Economie (410)

Urmare a anulării timbrului de mediu în anul 2017 în România au intrat peste 560 000 de mașini vechi aduse din Occident. Contactatat de Jurnalul de Argeș referitor la acest fenomen îngrijorător, președintele ACAROM, Gabriel Sicoe a spus că „sunt estimări care arată că și în 2018 numărul rablelor care vor intra înțară va fi de același nivel cu cel din 2017. Mai exact, peste jumătate de milion de mașini vechi și foarte vechi vor fi înmatriculate și vor circula pe drumurile noastre. Acest fenomen nu doar îngrijorător, chiar periculos, nu poate fi diminuat decât prin măsuri legislative care să prevadă taxarea la nivel de noxe și fiscalizarea pieței de mașini vechi. La ora actuală, 93% din mașinile second hand care sunt aduse în România vin pe persoană fizică ceea ce înseamnă lipsa fiscalizării lor. Mai exact, noi avem o analiză care spune că pentru o mașină nouă adusă din import statul român căștigă 3000 de euro, pentru o mașină nouă produsă în România statul câștigă 3500 de euro, pentru o rablă adusă pe persoană fizică adusă de afară statul câștigă 0 euro. Și cu asta cred că am explicat de ce are acest fenomen această amploare.”

Intrată în insolvență în urmă cu doi ani, în februarie 2016, societatea argeșeană de procesare a laptelui Lactag Costești, companie care deține cea mai mare fabrică de prelucrea laptelui, speră ca în maximum trei ani să iasă din procesul de reorganizare. „Perspectivele noastre pentru anul 2018 sunt moderat-optimiste, ca să nu spun direct optimiste. Asta presupune că avem deja contracte ferme care ne vor asigura pentru fabrica de lapte utilizarea a 75-80% din capacitățile de producție. Există, de asemenea, posibilitatea să ne ducem chiar spre 90-100% cu producția. Cât despre perspectivele pe termen mediu, în luna februarie vom prezenta planul de reorganizare care este unul pozitiv și optimist și pentru noi, și pentru creditori, pentru toată lumea, și sperăm ca în trei ani de acum înainte să ieșim din insolvență”, a declarat mangerul Lactag, Adriean Asan, pentru Jurnalul de Argeș. Tot el a mai spus că la ora actuală compania mai deține un număr de 12 magazine proprii și are un număr de 260-270 de angajați.

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, George Caval, spune că, deși anul 2018 a început sub semnul convulsiilor politice și sociale, economia Argeșului își vede de drum fără a fi prea mult afectată, cel puțin până acum, de aceste convulsii.

„În ciuda tuturor vicisitudinilor acestor vremuri viața economică a județului merge înainte. Îndiferent de ce se întâmplă pe scena politică, oamenii își văd de treabă și lucrurile merg bine. Dacia merge bine, produce mașini, cei care produc pentru Dacia merg și ei bine, dar și ceilalți din economia Argeșului care nu sunte legați de uzină merg foarte bine. E loc chiar și pentru noi investiții dar și pentru dezvoltarea afacerilor deja existente chiar dacă e o criză fantastică de forță de muncă. Eu sper totuși ca intelectualii și chiar muncitorii calificați și specilizați care au plecat la București sau în alte părți ori în străinătate să se întoarcă acasă, în Argeș, pentru că există locuri de muncă bune și e nevoie de oameni ca ei. Sau, de ce nu, să importăm forță de muncă din alte județe, Argeșul fiind cunoscut pentru nivelul bun al salariilor și pentru rata mică a șomajului, undeva la 4%. E adevărat că există în mediul economic și de afaceri o mare îngrijorare față de ceea ce se întâmplă în plan politic pentru că toate aceste frământări duc la lipsa de predictibilitate economică, legislativă și așa mai departe. Eu am totuși convingerea că anul economic 2018 va fi unul bun pentru Argeș și pentru argeșeni”, spune președintele CCIA Argeş, George Caval.

Dacia Duster a fost cel mai vândut SUV din 2017 în Polonia, una dintre cele mai mari piețe auto din Europa, după cum arată statisticile publicate de autoritățile poloneze. Considerată o piață cu creștere foarte rapidă la nivelul UE și cea mai mare din Europa Centrală și de Est, Polonia a fost o gazdă primitoare pentru Dacia Duster în 2017, care a avut cele mai bune vânzări din segmentul SUV-urilor. Cu 9.542 de unități vândute, modelul românesc a depășit rivali precum Nissan Qashqai (8.055), Hyundai Tucson (7.649) și Toyota C-HR (6.086). În clasamentul general de pe piața poloneză, Dacia Duster a fost pe locul 9, singurul model românesc din top 20. Dacia a vândut aproape 24.000 de unități în Polonia în 2017, cu 24% mai multe decât în 2016.

