DRÄXLMAIER Pitești a inaugurat atelierul-școală destinat cursurilor de teorie aplicată pentru elevii Liceului Tehnologic Astra Pitești, care studiază în cadrul programului de educație profesională susținut de companie. În noul spațiu, elevii au posibilitatea să transpună teoria în practică, dezvoltându-și astfel abilitățile. Evenimentul a avut loc în prezența unor personalități locale precum viceprimarul Sorin Apostoliceanu, inspectorul general Dumitru Tudosoiu și inspector Gabriela Neagu din partea Inspectoratulului Școlar Județean, alături de conducerea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, președinte George Caval și director Simion Zamfir. Liceul Astra a fost reprezentat de doamna director adjunct Elena Ciobanu și domnul profesor Dorel Popescu, precum și de alte cadre didactice.

Programul de educație profesională susținut de DRÄXLMAIER Pitești în cadrul Liceului Tehnologic Astra Pitești a demarat în anul 2015 pentru specializarea electronist mașini și echipamente de automatizare. Acum peste 40 de elevi studiază în cadrul acestui program, iar prima generație este la un pas de examenul final de absolvire.
”Atelierul pe care l-am inaugurat îi ajută pe elevi să își completeze studiile, aplicând teoria învățată pe aparate similare cu cele utilizate și în producție. Ca partener responsabil al comunității, considerăm că asigurarea specialiștilor de mâine este extrem de importantă. În plus, o educație profesională de bună calitate ne oferă perspectiva de a avea profesioniștii de care avem nevoie alături de compania noastră în viitor. Tinerii care participă la acest proiect au avantajul de a se dezvolta împreună cu noi și de a cunoaște în detaliu activitatea”, a declarat Bernd Schmitt, director general în cadrul DRÄXLMAIER Pitești.
5 draexlmaier01În toamnă, o nouă generație de boboci este așteptată în clasa a IX-a la Liceul Astra, specializarea electronică și automatizări.
Absolvenții clasei a VIII-a care își doresc să învețe în următorii trei ani cu îndrumarea trainerilor DRÄXLMAIER Pitești trebuie să își depună dosarul la Liceul Astra în zilele de 15, 18 sau 19 iunie 2018. Cei care vor reuși să treacă de procedura de selecție vor beneficia de o instruire practică de calitate și vor primi o bursă privată de 200 RON/lună – în plus față de cei 200 RON de la stat.

Publicat în Economie

În martie anul acesta Dräxlmaier anunța prima închidere din industria componentelor auto renunțând la prima fabrică deschisă de concernul german în România, Lisa Dräxlmaier din Pitești. Astfel, Dräxlmaier, unul dintre cei mai mari investitori germani de pe piaţa locală, care avea în România în acel moment peste 15.000 de angajaţi, anunța în primăvara avestui an că va în­chide capacitatea de producţie de la Piteşti, unde pro­ducea cablaje pen­tru industria auto. Lisa Dräxlmaier Autopart era tot­odată şi prima companie a grupului german în România înfiinţată în urmă cu mai bine de 20 de ani. Tot la Piteşti gru­pul german reali­zează şi dezvoltare tehnică de produs, dezvoltare IT şi in­ginerie de testare. Reamintim că o bună parte din cei 5000 de angajați ai Lisa Dräxlmaier au fost reangajați tot de compania germană într-o altă unitate, SDPC, deschisă tot în Pitești, dar în condiții dezavantajoase față de cele de la fostul loc de muncă.

Publicat în Economie

DRÄXLMAIER Pitești a organizat programul internațional Hour of Code în cadrul Școlii Gimnaziale „Matei Basarab”. Aproape 100 de elevi din clasele primare au avut ocazia, săptămâna aceasta, să învețe în joacă despre programare și algoritmi. Este a doua experiență de acest tip după prima sesiune pilot, din vara acestui an, în care au fost incluși alți 100 de elevi de gimnaziu.

