După Adunarea Generală de săptămâna trecută, Sindicatul Automobile Dacia a decis demararea procedurilor necesare declanșării grevei generale, dat fiind că niciuna dintre ofertele de creștere salarială din partea conducerii uzinei nu se apropie satisfăcător de mult de suma de 500 de lei cerută de sindicaliști. „Suntem în faza de strângere a semnăturilor pentru declanșarea grevei sau împotriva declanșării grevei. Dacă se va decide să facem grevă, imediat după Paște întrunim Consiliul Sindicat și stabilim data declanșării grevei generale. Dacă se va semna împotriva grevei, să fie sănătoși și să se mulțumească cu cât le dă conducerea. Eu cred că se va semna pentru grevă”, ne-a declarat viceliderul SAD Ion Iordache.

 

Publicat în Economie

După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Adunarea Generală a Sindicatului Autoturisme Dacia a votat organizarea grevei, declanșarea conflictul de muncă pe platforma Dacia de la Mioveni a intrat pe ultima sută de metri. Săptămâna aceasta, se strâng semnături pentru grevă.

 

„ Avem nevoie ca cel puţin 51% din 11 mii de membri de sindicat să-și dea acordul, dar nu cred că vor fi probleme să strângem chiar mai mult. Ulterior, se va decide şi data grevei”, a declarat viceliderul SAD, Ion Iordache.

 

Înainte de această dată va avea loc și o grevă de avertisment, de două ore.

 

Principalele revendicări ale Sindicatului Autoturisme Dacia se referă la majorările salariale

Ultima ofertă a administraţiei a fost o majorare salarială de 175 lei, în creștere față de oferta inițială, care a fost de doar 60 de lei, asta, în condițiile în care și sindicaliştii au scăzut pretențiile de la 600, la 500 de lei.

Publicat în Actualitate

Negocierile dintre patronatul Dacia şi sindicat nu au ajuns nici acum la un rezultat, după mai multe săptămâni de discuţie.
„Astăzi am avut adunarea generală a liderilor de grupe sindicale de la Dacia, care au hotărât cu vot de peste 95% declanşarea grevei la Dacia. Urmează să strângem semnături de la membrii de sindicat în conformitate cu legea. După aceea, Consiliul Sindicatului va stabili data declanşării grevei şi de încetare a muncii. În tot acest timp au loc negocieri. Când se va ajunge la o formulă acceptată de salariaţi, greva nu se va desfăşura”, a declarat pentru Jurnalul de Argeş Ion Iordache, vicelider SAD (Sindicatul Automobile Dacia).
Ultima ofertă făcută de patronatul Dacia a fost o creştere salarială de 175 lei. „E foarte puţin comparativ cu ce se întâmplă în economia românească şi cu creşterile fără precedent”, mai spune Ion Iordache.

Publicat în ACTUALITATE

În această perioadă la uzina de la Mioveni este în plină desfășurare negocierea noului contract colectiv de muncă, proces în care niciuna din părți, Sindicatul Automobile Dacia (SAD), pe de o parte, și adminstrația fabricii, pe de altă parte, nu pare dispusă să cedeze în fața celeilalte. În aceste condiții, SAD a decis declanșarea conflictului colectiv de muncă. „La Dacia negocierile merg prost din punctul nostru de vedere, administrația se lasă foarte greu în privința majorărilor salariale, drept pentru care am deschis conflictul colectiv de muncă. Acum suntem în faza plictisitoare a acestui conflict, aceea a schimbului de scrisori, hârtii, etc. Dar, dacă va fi nevoie, suntem dispuși să parcurgem toate etapele legale ale acestui demers. Închipuiți-vă că noi am cerut o majorare salarială de 500 de lei, iar administrația nu vrea sub nicio formă să ofere mai mult de 80 de lei. E o diferență ca de la cer la pământ între 500 și 80, așa ceva este inadmisibil”, a declarat Ion Iordache, viceliderul SAD, pentru Jurnalul de Argeș.

Cum au decurs negocierile patronat-sindicat în ultimii ani

6 Dacia# 2011: S-a cerut 500 de lei, s-au obţinut 260
După negocieri cu multe frecușuri și amenințări sindicatul a obținut o majorare de 260 de lei, adică de 13%. Negocierile au pornit din punctul în care sindicatul ceruse o majorare de 500 de lei pentru fiecare angajat, iar francezii nu voiau să dea decât 220. În final, părţile s-au înţeles pentru 260. Majorarea din 2011 era mai mică decât cea obţinută în urma negocierilor din februarie 2010, când salariile au crescut cu 300 de lei. Astfel, constructorii de maşini ajungeau în 2011 la  salarii cuprinse între un minim de 1.360 de lei în cazul muncitorilor necalificaţi şi 8.760 de lei în cazul anumitor funcţii din managementul producţiei. Salariul mediu la Dacia era atunci, după noua grilă, de aproximativ 2.240 lei.

