Efectivele de porcine şi bovine ale României au scăzut cu circa o treime de la intrarea în UE până în prezent, singurul sector care a înflorit în această perioadă fiind sectorul ovin, care a crescut cu 15% în 11 ani, potrivit Eurostat. În perioada 2007-2017, efectivul de bovine al României a pierdut 800.000 de capete, potrivit Eurostat, adică a scăzut de la 2,8 milioane la 2 milioane capete. Nici sectorul creşterii porcinelor nu o duce mai bine. România avea la sfârşitul anului trecut 4,4 milioane capete de porci, cu 32% mai puţine animale faţă de anul 2007. Peste 2 milioane capete de porci a pierdut România în perioada 2007-2017.
„A fost o perioadă când preţul cărnii de porc era foarte mic, prin 2015-2016, iar producătorii nu au mai populat fermele. Este posibil să fi scăzut şi efectivele din rândul populaţiei, pentru că oamenii nu mai cresc porci. Oricum, în ultima perioadă, în România s-au făcut investiţii şi au început să se construiască ferme de scroafe, maternităţi, deci începem să ne revenim încet”, a declarat penru ZF Cătălin Ene, administratorul Macro Suin, un complex de creştere a porcinelor cu afaceri de 10 milioane de euro din Costești.

Publicat în Economie

# Afirmă omul de afaceri Sorin Cârstea, despre scandalul „Sex cu minore” # „Dacă aș fi făcut sex cu minore, eram la pușcărie, nu mă ajuta nici Dumnezeu nici președintele Americii. Or în cazul meu s-a dat clasare”, mai declară Cârstea

A făcut vâlvă la finalul anului trecut dosarul deschis de DIICOT în care mai mulți bărbați au fost cercetați sau chiar acuzați că au făcut sex cu douăzeci de eleve minore din Câmpulung. Printre cei cercetați la vremea respectivă s-a numărat și omul de afaceri Sorin-Mihai Cârstea, milionar de topul Forbes și unul dintre managerii grupului de firme Macro, pe care îl deține împreună cu Cătălin Ene. În noiembrie 2016, Sorin-Mihai Cârstea a stat o noapte în arest preventiv, fiind ulterior cercetat sub control judiciar. Pe 13 decembrie 2016, Sorin Cârstea a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției, acord ce viza șapte infracțiuni de folosire a prostituției infantile. În plus, Sorin Cârstea a plătit și o amendă penală în cuantum de 54.000 de lei. Jurnalul de Argeș a stat de vorbă cu omul de afaceri Sorin Cârstea pe marginea acestui dosar.

„Important e ce decizie a dat procurorul, iar acesta a dat clasarea”

# Ați semnat un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul „Sex cu minore”. La un moment dat, ați declarat că faptele ce vi se imputau nu sunt reale. Ați depus documente la dosar în acest sens?
- Am declarat acest lucru pe baza clasării dosarului. Clasarea înseamnă că faptele nu s-au întâmplat sau că omul e nevinovat. Eu am clasarea în original. Treaba e încheiată din martie a.c.
# La un moment dat, șapte dintre fetele audiate la DIICOT au declarat că dumneavoastră preferați ca fetele cu care vă întâlneați să fie de vârstă cât mai mică. Cum comentați aceste declarații?
- Nu este adevărat. Este vorba doar de o persoană audiată la DIICOT. La audieri și reaudieri nu a rezultat ceea ce spuneți. Eu pot să zic multe, pot să zic că sunt Fecioara Maria, că sunt nevinovat. Important e ce decizie a dat procurorul. Iar procurorul a dat clasarea. Aș mai vrea să vă spun ceva legat de noaptea în care am fost reținut în noiembrie 2016. Am fost reținut pe la unu noaptea. Gândind logic, atunci când procurorul reține pe cineva, înseamnă că există niște probe ca justificare a reținerii, sunt lucruri de bun simț. Iar în cazul meu, pe la 10 dimineața s-a dispus eliberarea. Dacă procurorul avea probe pentru reținerea pe 24 de ore, acele probe s-ar fi prezentat a doua zi judecătorului pentru a dispune prelungirea arestului, iar în cazul meu a doua zi s-a dispus eliberarea de către procurori.