Specialiștii IT de la DRÄXLMAIER Pitești sprijină copiii din școli să își dezvolte pasiunea pentru Tehnologia Informațională. În cadrul programului de educație informatică Hour of Code, ei i-au învățat pe aproape 100 de micuți din clasele zero, întâi și a treia ai Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” despre programare. Utilizând jocuri interactive și limbaj adaptat vârstei elevilor, specialiști IT ai DRÄXLMAIER Pitești le-au oferit copiilor o privire de ansamblu a domeniului în care lucrează. Este a doua experiență de acest tip pentru angajații DRÄXLMAIER: în vară, ei au ținut cursuri la Școala „Mihai Eminescu”, alți 100 de copii din clasele a cincea și a șasea au învățat despre programare.
„Acest domeniu - programarea - este perceput de cei mai mulți ca fiind complexă, inaccesibilă. Prin intermediul programului Hour of Code dorim să demonstrăm că oricine, indiferent de vârstă, îi poate înțelege tainele. Îmi face plăcere să lucrez cu elevii, sunt receptivi și dornici să învețe cât mai multe. Împreună am învățat, am dansat și ne-am jucat Minecraft și Angrybirds, copiii înțelegând astfel cu ușurință conceptele de bază ale programării și algoritmilor”, povestește Mihai Găman, Managerul Departamentului de Software PPS la DRÄXLMAIER Pitești.
4 02Hour of Code reprezintă o introducere de o oră în știința computerului și a programării, al cărei scop este dezvăluirea semnificațiilor din spatele limbajului specific și demonstrarea că oricine poate învăța bazele acestuia. „Am participat și eu alături de elevi la Hour of Code. Din punctul meu de vedere, acest program reușește să apropie copiii de domeniul IT într-un mod unic, cei mici fiind foarte perceptivi acestui mod de învățare. Mă bucur că DRÄXLMAIER ne-a oferit această oportunitate. Astfel, elevii au avut ocazia să obțină informații interesante, într-un domeniu nou și necunoscut lor,” declară Dana Tufeanu, profesoară în cadrul Școlii Gimnaziale „Matei Basarab”.
4 03„Cel mai mult mi-a plăcut că m-am putut juca Minecraft, unul dintre jocurile mele preferate. De data asta a fost însă diferit de jocul de acasă pentru că mutările le făceam într-un limbaj de programare”, ne-a spus Ștefania, elevă în clasa a III-a a Școlii Gimnaziale „Matei Basarab”.
La sfârșitul cursului interactiv, mulți dintre micii programatori în devenire s-au arătat interesați să aprofundeze cunoștințele dobândite și să învețe mai multe despre Tehnologia Informațională.
Obiectivul campaniei Hour of Code este de a atrage toți elevii din România, de la grădiniță până la facultate, precum și profesorii, indiferent de pregătirea pe care o au, să participe la o sesiune de programare socială și distractivă.

Publicat în Economie
Miercuri, 08 Noiembrie 2017 22:22

Internship plătit la DRÄXLMAIER Piteşti

O nouă generație de studenți este așteptată în cadrul Programului de Internship 2018, lansat de DRÄXLMAIER Pitești pentru Departamentele IT şi Inginerie. Tinerii vor avea șansa să facă primii pași în carieră într-un mediu multinațional, punând în aplicare teoriile acumulate la facultate cu ajutorul specialiștilor din companie.

Este deja cunoscut faptul că DRÄXLMAIER Piteşti dezvoltă, de mai mulţi ani, o colaborare constructivă şi durabilă cu reprezentanţii Universităţii Piteşti. Apreciem contribuţia şi implicarea cadrelor didactice în proiectele iniţiate de companie, inclusiv programul de Internship.
Activitățile din programul de Internship încep în luna ianuarie 2018 şi se desfăşoară pe o perioadă de şase luni - studenţii care vor dovedi că își doresc să facă performanţă și se implică în activitate vor avea ocazia să beneficieze de o prelungire cu încă şase luni, sau vor putea obține chiar un loc de muncă pe termen nelimitat.
Promovând și dezvoltând astfel de programe, DRÄXLMAIER Piteşti contribuie la dezvoltarea comunităţii oferindu-le tinerilor şansa să aibă un punct solid de plecare în carieră şi dezvoltând baza de candidați din regiune.

„Aceste programe fac parte din strategia internă de recrutare și ne ajută să identificăm tinerele talente care vor contribui la dezvoltarea proiectelor viitoare ale companiei. Inovația și creativitatea specifice acestor generații sunt plusul de valoare necesar mai mult ca oricând pentru a păstra poziția de lider a companiei în era digitalizării”, a afirmat Gabriela Tarnă, Manager de Recrutare DRÄXLMAIER România.

Departamentul de Inginerie are locuri disponibile pentru interni în cadrul Departamentului Managementul Tehnic al Produsului şi în cadrul Departamentului pentru Dezvoltarea de Noi Tehnologii. Programul Internship Engineering se adresează studenţilor la Facultatea de Mecanică și Tehnologie şi la Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică.
Alte locuri pot fi ocupate de studenţii care îşi doresc o carieră în domeniul IT. Specialiştii companiei îi vor ghida pe studenţi să dezvolte aplicaţii utilizând diferite limbaje de programare și să îşi însuşească elemente importante în administrarea bazelor de date şi a sistemelor de operare. Programul  Internship IT se adresează tinerilor care studiază la Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică.

