Miercuri, 14 Februarie 2018 13:30

Adrian Miuţescu, reacția PNL în criza de la Ștefănești: ”PSD îşi înghite coada, ca şarpele, în vatra Brătienilor” Recomandat

Scris de Marius Ionel
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu a luat atitudine faţă de scandalurile inter-PSD de la Ştefăneşti care par să nu se mai termine: ”Aceşti oameni - pesediştii - sunt incapabili să se conducă pe ei înşişi, dar vor să conducă o ţară. Ca şi cum nu erau suficiente crizele naţionale cu Grindeanu, Tudose şi Dăncilă, iată că PSD produce şi grave crize locale. Mă refer la întâmplările de la Ştefăneşti. Am fost cu toţii martorii unui scandal de proporţii al cărui personaj principal este primăriţa Ioana Jenica Dumitru, contestată de către colegii ei, consilieri din PSD. Ce faceţi, dragi tovarăşi, vă înghiţiţi coada în vatra Brătienilor, în loc să faceţi o administraţie de calitate pentru locuitorii acestui oraş? Nu uitaţi că aveţi acest comportament în anul centenarului, iar locul unde vă aflaţi este încărcat de istorie. Încetaţi să vă mai faceţi de ruşine! Nu aţi primit voturi ca să faceţi circ, ci ca să oferiţi o viaţă mai bună locuitorilor! Ca liberal, sunt dator să vă atrag atenţia că nu sunteţi la plenarele voastre de partid, ci într-un loc încărcat de istorie. Puţină decenţă, aşadar!” - declară Adrian Miuţescu.

M.I.

Citit 465 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.