„Am fost târât în această chestie la grup”

# V-a dat procurorul vreun document ca justificare a eliberării sau vreo explicație?
- Nu, nu mi-a dat nimic și nici nu mi-a trebuit. Eu am fost mulțumit așa. Eu nu am fost judecat în proces pentru faptele la care faceți referire. De ce? Pentru că prin clasare și eliberare eu n-am mai ajuns la judecător. Vă spun sincer, n-am mai ajuns la judecător. Probele, și spun probe între ghilimele, erau atât de aeriene, încât nu aveai cu ce să te duci la judecător. Tot ceea ce vă spun sunt afirmații acoperite prin acte ale autorităților, nu declarații de-ale mele.
# Cum ați cunoscut-o pe Alis Bărăitaru, cea care furniza fetele?
- Domnule, haideți să vă mai spun una. Dacă vă spun una, nu vă vine să credeți. Am fost târât în această chestie la grup. Iar „grup” înseamnă că te asociezi cu cineva să faci niște fapte rele. Cei doi care au fost în același grup cu mine, mă credeți că eu nu i-am văzut în viața mea? Nu știu cum îi cheamă, nu ne-am dat „Bună ziua” pe stradă, nu am vorbit la telefon. Pe Bărăitaru nu am văzut-o niciodată, cu excepția audierilor. Nu am vorbit nici măcar la telefon cu ea. Noi am fost monitorizați. Nu există nicio probă, fie că e vorba de vreun contact fizic, vreun telefon sau altceva cu respectivele persoane din grup. Ne-am văzut doar la audieri și atât.

„Am ales să plătesc niște bani și să îmi văd mai departe de drum”

# De ce ați mai încheiat atunci acel acord de recunoaștere a vinovăției, în condițiile în care spuneți că nu erau probe împotriva dumneavoastră?
- De ce am încheiat acel acord? Am considerat că e mai bine așa. E o problemă de strategie, de avocat și așa mai departe. Am ales să plătesc niște bani și să îmi văd mai departe de drum. Și cred că și dumneavoastră ați fi făcut la fel dacă erați în locul meu. E delicat, evident. În presă a apărut că ar fi fost vorba de fetițe de 12-13 ani. Pentru relații sexuale cu persoane sub 15 ani, pedeapsa e de la 3 la 12 ani de închisoare. Dacă făceai asemenea fapte, nici Dumnezeu nici președintele Americii nu te ajuta, erai la pușcărie. Iar în cazul meu s-a dat clasare.
# În respectivul acord de recunoaștere a vinovăției ați scris că ați avut întâlniri cu fete sau femei din Câmpulung?
- Am recunoscut faptele și am încheiat discuția.
# Adică ați avut întâlniri?
- Da, domnule, am zis că am avut niște întâlniri, că recunosc, să se închidă dosarul și să se termine problema.
# Respectivele fete cu care v-ați întâlnit erau majore?
- Da, erau majore, nu erau minore. Exact.

 

Publicat în Dezvaluiri

La un an de la descinderile celor de la DIICOT la domiciliile unor persoane suspectate de trafic de minori, proxenetism şi folosirea prostituţiei infantile, cazul este aproape finalizat nu doar prin instrumentare prealabilă, ci şi prin pronunţarea de sentinţe penale. Ca şi în alte situaţii de acuzare a unor proxeneţi musceleni, soluţiile nu au fost prea drastice, dar cauza a ieşit în evidenţă prin alte aspecte. Printre cei acuzaţi s-au aflat un cadru didactic, o elevă minoră şi un afacerist argeşean.

Publicat în Dezvaluiri