 

Miercuri, 24 Ianuarie 2018 18:20

Încă un cadou de la Holcim pentru musceleni

Scris de

Începând din acest an, elevii care se pregătesc pentru specializarea electromecanic la Colegiul Tehnic Câmpulung îşi desfăşoară orele într-un atelier de practică nou, amenajat de Holcim România, care deţine o fabrică de ciment la Câmpulung. De asemenea, toţi elevii Colegiului vor învăţa principiile şi vor fi instruiţi în domeniul Securităţii şi Sănătăţii în Muncă într-un laborator special, dotat la standarde moderne.
Investiţia realizată de Holcim România pentru amenajarea atelierului de practică specializarea electromecanic, precum şi a laboratorului SSM, în valoare de circa 30.000 de euro, constă în dotarea cu utilaje, truse de scule, bancuri de lucru sigure, precum şi cu mobilier şi materiale didactice specifice domeniului. Beneficiari ai atelierului sunt 114 elevi, iar de laboratorul SSM se vor folosi toţi cei peste 900 de elevi ai Colegiului.

Chimcomplex, noul proprietar al Oltchim, va păstra angajațîi și salariile celor care lucrau până acum la instalațiile de pe platforma din Râmnicu Vâlcea și are în plan să relanseze producția de PVC, material care nu se mai fabrică în România, potrivit declarațiilor președintelui Consiliului de Administrație al Chimcomplex, preluate de Agerpres. Combinatul petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvență în 2013. Planul de reorganizare a prevăzut vânzarea de active, care au fost împărțite în 9 grupe, iar Chimcomplex a depus o oferta angajantă pe 6 iulie 2017 pentru cinci grupe de active, plus a șasea parțial, printre acestea neregăsindu-se și Petrochimia Arpechim parte a Oltchim sub titulatura de Divizia Petrochimică Bradu Pe 18 decembrie, oferta Chimcomplex a fost aprobată de Adunarea Creditorilor. În momentul de față, Oltchim mai are 2.000 de angajați, din care 1.800 la Vâlcea și 200 la Pitești, pe platforma Bradu, iar la instalațiile preluate de Chimcomplex lucrează în jur de 1.450 de oameni. Ce se va întâmpla cu petrochimia piteșteană și, implicit cu cei 200 de angajați de aici am încercat să aflăm de la cei direct implicați în gestionarea acestei unități industriale.

„Sunt foarte mulţi care ar prefera falimentatul”

Legat de situația actuală a Petrochimiei, dar și de variantele de viitor pentru aceasta, surse din conducerea Oltchim au declarat următoarele pentru Jurnalul de  Argeș: „În această perioadă, în acest moment, Oltchim nu este cumpărată. Am putea spune că ne aflăm în perioada unui precontract de cumpărare iar toate procedurile privind acest demers, inclusiv preluarea activelor pot dura până la jumătatea anului. În tot acest timp, activele pentru care nu s-a făcut nicio ofertă, și aici intră și Petrochimia de la Pitești, pot fi scoase din nou la vânzare și, de ce nu, poate de data aceasta apare un cumpărător și pentru acestea. Dacă acest lucru nu se va întâmpla iar în momentul preluării acelor active din Oltchim pentru care s-a făcut deja oferta de cumpărare Pentrochimia rămâne în aer, atunci statul ca acționar majoritar al ei va decide soarta acesteia. Fie se declară falimentul și sunt mulți care doresc și așteaptă falimentul, fie se acordă o sumă creditorilor, inclusiv în perioada falimentului se poate face asta, aceștia dispar din ecuație, și atunci poate decide chiar repunerea ei în funcțiune ca și societate sau companie de stat. Încă nu știm ce va urma, nu știm dacă va fi scoasă din nou la vânzare și pentru ce sumă, nu știm dacă va fi declarat falimentul, nu știm dacă va fi păstrată și repornită de stat. Nu există încă o decizie în acest sens și de aceea nu știm exact ce va urma.”

Marian Dumitru, lider sindical: „E foarte important ce se va întâmpla la PSD şi la Guvern”

12 marian dumitruLiderul sindical din Divizia Petrochimică Bradu, Marian Dumitru, a declarat, de asemenea, că: „E foarte important ce se întâmplă diseară (n.red. luni, 15 ianuarie) la PSD și la Guvern pentru că Tudose, când era la Ministerul Economiei, a declarat, chiar și public, că va salva acele industrii care mai sunt în picioare, referindu-se atunci și la platforma petrochimică de la Pitești, punct de vedere pe care, din câte știu eu, și l-a menținut și ca premier. Eu am înțeles atunci că Tudose se gândește să administreze aceste active alte statului în sensul punerii lor în funcțiune. Există această variantă ca aceste active să rămână la stat și în funcțiune iar statul poate face asta prin capitalizare și finanțare. Bineînțeles că există și varianta falimentului, a demontării și vânzării instalațiilor, dar și în această situație statul ar trebui să dea niște bani serioși pentru ecologizare și nu știu de unde ia statul banii ăștia. Vom vedea ce se va întâmpla, deocamdată nu am nicio informație certă privind viitorul Petrochimiei.”

