Joi, 12 Aprilie 2018 00:14

Cine i-a luat locul lui Marius Pârvu la conducerea Petrochimiei

Scris de Florin Silvestru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oltchim l-a desemnat pe Dumitru Zdru la conducerea Direcţiei Petrochimice Bradu, în locul lui Marius Pârvu, care a fost numit pe 28 martie în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

„Pentru perioada în care contractul individual de muncă este suspendat, atribuţiile de semnare, reprezentare, coordonare şi conducere, sarcinile, precum şi responsabilităţile funcţiei sunt delegate domnului  Zdru Dumitru”, a anunţat Oltchim printr-un comunicat trimis Bursei de Valori București. Conform celui mai recent plan de reorganizare a Oltchim, compania a vândut sau vinde nouă pachete de active - şase uzine, serviciul de ecologizare, un lot de 1.010 vagoane de marfă, divizia de materiale de construcţii. În luna decembrie, Chimcomplex Borzeşti, companie a omului de afaceri Ştefan Vuza, a preluat activele din cinci pachete şi unul parţial, pentru 582 milioane de lei (127 de milioane de euro). Printre acestea nu se numără însă și Divizia Petrochimică Bradu. Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Marius Pârvu: „E din branşa noastră, e un bun specialist”

12 marius parvu 1Referitor la cel care îl va înlocui la conducerea Petrochimiei, Marius Pârvu ne-a declarat: „Domnul Zdru e din sistem, de la noi, este șef de secție în divizia noastră, șeful secției Olefine, și vă pot spune că este un bun specialist și un bun cunoscător al activității noastre. Domnia sa mă înlocuia și până acum când eram, de exemplu, plecat în concediu sau când lipseam din instituție, avea delegare de semnătură în locul meu. Sunt convins că va face treabă bună în noua postură, așa cum s-a întâmplat și până acum”.

 

Citit 497 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.