Joi, 18 Ianuarie 2018 21:14

Dumnezeu nu vrea cu viceprimarul Apostoliceanu Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Comercianţii care aveau mici afaceri pe strada Griviţei, adică pasajul care leagă centrul oraşului de bulevardul Brătianu, despărţind magazinele Fortuna de Trivale, mai precis, trebuie să îşi facă bagajele. Aşa a decis municipalitatea la finalul contractului cu buticarii, aceştia fiind lăsaţi să îşi vânda marfa  în perioada sărbătorilor de iarnă, prin bunăvoinţa consilierilor locali. Însă tot ei, adică aleşii locali, au trebuit să îşi dea votul final pentru ca respectiva prelungire a contractului să ia sfârşit, la începutul lunii februarie. “Eliberăm zona, o cosmetizăm şi o lăsăm liberă traficului pietonal”, a fost ultimul cuvânt al primarului Cornel Ionică, acesta nelăsându-se înduplecat de argumentele comercianţilor care spuneau că au făcut credite bancare, au angajaţi pe care îi vor lăsa şomeri sau că mai sunt şi alte barăci prin centrul municipiului care totuşi sunt tolerate. Împotriva continuării comerţului stradal pe Griviţei s-au pronunţat mai mulţi consilieri, principalul motiv invocat fiind acela că este prea multă mizerie în zonă. Viceprimarul Sorin Apostoliceanu a ţinut şi el isonul primarului, invocând motive financiare şi ca economist vorbindu-le protestatarilor despre reorganizarea afacerilor lor într-un alt cadru decât zona vizată. Însă, ghinionul , neşansa sau...pur şi simplu tehnica a făcut ca microfonul să îi joace feste viceprimarului, aprinzându-se sau stingându-se, spre amuzamentul celor prezenţi. “Dumnezeu nu vrea!” a găsit explicaţia o doamnă, din grupul comercianţilor de pe Griviţei. Nu ştim dacă a fost mâna divinităţii sau, nu, dar este cert că microfonul a dat bătăi de cap şi altor consilieri.

Citit 464 ori Ultima modificare Joi, 18 Ianuarie 2018 21:25

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.