Automobile Dacia, cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, cu aproximativ 18.000 de angajaţi pe platforma de la Mioveni, are disponibile în prezent 116 locuri de muncă pentru manageri proiect (45), şefi proiect (30), conceptori (20), responsabili afacere (10), analişti cumpărări (6) şi specialişti prestări autovehicule (5), potrivit site-ului Agenţiei Judeţene Pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Argeş.

 

Electroargeş Curtea de Argeş, producător de electrocasnice, vrea să-şi răscumpere 6,97 milioane de acţiuni din piaţă, echivalentul a 10% din capitalul social, şi a depus în acest sens documentaţia la Autoritatea de Supraveghere Financiară  (ASF) prin intermediul Vienna Investment Trust, se arată la bursă.

Producătorul de electrocasnice Electroargeş Curtea de Argeş, listat pe segmentul principal al bursei româneşti, a avut afaceri de 147 milioane de lei la nouă luni, în creştere cu 1% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, în timp ce profitul net s-a diminuat cu 21%, la 9,6 milioane lei. Rezultatul net s-a diminuat în principal ca urmare a creşterii cu 118% a cheltuielilor cu provizioanele. Datoriile companiei s-au majorat cu 41% la 43 milioane lei.

„Creşterea datoriilor la finele perioadei de raportare a fost influenţată de creşterea cu 43,97% a datoriilor comerciale, care reprezintă 54,84% din totalul datoriilor”, explică Electroargeş, emitent cu 121 milioane lei capitalizare.

Miercuri, 17 Ianuarie 2018 23:46

Bibiana Stanciulov, premiată de revista Cariere

Scris de

Bibiana Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni, a câștigat premiul oferit la categoria „Management general” în cadrul Galei „Cariere 2017- Români care ne inspiră”. Premiul a fost acordat pe baza votului publicului pe platforma dedicată acestui eveniment și reprezintă o recunoaștere a muncii și ambiției de a conduce o afacere 100% românească și de a promova tradiția gastronomică românească peste tot în lume. „Dorim să demonstrăm că în România există oameni de mare valoare și anduranță la nedreptățile autorităților. Toate eforturile noastre au ca scop păstrarea rețetei din 1914 a alimentului tradițional Magiun din prune Topoloveni.  Aceasta este moștenirea pe care am primit-o de la străbunici și pe care o vom lăsa urmașilor noștri. Ne bucurăm că am oferit magiunului din prune Topoloveni «încărcătură istorică» prin faptul că suntem printre primii producători care au primit Titlul de Furnizor al Casei Regale a României, Titlu oferit de Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Nimic nu ar fi fost posibil fără un colectiv de un înalt profesionalism, coordonat de dna Cecilia Găgeanu”, a declarat Bibiana Stanciulov cu această ocazie.

Vânzările auto în Rusia au urcat în 2017 cu 11,9%, la 1,59 milioane de unităţi, după patru ani de declin consecutiv, iar Duster, Logan şi Sandero s-au situat în topul celor mai bine vândute 25 de modele în Rusia, arată datele publicate vineri de Association of European Businesses (AEB), transmite Reuters.
În 2017, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia s-a situat Rio, de la Kia (96.689 unităţi), urmat de Lada Granta (93.686 vehicule) şi Lada Vesta (77.291 unităţi), ambele produse de AvtoVAZ, Solaris, de la Hyundai (68.614 vehicule), Creta, de la Hyundai (55.305 unităţi), Polo, de la Volkswagen (48.595 vehicule) şi Duster, cu 43.828 de vehicule.
Pe locurile 13 şi 14 se află Logan şi Sandero, cu 30.640 şi, respectiv, 30.210 vehicule. În decembrie, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia, s-au situat Lada Granta (10.302 vehicule) şi Lada Vesta (7.955 unităţi), ambele produse de AvtoVAZ, Rio, de la Kia (6.198 vehicule), Creta, de la Hyundai (5.899 unităţi), Polo, de la Volkswagen (5.601 vehicule), Solaris, de la Hyundai (4.941 unităţi) şi Duster, cu 4,816 de vehicule. Pe locurile 11 şi 16 se află Logan şi Sandero, cu 3.334 şi, respectiv, 2.933 vehicule.

Pagina 9 din 30