Joi, 10 August 2017 16:48

Un argeşean a scăpat de executare silită, pentru un credit la Raiffeisen Bank

Scris de Isabela Moiceanu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

# S-a creat un precedent de care vor trebui să ţină cont toate băncile
După ce, iniţial, i s-a respins contestaţia, un argeşean a reuşit să câştige la Tribunalul Argeş războiul cu executorul judecătoresc care se îndreptase împotriva lui pentru un credit la Raiffeisen Bank. Este vorba despre un credit  pe care Gavrila Teodor Daniel  l-a contractat în noiembrie 2008 la Raiffeisen Bank S.A. (aspect recunoscut prin cererea de chemare în judecată).

Interpretări diferite

Data scadentă finală a creditului era pe 11 noiembrie 2013. Omul a ajuns însă să întâmpine unele dificultăţi financiare, iar din 2009 n-a mai făcut nicio plată.  
Judecătoria Piteşti a încuviinţat, în iunie 2014, executarea silită.
Gavrila Teodor Daniel a formulat însă contestaţie la executare, argumentând că nu i s-a comunicat titlul executoriu şi că termenul în care împotriva sa se putea obţine executarea silită expirase (3 ani de la data ultimei plăţi). 

La prima instanţă, clientul a pierdut

Executorul judecătoresc a susţinut în faţa magistraţilor Judecătoriei Piteşti că, după calculele sale, executarea era în termenul legal (3 ani de la data scadenţei).
Una peste alta, la prima instanţă, omul a pierdut: „Prin sentinţa civilă nr. 7573/2015 a Judecătoriei Piteşti a fost respinsă contestaţia la executare ca neîntemeiată”.
Instanţa  a constatat că Teodor Daniel Gavrilă se află în posesia titlului executoriu la care face referire art. 667 alin. 2 CPC, astfel încât nu mai era necesară comunicarea lui, motiv pentru care nu poate interveni sancţiunea nulităţii executării.
Aceeaşi instanţă a mai reţinut şi că „Dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel…” şi că „Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul a obţine executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, termenul de prescripţie începe să curgă de la data rămânerii lor definitive”.
Instanţa a constatat că nu a operat prescripţia (data scadentă finală fiind 11 noiembrie 2013, cererea de încuviinţare  a executării silite fiind formulată la data de 19 mai 2014 şi încuviinţată la 5 iunie 2014).

După 8 ani, răsuflă uşurat

Omul a făcut apel la Tribunalul Argeş şi a reuşit să demonstreze că are dreptate.
„Analizând apelul, Tribunalul constată că este fondat pentru următoarele considerente: în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune se constată că apelantul a încheiat un contract de credit cu Raiffeisen Bank S.A. şi se mai reţine faptul că ultima plată a fost făcută în anul 2009. Potrivit art. 706 C.pr.civilă. dreptul de a obţine executarea silită în termenul de 3 ani, de la data ultimei plăţi (nr.2009) şi nu de la data scadenţei (2013) aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, astfel încât faţă de 2009, data ultimei plăţi, a intervenit prescripţia”, se arată în decizia civilă nr. 1771/25 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş (rolii.ro).

„Suntem obligaţi să respectăm legea”

„Fiecare hotărâre are temeiul ei, iar noi suntem obligaţi să respectăm legea.  N-aş putea să dau un comentariu şi să spun că da, într-adevăr, este un precedent şi că se generalizează. Generalizarea o dă tot instanţa”, ne-a declarat Ion Popescu, director regional Corporații la Raiffeisen Bank România.

 

Citit 1117 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.