Luni, 19 Martie 2018 11:38

Intervenții ale pompierilor la două imobile din Pitești Recomandat

Scris de Marius Ionel
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Echipajele SMURD au intervenit la 22 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, la unul dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Un echipaj cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor medical calificat de la Detașamentul de Pompieri Pitești au intervenit în municipiul Pitești, b-dul Republicii, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul 2 al unui imobil.

S-a pătruns în locuință pe geamul de la baie, în interior fiind găsită proprietara, de 84 de ani, căzută în dormitor, conștientă. I s-au acordat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

De asemenea, un echipaj cu autoscara mecanică de la Detașamentul de Pompieri Pitești a intervenit în municipiul Pitești, b-dul Libertății, pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul 3 al unui imobil, întrucât proprietara avea o cratiță cu mâncare pe aragazul aprins și rămăsese blocată în afara locuinței. S-a pătruns în apartament pe geamul de la balcon, deblocându-se ușa din interior.

M.I.

Citit 267 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.