În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto asupra riscurilor la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 158 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 40.014 de lei, au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 14 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.

De asemenea, poliţişti din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni l-au depistat pe J.A., de 55 de ani, din București, care conducea un autoturism pe D.N. 73, în comuna Țițești, aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE