Așa cum vă informam în numărul trecut al Jurnalului de Argeș, Asociația Județeană de Fotbal Argeș a fost amendată destul de drastic de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș. Așa se face că instituția condusă de președintele Cornel Sorescu a și făcut plata de 35 de milioane de lei vechi, la jumătate în primele 24 de ore.
Amenda de 70 de milioane de lei vechi a fost aplicată de ITM Argeș pentru neconformități constatate în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă. Trebuie să reamintim că, după câștigarea a încă unui mandat în fruntea AJF, Cornel Sorescu a dispus demiterea mai multor angajați și, de asemenea, angajarea altora.
Iată ce spune ITM Argeș în privința acestui control la AJF-ul condus de Sorescu: „Urmare petiției dumneavoastră, înregistrată sub nr. 9762/180/11.04.2018, a fost efectuat un control la Asociația Județeană de Fotbal Argeș privind aspectele sesizate, în urma căruia vă comunicăm: având în vedere neconformitățile constatate atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, angajatorul a fost sancționat contravențional, fiind dispuse măsuri pentru intrarea în legalitate, cu termen de realizare”.

Publicat în Sport
Marți, 03 Aprilie 2018 16:08

Vinerea Mare - zi liberă prin lege

În data de 16.03.2018 a intrat în vigoare Legea nr 64/2018, pentru completarea alin.1 al art.139 din Legea nr.53/2003-Codul Muncii care prevede adăugarea unei noi zile de sărbătoare legală nelucrătoare în lista celor deja existente. Actul normativ a modificat astfel lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Mai exact, prin adăugarea Vinerii Mari, ultima zi de vineri înaintea Paștelui, la lista sărbătorilor nelucrătoare. Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, lista sărbătorilor legale și nelucrătoare arată așa:

1 și 2 ianuarie;
24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui)
prima și a doua zi de Paște;
1 mai (Ziua Muncii);
1 iunie (Ziua Copilului);
prima și a doua zi de Rusalii;
15 august (Adormirea Maicii Domnului);
30 noiembrie (Sfântul Andrei);
1 decembrie (Ziua Națională a României);
25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun).

Acordarea acestor zile libere se face de către angajator.
Nerespectarea acestor prevederi legale constituie contravenţie (conform art. 260 alin. (1) lit. g) din Codul Muncii, republicat). În acest sens, inspectorii de muncă cu atribuţii în domeniul relaţiilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş pot aplica sancţiuni angajatorilor sub formă de amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Dispoziţiile articolului menţionat reprezintă regula, excepţia este enunţată la art. 140 şi art. 141 din acelaşi act normativ care prevede că, acestea nu se aplică în unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică precum şi în cele în care activitatea nu poate fi întreruptă, ea având un caracter continuu, de permanenţă.
Astfel, în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică se pot stabili programe de lucru adecvate în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, a aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate.

Acestor categorii de salariaţi care prestează activitate într-una din aceste zile, li se va asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile (art. 142 alin. (1) din Codul Muncii, republicat). Dacă din motive justificate nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază ca soluţie alternativă, de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Prin negociere colectivă sau/şi individuală se pot stabilii şi soluţii mai favorabile pentru salariaţii aflaţi în situaţiile la care se referă art. 140 şi art. 141 din Codul Muncii, republicat.

Publicat în ACTUALITATE

Negocierile pentru noul contract colectiv de muncă de la Dacia între administrația uzinei și sindicat sunt tot în impas, iar conflictul colectiv de muncă a ajuns în faza medierii de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).
„Suntem în așteptarea răspunsului de la ITM, în sensul în care să ne anunțe ziua în care vom fi programați pentru mediere. Altfel, suntem pe aceleași poziții. Ce să vă spun, că au majorat oferta de la 80 la 115 lei? E jenant, nici n-ar trebui să scrieți așa ceva! Din păcate, nu am noutăți privind negocierile, așteptăm, în schimb, cu nerăbdare să treacă etapa ITM pentru a ne putea manifesta. Ce înseamnă asta? Vom vedea și veți vedea la momentul respectiv”, ne-a declarat Ion Iordache, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia (SAD).

