Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești organizează Festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului de Fotografie, sub genericul „Piteștiul meu”, ediția a II-a, cu tema „Clădiri și monumente din Pitești”. Evenimentul, care va cuprinde și vernisajul celor mai apreciate lucrări, se va desfășura marți, 23 ianuarie, de la ora 13.00, în Holul Primăriei Municipiului Pitești.

Publicat în Cultura

Centrul Cultural Pitești și Liga Scriitorilor Români-Filiala Argeș organizează ediția din luna ianuarie a Cenaclului „Armonii Argeșene”. Manifestarea, coordonată de redactorul-şef al revistei „Carpatica”, scriitorul Nicolae Cosmescu se va desfășura marți, 23 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Culural Pitești.

Publicat în Cultura

Centrul Cultural Pitești organizează lansarea volumului de proză scurtă cu titlul „Picături de rouă”, de Adrian Mitroi. Originar din Pitești, absolvent al Facultății de Medicină Veterinară din București, Adrian Mitroi a publicat până în prezent trei volume de poezie „Călător pe drumul vieții”, „Salba de cuvinte” și „Inimă de ametist”.
Din anul 2017 este președintele Ligii Scriitorilor Români-Filiala Argeș. Evenimentul editorial va avea loc joi, 18 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

Publicat în Cultura

Centrul Cultural Pitești găzduiește Expoziția de Semințe Tradiționale, sub genericul „Semințe cu suflet”. Evenimentul, organizat de Grupul de inițiativă „Semințe cu suflet” se va desfășura sâmbătă, 13 ianuarie, de la ora 10.00, în Complexul Expozițional Casa Cărții (parter). În cadrul expoziției vor fi distribuite gratuit semințe, plante cu rădăcină, toate cultivate în grădina proprie de către participanți, în scopul perpetuării soiurilor de calitate și pentru protejarea biodiversității. Grupul de inițiativă Semințe cu Suflet, care numără aproximativ 2000 de membri a mai organizat acțiuni similare în București, Buzău, Ploiești, Iași, Slatina, Deva, Ialoveni, în Republica Moldova.

Publicat în Economie

Centrul Cultural Pitești organizează o nouă ediție a proiectului cultural-educativ, sub genericul „Povești de viață-povești de suflet cu Denisa Popescu”, avându-l invitat pe George Caval, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Argeș. Manifestarea, coordonată de poeta Denisa Popescu se va desfășura marți, 16 ianuarie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

 

Publicat în Cultura

Centrul Cultural Pitești, prin Clubul de Istorie „Armand Călinescu” și redacția revistei-document „Restituiri” Pitești organizează colocviul cu tema „O istorie culturală a denigrării”, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul „Istorie și istorii” cu Marin Toma. Manifestarea, coordonată de lectorul universitar doctor Marin Toma, redactorul-șef al revistei-document „Restituiri Pitești” are loc miercuri, 10 ianuarie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

Publicat în Cultura

Centrul Cultural Pitești organizează spectacolul literar-muzical, sub genericul „Eminescu-168”, prilejuit de  împlinirea a 168 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Manifestarea, coordonată de cantautorul Tiberiu Hărăguș și de poeta Allora Albulescu va avea loc luni, 15 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești. Evenimentul va cuprinde evocarea operei și personalității Luceafărului poeziei românești și recitaluri lirice din opera eminesciană, susținute de Grupul Folk P620, de poeta-profesoară Allora Albulescu și de elevi de la Atelierul de creație literară coordonat de Allora Albulescu.

Publicat în Cultura

Centrul Cultural Pitești a organizat serbarea Pomului de Crăciun susținută de copiii care urmează cursul de balet și gimnastică ritmică, din cadrul instituției. Manifestarea, coordonată de profesoara Nicoleta Andrei s-a desfășurat marți, 19 decembrie, în Sala Ars Nova din cadrul Centrului Cultural Pitești.

Publicat în Cultura

Primăria Municipiului Pitești organizează, prin Centrul Cultural Pitești, Concursul de Fotografie sub genericul „Piteștiul Meu”, ediția a II-a, având tema „Clădiri și monumente din Pitești”, în vederea încurajării artei fotografice și pentru realizarea unor materiale de prezentare a orașului. Regulamentul și fișa de înscriere sunt postate pe site-ul oficial al instituției (www.centrul-cultural-pitesti.ro). Se acordă următoarele premii: Premiul I - 1200 de lei; Premiul II - 800 de lei; Premiul III - 600 de lei; Mențiune  - 400 de lei. Înscrierea participanților are loc  loc până pe 12 decembrie. Jurizarea și anunțarea câștigătorilor se vor face pe data de 14 decembrie, iar vernisajul expoziției și festivitatea de premiere se vor desfășura pe data de 15 decembrie, la ora 12, în Holul Primăriei Municipiului Pitești.

Publicat în Cultura

Centrul Cultural Pitești organizează simpozionul cu tema „Miturile istoriei contemporane”, susținut de profesorul Claudiu Dumitrescu de la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”. Dezbaterea va avea loc joi, 7 decembrie, de la ora 15.30, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.

Publicat în Cultura
Pagina 1 din 8