Experienţa de intern în cadrul companiei DRÄXLMAIER Piteşti s-a dovedit a fi extrem de utilă pentru tinerii participanți în program. „Am învățat mult lucrând alături de colegii de la DRÄXLMAIER, atât din punct de vedere tehnic cât și personal – m-au încurajat să îmi exprim ideile, să experimentez și mă bucur că am primit șansa să mă alătur echipei”, a spus Adrian Dumitraș, Administrator Windows Server.

Studenţii încep prin a prelua sarcini de dificultate scăzută şi, în funcţie de potenţial, sunt implicaţi şi în proiecte complexe. Cei mai buni interni ajung să fie angajaţi cu normă întreagă în DRÄXLMAIER Group.
Tinerii interesaţi să se înscrie în program trebuie să trimită CV-urile până pe 27 noiembrie 2017 la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cu titlul Internship IT / Engineering 2018 sau pe www.draexlmaier.de/cariere.
Ei vor fi incluși într-o procedură de selecţie care constă în evaluarea candidaților pe baza aptitudinilor tehnice și de relaționare, a dorinței lor de dezvoltare a cunoștințelor, incluzând și un test de limba engleză.
Studenţii care vor fi selectaţi vor beneficia de un program de lucru flexibil, în regim part-time, contract individual de muncă şi un pachet de compensaţii şi beneficii.

Publicat în Economie

E vorba de patru persoane din conducerea Sindicatului Cablaje printre care și liderul acestuia, Sergiu Lincă, persoane care sunt încă protejate de contractul colectiv de muncă și de legislația muncii în vigoare.

Publicat în Economie

La începutul acestui an cele două unități de producție ale DRÄXLMAIER din Pitești s-au aflat în centrul unor convulsii, în special în plan social, convulsii despre care Jurnalul de Argeș a relatat la vremea respectivă. Cum lucrurile par a se fi liniștit, în sensul că prima fabrică a DRÄXLMAIER din România, Lisa DRÄXLMAIER (DLR) pare a se îndrepta spre dispariție în timp ce vecina și mai tânăra ei surată, Sisteme de Producție Cablaje (SDPC), spre apogeu, am solicitat concernului german o prezentare a intențiilor sale viitoare în privința celor două fabrici piteștene dar și a celorlalte puncte de lucru din țară, pentru ca oricine să poată evalua în ce măsură piața muncii din Pitești mai reprezintă sau nu interes pentru DRÄXLMAIER și a pune astfel capăt zvonisticii legată de plecarea acestei companii din zonă. În cele ce urmează vă prezentăm liniile principale din răspunsul nemților de la „Cablaje” pentru Jurnalul de Argeș.

Publicat în Economie

Deși nemții de la Draexlmaier au cifre de afaceri foarte mari și profituri pe măsură an de an, grija pentru angajați este pe ultimul loc, cel puțin în cazul fabricii de la Pitești. Și spunem asta pentru că angajații Draexlmaier care realizează cablajele pe bandă trebuie să stea în niște hale fără aer condiționat, într-o atmosferă ce aduce mai degrabă a saună decât a spațiu civilizat de lucru.

Publicat în Culise

Grupul german Dräxlmaier îşi dezvoltă afacerea în România, investind peste 150 de milioane de euro până în 2018 într-un amplu proces de extindere. Lucrările de construcţie din Hunedoara şi Braşov au fost deja demarate. În Piteşti va fi continuată activitatea în Centrul de Dezvoltare Inginerie şi IT, producţia în cadrul celei mai noi companii.

Publicat în Economie

# Declară Sergiu Lincă, liderul de sindicat de la Lisa Dräxlmaier
Lisa Dräxlmaier, cea mai veche unitate de producție din România a concernului german Dräxlmaier, se pregătește cu pași repezi să-și dea obștescul sfârșit. Acesta după ce patronatul a decis ca întreaga producție de la Pitești să fie concentrată în cealaltă fabrică a grupului - SDPC (Sisteme de Producție Cablaje S.R.L.).

Publicat în Economie

Vine Paștele și, ca în fiecare an, tot angajatul argeșean se uită cu jind în sus să vadă dacă pică ceva și pentru el din mâna tremurândă a patronatului pentru care muncește. Și tot ca în fiecare an, acordarea sau neacordarea primelor de Paște din Argeș duce la clasificarea acestui demers, după caz, fie în bătaie de joc, fie praf aruncat în ochii angajaților, fie în respect pentru aceștia. Cine și ce primă primește anul acesta, cine nu mai primește deloc deși au fost vremuri când spărgea topul primelor, citiți în cele ce urmează.

Publicat în Economie
Pagina 1 din 2