# 2012: Creştere salarială mai mică decât în 2011
În aprilie 2012, Sindicatul Automobile Dacia (SAD) și administrația uzinei de la Colibași ajungeau la un nou acord astfel încât salariații de la Dacia beneficiau de o creștere salarială de 210 lei, la care se adăuga, în afara celor 650 de lei net pe care îi primeau de Paști, o primă pentru realizarea obiectivelor fixate pentru anul 2011, în valoare de 1.240 de lei. Trebuie menționat că negocierile nu s-au rezumat doar la bani, ci și la alte drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

# 2013-2014: Majorări salariale pe nivele de încadrare
După mai multe săptămâni de negocieri presărate cu proteste mai mult sau mai puțin spontane SAD și conducerea Dacia ajungeau la următorul acord: angajații care lucrau ca operatori, nivelele 1-5, beneficiau de o creștere salarială de 220 de lei. Astfel, salariul mediu al unui muncitor creștea de la 2.300 la 2.520 lei. Personalul TESA, nivelele 5-7, primeau salarii majorate cu 110 lei, plus o creștere individuală de 5%. Persoanele angajate în funcții de conducere, nivele 7 și 8, beneficiau individual de o majorare salarială cu 6%. În plus, angajații uzinei din Mioveni aveau prevăzută o primă de rezultat în cuantum de 1.680 de lei. De primă beneficiau toți cei care au lucrat minimum trei luni în cursul anului 2012. În anul următor, 2014, sindicaliștii de la Dacia au obținut o creștere salarială de 180 de lei și o primă de rezultat de 1.400 de lei brut. În premieră, patronatul a introdus voalat în discuții un nou subiect care să pună presiune pe sindicaliști: robotizarea uzinei.

# 2015: A fost declanşat conflictul de muncă
În ianuarie 2015 la Dacia negocierile erau în impas și sindicaliștii au decis declanșarea conflictului de muncă. „În ceea ce privește salarizarea, noi am cerut o creștere de 400 de lei în sumă fixă iar conducerea a oferit 90 de lei în sumă fixă pentru anumiți angajați și o creștere în procente sau procente și sumă fixă pentru alți angajați, ceea ce este inacceptabil. Uzina a mers foarte bine în 2014, are un profit frumos, iar 2015 se prevede a fi un an foarte bun deci posibilități sunt. Mai menționez că suma de 400 de lei propusă de noi este negociabilă dar dacă nu ajungem la o înțelegere vom apela inclusiv la greva generală”, declara la vremea respectivă Ion Iordache, viceliderul SAD. Într-un final, ostilitățile au încetat înainte să se ajungă la grevă, pentru operatori și funcționari obținându-se o creștere generală la salariu de 150 lei, iar pentru personalul TESA - primul nivel de management, o creștere de 100 lei. De asemenea, se obținea și o primă de rezultat pentru 2014, în valoare de 1.410 lei, care a fost plătită în mai 2015. În plus, valoarea tichetelor cadou (pentru 8 martie și Crăciun) se modifica la 70 de lei.

# 2016: Creşteri salariale de 5%, 150 de lei în plus la salariu
Angajaţii de la Automobile Dacia beneficiau în 2016 de salarii brute mai mari cu 5%, conform noului contract colectiv de muncă, agreat între administrație și sindicaliști. „Administraţia  Automobile Dacia şi Sindicatul Autoturisme Dacia au încheiat negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă. Părțile au convenit creşterea cu 150 de lei (5%) a salariului de bază brut la nivel de operatori. În plus, toți angajaţii vor primi o primă pentru rezultatul anului 2015, în valoare de 1.430 lei brut, acordată în luna mai. În plus față de salariu, angajații beneficiază de prime de Paști, de Crăciun și de vacanță (care, în total, reprezintă încă un salariu mediu realizat pe an), masă caldă, bonuri de masă, tichete cadou, transport subvenționat, asigurare de sănătate, bilete de odihnă și tratament și alte ajutoare”, se arăta în comunicatul companiei referitor la negocierea noului contract colectiv de muncă.

# 2017: Negocieri tensionate dezamorsate la timp
Sub semnul tensiunilor au stat și negocierile din 2017. Într-un final însă, acestea au fost dezamorsate și s-a decis ca angajații uzinei de la Mioveni să primească o majorare salarială de 200 de lei, o primă de rezultat de 1.450 lei, o altă primă de 240 lei în luna martie şi o creştere a valorii bonurilor de masă, cuantumul acestora fiind de 12 lei tichetul începând din martie, iar din luna septembrie de 15 lei.

 

Publicat în Economie

Între 6.000 și 8.000 de oameni. La atât a fost evaluată pariciparea la mitingul organizat, marți, de Sindicatul Automobile în semn de protest față de neîncheierea Contractelor Colective de Muncă la nivel de ramură, faţă de întârzierile la demararea lucrărilor la Autostrada Piteşti-Sibiu, dar, mai ales, față de anunțata măsură a trecerii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Indignare și revoltă. Așa poate fi sintetizată mișcarea sindicală de marți, de pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor Dacia din Mioveni.

