Joi, 30 Noiembrie 2017 01:28

Electroargeş intenţionează răscumpărarea a 10% din acţiunile proprii

Scris de F.Silvestru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Electroargeș și-a convocat acționarii la mijlocul lui decembrie pentru lansarea unui program de răscumpărare a propriilor acțiuni. Astfel, Electroargeș Curtea de Argeș vrea să răscumpere un număr de până la 6,97 milioane de acțiuni proprii, echivalentul a 10% din capitalul social, conform unui convocator pentru desfășurarea unei Adunări Generale Extraordinare a Acționarilor în data de 12 decembrie publicat recent pe portalul Bursei de Valori București. Conform convocatorului, răscumpărările se vor face la prețul de piață și la un nivel de minimum 0,5000 lei/acțiune și maximum 2,5000 lei/acțiune. Un număr de 4,53 milioane de titluri, reprezentând 65,00% din acțiunile răscumpărate vor fi anulate în vederea reducerii capitalului social, iar 2,44 milioane titluri, respectiv 34,99% din răscumpărări, vor fi destinate recompensării conducerii și angajaților. Profitul net semestrial al Electroargeș a scăzut cu 22,32% față de perioada similară a anului trecut, la 7,10 milioane lei, de la 9,14 milioane lei, pe fondul unor afaceri care în același interval au avansat marginal, cu 0,58%, la 107,65 milioane lei, de la 105,61 milioane lei.

Citit 71 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.