Joi, 10 August 2017 16:38

Vuza şi-a lansat oferta pentru Oltchim, dar nu pomeneşte nimic de Arpechim

Scris de Florin Silvestru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Chimcomplex SA Borzești, membră a grupului SCR, a depus joi oferta angajantă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea și vizează crearea unui gigant românesc în industria chimică. Omul de afaceri clujean Ștefan Vuza are planuri mari cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, companie aflată de aproximativ patru ani în procedură de insolvență.

Firma Chimcomplex, parte a grupului „Servicii Comerciale Române” (SCR) a depus ofertă pe activele Oltchim și spune că vizează, pe mai departe, crearea Companiei Române de Chimie - „viitor jucător important din punct de vedere al relevanței regionale în industria chimică”, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul companiei. „Planul de afaceri al acestei noi entități este fundamentat pe relansarea chimiei românești, incluzând posibilitatea de creștere a producției industriale la peste 1 miliard de euro anual, în 7 ani de la preluare, precum și crearea de locuri de muncă la peste 9.000 pe orizontală și verticală, cât și pe diversificarea operațiunilor comerciale în întreagă regiune”, a anunțat firma lui Vuza. „Sunt optimist și cred în bunele intenții ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari și ale creditorilor Oltchim față de viitorul acestui Combinat — fanion al industriei chimice românești și al tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea dependenți în mod direct de bună funcționare a acestuia. Oferta pe care am depus-o este una corectă, sustenabilă și bine asumată, iar faptul că avem resursele umane, know-how-ul și resursele financiare ar trebui să fie hotărâtor în luarea unei decizii, astfel încât Oltchim împreună cu Chimcomplex să redevină acel etalon pe care îl merită industria chimică românească pe plan intern și regional prin intermediul Companiei Române de Chimie”, a declarat Virgiliu Băncilă, președintele Chimcomplex, citat în comunicat. În sprijinul Chimcomplex s-au alăturat gigantul american Tricon Energy, cu o cifră de afaceri de 6 miliarde de dolari, ca partener comercial, cinci bănci europene coordonate de ING și două fonduri de investiții din Londra și Dubai. Grupului SCR, care deține în prezent Chimcomplex, și care va deveni garantul direct al tranzacției, având active de peste 120 de milioane de euro, i se alătură patru parteneri de afaceri puternici dintre care unul din Turcia și unul din Italia. Înființarea Companiei Române de Chimie va urma exemplele recente din alte țări vecine, cum ar fi Polonia, unde în urmă cu 10 ani s-a relansat producția de îngrășăminte prin reunificarea unui număr de 16 combinate chimice de stat și private într-o nouă companie — Grupa Azoty. Alte exemple de centralizare a operațiunilor la nivel european sunt companiile BASF Germania, Dow Chemicals, Mol Ungaria și Todisco Grup Italia. Grupul Serviciile Comerciale Române este structurat în șase divizii industriale: Utilaje Speciale, Construcții de Mașini și Aparataj, Textilă, Chimică, Hârtie și Aeronautică.

Mihai Geogescu: „Sper să fie om serios Vuza!”

12 04Mihai Georgescu, fost director general al Arpechim Pitești, a declarat pentru Jurnalul de Argeș: „Domnule, să-l ia și Vuza, dar să fie om serios și să preia și partea de Arpechim care le aparține. Bine ar fi să preia și rafinăria și atunci chiar vor crea un gigant care să facă și profit. Acum, sincer să fiu sunt puțin sceptic pentru că informațiile care circulă în spațiul public despre acest Vuza nu sunt tocmai favorabile lui, dar, repet, sper să fie om serios și să se implice și la Arpechim. Noi am făcut un memoriu care a ajuns la președinte, la Guvern și la președinții Camerelor în care am explicat în detaliul cu date tehnice și costuri cum ar trebui preluate Oltchim și Arpechim și integrate pentru viitor. De acel document ar trebui să țină cont și cei care fac privatizarea, și cei care preiau Oltchim, iar dacă vor ține cont vor avea doar de câștigat. Din păcate, nimeni nu ne-a răspuns încă la acel memoriu.”

Citit 229 ori

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.