„A venit o fătucă de la Craiova să ne spună ea că nu știm matematică”

3 02De la balconul clădirii, liderii SAD au vorbit în numele celor câteva mii de angajați, nu doar de la Dacia, ci din aproape toată industria auto argeșeană: „A venit o fătucă de la Craiova să ne spună ea nouă că nu știm matematică. Ea, cu facultatea făcută la fără frecvență!”.
Totul, printre huiduieli și sloganuri anti-guvern scrise pe pancartele care au împânzit piața:  „Pentru viitorul nostru, jos hoții”, „Jos Guvernul trădător!”, „Dragnea, nu uita, așteptăm și cartea ta” etc.

Ion Iordache: „Scopul acestui miting este să trezească acest partid care acum e responsabil de conducerea României”

3 03Mitingul de marți a fost mai mult decât un semnal de alarmă al unor oameni care se tem pentru siguranța lor salarială. „Trecerea taxelor sociale de la angajator, la angajat duce la deresponsabilizarea statului. Nu putem fi de acord pentru că împingeți țara în haos, în dezastru! Sistemul de învăţământ și sistemul de sănătate sunt în suferință, cu servicii de slabă calitate din cauza guvernelor din ultimii 27 de ani. Nu suntem de acord cu scăderea salariului net al salariaților. Propunerea Guvernului de a obliga angajatul să plătească taxe de 45% din salariu față de 32,5% nu e corectă”, a declarat  Marin Anghel, vicelider Sindicatul Automobile Dacia.
„Roboții nu votează” au mai amenințat protestatarii la mitingul organizat de Sindicatul Automobile Dacia, la Mioveni, cu referire  directă la afirmațiile recent făcute de primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu că procesul de robotizare este în ascensiune la Dacia.

Ion Georgescu a urmărit mitingul din fața Primăriei Mioveni

Edilul șef de la Mioveni a ieșit în fața Primăriei pentru a le arăta sindicaliștilor că susține Uzina Dacia, pe care săptămâna trecută a numit-o „unul dintre cele mai importante repere ale României și ale Europei,  motivul pentru care Mioveniul există în prezent pe harta lumii”.
Liderii Sindicatului Automobile Dacia au anunţat că la uzina de la Mioveni producţia este afectată în urma protestelor de marți, dar că pe parcursul lunii, decalajul va fi recuperat.

 

Publicat în Economie

Prezent la ședința Consiliului Local Pitești, în care s-a dezbătut și problema transportului metropolitan, directorul fabricii Nidec din Ștefănești (fosta Ana IMEP), a dezvăluit faptul că suspendarea liniei de autobuz ce lega Piteștiul de Ștefănești a generat nemulțumiri în rândul angajaților de la Micromotoare. Luni, pe 1 septembrie, data la care traseele de autobuz ce legau Piteștiul de localitățile limitrofe au fost suspendate, la Nidec a avut loc o grevă spontană, oamenii fiind revoltați deoarece nu mai au mijloace de transport pentru a ajunge la locul de muncă.

Publicat în ACTUALITATE

Şapte curse aeriene au anunțat întârzieri mai mari de 30 de minute, iar alte 30 de curse, întârzieri până în 30 de minute, de la debutul grevei generale a controlorilor de trafic aerian, de azi dimineață.Potrivit oficialităților de la Aeroportul Henri Coandă, au fost anulate şase zboruri ale unei companii low-cost, celelalte urmând să fie operate la timp sau cu întârzieri, în condiţiile în care, într-o zi obişnuită din această perioadă a anului, pe Aeroportul Henri Coandă se înregistrează aproximativ 150 de aterizări şi 150 de decolări.
Deci, în această dimineață, toate cursele care trebuiau operate după ora 9:00, momentul începerii grevei, au fost afectate, unele mai mult, iar altele mai puţin, relatează Agerpres.Potrivit unui anunț de ultimă oră al ministrului Cuc, citat de site-ul Realitatea, traficul aerian va reveni la normal după ora 13,00, greva ROMATSA fiind suspendată.

Publicat în Actualitate

# Adrian Bughiu, directorul adjunct de la DJTS Argeş e revoltat
Săptămâna trecută toţi angajaţii de la Direcţia pentru Sport Argeş şi cei ai Clubului Sportiv Municipal Piteşti au intrat într-o grevă japoneză, raliindu-se astfel cu toţi colegii din ţară.

Publicat în Sport

# Ion Iordache, vicelider Sindicatul Automobile Dacia

Negocierile dintre Sindicatul Automobile Dacia (SAD) și administrația uzinei de la Mioveni privind noul contract colectiv de muncă s-au blocat săptămâna trecută iar reprezentanții angajaților au decis declanșarea conflictului de muncă.

Publicat în Economie
Vineri, 10 Februarie 2017 15:50

Polițiștii amenință cu mitingul

După mitingurile contra sau pro guvern din București și din mai multe orașe ale țării, acum sindicatul polițiștilor amenință cu ieșitul în stradă, nu pentru a-i păzi pe protestatari ci pentru a scanda.

Publicat în Actualitate