Un bătrânel de 75 de ani, din Pitești, a ajuns pe contrasens cu Loganul pe care-l conducea după ce s-a încadrat greşit pe DN73 E (breteaua care urcă la Uzina Dacia).

A circulat așa câţiva kilometri, în timp ce de din faţă veneau sute de maşini.

A fost filmat de pasagerul unei mașini aflată pe sensul rarat de bătrânel, iar filmul a ajuns pe Facebook. Din fericire n-a avut loc niciun accident.
  
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au identificat si depistat un bărbat de 75 de ani, din Piteşti care ieri, 2 aprilie a.c. a condus un autoturism pe DN73 E , pe contrasens, din direcţia Mioveni către DN73. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă in valoare de 1160 de lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 60 de zile" a declarat agentul principal de Poliţie Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IJP Argeş.

 

 

Publicat în ACTUALITATE

Un șofer din Argeș a fost amendat cu 5.000 de lei după ce a fost prins de oamenii legii în timp ce efectua curse ilegale de transport de persoane pe ruta Pitești – Vulturești. Bărbatului i-a fost suspendat și dreptul de a utiliza autovehiculul.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni l-au depistat pe P.I., de 59 de ani, din Davideşti, care efectua activități de transport persoane pe ruta Piteşti – Vultureşti, fără a fi autorizat.
Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 38/2003 cu amendă în valoare de 5000 de lei, totodată fiind suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul prin reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare și a certificatului de înmatriculare pentru o perioadă de 6 luni.

Publicat în ACTUALITATE

La începutul acestei săptămâni, au făcut ocolul țării imaginile cu un șoarece ce mișuna în vitrina frigorifică cu carne de la supermarketul Kaufland din Curtea de Argeș. Autoritățile s-au autosesizat după zecile de articole publicate în presă, iar OPC Argeș și DSV Argeș au dat două amenzi, de 20.000 și respectiv 9.000 de lei magazinului.
”Amenda a fost aplicată deoarece operatorul economic nu și-a îndeplinit obligația de a se asigura că produsele expuse spre comercializare sunt sigure. Nu este prima amendă pe care o ia respectivul hypermarket. Facem controale frecvent la supermarketuri și dăm constant amenzi. Amenzile pe care le dăm supermarketurilor din Argeș sunt ceva constant”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș Violeta Nedelcu, comisarul-șef al OPC Argeș.

Publicat în Actualitate

Deși IPJ Argeș a transmis, miercuri, că a amendat cu 14.500 de lei Districtul Cepari, din cadrul Regiei Judeţene de Drumuri, pentru că nu a deszăpezit DJ 703 I, pe care s-a produs un accident mortal în care a fost implicată o dubă a mascaților, directoarea Regiei de Drumuri, Alina Nicolau, neagă că ar fi primit vreo amendă.

Contactată de Jurnalul de Argeș, Alina Nicolau, a declarat că până acum nu deține niciun document oficial din care să rezulte că Regia de Drumuri sau Districtul Cepari ar fi primit o amendă din partea Serviciului Rutier Argeș.
Directoarea Nicolau mai spune că drumul DJ 703 I a fost deszăpezit de utilajele Regiei. Ba mai mult, utilajul de deszăpezire s-ar fi aflat chiar în zona unde s-a produs tragedia, pe cealaltă bandă de circulație.
„Nu am primit nicio amendă la momentul acesta, nu avem niciun document din care să rezulte că am primit o amendă. Dar poate o să primim și o vom contesta probabil. Dar, sigur, dacă e pe District, să vedem conținutul ei. Nu pot vorbi de un document pe care nu îl am. Nu știm ce scrie în el, nu știm pentru ce și cui îi e adresată, dacă e pe o persoană, dacă e pe District, dacă e pe Regie... Nu știu ce date să vă dau la acest moment, neavând acest document. Din punctul meu de vedere, s-a făcut deszăpezirea. Mașina a fost acolo. Avem GPS-ul de la mașină care ne spune când a intrat mașina pe drum și când a ieșit. Utilajul nostru chiar era acolo în momentul când s-a întâmplat tragedia, era pe banda cealaltă de circulație”, a declarat directoarea Regiei Județene de Drumuri, Alina Nicolau.
Marți, la Mălureni, pe DJ 703 I, într-o curbă cu vizibilitate redusă, au avut loc două accidente în mai puțin de un sfert de oră.
În primul caz, mașina mascaților, care se întorcea dintr-o misiune desfăşurată pe raza comunei, a acroşat un bărbatul de 57 de ani care se afla în stradă şi l-a proiectat într-un stâlp, sub privirile înmărmurite ale fratelui victimei, aflat pe bicicletă. Omul a fost dus în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, cu fracturi la membrele inferioare şi cu evisceraţie în zona abdominală, dar a murit la scurt timp.
Cel de-al doilea accident s-a produs 10 minute mai târziu, în aceeaşi intersecţie. Un taxi a derapat şi a lovit, la rândul său, duba mascaţilor rămasă în şanţ după ce a lovit pietonul. În urma celui de-al doilea impact nu au mai rezultat victime.

