, nu ştim ce s-a întâmplat. Viaţa unui om se poate schimba în patru ani. Ori învăţatul prea mult i-a dăunat, ori faptul că nu a reuşit să se titularizeze pe criza aceasta de posturi. Era dezamăgit probabil de faptul că nu are loc de muncă şi că stă pe capul mamei. Dar pe vremea când lucra la Bălileşti nu dădea dovadă de astfel de evenimente”, a concluzionat directorul Şcolii Bălileşti.
 
 Un articol semnat Iustina HARCO-BURCEA -25 august 2014 

 

Publicat în Actualitate