Publicat în Economie

În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată ITM Argeş a efectuat un număr de 182 de controale în luna februarie. Astfel, la 26 de angajatori au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 57 de persoane. În urma acestor controale au fost aplicate 26 de amenzi, valoarea lor fiind în sumă de 791.500 lei.

Printre deficienţele constatate în urma controalelor menționăm neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, necompensarea în bani, la încetarea activităţii, a concediului de odihnă cuvenit, neîncheiere contract individual de muncă în formă scrisă sau netransmitere contract individual de muncă în Revisal.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe au fost comerțul, restaurante, alimentație publică, transport, construcţii, protecție și pază, confecții, producție mobilă și spălătorii auto.

M.I.

Publicat în ACTUALITATE

În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, ITM Argeş a efectuat un număr de 172 de controale. Astfel, la 28 de angajatori au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 47 de persoane. În urma acestor controale au fost aplicate 22 de amenzi, valoarea lor fiind în sumă de 600.000 lei.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 161 de controale. Au fost aplicate un număr de 10 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 41.500 lei.

Publicat în Administratie

Luni, 22 ianuarie, în prezența inspectorului general de stat Dantes Nicolae Bratu, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, împreună cu Camera de Comerț  Industrie și Agricultură Argeș, au derulat o sesiune de informare și conștientizare a angajatorilor din județul Argeș. Temele propuse, precum modificarea salariului brut în contextul transferului contribuțiilor de la angajator la angajat, registrul general de evidență a salariaților au stârnit interesul angajatorilor și specialiștilor din domeniul relațiilor de muncă astfel încât, sala de ședințe pusă de dispoziție de CCIA a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea de participanți. Cu acest prilej, inspectorul șef al ITM Argeș, Mihai Oprescu și șefa Compartimentului Relații de Muncă, Anița Neacșu, au vorbit despre acțiunile intreprinse pentru transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată, evoluția accidentelor de muncă în perioada 2016-2017 și activitatea de prevenire.

Mai puține cazuri de muncă nedeclarată, mai puține accidente de muncă

18 01Identificarea cazurilor de muncă nedeclarată a vizat un număr de 1898 de unităţi controlate, unde au fost identificaţi că folosesc muncă nedeclarată un număr de 189 angajatori, din care sancționați contravențional 172, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 3.562.000 lei. Au fost depistate 540 de persoane prestând muncă nedeclarată. În anul 2017, numărul angajatorilor care folosesc munca nedeclarată și numărul persoanelor identificate în astfel de cazuri a fost mai mic, constatându-se diminuarea muncii nedeclarate, fapt datorat efecienței acțiunilor de control dar și acțiunilor de informare și conștientizare cu privire la transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată. Numărul dosarelor de cercetare a accidentelor de muncă  a scăzut și el în 2017 la 103 față de 151 în 2016, iar accidentele soldate cu pierderi de vieți omenești au fost 8 în 2017, de la 17 în 2016. 

Amenzi în valoare de aproape 4 miliarde de lei

Serviciului control relaţii de muncă i-au fost repartizate un număr de 551 sesizări şi reclamaţii, din care până la data de 31.12.2017, 527 au fost rezolvate, iar restul sunt în curs de soluţionare. Principalele solicitări ale petenţilor au fost:
neplata salariului; neîncheierea contractelor de muncă; neacordarea concediului legal de odihnă; nerespectarea prevederilor legale privind timpul de muncă şi de odihnă; concedieri nelegale. În total, în perioada 01.01.2017 - 31.12.2017 au fost efectuate un număr de 1916 controale. La unităţile unde au fost constatate încălcări ale legislaţiei muncii, inspectorii de muncă au dispus un număr de 1433 măsuri pentru intrarea în legalitate. Au fost aplicate 554 sancţiuni contravenţionale, din care 278 amenzi în cuantum de 3.817.700 lei.