Publicat în ACTUALITATE

Garda de Mediu Argeș s-a autosesizat, în urma semnalelor trase de săptămânalul Jurnal de Argeş în ediţia sa online, privind situaţia îngrijorătoare a deşeurilor depozitate direct pe pământ din zona Gării Florica din Ştefăneşti. Iar luni 19 februarie, Garda de Mediu Argeș a făcut un amplu control la cele două puncte de lucru din Ștefănești ale firmei ce depozita deșeurile în condiții total improprii. Iar neregulile descoperite nu au fost puține.
”În urma controlului efectuat la cele două puncte de lucru ale firmei s-a constatat că firma respectivă nu respecta condițiile din autorizația de mediu. Deșeurile nu erau stocate cum trebuie, erau amestecate, nu erau depozitate cum trebuie, pe platforme betonate, erau depozitate direct pe sol. Pentru fiecare punct de lucru s-a dat câte o amendă de 100.000 lei. Se va face și notificare către Agenția pentru Protecția Mediului în vederea suspendării autorizației, cu termen de 60 de zile pentru a remedia neconformitățile”, a declarat pentru Jurnalul de Argeș Alexandru Vâjan, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Argeș.

Publicat în Actualitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Ploiești, au efectuat un control pe raza comunei Sălătrucu, la o societate comercială cu profil de activitate prelucrare și comercializare material lemnos.

Cu ocazia controlului, polițiștii au stabilit că în perioada 1 ianuarie - 12 ianuarie a.c., societatea în cauză ar fi expediat din depozit peste 74 m.c. material lemnos, cu documente de însoțire fără proveniență legală.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 10.000 de lei, fiind totodată dispusă confiscarea a peste 12.300 de lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos comercializat fără îndeplinirea condițiilor legale.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

Postare incendiară a primarului Bebe Ivan de la Băbana. Acesta a făcut public cazul unei femei din comună care a fost amendată pentru că vindea leuștean și sfeclă în Piața Trivale din Pitești fără să aibă certificat de producător. În timp ce tâlhari și pedofili umblă în libertate și de marii evazioniști nu se atinge nimeni, o femeie care vindea leuștean și sfeclă e amendată de un polițist de la Poliția Transporturi Feroviare din Bradu. După cum ne-a declarat Bebe Ivan, ”respectivul polițist putea sa dea avertisment, că poliția locală Pitești zilnic trece pe la taraba ei și nu i-a dat amendă niciodată, oare poliția Transporturi Feroviare nu avea ce face decât să vină de la Bradu în Trivale să amendeze vecina lui? Este posibil să fie și o răzbunare”.

Publicat în Actualitate

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş au realizat o serie de acţiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic, polițiștii rutieri argeșeni au aplicat 176 de sancțiuni contravenținale în valoare totală de 47.762 de lei. Au fost reţinute 12 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.

Publicat în ACTUALITATE

Pentru spectacolul organizat de Halloween, în care a evoluat Gașca Zurli, Vivo Pitești a primit o amendă de 2.500 de lei din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.

Din estimările pompierilor, la show-ul organizat marți seară, au luat parte aproximativ 1000 de persoane, în mare parte copii, cărora de altfel le era adresat spectacolul. Pe lângă faptul că evenimentul organizat la mall a generat un adevărat haos în trafic la ieșirea din Pitești spre Câmpulung și Ștefănești, organizatorii se pare că nu au respectat condiţiile şi nu au întocmit documentaţia legală pentru un astfel de spectacol. Motiv pentru care au și fost sancționați de ISU Argeș.
„Trebuiau să ne trimită o adresă în care să menționeze suprafața spațiului unde urma să se desfășoare spectacolul, să delimiteze acel spațiu și să permită un număr limitat de persoane. Nu au făcut acest lucru. Ne-au trimis doar o adresă în care ne înștiințau despre organizarea evenimentului”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, cpt. Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeș.

Publicat în ACTUALITATE


În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Publicat în ACTUALITATE
Pagina 1 din 2