ITM Argeș se plasează pe primele locuri

În anul 2017, respectarea prevederilor  privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor și ale   registrului general de evidenţă a salariaţilor a fost avută în vedere la un număr de 1899 angajatori. În urma acestor controale au fost sancţionaţi contravenţional un număr de 157 angajatori, s-au aplicat 160 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 46.200 lei. În urma controalelor efectuate au fost identificate  462 persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost înregistrate în termenul legal în registrul general de evidenţă a salariaţilor, valoarea totală a amenzilor aplicate în această situație fiind de 25.000 lei. În perioada 01.01.2017 - 31.12.2017,  I.T.M Argeș a efectuat 73 controale privind modul în care angajatorii respectă prevederile legislației privind zilierii și au  aplicat 26 sancțiuni contravenționale, din care 4 amenzi în cuantum de 23.000 lei. În ceea ce privește întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor a fost avută în vedere la un număr de 1899 angajatori. În urma acestor controale au fost sancţionaţi contravenţional un număr de 157 angajatori, s-au aplicat 160 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 46.200 lei. «Este un  raport bun», a conchis inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, acesta subliniind că ITM Argeș se plasează pe primele trei locuri în plan național.

Publicat în Economie

Joi, 23 noiembrie, AOA Argeș, împreună cu ITM Argeș,  a organizat la casa „Dimitrie Dima” un simpozion pe teme legislative  în cadrul căruia s-au dezbătut noile prevederi din legislația muncii  și norme de securitate și sănătate în muncă.

La eveniment au participat reprezentanți de la 60 de firme importante din mediul economic argeșean și la cererea acestora  au fost analizate mai multe situații și spețe întâlnite în activitatea curentă.
Reprezentanții ITM Argeș au prezentat  agenților economici prevederile ordonanței 82/2017 adoptate de Guvernul României, pentru modificarea și completarea unor acte normative. Conform acestui act  publicat recent în Monitorul Oficial, toți angajatorii din România, indiferent că au un singur angajat sau câteva sute de angajați, sunt obligați să demareze negocieri colective cu proprii salariați în vederea majorării salariilor brute. Măsura vine în contextul trecerii contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) în totalitate în sarcina angajaților. Obligația impusă de Executiv este valabilă pentru perioada 20 noiembrie - 20 decembrie 2017.

Publicat în Economie

În urma numeroaselor solicitări de către sindicate, referitoare la depunerea în instanţă a dosarului pentru menţinerea reprezentativităţii, ITM Argeş consideră necesar informarea următoarelor:

Publicat în ACTUALITATE
Miercuri, 02 August 2017 18:10

A scăzut numărul accidentelor de muncă

Potrivit unei informări a ITM Argeș, în primul semestru al anului 2017, în județul nostru au fost înregistrate 61 de accidente de muncă, mai puține decât cele înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total al accidentelor de muncă înregistrate, patru au fost mortale iar 57 soldate cu incapacitate temporară de muncă.

Publicat în Economie

ITM Argeș a deschis o anchetă în cazul unui adolescent de 14 ani din Mușetești care a intrat în comă după ce a fost lovit de o grindă. Băiatul a fost transportat azi noapte la Spitalul Bagdasar din Capitală, fiind în stare critică. Adolescentul împreună cu un bărbat de 48 de ani, de la el din comună lucrau la acoperişul unei case din Budeasa. Bărbatul venise la Budeasa împreună cu doi fraţi, de 14 respectiv 17 ani, vecini de-ai săi. După ce acesta s-a apucat de treabă, a manevrat greșit o grindă de fixare pe acoperiș, s-a dezechilibrat și a căzut de la aproximativ 5 metri. În cădere, grinda l-a lovit în cap pe băiatul mai mic, lovitura fiind extrem de puternică. Și bărbatul s-a acchidentat la șold. Ancheta este în desfăşurare, existând suspiciunea că minorii au fost folosiţi la munca de construcţii, fără a fi respectate cele mai elementare reguli de protecţie.

Publicat în ACTUALITATE
Pagina 1 din 3